Un început de vis

Notă: și orice vis începe cu 'prima dată'. Bravo!

Motive de fericire (V)

#56 Timp doar pentru mine.
#57 Întrunire la ceas de seară și o mică țară pusă la cale.
#58 Bateria a ieșit din priză și a pornit un motor vesel.
#59 Curățenie de primăvară.
#60 Pe lângă baterie se va adăuga o pereche proaspătă de șoșoni cauciucați Dunlop.
#61 Dimineață tulbure, stafide cu ciocolată de la Lidl. Că tot merge toată lumea. Revedere.
#62 Teniși noi, semn clar de primăvară.
#63 Dor. Știu că nu poate fi de bine, dar motivul pentru care sunt capabilă de dor e unul foarte bun.
#64 Un capăt de drum nou. Planuri. De unde a răsărit entuziasmul?!
#65 Oameni noi care te fac să înțelegi unde și cum îți e mai bine, deși mai binele nu-i include. Lecție.
#66 Studiu de primăvară cu Lensbaby și filtre foto. Mulțumesc.
#67 Drumul se conturează. Muncesc cu plăcere.
#68 Sport. Lipsă îndelungată.
#69 Dau zor. Mult scris.
#70 ZMEU

Studiu de primăvară

Oamenii oglindă

Rareori mai ajung să cunosc mai mult de un om deodată. Prietenii noi vin câte unul sau doi și se integrează rapid în peisajul meu curent. De plecat, tot pe rând pleacă. Și pentru că exersez rar prima impresie, mă analizez îndelung în oglindă înainte de a ieși pe ușă. Apoi observ cu grijă ce au văzut ceilalți în mine, după lucrurile pe care le spun sau le întreabă, evitând să povestesc mai mult decât mi se cere.

Constat că bărbații mă întreabă dacă am carnet și mașină și unde lucrez. Deci par un om hotărât. Sau nu mă întreabă nimic și ridică suspect dintr-o sprânceană când mă bag în vorbă. Posibil să par o proastă. Femeile tind să se minuneze de cât de slabă sunt și se interesează aproape imediat ce mănânc. Cred că par fițoasă. Unele, mai prăpăstioase, mă întreabă dacă sufăr de vreo boală. Minunat, par bolnavă. Grozavă primă impresie..

Mă concentrez pe a doua și încerc o glumă, de atmosferă. Formarea mea tehnică are tendința de a face glume cu broscuța vorbitoare, glume la care lumea râde, dar nu le continuă. Așa că rămân un spectator atent, care condimentează când și când discuția. Dacă spun lucruri serioase, aceeași tăcere apare. Ori le gândesc, ori își doresc să le ignore, dar pauza este mereu penibilă. Nu cred că spun tâmpenii, dar am tendința de a încuraja oamenii să facă lucruri social inacceptabile, revoluții personale împotriva sistemelor și.. sport. Poate totuși sunt tâmpenii.

Nici vestimentar nu o duc mai bine, deși acum am geaca aia neagră de piele pe care mi-am dorit-o dintotdeauna. Sunt un amestec de rocker, ajutor la benzinărie, studentă la arte și învățătoare. Complet ambiguu pentru orice nouă cunoștință. Oamenii sunt nevoiți să execute în același timp evitarea rockerului supărat, mila pentru amărâtul de la benzinărie, privirea de sus către studentă și ascultarea politicoasă a învățătoarei.

Privind în ochii oamenilor pe care abia îi cunosc, mă înțeleg mai bine pe mine. Pentru că-mi vine să le explic, să le povestesc, să-i fac să înțeleagă. Aceeași tăcere stingheră s-ar lăsa, o știu bine, dar în același timp înțeleg că avem atâtea straturi câte prime impresii. Și că socoteala de acasă nu se potrivește mereu cu cea din târg.

Sărbătoarea poeziei

Astăzi este Ziua Internaţională a poeziei, ieri a fost Ziua Internaţională a fericirii.. În fiecare zi poate fi ziua ta, dacă te trezeşti hotărât s-o sărbătoreşti. Căci timpul este preţios, poate cel mai preţios dar care ni s-a făcut. Deci azi să sărbătorim cu poezie.

Dacă aveţi chef de un mic exerciţiu de imaginaţie, astăzi puteţi plăti o cafea cu o poezie. Mergeţi în cafenelele Julius Meinl selecţionate (sunt în toată ţara, lista lor o găsiţi aici ) şi consumaţi o cafea cu metafore.

Le simt în spatele corzilor vocale. 
Se arcuiesc, se zbat, mă îneacă. 
Două mări, doi munţi, două oraşe, 
Încercând zadarnic să iasă. 
Unul eşti tu, îmi ţii aerul în pumn. 
Altul e focul şi noaptea şi ziua. 
Unul e dorul ce te ţine în gând, 
Altul e chemarea, fericirea, uitarea. 
Sunt mut fără ele, aş fi mort demult 
De n-ar fi cuvintele înfipte-n gând.

Despre locuri și orașe - Barcelona I - Antoni Gaudi

Sagrada Familia

Interior Sagrada Familia

Casa Batlo

Camera de zi - Casa Batlo

Acoperiș - Casa Batlo

Casa Pederera

Parc Guell

Casa Antoni Gaudi

Barcelona

Corespondență dintr-un centru de afaceri

În urmă cu mai bine de 10 ani, platforma industrială Pipera, aflată la granița de nord a București-ului, a început să se transforme într-un modern centru de afaceri. S-au remodelat clădirile fabricilor abandonate, s-au construit clădiri noi acoperite integral de sticlă, au apărut chioșcuri și cantine, firmele de catering și-au extins zona de acoperire. Ba s-au construit chiar și un bloc de locuințe și vreo două săli de fitness. Apoi investițiile s-au oprit.

