Sunt puțini cei care reușesc să vorbească despre viața altora astfel încât cititorul să nu-i părăsească de la a doua pagină. Și mai puțini sunt cei care reușesc să strecoare umor într-o biografie, astfel încât personajul și eroul scrierii să nu cadă în ridicol. N-am văzut mulți să dea date istorice, nume de oameni importanți, fără a pierde șirul narativ și interesul publicului. Dar dacă ar fi să fac o recomandare, pentru biografiile tuturor personajelor istoriei, alegeți-l pe Bulgakov. Sunt convinsă că orice elev de liceu ar devora paginile unui astfel de manual de istorie. Și ar și reține ce e important. Ba chiar ar mai dori să citească.
Viața domnului de Molière este în același timp o biografie, un roman și o întâlnire amicală cu un povestitor care nu l-a cunoscut personal pe domnul de Molière, dar are o părere extrem de bine documentată despre dânsul. Și culmea, este o părere echilibrată, nici nu-l ridică în slăvi, nici nu dă cu el de pământ. Piesele semnate de domnul de Molière sunt caracterizate doar prin încasările avute și scandalul creat. Sunt numiți actorii și toți cei care au contribuit, este povestit contextul în care a luat naștere piesa și reacțiile stârnite. Cu mici păreri personale, extrem de subtil și de elegant marcate.
Viața domnului de Molière este o plăcere, o lectură frumoasă, din care am și învățat, dar alături de care m-am și relaxat. Pentru că eu nu rezist umorului lui Bulgakov, nu rezist și pace. Iar în rolul de biograf nu-l mai știam, așa că plăcerea a fost cu atât mai mare.
Se afișează postările cu eticheta Mihail Bulgakov. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mihail Bulgakov. Afișați toate postările
vineri, 25 octombrie 2013
marți, 16 octombrie 2012
Mihail Bulgakov – Cupa vieții
Cupa vieții este o colecție
impresionantă de portrete literare. Surprinde toate tipologiile care
au marcat începutul de secol XX, în Rusia natală a lui Bulgakov.
Mereu antrenați în lupte, în permanente schimbări de conducători
și regimuri, cu regulamente noi, cu lipsuri, frig și teamă. Dar în
scrierile lui Bulgakov este loc de umor, de ironie, de tristețe, de
sentimente, de milă și cruzime deopotrivă. În scrierile sale,
parcă desenate cu tușă de cărbune, sunt zugrăvite metehnele și
îndârjirea unui popor pe care istoria nu l-a scutit de greutăți.
Fie că erau de partea regimului, fie că erau împotrivă, cu toții
duc o luptă continuă pentru supraviețuire.
Ca și în celelalte romane ale sale,
viața personală a lui Bulgakov se poate citi printre rânduri.
Mizeria, vecinii iscoditori și bârfitori, alcoolul, articolele
mizere vândute pentru banii de mâncare, lipsa acută a locuințelor,
viața dură a unui medic de provincie, toate se regăsesc în proza
sa scurtă. Scrie cu atâta intensitate, cu atâta pasiune, încât
este imposibil să te oprești din citit sau să nu intri pe
nesimțite în poveste. Dacă cel care scrie pune suflet și cel care
citește trebuie să o facă, nu?
vineri, 29 iunie 2012
Mihail Bulgakov – Însemnările unui tânăr medic
Am mai citit câteva din scrierile lui Mihail Bulgakov și de fiecare dată mi s-a părut că are o imaginație genială și că reușește să ascundă cele mai reale povești în cele mai incredibile exprimări. Proza lui, fie scurtă, fie roman, are un farmec deosebit, ca o vrajă din 1001 de nopți. Printre rânduri, se întrevede istoria zbuciumată a Rusiei, se zăresc tipologii umane universale și situații mereu valabile. Un umor discret și continuu îi urmărește toate scrierile, un fel de Caragiale cu tâlc și miros rusesc.
Însemnările unui tânăr medic este un volum de proză scurtă și iese cu totul din tiparele textelor pe care le-am citit până acum. Sunt povestiri atât de reale și de sincere încât fără să vreau m-am trezit că îi cunosc întreaga viață. Sunt pagini de jurnal, ireproșabil traduse în povești emoționante, amuzante și compacte. Acum știu că Bulgakov a fost întâi medic și abia apoi scriitor. Îi cunosc toate temerile și frustrările, îi știu fiecare gând, îi intuiesc fiecare mișcare. Și dacă noi ne văităm de vremuri grele, vă invit să citiți un pic din povestirile sale. Recomand acest volum oricărui tânăr medic rezident și oricărui scriitor la început de drum. Și mai reomand atitudinea unui învingător. Un om care a fost publicat în mare parte după moarte, al cărui talent nu a reușit să-i asigure un trai decent, ale cărui frământări nu au reușit să facă lumea mai bună decât după ce timpul său a trecut.

joi, 12 aprilie 2012
Mihail Bulgakov - Inimă de câine. Însemnări pe manșete
Trebuie să vă placă poveștile lui. Trebuie. Sunt scrise cu atâta suflet și atâta suferință, sunt îmbrăcate într-un umor atât de inteligent și nici măcar un cuvânt nu se îndepărtează de trista realitate. Sunt povești pline de o fantezie aparte, o fantezie reală. Sunt povești interzise, povești care au avut nevoie de multă istorie ca să vadă lumina tiparului.
