Milan Kundera – Cortina

Citesc tot ce e scris de Milan Kundera cu plăcere. Îmi imaginez că stăm la o cafea și dânsul îmi povestește. Și zău că mi-ar putea povesti despre orice, istorie, oameni, literatură. Are un dar al poveștii care nu se proptește în subiect.

Cortina este un eseu în mai multe părți, dedicat artei romanului. Nu trebuie să fi specialist în domeniu pentru a-l aprecia. Doar cititor de plăcere. Din Cortina mi-am făcut o listă de lectură: Kafka, Cervantes și aventurile bravului Sveik. Nu contează că le-am mai citit cândva, acum le văd într-o lumină nouă, caut alte înțelesuri. Văd altfel umorul, tragicul, istoria, contextul. Cortina e un soi de curs opțional, la care te duci din plăcere. O discuție elevată, deopotrivă fascinantă, inteligentă și cu umor, o viziune aparte asupra romanului și evoluției lui.

Milan Kundera – Testamente trădate

Citesc cu plăcere orice scriere semnată Milan Kundera. Toate romanele sale m-au ținut aproape până la ultimul rând și multă vreme după ce le terminasem de citit încă mă mai gândeam la ele. Îl privesc pe Milan Kundera ca pe un prieten, scrisul lui mi-e vorbă înțeleaptă povestită la o cafea, în lumina joasă a unei cafenele pariziene.

Testamente trădate este o astfel de poveste. Nu este un roman, nu este o carte de ficțiune. Este o interpretare personală a unor opere care au marcat istoria literaturii și a muzicii. Este o discuție bine susținută despre cum a fost tradus Kafka și de ce a fost interpretat Hemingway, iar operelor lui Janáček le-a fost schimbat finalul. Este o trecere prin lumea romanului modern, prin gândurile și dorințele autorilor de atunci și prin concepțiile celor care le-au moștenit opera. Ca întotdeauna, scriitura este curată, sprintenă, bogată în referințe bibliografice și nelipsită de umor. Ca întotdeauna, despre orice ți-ar povesti, Kundera reușește să te fascineze, să te intrige, să te facă să cauți muzica lui Janáček, să citești proza scurtă a lui Hemingway, să îi recitești pe Kafka și pe Flaubert într-o nouă lumină.

Uneori intenționat, alteori doar supuși modelelor timpurilor, cei care au prelucrat moștenirea artistică a marilor oameni de artă au alterat conținutul și atmosfera creată de aceștia. Argumentele lui Kundera, îmbrăcate în opinia sa bine structurată, dau naștere unui eseu care se întinde dincolo de granițele artei. Ce este amintirea și cum o gestionăm? Cât mai este adevăr sau realitate?

Când studiem, discutăm, analizăm o realitate, o analizăm așa cum apare ea în mintea noastră, în memoria noastră. Nu cunoaștem realitatea decât la timpul trecut. N-o cunoaștem așa cum e în momentul prezent, în momentul în care se petrece, în care este. Or, momentul prezent nu seamănă cu amintirea lui. Amintirea nu e negarea uitării. Amintirea este o formă a uitării. (Milan Kundera - Testamente trădate)

Milan Kundera – Identitatea

Terminat în 1996, la Paris, romanul lui Kundera este o incursiune în lumea încețoșată a eu-lui. Cine sunt eu, cel ce mă văd în oglindă în fiecare dimineață și ce voi face în clipa imediat următoare? Ce este cu adevărat real din ce mi se întâmplă și ce este doar o plăsmuire a unei minți pe care nu o pot stăpâni?

Povestea lui Chantal și a lui Jean-Marc este o poveste reală. O luptă cu angoasele personale, cu misterul minții și surprinderea reacțiilor. Cine suntem cu adevărat? Combinația inedită de gene și impulsurile trimite de la și spre creier fac din oameni niște mașinării ciudate, complexe, ghidate de un mecanism pe care ei înșiși nu-l cunosc.

Identitatea este un roman excelent prin natura subiectului ales și modul ireproșabil în care este tratat. Nu, nu m-a surprins, romanele lui Milan Kundera sunt mereu menite a-mi lăsa gustul unic al gândirii. Identitatea este un roman care trebuie conștientizat. Dincolo de lecția de psihologie aplicată, Kundera nu se dezminte nici de talentul artistic, nici de suspansul specific romanelor sale.

