Simone de Beauvoir – Femeia sfâşiată

Nu ştiu de ce este considerată Simone de Beauvoir acidă, contra, ultra-feministă sau mai ştiu eu cum. Mie mereu îmi pare echilibrată, cu un simţ deosebit al realităţii, corectă dincolo de orice subiectivism, inteligentă şi, nu în ultimul rând, caldă. De parcă ar scrie doar pentru mine, lungi scrisori.

Femeia sfâşiată este un volum de proză scurtă, dedicat unor sentimente pe care nu le dorim şi le ascundem (cu ruşine) de cele mai multe ori. Sentimentul că ai început să îmbătrâneşti şi că omul de lângă tine este doar o umbră, o proiecţie a ceea ce a fost cândva. Te ascunzi, te minţi că ţie nu ţi se va întâmpla, că te-ai conservat suficent de bine ca să înşeli timpul. Dar vine un moment când timpul îţi dovedeşte că tu eşti cel înşelat şi că, inevitabil, ai îmbătrânit. Apoi sentimentul părăsirii, tragediilor care numai ţie ţi se pot întâmpla, vecinii care îşi bat joc de tine şi petrec de Revelion în ciuda faptului că ştiu că eşti singur şi amărât. Oamenii care te lovesc când eşti la pământ, copii care se sinucid şi alţii care îţi sunt luaţi. Deznădejde, nebunie, gustul metalic al abandonului. Şi nu în ultimul rând, sentimentul trădării, existenţa ‚celeilate’ sau ‚celuilalt’. După zeci de ani de fericire constaţi că totul a fost altfel, că viaţa a decurs separat pentru voi, că te înşeală de ani buni. Lupta pentru cel ce ţi-a întregit viaţa, ură, suferinţă, umilinţă, căutarea unei soluţii salvatoare. Atunci când accepţi orice pentru un zâmbet, pentru o frântură din ce a fost, încercând să înţelegi, să oferi o libertate care te sufocă.

Nu, nu cred că scrierile sale sunt acide. Sunt doar frânturi de viaţă pe care nu vrem să le recunoaştem. Dar e bine aşa, între mine şi rândurile de litere din faţa mea e o înţelegere secretă. Vom păstra tăcerea.

Simone de Beauvoir – Toți oamenii sunt muritori

Dacă vreți să discutați cu cineva despre timp, viață, istorie, putere, efemer, dragoste, alegeți romanul acesta. Citiți-l la ceas de seară, când luminile și umbrele se amestecă. Citiți-l în singurătate, în armonie, în liniște. Citiți-l asemenea unui prieten. Descoperiți lumea și începeți drumul nou după ultima pagină. Îndrăgostiți-vă nebunește (din nou) de cel de lângă voi, mușcați dintr-un măr ca pentru prima dată, alergați dimineața doar ca vântul să vi se urce în păr.

Toți oamenii sunt muritori este un roman care trebuie citit din zece în zece ani. Un roman care nu trebuie înlăturat din memorie și care trebuie urmat, pas cu pas, ca o rețetă culinară. Este o lecție extrasă din istoria omenirii, o lecție pe care refuzăm să o învățăm. Povestea curge, pe nesimțite, ținându-te aproape, nelăsând loc nici măcar pentru aer. Te sufocă, te absoarbe, te cucerește. Un roman incredibil de compact, de ingenios, de profund.

"Oare-i de făcut ceva pe pământ? Rămâi om." (Simone de Beauvoir - Toți oamenii sunt muritori)

Simone de Beauvoir – O moarte ușoară

foto: wikipedia

Dintr-o întâmplare (o notă de Facebook, un anticariat online, ceva noroc) am găsit două volume semnate Simone de Beauvoir: O moarte ușoară și Toți oamenii sunt muritori. Am apucat să-l citesc doar pe primul (pachetul a ajuns la mine vineri).

O moarte ușoară este o felie de viață, ornată cu filosofie. Atât de reală, de posibilă, de adevărată, încât am citit ultimele rânduri cu lacrimi în ochi. Emoția a fost mai puternică decât rațiunea. Nu m-am putut detașa. Subiectul este legat de ultimele zile ale mamei autoarei, de suferința pe patul de spital, de gândurile ei văzându-și mama redusă la un corp legat de fire și aparate, de regretele tardive și de meschinele planuri care mai rămâneau de făcut. O moarte ușoară este mai mult decât o carte, este un documentar care trezește uriașe semne de întrebare, amintiri de mult înghesuite în colțuri obscure de memorie. Pasajele filosofice, psihologice sunt de o sinceritate crudă.

