luni, 30 mai 2011
Drobul de sare
Sunt cel mai fericit om din lume. Şi asta se poate schimba într-o clipă. Ştiu sigur, am fost acolo. Nu mai e cale de întoarcere, nu se dă preaviz. Te prăbuşeşti în gol, doar cu tine şi cu lecţiile amărâte de zbor pe care poate ai avut şansa să le iei. Sunt cel mai fericit om din lume. Mă uit atent, doar în sus, de teamă ca atracţia răului să nu-mi grăbească prăbuşirea.
Etichete:
atitudine,
instantaneu,
timp,
viata
sâmbătă, 28 mai 2011
Leapșa timpului
De la Lotusull vine o leapșă cu dorințe, numai bună înainte de primele cireșe. Și va-să-zică trebuie să vă spun 10 lucruri pe care îmi doresc să le fac și nu mai am timp sau lucruri pe care nu le-am făcut niciodată și jinduiesc de mult la ele. Să zicem așa, dar nu spuneți nimănui:
Este o leapșă pe care aș da-o cu drag tuturor celor care trec pe aici, pentru că este un adevărat medicament ordonarea riguroasă a dorințelor neglijate sau neîmplinite. Sophie, Carmen, Alma.. voi ce vă doriți?
- Îmi doresc să zbor, dar nu așa plicticos cu un avion din cele mari, de cursă obișnuită. Îmi doresc să zbor cu avion ușor, de 2 locuri și-n cel mai fericit caz să pilotez eu. Accept și varianta deltaplan sau parapantă și în ultimă instanță parașutism, dar aici trebuie să piloteze altcineva.
- Îmi doresc să cutreier lumea pe motocicletă, bineînțeles tot eu să conduc, să oprim din loc în loc ca nomazii și să-mi umplu sufletul și aparatul de imagini. Îmi doresc să nu mă grăbesc și să nu mă gândesc la întoarcere, să dorm în cort sau în hoteluri cu multe stele, să alegem dreapta sau stânga în funcție de curba zâmbetului de la momentul respectiv. Să vedem cât de departe mă va duce sezonul acesta.
- Îmi doresc să fac film, să scriu scenarii, povești și cel puțin o carte. Nu vreau un best-seller și nici filme premiate la Cannes, dar vreau să rămână după mine ceva vizibil care să spună o anume poveste. Să nu fie uitată.
- N-am mai ajuns demult într-un oraș drag, mereu pe lista de dorințe.
- Îmi doresc să văd marea anul acesta, să ne privim în ochi și să ne dispară ca prin minune dorul ce ne leagă de ceva vreme. N-am mai ajuns demult să ne vorbim.
- Îmi doresc mereu, oricât de dese ar fi, drumuri. Scurte sau lungi, cunoscute sau noi, drumurile îmi curg în sânge. Nu contează uneori nici mijloacele de locomoție, deși sunt unele preferate, nici confortul oferit (mă împac perfect cu lipsa lui), nici anotimpul. Doar oamenii.
- Tot din categoria niciodată destul sunt și concertele. Doar 4 anul acesta. Deocamdată.
- Tânjesc să merg din nou periodic la taebo. Mi-am drămuit timpul defectuos și sportul a rămas pe dinafară, dar încheieturile mele încep să-l pretindă dureros. E timpul.
- Îmi doresc un dulap nou. Nu râdeți, devine o dorință arzătoare și niciodată nu reușesc să mă apuc serios de îndeplinirea ei. În mare parte, din lene.
- Îmi doresc să știu și să am unde să dansez swing. Filmele și muzica anilor '40 mă bântuie de parcă le-aș fi trăit în altă viață. Din păcate, după mai bine de 70 de ani de atunci ofertele sunt limitate. Dar nu-mi pierd speranța că într-o zi, într-o imensă sală răsunând a trompete și saxofoane, fără nici o emoție privind ritmul și pașii, voi reuși să dansez swing.
Este o leapșă pe care aș da-o cu drag tuturor celor care trec pe aici, pentru că este un adevărat medicament ordonarea riguroasă a dorințelor neglijate sau neîmplinite. Sophie, Carmen, Alma.. voi ce vă doriți?
vineri, 27 mai 2011
Să nu vii la București fără.. (II)
Balerini sau cizme: Îmi cer scuze doamnelor, domnișoarelor, fetelor, știu că afară sunt undeva între 20 și 30 de grade în creștere, dar nu se acceptă alt soi de încălțăminte în vestita capitală. Materialul nu contează, pot fi de cârpă sau de piele, de cauciuc sau tricotate. Nici modelul nu are restricții. Încă se poartă cizmele UGG, cele de călărie peste genunchi și cizmulițele roz, croșetate, de anul trecut. Balerinii au nesfârșite forme și dimensiuni, culori și accesorii. Să nu mă înțelegeți greșit. Dincolo de capriciile modei, purtarea acestor încălțări are și un aspect foarte practic: în birourile bucureștene s-a pornit aerul condiționat de cheful șefului sau al lui nenea de la întreținere. 15 grade la adăpostul biroului, 12 în câmp deschis. Așadar nu e de mirare că încă se mai văd cizme de zăpadă pe bulevardele capitalei.