Milan Kundera - Gluma

Fiecare roman al lui Milan Kundera este o călătorie spre universul interior. O călătorie transpusă în viața unor personaje puternice, în mediul complicat și dificil al Cehoslovaciei bântuită de socialism, răbufniri politice, invazie sovietică și propagandă. Cine suntem noi cu adevărat și cât de mult putem controla din ceea ce ni se întâmplă? Cât de mult ne poate schimba viața o alegere, o clipă de neatenție, o întâlnire?

Construit pe efectul fluture, Gluma este un roman structurat pe câteva personaje ale căror destine au puncte comune. Intersecțiile lor le marchează existența și îi duc la alte întâlniri, ritmic plănuite de un dirijor extern. Vorbind despre credință și încredere, despre dragoste și durere, despre doctrină, muncă și rețele sociale bine definite, despre răzbunare și loialitate, romanul susține relațiile interumane pure, care rezistă trecerii timpului și schimbărilor de viziune. În final suntem doar oameni, dezbrăcați de orgolii, principii, credințe, datorii. Suntem aceiași prieteni vechi, marcați de renunțări și eșecuri, de neputințe și frustrări.

Ca în toate romanele sale, Kundera descrie atent lumea anilor '50-'60, peisajul cehoslovac cu obiceiurile sale și revoluțiile personale stârnite de învolburata perioadă istorică. Ca în toate romanele sale, Kundera își prinde cititorul în cele mai profunde mreje, făcându-l să caute, să proiecteze, să cunoască. Deopotrivă captivant și inteligent, real și apropiat, stilul lui Kundera este imposibil de abandonat.

Milan Kundera - Insuportabila ușurătate a ființei

În ultima vreme mi-au atras atenția tot mai des cărțile lui Milan Kundera. V-am povestit deja despre 'Lentoarea' și 'Ignoranța'. Mi-ați trezit curiozitatea pentru 'Insuportabila ușurătate a ființei' și, în treacăt, am agățat 'Valsul de adio' și 'Iubiri caraghioase'.

Mă scufund într-un univers Kundera cu atâta plăcere și interes încât mă întreb cum a reușit un singur om să nască lumi atât de diferite și totuși asemănătoare. Regăsesc personajele în diferite ipostaze și mă surprind de fiecare dată cu alte calități, cu alte decizii, cu alte gânduri. 'Valsul de adio' este un fel de Agatha Cristie într-o stațiune cehă de tratament, în timpul transformărilor comuniste (până acum aceasta este una dintre constantele scrierilor lui Kundera, nu poate uita acel regim și transformările sociale pe care le-a indus). Plină de umor, de savoare, de substanță. 'Iubiri caraghioase' este o colecție de povestiri scurte, de tipologii umane creionate cu umor și îndrăzneală. Poate fi un manual de relații eșuate, un carusel de intrigi, minciuni, sentiment, absurd, ironie, noroc.

Despre 'Insuportabila ușurătate a ființei' trebuie vorbit separat. Îmbină atât de multe planuri încât și despre nivelurile ei interne ar trebui vorbit separat. Filmul din 1988 a ales impactul invaziei rusești, urmare a Primăverii pragheze, asupra vieții protagoniștilor, apoi exilul, întoarcerea, refuzul colaborării și decăderea, ascunderea, refugiul. Întrebarea care răzbate din film este 'cum ar fi fost dacă?' Dacă n-ar fi fost întâmplarea, dacă istoria s-ar fi scris altfel. Dar 'Insuportabila ușurătate a ființei' este și un roman al intimității, al dragostei în cele mai ciudate și neînțelese forme ale ei. Este un roman al sufocării și al eliberării, al conștiinței și al lipsei de scrupule, al greutății și al ușurătății. Indiferent dacă îl veți considera plăcut sau nu, real sau pură imaginație, 'Insuportabila ușurătate a ființei' va fi sigur fascinant.

Când am să temin de citit toate cărțile lui Milan Kundera am să le iau de la început. Sunt atemporale și mi se potrivesc ca o mănușă. Dacă citind 'Lentoarea' izbucneam la fiecare 2fraze, aprobându-l zgomotos, descoperirea 'Insuportabilei ușurătăți a ființei' m-a implicat în procese mult mai profunde, de introsecție și analiză. Sunt oare o Tereza sau o Sabina, un Tomas sau un Franz, mă înalț din greutatea ființei umane sau mă zdrobește ușurătatea ei?

