Matematician, filosof, scriitor, pacifist, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. Bertrand Russell este cu siguranță un autor care merită citit. În căutarea fericirii vorbește despre cea mai simplă, mai curată și mai logică metodă de a atinge fericirea pe care am citit-o vreodată. Este o carte scrisă cu bun simț, fără orgolii, cu exemple personale exact atât cât trebuie, cu argumente clare și ușor de înțeles. Se citește cu plăcere și se aplică uimitor de ușor. Este genul acela de carte care nu îți spune nimic nou, dar care te face să vezi tot ce știai deja într-o perspectivă nouă.
În căutarea fericirii nu este un manuscris genial și nici nu propune vreo metodă inovativă și rapidă de a atinge fericirea. Dar, deși propune lucruri simple, o face cu eleganță și inteligență. Russell nu susține că fericirea poate fi obținută de către oricine și nu se referă la acele cazuri de nefericire externă, dramatică. Lucrarea sa este dedicată acelor oameni care au toate piesele fericirii în mână, dar care totuși nu reușesc să compună mecanismul complet al acesteia. Pentru că metroul este aglomerat, pentru că șeful vorbește prea mult, pentru că vecina este mai slabă sau colega de birou are aceleași haine. Motive mici, stupide, care strică zilele tuturor.
Surprinzător este faptul că lucrarea lui Russell a apărut în 1930. Și după aproape 100 de ani este la fel de actuală. Suntem la fel de nefericiți și de incapabili să ne despovărăm de metehne.
marți, 31 martie 2015
miercuri, 25 martie 2015
vineri, 20 martie 2015
Zi încărcată
Azi s-au adunat multe lucruri frumoase de privit şi sărbătorit. Eclipsa de soare, echinoxul de primăvară, superluna, Ziua Fericirii şi, ca în fiecare săptămână, ziua dinainte de weekend. Aşa că oriunde v-aţi afla, alegeţi fenomenul preferat şi bucuraţi-vă de el. Sărbătoriţi Ziua Fericirii fiind fericiţi. Dacă aveţi nevoie de sugestii, le găsiţi aici.
miercuri, 18 martie 2015
joi, 12 martie 2015
Alunecare
Întâi urci. Cu soarele în față, orbit, fericit. Urci până rămâi fără suflare, copleșit de o căldură interioară, descoperind forțe de care habar n-aveai. Când îți permiți să te oprești să-ți tragi sufletul, te înconjori de liniște și de frumos, te bucuri de munți și de cer ornat cu nori pufoși. Un zâmbet ți se lărgește pe față și rămâi așa, abia îndrăznind să respiri, de teamă să nu tulburi liniștea.
Dar liniștea se tulbură. Un zumzet înfundat, ca de cascadă, ajunge până la tine. Îți ții respirația și asculți fermecat sunetele, bucurându-te de o clipă de fericire completă. Apoi fața ți-e umbrită de un nor și, instinctiv, știi că ești în pericol. Pentru o clipă ai speranța unei salvări și te gândești să fugi, dar frumusețea încă neîntinată a momentului te ține pe loc. Apoi, oricum, e prea târziu. Știi sigur că vei fi lovit, sunetele se transformă în vuiet, urechile-ți sunt depășite, inima-ți bubuie a furtună și, fără milă, ești lovit, aruncat la vale, zdrobit de pietre.
Uneori mai scapi. De multe ori, îți e fatal.
Dar liniștea se tulbură. Un zumzet înfundat, ca de cascadă, ajunge până la tine. Îți ții respirația și asculți fermecat sunetele, bucurându-te de o clipă de fericire completă. Apoi fața ți-e umbrită de un nor și, instinctiv, știi că ești în pericol. Pentru o clipă ai speranța unei salvări și te gândești să fugi, dar frumusețea încă neîntinată a momentului te ține pe loc. Apoi, oricum, e prea târziu. Știi sigur că vei fi lovit, sunetele se transformă în vuiet, urechile-ți sunt depășite, inima-ți bubuie a furtună și, fără milă, ești lovit, aruncat la vale, zdrobit de pietre.