"Toți suntem muritori: dar pentru fiecare moartea este un accident și – chiar dacă o cunoaște și o primește – o violență nemeritată." (O moarte ușoară - Simone de Beauvoir)

Simone de Beauvoir – Memoriile unei fete cuminți

Mă întreb cum ar fi reușit Simone de Beauvoir să trăiască și să descrie o zi într-un mall în perioada reducerilor. Cum ar fi reușit un om atât de diferit, de rațional și de tranșant să descrie nebunia fără noimă și prăbușirea filosofiei în neanturile comercialului. Știu, nu-i corectă comparația între perioada de glorie a Parisului cultural și urbea modernă.

Citind amintirile unei femei considerate una dintre cele mai importante figuri feminine ale secolului XX constat dincolo de orice artificiu literar că introspecția ei coboară până la cele mai fragede vârste. Își povestește egoismul și cruzimea copilăriei, frustrările adolescenței, descoperirile tinereții cu atâta sinceritate și claritate încât mi-a fost imposibil să nu las cartea pentru câteva minute de auto-inspecție. Eu ce-mi mai aduc aminte din copilărie, cum m-aș încadra în istoria pe care am trăit-o? Ce-am făcut pentru cei din jur?

Mărturiile unei fete cuminți este o provocare. Detaliile bibliografice impresionante construiesc cultura unei femei inteligente, aproape o vizionară a timpurilor ei. Totuși, cel mai mult își reproșa sentimentalismul și emoțiile. De o feminitate delicată, își recunoaște lipsa de interes pentru aspectul fizic, dar se descoperă și se cizelează experimentând libertatea autentică. Sau cel puțin ce considera ea la 20 de ani că este libertate. Franchețea scrierii sale m-a uimit.

Având o legătură specială cu natura, simțea culorile și aromele grădinilor și parcurilor în care veșnic citea sau studia sau se scufunda în meditație. Nedezlipită de biblioteci în timpul zilei, își găsea timp și libertate pentru teatre, operă și cafenele în vremuri în care tinerele fete cu o morală ireproșabilă nu ieșeau singure din casă. Experimenta alcoolul și libertinajul fără a depăși limitele unui studiu. Se cunoștea astfel pe sine și descoperea lumea. Dincolo de amintirile personale, romanul este o descriere fidelă a unei epoci, a unor curente filosofice, a unui stil de viață.

Romanul se încheie cu perioada în care Jean-Paul Sartre a intrat în viața ei. Îl va iubi și admira până la sfârșitul zilelor.

Simone de Beauvoir – Sângele celorlalți

Sângele celorlalți este un roman fascinant despre Franța anilor 1930-1940, o combinație reușită de doctrină politică, dragoste, farmec parizian, dramă socială și individuală. Este o perioadă pe care autoarea, Simone de Beauvoir, a trăit-o în plină maturitate, astfel încât redarea ei in roman este extrem de veridică. Romanul Sângele celorlalți a fost publicat în 1945.

În Sângele celorlalți confruntarea dintre personaje se desfașoară atât la nivel individual, cât și la nivelul grupurilor sociale din care fac parte. Se discută despre socialism și burghezie, despre pacifiști și adepți ai războiului, despre dragoste și toleranță, despre responsabilitate și suferință. Romanul este un mic tratat de filosofie pe înțelesul tuturor. Analiza sentimentelor și deciziilor este făcută atât de franc și atât de abil din punct de vedere scriitoricesc, încât cititorul poate ușor sesiza încărcătura morala a acestora.

Se discută mult despre vină și responsabilitate, într-o situație politică internațională foarte potrivită. Se identifică deciziile personale cu doctrina pe care personajul o adoptă. Socialismul este împins la limita extremă în “totul pentru ceilalți”, în timp ce burghezia alunecă în “totul pentru mine”.