Mașină: În nici un caz să nu vă aventurați la București fără mașină. Nici chiar dacă vă plac sporturile extreme. La capitală se poartă trăsura cu mulți cai blocată tacticos în trafic. De acolo urmăriți ploaia torențială, pietonii grăbiți, păsările cerului și oferte supermarketurilor. Nu se face să ocupați un loc de parcare înainte de a-l căuta cel puțin o oră. Lista de înjurături să fie pregătită și claxonul la îndemână.
Chef de concert: Ultimii ani au adus la București trupe și cântăreți de toate genurile muzicale. De la Festivalul Enescu la EuropaFest, de la Judas Priest la Shakira, anul acesta are o ofertă bogată de muzică bună. Nu uitați de BEST Fest, Bon Jovi, Scorpions,Whitesnake, Opeth și de cele care au fost deja Blind Guardian (foto), Ensiferum și Children of Bodom, Haggard, Riverside, Celelalte Cuvinte, Festivalul Club A și mulți alții. Sunt sigură că se vor mai anunța și alte concerte bune pentru anul 2011. Primesc anunțuri!
Primele sfaturi despre București le găsiți aici.
Mașină: În nici un caz să nu vă aventurați la București fără mașină. Nici chiar dacă vă plac sporturile extreme. La capitală se poartă trăsura cu mulți cai blocată tacticos în trafic. De acolo urmăriți ploaia torențială, pietonii grăbiți, păsările cerului și oferte supermarketurilor. Nu se face să ocupați un loc de parcare înainte de a-l căuta cel puțin o oră. Lista de înjurături să fie pregătită și claxonul la îndemână.
sursa foto |
Primele sfaturi despre București le găsiți aici.
Etichete:
atitudine,
Bucuresti,
joc,
recomandare
miercuri, 25 mai 2011
luni, 23 mai 2011
Măsura fericirii
13.2 km într-o oră şi jumătate a unei zile de sâmbătă. 2 motociclete. 3 prăjituri, un buchet de trandafiri de grădină. 5 ore de aniversare. 7 ore de traseu pustiu prin pădure de primăvară, o căprioară, 3 narcise sălbatice, un foc, 2 cârnăciori, 3 ploi, 1550 m altitudine. O îngheţată, o cafea, 5 degete, o îmbrăţişare, zâmbete tacite şi râs în hohot fără măsură. 30 de fotografii. O legătură de leurdă, o piatră. 24 de grade. 20 de litri de benzină. 100 de lei. 2 zile.
Nu pare mare lucru, dar este reţeta fericirii mele. Ponderaţi după gust, adăugaţi ce elemente vă fac mai multă plăcere şi socotiţi cât vă puteţi permite. Priveam copii vânzând flori la semafor şi oameni care se întorceau în jeep-uri, obosiţi de cumpărături. Priveam cupluri plimbându-se molatec printr-un parc aglomerat într-o dupămasă caldă de mai. Priveam grupuri de liceeni zgomotoşi, uniformizaţi de moda extremă. Mă întrebam şi socoteam reţeta potrivită pentru fiecare. Sigur există, trebuie să existe. Puse cap la cap, ingredientele fericirii mele sunt mărunte, obişnuite, ieftine. Există desigur şi un ingredient secret, fără de care această reţetă ar fi doar o minciună urâtă. Suntem însă atât de diferiţi. Nu contează, există parametrii suficienţi astfel încât să fim toţi fericiţi. Faceţi un calcul.
Nu pare mare lucru, dar este reţeta fericirii mele. Ponderaţi după gust, adăugaţi ce elemente vă fac mai multă plăcere şi socotiţi cât vă puteţi permite. Priveam copii vânzând flori la semafor şi oameni care se întorceau în jeep-uri, obosiţi de cumpărături. Priveam cupluri plimbându-se molatec printr-un parc aglomerat într-o dupămasă caldă de mai. Priveam grupuri de liceeni zgomotoşi, uniformizaţi de moda extremă. Mă întrebam şi socoteam reţeta potrivită pentru fiecare. Sigur există, trebuie să existe. Puse cap la cap, ingredientele fericirii mele sunt mărunte, obişnuite, ieftine. Există desigur şi un ingredient secret, fără de care această reţetă ar fi doar o minciună urâtă. Suntem însă atât de diferiţi. Nu contează, există parametrii suficienţi astfel încât să fim toţi fericiţi. Faceţi un calcul.
sâmbătă, 21 mai 2011
Visul II
- Azi mă săruți?
- Nu. De ce vrei asta mai mereu? Ți-am zis că mă face să mă aplec.
- Știu. Dar nu ajung la tine altfel decât rugându-te să te înduri.
- Vrei să zvârl lumea pentru tine? Un boț cu ochi rotunzi?
- Eu.. nu vreau asta. Ai putea să sufli înspre mine de acolo și sigur vântul ți-ar purta sărutarea. Doar să vrei.
- Mă mai gândesc. Sunt ocupat acum, iar s-au pornit războaie și furtuni, iar oamenii ăștia pe care îi susțin cu atâta trudă se uită nepăsători împingând cu vârful pantofului noroiul tot mai sus. Într-o zi vor ajunge la mine.
- Nu! Nu spune așa ceva! Mă înspăimântă oamenii tăi, lumea ta, truda ta. Te văd cum te clatini și nu știu cum aș putea să te ajut.