Uneori mai scapi. De multe ori, îți e fatal.
Etichete:
căutare,
efect,
proza scurta,
viata
miercuri, 11 martie 2015
sâmbătă, 7 martie 2015
Aproape tot
Avem aproape tot. Dar 'tot' se schimbă în fiecare zi, ca un bulgăre de zăpadă care țintește perfecțiunea. Nu reușim să fim mulțumiți, nu reușim să ne găsim liniștea. Legăm fericirea de 'tot', deși sunt lucruri atât de diferite. A avea nu este sinonim cu a fi fericit. De altfel, nici a reuși.
Și totuși, avem aproape tot, nu-i așa? Ce ne lipsește cu adevărat?
Și totuși, avem aproape tot, nu-i așa? Ce ne lipsește cu adevărat?
Etichete:
atitudine,
contrasens,
viata
miercuri, 4 martie 2015
marți, 3 martie 2015
Despre context
Mai știți poveștile pe care vi le spuneau bunicii, care mereu se terminau cu "eh.. erau alte vremuri"? Întotdeauna îmi imaginam că vremurile bunicilor mei s-au întâmplat cu mult timp în urmă, iar vârsta lor mi se părea destulă pentru un manual de istorie. De fapt, bunicii meu chiar au trăit un manual de istorie întreg.
Totuși, nu trebuie să fii foarte bătrân pentru ca vremurile să se schimbe. Sau poate am îmbătrânit eu fără să observ și m-am trezit că îmi aduc vremurile ca argument în discuții. Cel mai des mi se întâmplă să-mi amestec vremurile în discuții legate de școală. Pe vremea mea, școala se făcea altfel. Învățam din principiu, pentru că așa trebuia, așa făcuseră și ai mei la rândul lor și era firesc și plăcut să fie așa. Sigur nu-mi plăceau toate materiile la fel de mult, dar mereu aveam curiozitatea de a le încerca și a alege în consecință. Să nu iei bacalaureatul era ceva de neconceput. Li se întâmpla doar câtorva ghinioniști (cam 1 sau 2 pe an în liceul meu). Problema se punea să iei note suficient de mari ca să-ți fie de folos la admiterea în facultate.
Astăzi se discută dacă mai este nevoie de diacritice, dacă este cazul să acceptăm orice cuvânt din limba engleză și dacă limbajul de messenger și facebook ar trebui să fie pe deplin acceptat. Gramatica este ultima pe lista de interes a elevilor. De altfel nici materiile artistice nu mai sunt dorite. Părinții cer materii bănoase: informatică (dacă s-ar putea fără matematică ar fi perfect, pentru că aceasta are tendința de a fi grea și a stresa progeniturile sensibile), limbi străine (dar nu franceza că nu ne place), dacă s-ar putea sa iasă toți stomatologi, medici și informaticieni direct din ciclul primar ar fi perfect. Nimeni nu-și mai dorește muzică, arte plastice, sport, literatură. Doar bani.
În contextul acesta, al vitezei, al superficialității, al banilor, vremurile mele se îndreaptă frumușel în alte direcții. Valoarea nu e aici. Mă întreb dacă o s-o mai regăsim vreodată. Și-mi aduc aminte de Lentoarea lui Milan Kundera:
Totuși, nu trebuie să fii foarte bătrân pentru ca vremurile să se schimbe. Sau poate am îmbătrânit eu fără să observ și m-am trezit că îmi aduc vremurile ca argument în discuții. Cel mai des mi se întâmplă să-mi amestec vremurile în discuții legate de școală. Pe vremea mea, școala se făcea altfel. Învățam din principiu, pentru că așa trebuia, așa făcuseră și ai mei la rândul lor și era firesc și plăcut să fie așa. Sigur nu-mi plăceau toate materiile la fel de mult, dar mereu aveam curiozitatea de a le încerca și a alege în consecință. Să nu iei bacalaureatul era ceva de neconceput. Li se întâmpla doar câtorva ghinioniști (cam 1 sau 2 pe an în liceul meu). Problema se punea să iei note suficient de mari ca să-ți fie de folos la admiterea în facultate.