Sângele celorlalți este totuși un roman, cu acțiune, cu personaje care interactionează, dar dincolo de fapte răzbat gândurile. Simone de Beavoir își descrie personajele și pe dinafară și pe dinăuntru, până în cele mai intime gânduri.

Este prima dată când povestesc despre o carte pe care nu am citit-o până la final. Dar nu mai am răbdare, trebuie să spun că Simone de Beauvoir este un scriitor care merită citit cu atenție și cu mintea deschisă. Cei care scriu rândurile de pe coperta volumelor insistă să menționeze că Simone de Beauvoir este o teoreticiană a feminismului care a avut o relație cu Jean-Paul Sartre. A da, și un prozator apreciat și premiat. Originea acestor păreri unanim acceptate este lucrarea “Al doilea sex”, lucrare definitorie pentru mișcarea feministă modernă. Departe de a fi doar un tratat de feminism, “Al doilea sex” dezvăluie și argumentează ignorarea feminității cu bună știință de-a lungul istoriei umanității. Nu vă opriți doar la un roman, citiți “Imagini frumoase”, “Toți oamenii sunt muritori”, “Mandarinii”.

Feminitate vs Maternitate

După ce am scris articolul Femeia, vârsta şi lenjeria , o glumă cu iz de statistică socială, m-am lovit de o întrebare: „Când devine femeia femeie?”

Am încheiat articolul spunând că femeia se desăvârşeşte ca femeie atunci când devine mamă. Dar nici măcar eu, cel care am scris, nu cred că este adevărat. Am fost păcălit de unul din cele mai frecvente clişee. Recunosc importanţa şi emoţia aducerii pe lume a unui copil, doar toţi datorăm propria viaţă unei mame. Dar cred că feminitatea este un complex de atitudine, experienţă, sensibilitate şi mod de gândire.

Sunt multe femei care nu au avut copii şi/sau n-au fost căsătorite, dar a căror feminitate nu poate fi contestată. Îmi vin în minte Maica Tereza, Simone de Beauvoir,  Evita Peron,  Angela Merkel,  Jane Austen . Sunt multe exemple şi lângă noi, printre oamenii neatinşi de celebritate.

De asemenea, nu cred nici varianta opusă conform căreia maternitatea distruge feminitatea. Este tot un clişeu şi nu înţeleg de ce lumea simte nevoia să se situeze la o extremă sau alta. Poate maternitatea este o alegere care se manifestă diferit de la om la om. Poate feminitatea este un stil de viaţă atent construit sau un dar înnăscut.

De cele mai multe ori, feminitate este căutată în frumuseţe sau în viaţa de familie. Reviste dedicate femeii şi numite „glossy” (probabil pentru că hârtia este lucioasă) acordă pagini reţetelor de înfrumuseţare, celor de slăbit, sfaturilor pentru relaţii mai bune şi pentru îngrijirea copiilor. Probabil societatea şi clişeele induc această lipsă de atenţie faţă de ceea ce este important. Dar ce este important?

Am eliminat câteva variante greşite, dar totuşi: când şi cum devine o femeie femeie? Încă nu ştiu să vă răspund.

Femeia, vârsta şi lenjeria (articol fără poze)

„Femeie nu te naşti, ci devii.” – Simone de Beauvoir

Când se nasc, fetiţelor nu le pasă absolut deloc de culoarea şi aspectul lenjeriei. Tot ce-şi doresc e să fie suficient de comodă cât să nu creeze iritaţii. Apoi, cu vârsta, vin şi preferinţele pentru funde, buburuze şi culori pastelate. Apar volane, personaje de desene animate, cusături şi croieli aparte. Pe la vârsta de 4 ani, deja au separat lenjeria preferată de restul. Apariţia ciorapilor în viaţa unei femei este sfârşitul copilăriei aşa cum o ştim noi.

Perioada desenelor animate şi a culorilor cu tentă de roz durează câţiva ani buni. Pe la începutul celui de-al doilea deceniu de viaţă apare atitudinea. Independenţa este câştigată după multiple şi dureroase bătălii şi proclamată cu mândrie, arborându-se lenjeria neagră. De la costume de baie până la ciorapi, tot trusoul pre-adolescentei trebuie să fie negru. Aparent, deşi cercetătorii americani, britanici şi australieni nu s-au pronunţat, negrul ascunde cel mai bine frustrările descoperirii feminităţii şi primii paşi, timizi, de exploatare a acesteia.