- Ce-ai zice să sufli sărutarea aia spre mine? Vorbesc eu cu vântul.
- Serios? Vrei tu? Mare bucurie îmi faci azi. Dar nu-i periculos?
- Decât să mă dărâme nerozii aștia cu mizeria lor, mai bine mă dărâmi tu cu sărutări. Ce zici? Ai curaj să te urci până aici să ne uităm împreună la ei?
- Cum să nu! Acuși urc. Dar o să văd și eu ceva?
- Sigur, ăștia cu ochii rotunzi mereu văd până departe.
- Râzi de mine, dar tot urc să știi. Dă-mi mâna. Și poate nici nu mai cobor.
- Ce-ai zis?
- Nimic, nimic, dă-mi mâna că n-ajung.
- Poftim, ce ușoară ești..
- Vai, ce bine e aici cu tine. Uite, văd munți și zăpadă. Și luna, de ce răsare luna?
- Așa e ordinea lumii ăsteia. Să-nceapă și să se termine cu lumină.
- Și cât mai avem?
- O clipă.
- Deja? Unde ești? Te-aștept..
(povestea de față este o continuare a celei de aici)
- Nu. De ce vrei asta mai mereu? Ți-am zis că mă face să mă aplec.
- Știu. Dar nu ajung la tine altfel decât rugându-te să te înduri.
- Vrei să zvârl lumea pentru tine? Un boț cu ochi rotunzi?
- Eu.. nu vreau asta. Ai putea să sufli înspre mine de acolo și sigur vântul ți-ar purta sărutarea. Doar să vrei.
- Mă mai gândesc. Sunt ocupat acum, iar s-au pornit războaie și furtuni, iar oamenii ăștia pe care îi susțin cu atâta trudă se uită nepăsători împingând cu vârful pantofului noroiul tot mai sus. Într-o zi vor ajunge la mine.
- Nu! Nu spune așa ceva! Mă înspăimântă oamenii tăi, lumea ta, truda ta. Te văd cum te clatini și nu știu cum aș putea să te ajut.
- Ce-ai zice să sufli sărutarea aia spre mine? Vorbesc eu cu vântul.
- Serios? Vrei tu? Mare bucurie îmi faci azi. Dar nu-i periculos?
- Decât să mă dărâme nerozii aștia cu mizeria lor, mai bine mă dărâmi tu cu sărutări. Ce zici? Ai curaj să te urci până aici să ne uităm împreună la ei?
- Cum să nu! Acuși urc. Dar o să văd și eu ceva?
- Sigur, ăștia cu ochii rotunzi mereu văd până departe.
- Râzi de mine, dar tot urc să știi. Dă-mi mâna. Și poate nici nu mai cobor.
- Ce-ai zis?
- Nimic, nimic, dă-mi mâna că n-ajung.
- Poftim, ce ușoară ești..
- Vai, ce bine e aici cu tine. Uite, văd munți și zăpadă. Și luna, de ce răsare luna?
- Așa e ordinea lumii ăsteia. Să-nceapă și să se termine cu lumină.
- Și cât mai avem?
- O clipă.
- Deja? Unde ești? Te-aștept..
(povestea de față este o continuare a celei de aici)
Etichete:
dorinta,
dragoste,
proza scurta,
timp
joi, 19 mai 2011
Când cuvintele devin creație
De astăzi 'Visul' este trecut în lista creațiilor literare și publicat aici. Nu că ar fi mare lucru, dar încetul cu încetul se face oțetul. În plus, mi-e tare dragă bucata asta de cuvinte. Să nu uităm însă că cea dintâi apreciere a venit de la Lotusull. Mulțumesc.
miercuri, 18 mai 2011
BOSU
Am încercat aseară, așa că entuziasmul este încă mare. Preferatele mele sunt exercițiile de echilibru, dar nici cele cardio nu sunt rele. O oră pierdută cu folos și fără cuvinte!
Etichete:
bosu,
recomandare,
sport,
video
marți, 17 mai 2011
Morning glory (2010)
Liniștea zilei de luni a adus și un film la fel de liniștit și ușor de savurat. Morning glory este o comedie simpatică, motivațională și destul de previzibilă. Filmul câștigă puncte prin naturalețea actorilor (Rachel McAdams, Harrison Ford, Diane Keaton) și prin povestea bine structurată.
Pe scurt, este vorba despre o tânără producătoare de emisiuni de televiziune, pasionată de munca ei până la extrem. De-a lungul filmului, această tânără trece prin încercări multe, mici și mari, și precum Harap-Alb, îmbinând bunătatea cu inteligența, oferă un final frumos. Orice detaliu în plus este de prisos și nu face decât să strice farmecul filmului. Dacă unele filme se asortează cu un pahar de vin roșu sau o bere rece, Morning glory poate fi asociat cu un martini alb, lămâie, gheață și câte măsline ține paharul.
Prezența lui Harrison Ford oferă greutate filmului, iar scurtele apariții ale Dianei Keaton au pentru mine un farmec aparte. Poate nu întâmplător afișele și reclamele acestui film au pus mai mult accent pe cei doi, decât pe tânăra protagonistă Rachel McAdams. Dar, fiecare are rolului lui bine stabilit, iar rezultatul este un amestec omogen de oameni și situații, de poveste și optimism, de noroc și curaj.
