Între prieteni - by Tams

Şi iarna..

by Tams

by Tams

Notă: .. dar la Mediterană (Barcelona, Spania)

Între prieteni

Pasenţa

Când eram mică şi mă dobora plictiseala la fiecare 10 minute, mama mi-a făcut o pasenţă. Mi-a zis sa-mi pun ceva în gând, să vedem dacă iese şi s-a apucat să grupeze cărţile de joc câte trei. Am urmărit-o fascinată şi pasenţa a ieşit. Deşi aşa se fac minunile, mi-am zis în gând, şi am reţinut ideea. Am aplicat-o metodic în dupamiezele lungi de vară, când pierdeam vremea pe la ţară. Am continuat s-o aplic şi pe post de „mă iubeşte, nu mă iubeşte”, pentru că nu mi-a plăcut niciodată să rup margarete. Apoi vremurile s-au schimbat şi pasenţele electronice au luat locul surorilor lor arhaice. Deşi nu mai simţi mirosul cărţilor şi nici nu mai e nevoie să-ţi înmoi degetele în gură pentru viteză, pasenţele electronice au cam acelaşi rezultat, un gând pus bine la păstrare. Numai că se întâmplă mai rar să iasă şi mă întreb dacă e de vină materialul sau gândul. Poate învârtitul cărţilor avea altă magie şi digitalizarea nu mi se potriveşte. Chiar şi aşa, amestecând roşii cu negre, trefle cu inimi, dame cu popi, gândurile mele se desprind uşor şi se aşează ordonat în secvenţe de viaţă. Nu joc împotriva nimănui, nu adun puncte, nu încerc să cuceresc nimic. Doar să împlinesc un gând. Mutările mele, hotărâte sau timide, amestecă zilele cu nopţile, azi cu mâine. Uneori îmi ies secvenţe frumoase, vecinătăţi bune, alteori mă suprind cu nişte încurcături de zile mari. Suntem mici sau mari, blocaţi sau în plină expansiune, avem noroc sau nu. Doar nişte cărţi de joc care încearcă zadarnic să schimbe ceva într-o pasenţă al cărei final a fost stabilit dinainte de calculatorul suprem.

Yasunari Kawabata – Maestrul de go

„Viaţa este un fragment de peisaj”, spune Yasunari Kawabata în romanul său. Iar romanul său este un fragment de viaţă, un fel de tablou în tablou. Povestea partidei de adio a celui mai apreciat jucător profesionist de go din Japonia anilor 30 este transpusă pe hârtie de Kawabata în stilul său descriptiv, plin de culoare şi detaliu. Atenţia sa pentru trăsăturile jucătorilor care stau aproape nemişcaţi în faţa gobanului, implicaţiile sociale şi argumentele solide ale pietrelor de joc dau acestui roman un aer exotic, fascinant. Go-ul ridicat la rang de artă, de dans, de înţelepciune. O înfruntare tacită şi inteligentă între două generaţii care cu greu îşi acceptă favoruri reciproce. Lupta nu lasă loc de compromisuri, regulile sunt clare, totul este cronometrat şi notat cu atenţie.

Personajele lui Kawabata sunt atât de reale şi de atent conturate încât îşi transformă romanele în portrete. Prin cărţile lui te simţi răsfoind un muzeu de artă japoneză. Tradiţiile şi obiceiurile pe care le întâlneşti în scrierile sale sunt delicate, pline de respect şi spiritualitate. Nimic nu este exagerat, nimic nu este vulgar. Yasunari Kawabata îţi oferă nemijlocit dragostea lui pentru toate acestea şi te transformă într-un admirator al tărâmurilor răsăritene. Descopăr de fiecare dată o lume incredibilă şi îmi stârneşte curiozitatea pentru restul peisajelor semnate de mâna sa.

Mărturisire

sursa foto

Când ai chef să te joci cu mine, mă scutur de praf și-mi înviorez culorile ca să-ți fac plăcere. Mă pregătesc cu atenție și mă feresc să scârțâi la vreo mișcare. Îți zâmbesc cu toate fețele și oricum m-ai întoarce, zâmbetul meu te însoțește. Uneori te încrunți, alteori mă răsucești absent, cu gândurile departe. Mi-e teamă de gândurile tale, de cutele adânci care îți apar pe frunte. Nu le înțeleg mereu și oricât m-aș strădui să te țin lângă mine, alunec, mă pierzi. Tu ai doar o față cu multe nuanțe, eu am multe și colorate. Dar toate fețele mele abia reușesc să-ți prindă privirea o clipă. Îți iubesc mâinile, îți iubesc privirea, aș vrea să nu mă mai lași niciodată singur.