Adolescenţa aduce dantela, decolteurile şi mirajul push-up. Culorile se diversifică violent, materialele se subţiază, frigul este ignorat. Talia coboară, decolteul de asemenea, volanele şi dantelele sunt lăsate cât mai la vedere. Este perioada „liberă şi disponibilă, dar fără chef de tine”. Încă nu s-au definitivat explorările feminităţii, dar acum femeile ştiu la ce foloseşte şi se distrează copios ameţind colegii de liceu.

Femeia studentă devine brusc, odată cu admiterea, intelectuală sofisticată şi inabordabilă. Este conştientă de propria putere şi îşi întăreşte poziţia purtând lenjerie provocatoare, dar ascunsă. Nu lasă loc decât de ghicit şi presupuneri. Studenta capătă stil. Foloseşte parfum bun, deşi îl cumpără cu greutate. Gama de lenjerie se diversifică. Apar ciorapii pentru portjartier, maieurile de mătase asortate noaptea la pantalonii de pânză, lejeri şi cu pătrăţele (singura ţinută în care poate să înveţe). Studenta împinge purtarea lenjeriei până la statutul unui stil de viaţă. Are mai multe sutiene decât tricouri.

Inevitabil, femeia se îndrăgosteşte. O nouă schimbare în sectorul dedicat lenjeriei din garderoba ei. Femeia îndrăgostită nu-şi mai permite să doarmă în pijamaua de studiu. Pantalonii cu pătrăţele sunt scurtaţi drastic sau înlocuiţi complet cu acele cămăşi de noapte din satin sau dantelă, atât de scumpe şi de necesare. De asemenea, toată lenjeria trebuie să se asorteze. Piesele desperecheate sunt aruncate fără milă sau purtate pe ascuns. Totul se cumpără la set. Femeia îndrăgostită nu-şi permite să fie prinsă pe picior greşit sau cu şosete care nu spun nimic. Tot ce se iveşte de sub haine trebuie să fie impecabil, atrăgător sau măcar haios. Apare lenjeria cu mesaje.

Uneori, cât mai rar cu putinţă îi dorim, femeia suferă din dragoste. Atunci, durerea o împiedică să mai poarte lenjeria aleasă cu grijă în perioada de îndrăgosteală. Doarme în tricourile sau cămăşile pe care el le-a uitat. Cumpără lenjerie provocatoare şi scumpă pentru răzbunare sau poartă ce găseşte rin dulap din perioada studenţiei. Redevine independentă şi poartă iarăşi numai negru. Într-un final, îşi îndulceşte amarul purtând lenjerie cu animale în relief, personaje de desene animate şi bumbac 100%. Pentru a evita iritaţiile.

Femeia căsătorită este o necunoscută. În fiecare zi, are alte gânduri şi opţiuni. Este în acelaşi timp copil, adolescentă, femeie independentă, studentă intelectuală, femeie îndrăgostită şi femeie care suferă în dragoste. În cele din urmă, devenind mamă, uită temporar alte aspecte ale feminităţii. Şi devine cu adevărat femeie.

Simone de Beauvoir

Ești aici. La fel de singur ca mine însămi. Ești aici. Și eu sunt aici, o plenitudine arzatoare de care se sparge timpul. Această clipă este pe veci adevărată, la fel de adevarată ca moartea și ca eternitatea.(Simone de Beauvoir - "Sângele celorlalți")

Simone de Beauvoir (9 ianuarie 1908 - 14 aprilie 1986) este un scriitor complet, un filosof sensibil, o femeie remarcabilă. Scrieriile sale (“Al doilea sex”, “Imagini frumoase”, “Mandarinii”, “Sângele celorlalți”, “Toți oamenii sunt muritori”, etc.) sunt un portret fidel al epocii interbelice și postbelice. Trateză subiecte diverse într-un mod unic, cu inteligență și profunzime. Prin personajele sale se transpun doctrine politice, sentimente, atmosferă pariziană, filosofie de viață. Cărtile semnate Simone de Beauvoir sunt adevărate manuale de filosofie aplicată.