Pe scurt, este vorba despre o tânără producătoare de emisiuni de televiziune, pasionată de munca ei până la extrem. De-a lungul filmului, această tânără trece prin încercări multe, mici și mari, și precum Harap-Alb, îmbinând bunătatea cu inteligența, oferă un final frumos. Orice detaliu în plus este de prisos și nu face decât să strice farmecul filmului. Dacă unele filme se asortează cu un pahar de vin roșu sau o bere rece, Morning glory poate fi asociat cu un martini alb, lămâie, gheață și câte măsline ține paharul.
Prezența lui Harrison Ford oferă greutate filmului, iar scurtele apariții ale Dianei Keaton au pentru mine un farmec aparte. Poate nu întâmplător afișele și reclamele acestui film au pus mai mult accent pe cei doi, decât pe tânăra protagonistă Rachel McAdams. Dar, fiecare are rolului lui bine stabilit, iar rezultatul este un amestec omogen de oameni și situații, de poveste și optimism, de noroc și curaj.
Etichete:
Diane Keaton,
film,
Harrison Ford,
recomandare,
video
luni, 16 mai 2011
Linişte
Linişte. Doar ţârâitul frigiderului şi zgomotul inimii mele. Televizorul a amuţit, soarele se strecoară pe fereastră ocolindu-mi ochii adăpostiţi în spatele pleoapelor. Natura conlucrează la linişte.
Etichete:
instantaneu,
proza scurta,
viata
vineri, 13 mai 2011
Despre final
Nu mi-au plăcut niciodată finalurile, oricât de fericite și de pline de speranță au fost. Nici măcar acele finaluri celebre din filme ca Pe aripile vântului și Casablanca. Când am terminat liceul nu întrevedeam viitorul matur și entuziast, ci doar ruptura brutală de lângă cei cu care mă obișnuisem timp de 4 ani. La fel când am terminat facultatea sau când mi-am schimbat locul de muncă. Viitorul glorios era mult mai puțin strălucitor decât trecutul amărui. Melancolia schimbării umbrește întotdeauna bucuria noului. Nici nu vreau să-mi amintesc drama sfârșitului de vacanță.
Și dacă realitatea m-a obligat să termin anumite pasaje ale vieții mele, nimeni și nimic nu va reuși să mă determine să închei socotelile inimii. Nu pot înțelege cum după iubire există și neiubire, cum după prietenie există uitare, cum după oameni dragi există întuneric. Și nu doar că nu pricep, dar nici nu cred că se întâmplă așa ceva. Inima e un multiplexor de sentimente astfel încât mie mi se pare normal ca odată dat un canal să nu-l mai pretindem înapoi. Avem și drumuri închise, dar tot drumuri se numesc și existența lor nu poate fi negată, nu?
În curând voi mai încheia un capitol din viața asta scurtă în care sper să mă mai întorc. Îmi doresc să revin până când le voi face pe toate cu mulțumire și mă voi împăca pe deplin cu sorțile. Și cum nu mă descurc foarte bine cu finalul mă gândesc să mă tot întorc în noi ipostaze ocolind cu dibăcie ultima viață. În balanța dintre sfârșit și început, mă clatin ca un om beat. Indecisă, sentimentală, aburită de promisiuni și roasă de regrete.
Și dacă realitatea m-a obligat să termin anumite pasaje ale vieții mele, nimeni și nimic nu va reuși să mă determine să închei socotelile inimii. Nu pot înțelege cum după iubire există și neiubire, cum după prietenie există uitare, cum după oameni dragi există întuneric. Și nu doar că nu pricep, dar nici nu cred că se întâmplă așa ceva. Inima e un multiplexor de sentimente astfel încât mie mi se pare normal ca odată dat un canal să nu-l mai pretindem înapoi. Avem și drumuri închise, dar tot drumuri se numesc și existența lor nu poate fi negată, nu?
În curând voi mai încheia un capitol din viața asta scurtă în care sper să mă mai întorc. Îmi doresc să revin până când le voi face pe toate cu mulțumire și mă voi împăca pe deplin cu sorțile. Și cum nu mă descurc foarte bine cu finalul mă gândesc să mă tot întorc în noi ipostaze ocolind cu dibăcie ultima viață. În balanța dintre sfârșit și început, mă clatin ca un om beat. Indecisă, sentimentală, aburită de promisiuni și roasă de regrete.
miercuri, 11 mai 2011
marți, 10 mai 2011
Despre bătrânețe
Ți-e pasul mai mic, târșit și obosit. Scoți zomote ciudate, neplăcute, plescăi și sforăi, îți trosnesc încheieturile. Ești adus de spate și nu te mai îndrepți. Nu mai ai cum. N-auzi bine, trebuie să țipe în urma ta, mereu atent, mereu răbdător. Nu mai vezi. Distingi contururi vagi, fața nu-ți mai spune nimic, iar de la o vreme și mirosul ți s-a șters. Te întrebi uneori cum recunoști oamenii, ce simțuri te mai anunță că te întâlnești cu oameni cunoscuți. Te sprijini în baston și te ții de tot ce-ți iese în cale. E enervant, mereu trebuie să te ții, abia te miști, se lovesc toți de tine în autobuz, se uită urât de nu știu cum poți duce atâtea priviri urâte. Mergi aplecat, le vezi doar pantofii, umil, mirosind a vechi și ignorând dorința lor de a te face dispărut.