Inimă de câine este de departe preferata mea. Așa cum un transplant revoluționar schimbă fața unui câine, tot așa o revoluție a schimbat fața Rusiei. Ideea mi se pare genială, punerea în practică dincolo de cuvinte. Comparațiile și metaforele lui Bulgakov sunt o artă imposibil de egalat. Povestea te ține cu sufletul la gură, fiecare pagină îți va smulge fără să vrei aceeași exclamație: "Incredibil!" Mi s-a părut un deliciu, recunosc, și aștept să mai treacă puțin timp pentru a o reciti cu același entuziasm.
Însemnări pe manșete este un pic mai tristă și mai personală. Un scriitor muritor de foame, care-și amanetează paltonul în miez de iarnă și mănâncă la câteva zile, o uniune a artiștilor în degringoladă și o societate mizeră încercând să supraviețuiască nu alcătuiesc un peisaj tocmai comod. Dar este spiritul vremurilor sale, este sincer și face haz de necaz, măcar umorul era gratis.

duminică, 2 octombrie 2011
Mihail Bulgakov – Ouăle fatale.Diavoliada
Textele lui Mihail Bulgakov sunt mereu surprinzătoare și neobișnuite, dar printre personajele sale complexe și minuțios descrise se întrevede cea mai cruntă realitate a istoriei rusești de secol XIX-XX. Lumea sa, rod al unei imaginații fantastice, este de fapt lumea nebună în care am trăit și noi o porție de viață. Viața de partid, de asociație, de securitate, disciplina politică și excesele acestei combinații fatale de asuprire și organizare sunt câteva motive pentru care opera lui Bulgakov nu a fost mereu bine primită.
'Ouăle fatale' și 'Diavoliada' sunt două povestiri cu amestec necurat. În prima, un doctor în biologie descoperă o rază cu proprietăți deosebite care va da peste cap viața tihnită a moscoviților. În cea de-a doua, doar viața unui umil funcționar va fi distrusă complet în ziua în care leafa i se plătește în chibrituri. Paleta bogată de personaje, schimbările de situație, acțiunea continuă și alertă, umorul neașteptat, conflictele la fiecare pas fac din povestirile lui Bulgakov surse infinite de energie. Rămâne în urma lor gustul unei experiențe unice, epuizante și deosebit de atrăgătoare.
vineri, 6 mai 2011
Mihail Bulgakov – Maestrul şi Margareta
Nu pot vorbi despre romanul lui Bulgakov decât prin senzaţii şi experienţe personale. Primul capitol m-a nedumerit, al doilea m-a intrigat complet. La al treilea deja uitam să cobor din metrou. Înjuram printre dinţi apoi îmi analizam morfologic şi sintactic înjurătura căutând să văd dacă l-am chemat, dacă m-a auzit. O reacţie de nemulţumire atrage invariabil un alt eveniment neplăcut. Mă strecuram printre rânduri şi oameni şi încercam să desluşesc literele şi feţele deopotrivă. Unii au acceptat, unii nu. Pe unii i-a copleşit, alţii s-au ţinut cu unghiile de inimă şi au crezut. Ei s-au salvat.Poveste sau adevăr săpat de mii de ani în piatră, imaginaţie explozivă sau aforisme şi înţelepciune ? Fiecare e dator să creadă sau să urmeze după propria conştiinţă şi inimă. Maestrul şi Margareta a fost o lume, o fereastră spre mine, spre cele mai ascunse credinţe. Cele care te salvează sau te condamnă. La dracu.. sau nu. Dincolo de ceea ce credem noi este ceea ce există cu adevărat: avari, cochetării, profitori, nebuni şi alte metehne umane. Asezonate cu umor, dragoste, inocenţă, bunătate.
Dacă n-are exista răul, probabil n-ar exista binele. Dar dincolo de rău şi bine stă Acela care decide. Şi-am mai gândit eu aşa, că răul nu e chiar rău. Poate e doar o atribuţie de servici, un fel de pedagog exigent care te pândeşte să chiuleşti de la ore. Maestrul şi Margareta este o poveste despre rău şi bine din care fiecare extrage aroma potrivită lui. Doar nu miros narcisele la fel pentru toţi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Etichete
atitudine
(312)
viata
(297)
fotografii
(296)
recomandare
(213)
timp
(133)
proza scurta
(131)
dragoste
(127)
jurnal
(106)
căutare
(103)
video
(101)
literatura
(98)
recenzie
(96)
dorinta
(89)
peisaje
(80)
amintiri
(78)
Despre locuri si orase
(77)
călătorii
(75)
roman
(69)
film
(64)
feminin
(62)
eseu
(60)
contrasens
(56)
Bucuresti
(54)
România
(53)
poezie
(51)
muzică
(46)
portret
(44)
poveste
(44)
instantaneu
(43)
primavara
(39)
sarbatoare
(39)
Tams
(37)
copilărie
(36)
animale
(31)
vacanță
(31)
educatie
(30)
incredere
(29)
toamnă
(29)
campanie
(24)
turism
(24)
targ
(23)
aniversare
(22)
arta
(19)
concert
(19)
propunere
(18)
relatii
(18)
Adena
(17)
muzeu
(16)
responsabilitate
(16)
animatie
(15)
expozitie
(15)
joc
(14)
colectie
(13)
voluntar
(11)
model
(10)
Cortázar
(8)
Simone de Beauvoir
(8)
Milan Kundera
(7)
ReUseMe
(7)
Mihail Bulgakov
(6)
Kawabata
(5)
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.
Arhivă blog
-
►
2015
(72)
- ► septembrie (6)
-
►
2014
(147)
- ► septembrie (11)
-
►
2013
(180)
- ► septembrie (15)
-
►
2012
(210)
- ► septembrie (17)
-
►
2011
(217)
- ► septembrie (18)
-
►
2010
(192)
- ► septembrie (17)