Colecția de povestiri și discursuri adunate în volumul Retrospectivă asupra Armaghedonului vor stârni cu siguranță câteva zâmbete. Dar, mai mult de atât, vor oferi o perspectivă interesantă asupra învinsului și învingătorului.
Amintirile lui Vonnegut din zilele Celui de-al Doilea Război Mondial constituie baza acestor texte. Luat prizonier după doar o săptămână de front, autorul ajunge să cunoască Dresda și să observe civilii, militarii, prizonierii și relațiile ciudate dintre ei. Contextul se tot schimbă, condițiile și promisiunile la fel, astfel încât, într-un mediu măcinat de război lumea devine o parodie. Poziția învingătorului, solicitată pe rând de germani, ruși și americani, oferă aceleași avantaje și ispitește la aceleași răutăți, indiferent de culoarea uniformei. Învinșii sunt mereu aceiași.
Scrise cu umor și detașare, textele lui Kurt Vonnegut cuprind o ironie tristă care nu lasă pe dinafară nici America lui natală. Lumea e făcută din oameni până la urmă, și va fi distrusă tot de ei.
sâmbătă, 31 mai 2014
miercuri, 28 mai 2014
marți, 27 mai 2014
Portret (XXIX)
Din cerul albastru, ploua torenţial. Ireal, printre raze răzleţe de soare. Cei mai mulţi se adăpostiseră, formând muşuroaie de oameni printre care pluteau aburi fierbinţi şi miros de transpiraţie. Câţiva temerari mergeau prin ploaie, adoptând strategii diferite: fie cu pas hotărât, fie alergând, fie în ritmul obişnuit, dar având capul acoperit cu o pungă. O fată cu umbrelă roşie plutea peste băltoacele care se transformau rapid în lacuri. Avea picioarele ude şi fusta lipită de ele. Spectatorii geloşi pe umbrela ei, parcă nepotrivită în timpul unei ploi surpriză, îi făceau înaintarea dificilă cu remarci deochiate şi răutăcioase. Fata se încrunta, dar nu pentru multă vreme, păstrând mai tot timpul un zâmbet lejer. Există şi oameni cărora le place ploaia.
Etichete:
portret,
proza scurta,
vara
vineri, 23 mai 2014
Despre regrete
Cel mai rău e când le-ai făcut cu mâna ta. Când ai dezamăgit, când ai fost rău, când ai fost intolerant. Te uiţi în oglindă şi nu pielea e cea plină de bube, ci materialul interior. Ce pudră îl poate ascunde? Ce machiaj îl poate colora? Când nu eşti destul de bun, nici o culoare nu-ţi vine bine. Ai mereu opţiunea să nu te uiţi în oglindă, dar ai curaj să ieşi din casă fără să-ţi investighezi privirea pentru o clipă? Cel mai recunoscător eşti pentru lucrurile de care îţi pasă, dar tot pentru ele e cel mai mult de muncit.
miercuri, 21 mai 2014
duminică, 18 mai 2014
Să v-amintiți adresa mea..
Când vă-ntâlniți cu fericirea.. Am cunoscut și observat câteva feluri de fericire. În primul rând, poate cea mai frumoasă, este cea care vine singură. Fără s-o cauți, fără s-o aștepți, fără să crezi că meriți uneori. Ca și cum cineva ți-ar citi cele mai ascunse gânduri și s-ar hotărî să le pună în practică. Sau, și mai bine, nici prin gând nu ți-a trecut cât de fericit poți fi.
În al doilea rând, este fericirea pentru care ai muncit. Ai fixat un obiectiv și ai tras la jug până ai ajuns la el, epuizat și fericit, satisfăcut de propriile planuri. Pentru acest gen de fericire, perioada de realizare este relativ scurtă, dar și efectele extatice sunt pe măsură de scurte.