Tragi după tine o sacoșă de pânză, aproape goală. Lumea te bodogăne că ocupi spațiul în autobuz pentru o pâine. Ce, nu puteai să stai acasă? Mureai fără pâinea aia? Poate că da. Și-așa restul îți fac rău la stomac. Cu pâinea ce te mai descurci. Dar ei nu știu ce gust rău au medicamentele alea colorate de le iei cu pumnul și cât ai da să poți lua niște zahăr după ele. Dar nu ai voie și oricum ți-ar face rău. Mai furi uneori de tine însuți înjurându-te în gând că asta nu e viață. Poate următoarea. Dar ei nu știu. Cu muzica lor și hainele lor colorate, ocolite de molii și fără iz de mucegai, cu ochii lor buni acoperiți de bretoane la modă și frunte fără riduri și mâini sigure și piele netedă. Nu știu. Încă.
Îți ții mereu palmele pe genunchi ca să tremure mai puțin. Nu-ți mai amintești numele bolii care le face să se miște așa, haotic, după legea lor. Ți-au explicat la început, apoi au renunțat. Se limitează să te întrebe ce mai faci, dacă te-a enervat ceva, dacă îți amintești să-ți iei pastilele. Îți amintești că în 1940 erai pe front și erai tânăr. Ei unde erau atunci cu denumirile lor complicate și aerele de cunoscători? Îți zic tataie de parcă v-ați cunoaște și îți lungesc lista de interdicții și pe aia cu medicamente colorate. Îți împoaie capul cu date și cantități: 2 dimineața, una înainte de masă, una jumate după. Prostii. Ai fost mereu sănătos. Ți-amintești perfect. Aveai tovarăși buni acolo. Unii au murit. Tu nu. Te-ai întors acasă după 5 ani și câini te-au recunoscut și au sărit bucuroși pe tine. Acum sar la baston, nu tocmai amabili și lumea râde. Om bătrân cu javrele pe urme. Iei autobuzul să mai scapi de ei. Din Cehoslovacia ai venit pe jos. Să-i fi văzut pe ei atunci, cu privirile lor urâte, în trenurile împuțite, fără apă sau liniște.
Îți faci loc prin autobuz, trăgând obosit de sacoșă. Și mâine vei face același drum. Ei nu știu și te vor înghionti și mâine ridicându-se în silă sau în milă de pe vreun scaun. Nu le porți pică. Nu știu. Încă.
Tragi după tine o sacoșă de pânză, aproape goală. Lumea te bodogăne că ocupi spațiul în autobuz pentru o pâine. Ce, nu puteai să stai acasă? Mureai fără pâinea aia? Poate că da. Și-așa restul îți fac rău la stomac. Cu pâinea ce te mai descurci. Dar ei nu știu ce gust rău au medicamentele alea colorate de le iei cu pumnul și cât ai da să poți lua niște zahăr după ele. Dar nu ai voie și oricum ți-ar face rău. Mai furi uneori de tine însuți înjurându-te în gând că asta nu e viață. Poate următoarea. Dar ei nu știu. Cu muzica lor și hainele lor colorate, ocolite de molii și fără iz de mucegai, cu ochii lor buni acoperiți de bretoane la modă și frunte fără riduri și mâini sigure și piele netedă. Nu știu. Încă.
Îți ții mereu palmele pe genunchi ca să tremure mai puțin. Nu-ți mai amintești numele bolii care le face să se miște așa, haotic, după legea lor. Ți-au explicat la început, apoi au renunțat. Se limitează să te întrebe ce mai faci, dacă te-a enervat ceva, dacă îți amintești să-ți iei pastilele. Îți amintești că în 1940 erai pe front și erai tânăr. Ei unde erau atunci cu denumirile lor complicate și aerele de cunoscători? Îți zic tataie de parcă v-ați cunoaște și îți lungesc lista de interdicții și pe aia cu medicamente colorate. Îți împoaie capul cu date și cantități: 2 dimineața, una înainte de masă, una jumate după. Prostii. Ai fost mereu sănătos. Ți-amintești perfect. Aveai tovarăși buni acolo. Unii au murit. Tu nu. Te-ai întors acasă după 5 ani și câini te-au recunoscut și au sărit bucuroși pe tine. Acum sar la baston, nu tocmai amabili și lumea râde. Om bătrân cu javrele pe urme. Iei autobuzul să mai scapi de ei. Din Cehoslovacia ai venit pe jos. Să-i fi văzut pe ei atunci, cu privirile lor urâte, în trenurile împuțite, fără apă sau liniște.
Îți faci loc prin autobuz, trăgând obosit de sacoșă. Și mâine vei face același drum. Ei nu știu și te vor înghionti și mâine ridicându-se în silă sau în milă de pe vreun scaun. Nu le porți pică. Nu știu. Încă.
duminică, 8 mai 2011
Să nu vii la București fără..
Punga H&M. De câteva săptămâni avem magazine H&M în București și Brașov. Lansat cu multă reclamă și multă aglomerație, magazinul atât de așteptat s-a înfipt adânc în peisajul bucureștean. Prezent în orice mall mai acătării, H&M distribuie contra cost pungi, punguțe, sacoșele în care se adăpostesc produsele visate de toți românii. De aici și invazia de pe stradă.