Milan Kundera – Ignoranța

Poate că e mai simplu să transpui o experiență personală în viața unor personaje și astfel să scrii o carte. Dar nici așa nu este simplu să fii sincer și să găsești exact cuvintele care să-ți descrie viața complicată de emigrant. "Ignoranța" este un roman dedicat emigrantului ceh din timpul regimului comunist și ocupației rusești (urmare a Primăverii de la Praga ). Milan Kundera a ales o astfel de viață, la fel cum mulți cehi, români și alții din blocul comunist au ales-o.

De cele mai multe ori, literatura a atins subiectul comunismului acuzator. A înfierat metodele și oamenii care le-au pus în practică, a condamnat privarea de libertate și i-a privit fie cu suspiciune, fie cu mândrie pe cei ce au avut curajul să fugă. Abordarea lui Kundera este pe cât de neutră, pe atât de reală, de imparțială. Viața nu a fost ușoară nici pentru cei ce au ales fuga, nici pentru cei ce au ales să rămână. Kundera nu judecă pe nimeni, doar creionează prăpastia pe care bariera comunistă a sădit-o în sânul familiilor dezbinate, în sufletul celor plecați și al celor rămași. "Ignoranța" este un roman despre plecări și reîntoarceri, despre mirajul libertății, despre istoria fiecăruia (așa cum a trăit-o și a știut să o înțeleagă), un roman despre dragoste și viață, despre renunțări și speranță, despre ce mai înseamnă 'acasă' în agitația sufocantă a secolului 20.

Sunt în continuare fascinată de firescul scriiturii lui Milan Kundera. Nu știu încă următoarea alegere. Poate "Cartea râsului și a uitării" sau "Insuportabila ușurătate a ființei" sau "Viața e în altă parte".

Milan Kundera - Lentoarea

Sau “Cum să citești o carte de două ori în același timp” sau “Cartea care m-a făcut să strig “Da, da, așa e!” la fiecare frază”.

Am agățat numele scriitorului ceh în metrou. Mi-a rămas în minte așa cum îți rămâne o melodie când te duci la chioșcul din colț să-ți iei pâine. Era scris cu litere mari pe o copertă albastră. L-am căutat pe Scribd și am găsit traducerea romanului „Lentoarea” în primele rezultate ale căutării. Așa am început să citesc online, la servici, pe furiș. În seara aceleiași zile m-am prezentat în prima librărie și am cumpărat volumul. Nu m-am îndurat să sar peste paginile deja parcurse și am luat-o de la început. Apoi am continuat să citesc online și pe hârtie, până am citit toată cartea de două ori. De ce? Răspunsul vine din al doilea pseudo-titlu.

Romanul se bazează mult pe tehnica film în film. Într-un vechi castel al Franței, autorul încearcă să petreacă două zile liniștite alături de soția sa, dar își face cititorii părtași la gândurile sale bântuite de poveștile castelului. În gândurile sale se amestecă idei și explicații, eroi ai literaturii, prieteni, istoria Cehiei. În secolul vitezei („forma de extaz dăruită omului de revoluția tehnologică”), Kundera tranșează baletul oamenilor politici (îl cunoașteți, nu?), psihologia ființei care se simte cea aleasă, arta conversației, afișarea permanentă a societății în lumina reflectoarelor. Fiecare opinie este însoțită de argumente și dovezi, deși nu se urmărește convingerea cititorului. Este scris simplu și sincer, după principiul conversației: „Această istorie îmi amintește de alta..”, „Îmi amintesc de o femeie care..” Acest stil te face părtaș la gândurile și poveștile autorului, te implică fără să vrei și m-am trezit aprobându-l și susținându-mi aprobarea cu propriile amintiri și experiențe.

„Există o legătură ascunsă între lentoare și memorie, între viteză și uitare.(...) În matematica existențială, această experiență se exprimă prin două ecuații elementare: nivelul lentoarei este direct proporțional cu intensitatea memoriei; nivelul vitezei este direct proporțional cu intensitatea uitării.”

„Lentoarea” este un roman plin de umor și inteligență. L-am citit cu entuziasm și în clipa în care l-am terminat căutam în librărie o altă copertă semnată Milan Kundera („Ignoranța”). Nu pot decât să mă bucur că nu a ascultat sfaturile primite: „Îți amintești ce-ți spunea maică-ta? Milanku, lasă-te de glume. N-o să te înțeleagă nimeni. O să-i iriți pe toți și vei sfârși detestat de toată lumea.”

Toate citatele sunt din romanul „Lentoarea”.