Astăzi se discută dacă mai este nevoie de diacritice, dacă este cazul să acceptăm orice cuvânt din limba engleză și dacă limbajul de messenger și facebook ar trebui să fie pe deplin acceptat. Gramatica este ultima pe lista de interes a elevilor. De altfel nici materiile artistice nu mai sunt dorite. Părinții cer materii bănoase: informatică (dacă s-ar putea fără matematică ar fi perfect, pentru că aceasta are tendința de a fi grea și a stresa progeniturile sensibile), limbi străine (dar nu franceza că nu ne place), dacă s-ar putea sa iasă toți stomatologi, medici și informaticieni direct din ciclul primar ar fi perfect. Nimeni nu-și mai dorește muzică, arte plastice, sport, literatură. Doar bani.
În contextul acesta, al vitezei, al superficialității, al banilor, vremurile mele se îndreaptă frumușel în alte direcții. Valoarea nu e aici. Mă întreb dacă o s-o mai regăsim vreodată. Și-mi aduc aminte de Lentoarea lui Milan Kundera:
- Ați auzit de Jan Hus?
Secretara aruncă o privire rapidă pe lista invitaților, iar savantul ceh se grăbește să explice:
- Precum știți, a fost un mare reformator al bisericii. Un precursor al lui Luther. Profesor la Universitatea Carol, care, cum știți, a fost prima universitate din Sfântul Imperiu Roman. Ceea ce nu știți este că Hus a fost și un mare reformator al ortografiei. A izbutit s-o simplifice de minune. Dumneavoastră, ca să scrieți ceea ce pronunțați "ci", sunteți nevoiți să folosiți trei litere, t, c și h. În timp ce nouă, cehilor, datorită lui Jan Hus, ne ajunge o singură literă, c, cu acest mic semn deasupra. (...) Acum înțelegeți de ce noi, cehii, suntem atât de mândrii de aceste mici semne puse pe litere. Suntem gata să trădăm orice. Dar pentru semnele astea ne vom bate până la ultima picătură de sânge!
Etichete:
atitudine,
contrasens,
timp,
viata
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Etichete
atitudine
(312)
viata
(297)
fotografii
(296)
recomandare
(213)
timp
(133)
proza scurta
(131)
dragoste
(127)
jurnal
(106)
căutare
(103)
video
(101)
literatura
(98)
recenzie
(96)
dorinta
(89)
peisaje
(80)
amintiri
(78)
Despre locuri si orase
(77)
călătorii
(75)
roman
(69)
film
(64)
feminin
(62)
eseu
(60)
contrasens
(56)
Bucuresti
(54)
România
(53)
poezie
(51)
muzică
(46)
portret
(44)
poveste
(44)
instantaneu
(43)
primavara
(39)
sarbatoare
(39)
Tams
(37)
copilărie
(36)
animale
(31)
vacanță
(31)
educatie
(30)
incredere
(29)
toamnă
(29)
campanie
(24)
turism
(24)
targ
(23)
aniversare
(22)
arta
(19)
concert
(19)
propunere
(18)
relatii
(18)
Adena
(17)
muzeu
(16)
responsabilitate
(16)
animatie
(15)
expozitie
(15)
joc
(14)
colectie
(13)
voluntar
(11)
model
(10)
Cortázar
(8)
Simone de Beauvoir
(8)
Milan Kundera
(7)
ReUseMe
(7)
Mihail Bulgakov
(6)
Kawabata
(5)
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.
Arhivă blog
-
►
2014
(147)
- ► septembrie (11)
-
►
2013
(180)
- ► septembrie (15)
-
►
2012
(210)
- ► septembrie (17)
-
►
2011
(217)
- ► septembrie (18)
-
►
2010
(192)
- ► septembrie (17)