Există pungi mari, de hârtie, în care se duc toate cele necesare unei zile la birou (umbrelă, sticlă de suc, carte, portocale), apoi există punga de plastic, medie, numai bună pentru pachetul cu mâncare, punga fermă de plastic bună pentru cursuri și punga extrem de mică bună pentru umbrelă sau alte cumpărături mai neinspirate la brand. Până la urmă, și goală să fie, o pungă H&M arborată în aceste zile face impresie.
Ochelari de soare. Vine vara, bine-mi pare, în oraș am o lucrare. Așa arată orașul în zile caniculare. Săpat, muncit, rănit. Se contruiește și se reconstruiește, astfel încât în fiecare vară praful din București e de mărimea oului de prepeliță. Ochelarii de soare sunt în acest caz și de protecție la obiecte zburătoare neidentificate. Îi recomand pe cei foarte mari, au arie de acoperire mai bună. Dată fiind această nouă întrebuințare, bucureștenii poartă ochelari de soare și când afară plouă. Ori asta, ori le place întunericul.
Căști. Mici, mari, albe, colorate, interne, externe. Nu contează atâta vreme cât urechile sunt acoperite și nu auzi nimic din ce se vorbește cu tine. Căștile nu se scot niciodată în semn de atenție față de interlocutor. Eventual, se manevrează incomod prin buzunare până la butonul de volum. O să vedeți că cel care a îndrăznit să vă deranjeze renunță repede la asaltul său. Căștile vor ajunge să fie scoase doar seara la culcare.
Există pungi mari, de hârtie, în care se duc toate cele necesare unei zile la birou (umbrelă, sticlă de suc, carte, portocale), apoi există punga de plastic, medie, numai bună pentru pachetul cu mâncare, punga fermă de plastic bună pentru cursuri și punga extrem de mică bună pentru umbrelă sau alte cumpărături mai neinspirate la brand. Până la urmă, și goală să fie, o pungă H&M arborată în aceste zile face impresie.
Ochelari de soare. Vine vara, bine-mi pare, în oraș am o lucrare. Așa arată orașul în zile caniculare. Săpat, muncit, rănit. Se contruiește și se reconstruiește, astfel încât în fiecare vară praful din București e de mărimea oului de prepeliță. Ochelarii de soare sunt în acest caz și de protecție la obiecte zburătoare neidentificate. Îi recomand pe cei foarte mari, au arie de acoperire mai bună. Dată fiind această nouă întrebuințare, bucureștenii poartă ochelari de soare și când afară plouă. Ori asta, ori le place întunericul.
Căști. Mici, mari, albe, colorate, interne, externe. Nu contează atâta vreme cât urechile sunt acoperite și nu auzi nimic din ce se vorbește cu tine. Căștile nu se scot niciodată în semn de atenție față de interlocutor. Eventual, se manevrează incomod prin buzunare până la butonul de volum. O să vedeți că cel care a îndrăznit să vă deranjeze renunță repede la asaltul său. Căștile vor ajunge să fie scoase doar seara la culcare.
(va urma)
Etichete:
atitudine,
Bucuresti,
joc,
recomandare
vineri, 6 mai 2011
Mihail Bulgakov – Maestrul şi Margareta
Nu pot vorbi despre romanul lui Bulgakov decât prin senzaţii şi experienţe personale. Primul capitol m-a nedumerit, al doilea m-a intrigat complet. La al treilea deja uitam să cobor din metrou. Înjuram printre dinţi apoi îmi analizam morfologic şi sintactic înjurătura căutând să văd dacă l-am chemat, dacă m-a auzit. O reacţie de nemulţumire atrage invariabil un alt eveniment neplăcut. Mă strecuram printre rânduri şi oameni şi încercam să desluşesc literele şi feţele deopotrivă. Unii au acceptat, unii nu. Pe unii i-a copleşit, alţii s-au ţinut cu unghiile de inimă şi au crezut. Ei s-au salvat.
Poveste sau adevăr săpat de mii de ani în piatră, imaginaţie explozivă sau aforisme şi înţelepciune ? Fiecare e dator să creadă sau să urmeze după propria conştiinţă şi inimă. Maestrul şi Margareta a fost o lume, o fereastră spre mine, spre cele mai ascunse credinţe. Cele care te salvează sau te condamnă. La dracu.. sau nu. Dincolo de ceea ce credem noi este ceea ce există cu adevărat: avari, cochetării, profitori, nebuni şi alte metehne umane. Asezonate cu umor, dragoste, inocenţă, bunătate.
Dacă n-are exista răul, probabil n-ar exista binele. Dar dincolo de rău şi bine stă Acela care decide. Şi-am mai gândit eu aşa, că răul nu e chiar rău. Poate e doar o atribuţie de servici, un fel de pedagog exigent care te pândeşte să chiuleşti de la ore. Maestrul şi Margareta este o poveste despre rău şi bine din care fiecare extrage aroma potrivită lui. Doar nu miros narcisele la fel pentru toţi.