Râzi de mine și uneori mă arunci disprețuitor. Mă lovesc să știi, deși nu mă plâng mai deloc și nu-mi stric culorile. Nu-mi place jocul ăsta. Mi-e teamă că într-o zi am să mă sparg și n-am să mai fiu decât o jucărie stricată. O jucărie refuzată. Sunt convins că dragostea mea va rămâne pentru totdeauna între cei șase pereți de plastic. Lumea mă vede colțuros și se uită urât la geometria mea complexă. Cine ar putea iubi așa ceva? Un cub imperfect colorat, cu fețe amestecate, așteptând plin de drag împlinirea? Dar dacă tu, copil cu ochii negri, ai să mă descoperi și-ai să mă îndrăgești, sunt sigur că voi ajunge acolo. Și vom fi fericiți.

Șah

sursa foto: chessonline.eu

Nu spun vorbe mari, doar multe. Șuvoiul de cuvinte îmi curge cald întâi prin gând, apoi prin gât și în cele din urmă se revarsă din gură. Mă gâdilă uneori și râd, așa cum știu să râdă copiii doar de ei înțeles râs. Mă privești de parcă aș fi un animal ciudat, rar și deloc potrivit legilor firii. Nu înțelegi șuvoiul de cuvinte inutile și nici bucuria mea legată de ele. Te încrunți și te apropii până la o distanță de siguranță. Studiezi. Nu mușc, doar vorbesc. Uneori îți depășești limitele impuse și mă atingi. Atunci, ca prin minune, tac și mă scufund în atingerea ta. Te uimește deopotrivă și tăcerea. Te retragi, eu vorbesc, mă atingi, eu tac. Jucăm un soi de șah inventat de noi. Nu avem piese de lemn. Avem fiecare o inimă (regele) și un cap (regina) și apoi vorbele (nebunii) și limitele (turele) și câțiva cai năstrunșnici și o mână de pioni risipiți pe o tablă de joc prea mare. Jucăm fără reguli prea stricte, dar ne proptim în limite și ne apărăm inima cu un cap prea serios. Uneori nebunii reușesc să pătrundă până la inimă. Alteori ne pierdem piesele în bătălii deșarte și ne retram împuținați și loviți. Doare jocul ăsta. Poate de aceea eu vorbesc, poate tot de aceea tu taci. Mi-e neclar cine atacă și cine se apără. Cu siguranță nu îți cunosc strategia. Știu doar că aș vrea să vorbesc și tu să mă atingi fără teamă. Mie să nu-mi mai dispară cuvintele, iar tu să nu-ți mai retragi atingerea. Să rămânem așa, într-o remiză perfectă.

Zathura - A space adventure ( 2005 )

Cred cu tărie în consumul de cinematografie. Nu mă deranjează să văd la televizor un film mai vechi și nici nu plâng după clasicele alb-negru. Îmi plac toate deopotrivă. Apreciez tehnica și efectele 3D, la fel cum sunt în stare să suspin în fața unui film alb-negru cu Audrey Hepburn. V-am pregătit atât de mult pentru că trebuie să știți că Zathura este un film poate pentru copii. De fapt, este un film pentru amatorii de poveste, care nu se sperie de imaginație și obiecte zburătoare.

Zathura este povestea unui joc care nu se poate juca de unul singur. Sună cunoscut? Da, încearcă să împace frații și să susțină o familie fericită. Dar în același timp este un film vesel, amuzant și simpatic. Nu lipsește nici astronautul, nici casa zburătoare ca cea cu care au călătorit Dorothy și Toto, nici personajele extraterestre, stelele căzătoare care îndeplinesc dorințe, suspansul și aventura. Nu țineți cont de vârstă și dați tuturor copiilor, interiori sau din jur, șansa de a se amuza cu o poveste palpitantă și educativă. Și poate o lecție de curaj.

Tăcere

Tăcere. Îmi strâng cu putere ursulețul de pluș și îi șoptesc să nu-mi dea drumul la mână orice ar fi. Sper să mă asculte, nu știu cum m-aș descurca fără el. Mi-e teamă. Nu, sunt îngrozit de liniștea asta care-mi pătrunde în cap și-n piept. Doar tusea mă face să uit de spaimă, doar boabele de sudoare se mișcă în tăcerea nefirească instalată în jur. Sunt singur, deși sunt toți cu mine. Nu vreau decât ursul, prieten de nădejde, care le știe pe toate și nu judecă nimic. Nu plânge, nu se ascunde după perdele ca să nu-l văd, nu mă ceartă și nu mă părăsește. Nu mă trimite la culcare singur. Îl strâng, e încă lângă mine, dar parcă i-a slăbit strânsoarea. Nu cumva i-o fi rău? Aș vrea să mă uit la el, dar nu, nu mă pot mișca. Mi-au dat ceva ce mi-a înțepenit brațele și gâtul, mereu îmi dau câte ceva amar și mint că e ultima dată. Pot doar să-l strâng lângă mine și să fixez la nesfârșit tavanul alb al unei camere care miroase urât. Aș putea să strig, dar în tăcerea asta sigur s-ar sparge ferestrele. Să nu mă lași, nu acum, încă puțin și promit că ne va fi mai bine și chiar vom reuși să spargem tăcerea, de-a fi să spargem și ferestrele.