Nu în ultimul rând, există fericirea pe care o cauți o viață. Pentru că nici nu știi unde s-o cauți, nici nu știi prea bine ce cauți. Uneori alegi o direcție și alergi cu viteză maximă, fără timp să observi în dreapta sau stânga, convins ca GPS-ul tău te va conduce unde trebuie. Alteori, rătăcești pe străduțe înguste, cu mii de bifurcații, analizând toate variantele și luând decizii bine calculate. În arome de rapiță, leurdă, fân proaspăt, cu părul încâlcindu-se în vânt, concentrat sau zâmbind relaxat, cauți fericirea aceea pe care o simți că există, dar n-ai atins-o niciodată. O cauți o viață, două. O cauți până când nu va mai exista căutare. O ghicești la fiecare cotitură, o pierzi uneori, o vezi cum se îndepărtează până ajunge un punct pe care doar tu mai reușești să-l vezi. În jurul tău, găsești oameni care au găsit-o și oameni care au pierdut-o pentru totdeauna. Cu inima strânsă, mergi mai departe și mai departe. Schimbi strategii, schimbi tovarăși de drum, te schimbi pe tine. Unii ajung unde și-au propus, alții se aleg doar cu bucuria drumului.
În al doilea rând, este fericirea pentru care ai muncit. Ai fixat un obiectiv și ai tras la jug până ai ajuns la el, epuizat și fericit, satisfăcut de propriile planuri. Pentru acest gen de fericire, perioada de realizare este relativ scurtă, dar și efectele extatice sunt pe măsură de scurte.
Nu în ultimul rând, există fericirea pe care o cauți o viață. Pentru că nici nu știi unde s-o cauți, nici nu știi prea bine ce cauți. Uneori alegi o direcție și alergi cu viteză maximă, fără timp să observi în dreapta sau stânga, convins ca GPS-ul tău te va conduce unde trebuie. Alteori, rătăcești pe străduțe înguste, cu mii de bifurcații, analizând toate variantele și luând decizii bine calculate. În arome de rapiță, leurdă, fân proaspăt, cu părul încâlcindu-se în vânt, concentrat sau zâmbind relaxat, cauți fericirea aceea pe care o simți că există, dar n-ai atins-o niciodată. O cauți o viață, două. O cauți până când nu va mai exista căutare. O ghicești la fiecare cotitură, o pierzi uneori, o vezi cum se îndepărtează până ajunge un punct pe care doar tu mai reușești să-l vezi. În jurul tău, găsești oameni care au găsit-o și oameni care au pierdut-o pentru totdeauna. Cu inima strânsă, mergi mai departe și mai departe. Schimbi strategii, schimbi tovarăși de drum, te schimbi pe tine. Unii ajung unde și-au propus, alții se aleg doar cu bucuria drumului.
vineri, 16 mai 2014
miercuri, 14 mai 2014
duminică, 11 mai 2014
Portret (XXVIII)
Țintuisem o canapea ca două cuie cu picioare lungi, așezate la distanța corectă și privind drept înainte. Nu lăsasem nici o undă de vibrație între noi, deși eu trăgeam intens cu coada ochiului spre tine. Mă făcuse meșterul mai sucit, mai întortocheat și mai puțin rezistent la dor. Nu râdeam, nu ne încruntam, urmăream în liniște un documentar despre gauchos ai Americii de Sud, pe care poate nu-i vom întâlni niciodată și care propovăduiau tăcerea contemplativă. Și pentru ei, liniștea era greu de îndurat, dar aveau nevoie de ea și nu ar fi vrut să trăiască altfel. Pentru fiecare alegere există o recompensă.
vineri, 9 mai 2014
Marin Sorescu - Muntele
Ţin locul unei pietre de pavaj,
Am ajuns aici
Printr-o regreatabilă confuzie.
Au trecut peste mine
Maşini mici,
Autocamioane,
Tancuri
Şi tot felul de picioare.
Am simţit soarele până la
Şi luna
Pe la miezul nopţii.
Norii mă apasă cu umbra lor,
De evenimente grele
Şi importante
Am făcut bătături.