Poveste sau adevăr săpat de mii de ani în piatră, imaginaţie explozivă sau aforisme şi înţelepciune ? Fiecare e dator să creadă sau să urmeze după propria conştiinţă şi inimă. Maestrul şi Margareta a fost o lume, o fereastră spre mine, spre cele mai ascunse credinţe. Cele care te salvează sau te condamnă. La dracu.. sau nu. Dincolo de ceea ce credem noi este ceea ce există cu adevărat: avari, cochetării, profitori, nebuni şi alte metehne umane. Asezonate cu umor, dragoste, inocenţă, bunătate.
Dacă n-are exista răul, probabil n-ar exista binele. Dar dincolo de rău şi bine stă Acela care decide. Şi-am mai gândit eu aşa, că răul nu e chiar rău. Poate e doar o atribuţie de servici, un fel de pedagog exigent care te pândeşte să chiuleşti de la ore. Maestrul şi Margareta este o poveste despre rău şi bine din care fiecare extrage aroma potrivită lui. Doar nu miros narcisele la fel pentru toţi.
joi, 5 mai 2011
The Lady Vanishes (1938)
Revin la Hitchcock. Cu drag. The Lady Vanishes este ultima ispravă şi nu-mi pare rău deloc. O comedie simpatică a cărei întreagă acţiune se petrece într-un tren, o idee de film care a revenit periodic în cinematografie (ca mai toate filmele semnate Alfred Hitchcock). Pe scurt, cea mai drăguţă şi inofensivă bătrânică dispare din tren. Sigura care îşi aminteşte de ea şi se îngrijorează este o tânără americancă. În căutările ei, fata întâlneşte personaje haioase şi controversate, află poveşti neobişnuite sau banale, se luptă cu infractori şi poliţişti, se îndrăgosteşte şi descoperă cele mai ascunse secrete ale Statelor Unite.
Un film în stilul romanelor Agathei Christie, dar fără acel atoatecunoscător dezlegător de mistere. Mi-a plăcut bogăţia personajelor, schimbările dese de situaţie, suspansul menţinut până în ultima secundă de film, dinamismul şi umorul fără de care nici o poveste nu ar fi poveste.
The Lady Vanishes este un film complet, de văzut dintr-o bucată, fără nici un pic de pauză. Îl puteţi vedea aici sau pe unul din DVD-urile din colecţia Adevărul dedicată lui Alfred Hitchcock.
Un film în stilul romanelor Agathei Christie, dar fără acel atoatecunoscător dezlegător de mistere. Mi-a plăcut bogăţia personajelor, schimbările dese de situaţie, suspansul menţinut până în ultima secundă de film, dinamismul şi umorul fără de care nici o poveste nu ar fi poveste.
The Lady Vanishes este un film complet, de văzut dintr-o bucată, fără nici un pic de pauză. Îl puteţi vedea aici sau pe unul din DVD-urile din colecţia Adevărul dedicată lui Alfred Hitchcock.
Etichete:
Alfred Hitchcock,
colectie,
film,
recomandare,
video
miercuri, 4 mai 2011
marți, 3 mai 2011
Blind Guardian - The Bard's Song
Tomorrow will take us away
Far from home
No one will ever know our names
But the bards' songs will remain
Tomorrow will take it away
The fear of today
It will be gone
Due to our magic songs.
Etichete:
Blind Guardian,
muzică,
video
duminică, 1 mai 2011
1 mai pentru ceilalți
Un comentariu primit fără legătură la acest material m-a făcut să mă gândesc și să socotesc ce fac eu pentru cei din jurul meu și pentru locul care mă rabdă. Acasă pentru mine e în București, România. Așadar, pornesc o leapșă către toți cei care găsesc sau doresc 10 fapte bune, neaducătoare decât de satisfacții și nu de profit, sau pur și simplu, 10 lucruri pe care consideră că le merită oamenii și locurile din jurul lor. Iată-le pe ale mele:
1. Nu am lovit niciodată pe nimeni, indiferent cât de urâtă sau nedreaptă i-aș fi considerat purtarea. Și nici n-am blestemat în gând dorindu-i rău.
2. Nu las gunoaie în urma mea, în jurul meu, nu le arunc pe geamul casei sau al mașinii, nu le las în pădure, nu le dau râurilor sau mării.
3. Nu arunc ulei în chiuvetă, baterii la gunoiul menajer și în general colectez selectiv tot ce se poate recicla.
4. Nu rup flori, crenguțe înflorite sau nu, nu fac focul neasigurat la munte, nu rup copaci verzi pentru focul respectiv, nu spăl mașina în râu.
5. Am adunat și gunoiul altora atunci când mi-a ieșit în cale pe cărări de munte, prin păduri și poienițe. Doar o singură dată am fost voluntar la o acțiune de adunat gunoaie din pădurile din preajma capitalei.
6. Hainele vechi care se mai pot purta le împachetez și le duc la o biserică din apropiere care se ocupă cu distribuirea lor unor familii.
7. Respect regulile de circulație, nu mă sui în autobuz fără bilet, stau pe partea dreaptă a scării rulante și merg pe cea stângă, nu stau jos în mijloace de transport în comun dacă sunt alții care au mai multă nevoie de acel loc.
8. Votez. Cum pot, cum știu, cum cred că e mai bine.
9. Nu mă bag în față la cozi, nu mă sui în autobuz dacă e prea plin și nu se vor mai închide ușile, nu mă lipesc de ușă dacă nu cobor la prima, știu că întâi se iese și apoi se intră, întâi se coboară și apoi se urcă.