În fiecare dimineață, mii de oameni se revarsă din stația de metrou sau se încolonează în trafic, având aceeași destinație: un birou din centrul de afaceri Pipera. Dacă la început oamenii au fost încântați de birourile cu aer modern și de clădirile din sticlă, după primele două săptămâni de acomodare lucrurile nu au mai părut la fel de roz.

Traficul este imposibil dimineața și seara, metroul este extrem de aglomerat, trotuarele sunt stricate sau inexistente. Clădirile din sticlă sunt aerisite aproape integral cu aer condiționat, fie pentru că geamurile nu sunt făcute să se deschidă, fie pentru că spațiul este proiectat în așa fel încât deschiderea unei ferestre îi incomodează pe cei dinăuntru. Iluminarea este artificială în mai toate clădirile, jaluzele groase acoperind ferestrele. Prețurile practicate de chioșcurile din zonă sunt imense, iar farmacie este doar una. Parcările amenajate sunt toate private, iar accesul nu este permis decât contra cost, motiv pentru care sutele de mașini care invadează în fiecare dimineață zona sunt parcate pe ce a rămas din trotuare. Spațiu verde nu există. Nici zone pietonale.

Cu timpul, cei care lucrează aici, fie că-și dau seama, fie că nu, au devenit stresați, nervoși, apatici, indiferenți. Au dureri de spate și probleme cu ochii. S-au îngrășat, s-au deformat, au probleme de alimentatie și răcesc în fiecare sezon. Au dezvoltat sinuzite, rinite și alergii. Sunt mereu grăbiți, neatenți și triști. Un fel de roboți îmbrăcați frumos și antrenați pe același traseu în fiecare zi. Nimic nu a fost construit sau adaptat pentru a îmbunătăți condițiile lor, ci doar cantitățile pe care le produc.

Motive de fericire (IV)

#40 Pregătiri, valize, alergătură, dans.
#41 Căutări, frământări, hărți, planuri, nerăbdare.
#42 Valize pline...
#43 Ceasul sună la 4:30. Cui îi pasă? Zbor!
#44 Hamburg. Muzică. Om fericit.
#45 Hamburg. Fotografii. Muzeu de ciocolată. Handel. Drag.
#46 Mic dejun nemțesc și plimbare în port. Vânt puternic, zburăm.
#47 Deja amintiri. Scotocim după fotografii, după daruri.
#48 Deja povești, la ceai, cu oameni dragi.
#49 Răsfăț matinal și o nouă față.
#50 Cadou pentru mama.
#51 Jacheta de piele perfectă. Știu, nu pare un motiv de fericire, dar o caut de vreo 10 ani.
#52 V-am mai zis, sunt unele zile de la care celelalte ar trebui să ia exemplu.
#53 Când ți-e bine după ce ți-e rău constați că nu ești chiar singur.
#54 Când ai toate piesele din puzzle la locul și momentul potrivit, nu poate fi decât o zi bună. Întâmplări norocoase și tricou cu Garfield.
#55 Soare. Știu că nu ți-e bine, dar sper că îți va fi. Și azi te-am văzut zâmbind.

Despre locuri și orașe - Hamburg (II)

Notă: .. viziunea personală.

Smiles of a summer night (1955)

foto: imdb.com

"And then the summer night smiled for the third time...For the sad, the depressed, the sleepless, the confused, the frightened, the lonely."

Dacă sunteţi curioşi pentru cine mai zâmbeşte noaptea de vară, vă recomand o comedie simpatică, semnată Ingmar Bergman. Acuzat că ar fi prea comercial şi că adaugă mult prea mult din propria viaţă în filmele sale, Ingmar Bergman este unul dintre cei mai cunoscuţi regizori şi scenarişti scandinavi. Departe de a fi doar un film comercial, Smiles of a summer night este o poveste romantică, picantă, veselă, perfectă pentru o dimineaţă târzie de martie. Filmul este o galerie de portrete, iar concluzia celor trei zâmbete ale nopţii îi adaugă o suprinzătoare profunzime.

Yasunari Kawabata – Frumusețe și întristare

Mă întorc la romanele lui Yasunari Kawabata căutând lumea atât de diferită a Japoniei. Este o îmbinare de tradiționalism și modernitate, de sensibilitate și cruzime, de minți deschise și idei preconcepute. Dar mereu reflectă onoare, sacrificiu, dragoste. Simt că Yasunari Kawabata și-a iubit lumea în care a trăit, iar poveștile lui duc mai departe această dragoste.

Frumusețe și întristare vorbește despre o poveste de dragoste nesfârșită, deși terminată în planul realității. Cei doi nu se pot uita chiar și după mai bine de 20 de ani, iar relația lor îi afectează pe cei din jur. Fără să mai știe unul de altul, locuind în orașe diferite, având familii fiecare, povestea lor transcede orice opreliște lumească și continuă să existe, să creeze deopotrivă bine și rău.

Oricare ar fi subiectul romanelor sale, Yasunari Kawabata nu uită să descrie peisajele atât de frumoase și pline de culoare ale țării sale. Vestigii istorice, locuri de promenadă sau doar cirești înfloriți și păduri tomnatice, fiecare din romanele sale plătește tribut naturii și îndeamnă la contemplație.

Despre locuri și orașe - Hamburg

Notă: .. varianta turistică

Vreme de beţie

... ce melancolie