Şi cu toate că-mi port
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit
Câteodată mă pomenesc urlând:
Circulaţi numai pe partea carosabilă
A sufletului meu,
Barbarilor!
Etichete:
Marin Sorescu,
poezie,
viata
miercuri, 7 mai 2014
vineri, 2 mai 2014
Motive de fericire #103
#92 Vineri înainte de vacanță (fie
ea și de 3-4 zile). Oameni veseli, frumoși, entuziaști.
#93 Ploaie puternică. Nu rezistă
coafura, dar ploaia se oprește dinadins cât să putem ajunge să
luăm Lumina.
#94 Bubu. Pentru prima oară în acest
an, cele două roți și tăblițele ei roșii și negre mă duc în
pas cu vântul.
#95 Program de vacanță. Vizite și
tenis.
#96 Program de vacanță II. La braț
cu primăvara în pas de bicicletă. Limonadă rece la șosea.
#97 O faptă bună are întotdeauna o
motivație egoistă, spune Joey din Friends. Are dreptate, orice
faptă bună te face să te simți bine.
#98 O speranță în ochii unui prieten
drag este mereu motiv de fericire.
#99 Au sosit anvelopele noi pentru
Bubu, după ce au călătorit fără mine, fără Bubu și fără
rost la Băicoi. Eroare de postă.
#100 Revedere, povești, târg la MTR.
Cheeseburger clandestin.
#101 Brunch, Friends, zi cu soare.
#102 RCA pentru Bubu. Simplul fapt că
o știu pregătită mă umple de bucurie.
#103 7 ani. 2557 de motive de fericire.
Povestea celor 100 de motive de
fericire, devenite 103 până la urmă, s-a terminat pe 29 aprilie
2014. Mi-am luat câteva zile să-mi număr și gândurile. Trebuie
să recunosc că uneori am stat și m-am gândit la motivele unei
zile anume, nu mereu mi-a fost clar pe unde a umblat fericirea. Dar
însăși această cercetare a fost un lucru bun. Experimentul
zilelor cu motiv de fericire mi-a dovedit că, cel puțin uneori, stă
în puterea noastră să căutăm binele, să-i facem loc în viața
noastră, să-l dăm și altora. Observând lumea din jurul nostru cu
ochi buni, vom găsi cu ușurință motive de bucurie. Încercați!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Etichete
atitudine
(312)
viata
(297)
fotografii
(296)
recomandare
(213)
timp
(133)
proza scurta
(131)
dragoste
(127)
jurnal
(106)
căutare
(103)
video
(101)
literatura
(98)
recenzie
(96)
dorinta
(89)
peisaje
(80)
amintiri
(78)
Despre locuri si orase
(77)
călătorii
(75)
roman
(69)
film
(64)
feminin
(62)
eseu
(60)
contrasens
(56)
Bucuresti
(54)
România
(53)
poezie
(51)
muzică
(46)
portret
(44)
poveste
(44)
instantaneu
(43)
primavara
(39)
sarbatoare
(39)
Tams
(37)
copilărie
(36)
animale
(31)
vacanță
(31)
educatie
(30)
incredere
(29)
toamnă
(29)
campanie
(24)
turism
(24)
targ
(23)
aniversare
(22)
arta
(19)
concert
(19)
propunere
(18)
relatii
(18)
Adena
(17)
muzeu
(16)
responsabilitate
(16)
animatie
(15)
expozitie
(15)
joc
(14)
colectie
(13)
voluntar
(11)
model
(10)
Cortázar
(8)
Simone de Beauvoir
(8)
Milan Kundera
(7)
ReUseMe
(7)
Mihail Bulgakov
(6)
Kawabata
(5)
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.
Arhivă blog
-
►
2015
(72)
- ► septembrie (6)
-
►
2013
(180)
- ► septembrie (15)
-
►
2012
(210)
- ► septembrie (17)
-
►
2011
(217)
- ► septembrie (18)
-
►
2010
(192)
- ► septembrie (17)