10. Sting lumina când nu-mi trebuie, închid robinetul de apă când am terminat de spălat, închid aragazul când
nu-l folosesc. Avem becuri economice în casă și instalații care funcționează corect.
Fac atât de puține încât, recunosc, mi s-a făcut rușine alcătuind lista aceasta. Dar cu cât ne cuprinde această rușine mai devreme, cu atât avem mai multe șanse să schimbăm ceva. Vă aștept pe toți cei care doriți să răspundeți acestei mici provocări de 1 mai. Lotusull , Alma , Sophie , CARMEN știu sigur că voi faceți mult mai multe.
1. Nu am lovit niciodată pe nimeni, indiferent cât de urâtă sau nedreaptă i-aș fi considerat purtarea. Și nici n-am blestemat în gând dorindu-i rău.
2. Nu las gunoaie în urma mea, în jurul meu, nu le arunc pe geamul casei sau al mașinii, nu le las în pădure, nu le dau râurilor sau mării.
3. Nu arunc ulei în chiuvetă, baterii la gunoiul menajer și în general colectez selectiv tot ce se poate recicla.
4. Nu rup flori, crenguțe înflorite sau nu, nu fac focul neasigurat la munte, nu rup copaci verzi pentru focul respectiv, nu spăl mașina în râu.
5. Am adunat și gunoiul altora atunci când mi-a ieșit în cale pe cărări de munte, prin păduri și poienițe. Doar o singură dată am fost voluntar la o acțiune de adunat gunoaie din pădurile din preajma capitalei.
6. Hainele vechi care se mai pot purta le împachetez și le duc la o biserică din apropiere care se ocupă cu distribuirea lor unor familii.
7. Respect regulile de circulație, nu mă sui în autobuz fără bilet, stau pe partea dreaptă a scării rulante și merg pe cea stângă, nu stau jos în mijloace de transport în comun dacă sunt alții care au mai multă nevoie de acel loc.
8. Votez. Cum pot, cum știu, cum cred că e mai bine.
9. Nu mă bag în față la cozi, nu mă sui în autobuz dacă e prea plin și nu se vor mai închide ușile, nu mă lipesc de ușă dacă nu cobor la prima, știu că întâi se iese și apoi se intră, întâi se coboară și apoi se urcă.
10. Sting lumina când nu-mi trebuie, închid robinetul de apă când am terminat de spălat, închid aragazul când
nu-l folosesc. Avem becuri economice în casă și instalații care funcționează corect.
Fac atât de puține încât, recunosc, mi s-a făcut rușine alcătuind lista aceasta. Dar cu cât ne cuprinde această rușine mai devreme, cu atât avem mai multe șanse să schimbăm ceva. Vă aștept pe toți cei care doriți să răspundeți acestei mici provocări de 1 mai. Lotusull , Alma , Sophie , CARMEN știu sigur că voi faceți mult mai multe.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Etichete
atitudine
(312)
viata
(297)
fotografii
(296)
recomandare
(213)
timp
(133)
proza scurta
(131)
dragoste
(127)
jurnal
(106)
căutare
(103)
video
(101)
literatura
(98)
recenzie
(96)
dorinta
(89)
peisaje
(80)
amintiri
(78)
Despre locuri si orase
(77)
călătorii
(75)
roman
(69)
film
(64)
feminin
(62)
eseu
(60)
contrasens
(56)
Bucuresti
(54)
România
(53)
poezie
(51)
muzică
(46)
portret
(44)
poveste
(44)
instantaneu
(43)
primavara
(39)
sarbatoare
(39)
Tams
(37)
copilărie
(36)
animale
(31)
vacanță
(31)
educatie
(30)
incredere
(29)
toamnă
(29)
campanie
(24)
turism
(24)
targ
(23)
aniversare
(22)
arta
(19)
concert
(19)
propunere
(18)
relatii
(18)
Adena
(17)
muzeu
(16)
responsabilitate
(16)
animatie
(15)
expozitie
(15)
joc
(14)
colectie
(13)
voluntar
(11)
model
(10)
Cortázar
(8)
Simone de Beauvoir
(8)
Milan Kundera
(7)
ReUseMe
(7)
Mihail Bulgakov
(6)
Kawabata
(5)
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.
Arhivă blog
-
►
2015
(72)
- ► septembrie (6)
-
►
2014
(147)
- ► septembrie (11)
-
►
2013
(180)
- ► septembrie (15)
-
►
2012
(210)
- ► septembrie (17)
-
▼
2011
(217)
- ► septembrie (18)
-
▼
mai
(19)
- Drobul de sare
- Leapșa timpului
- Să nu vii la București fără.. (II)
- Limbajul florilor
- Măsura fericirii
- Visul II
- Când cuvintele devin creație
- BOSU
- Morning glory (2010)
- Linişte
- Despre final
- Fără cuvinte, Stuart Hamm
- Despre bătrânețe
- Să nu vii la București fără..
- Mihail Bulgakov – Maestrul şi Margareta
- The Lady Vanishes (1938)
- Marea şi marineru' - by Tams
- Blind Guardian - The Bard's Song
- 1 mai pentru ceilalți
-
►
2010
(192)
- ► septembrie (17)