Jocul

Nu mai știau cine îl adusese. Un om poate, bărbat sau femeie, al cărui chip nu se mai putea desluși în amintirile lor. Era mare și avuseseră nevoie de toată masa din bucătărie ca să-l desfacă. Nu fusese ușor. Înfășurat strâns în hârtie roșie, pachetul se luptase și se zbătuse, reușind să-l rănească pe unul dintre ei cu foarfeca. Cei mai mici au scăpat un strigăt de mirare când au văzut cutia desenată cu personaje fantastice în culori tari. Au mângâiat-o cu teamă, au studiat figură cu figură și în cele din urmă și-au făcut curaj să o deschidă. Cutia s-a opus. A fost nevoie s-o apuce toți de margine și s-o scuture bine, până când capacul a alunecat greoi, mugind, cu un zgomot de cavernă. Înăuntru erau aliniate cărți de joc, figurine de plastic, jetoane colorate, un carton mare cu o hartă complicată, niște zaruri și multe alte mărunțișuri care mai de care mai atrăgătoare. Dar nu au reușit să găsească manualul de instrucțiuni. Degeaba au scotocit ei toată cutia, au desfăcut și numărat fiecare piesă, au scuturat capacul, nu era nicăieri și pace.

Au stat multă vreme pe gânduri, studiind harta fără noimă, chinuindu-se să înțeleagă rostul fiecărui personaj. Aveau multe teorii și până la urmă au început să se certe și să se organizeze în tabere, apoi iar s-au certat și grupurile s-au mărunțit. Au ținut-o așa până când fiecare a ajuns propriul lui grup cu propria lui interpretare. Atunci, ca la un semn, s-au repezit toți și au smuls câte o bucată de hartă, au îndesat în buzunare câte jetoane au putut lua și au rupt personajele în bucăți. Fericiți cu prada lor, au plecat în lume căutând să-și împlinească rostul și să dezlege misterul jocului. Din timp în timp, se întâlnesc cu altul care are o bucată de hartă potrivită ca formă sau culoare și speră că vor rămâne alături ca să reîntregească harta. Dar cum fiecare are bucata lui de personaj și jetoanele ascunse, e greu ca acest lucru să se mai întâmple.

De când au primit jocul, oamenii nu mai au liniște. Nu știu dacă e un joc de hazard sau de logică și au împrăștiat piesele prea mult ca să se mai poată lămuri acum. Nu mai au harta întreagă și reguli oricum n-au avut niciodată, așa că le este aproape imposibil să se pună de acord asupra scopului și mijloacelor acestuia. Știu doar că pe cutie, printre personaje și frânturi de scene, scria cu litere mici: dragoste.

La trenuleţe

Uneori lucrurile făcute din pasiune depăşesc orice strategie de marketing. Ba mai mult, sunt idei simpatice, puse în practică din pură plăcere şi reuşesc pe nepusă masă să adune o mulţime de admiratori. Este fără îndoială cazul terasei ‚La trenuleţe’ , caz răspândit cu mare viteză în mass-media şi în reţelele de socializare. Ca orice om curios, m-am deplasat la faţa locului şi raportez.

by Ioana

Terasa ‚La trenuleţe’ nu are chelneri. Cel puţin nu sub formă umană. Comanda se cere şi se primeşte cu ajutorul a câtorva membrii de seamă ai sistemului feroviar. Se numesc Drezina şefă, Aburică, Musculosu’ şi Fâşneaţa şi sunt patru exemplare superbe de inginerie jucăuşă. Eroii terasei sunt trenuleţe destoinice, colorate şi haioase. Sosesc prompt, la cerere şi se descurcă în orice staţie. Circulă pe distanţa bar – Braşov şi retur, zilnic de la 12 la 22. Servesc fără oboseală cam 30 de persoane şi stau cuminţi la poză. Pentru cei neavizaţi, pe spatele meniului găsiţi instrucţiunile de bună purtare.

Nu este un loc doar pentru copii, deşi am văzut câţiva extrem de fascinaţi care cu greu s-au lăsat duşi acasă. Bucuria este generală şi este datorată situaţiei inedite, dar şi amintirilor plăcute stârnite de cele patru personaje. Se mai adaugă faptul că aveţi un subiect de conversaţie garantat, un motiv să faceţi comenzi dese şi, bineînţeles, o ocazie să ieşiţi la un pahar de vorbă.

by Ioana

by latrenulete.ro

Să nu vii la București fără.. (II)

Balerini sau cizme: Îmi cer scuze doamnelor, domnișoarelor, fetelor, știu că afară sunt undeva între 20 și 30 de grade în creștere, dar nu se acceptă alt soi de încălțăminte în vestita capitală. Materialul nu contează, pot fi de cârpă sau de piele, de cauciuc sau tricotate. Nici modelul nu are restricții. Încă se poartă cizmele UGG, cele de călărie peste genunchi și cizmulițele roz, croșetate, de anul trecut. Balerinii au nesfârșite forme și dimensiuni, culori și accesorii. Să nu mă înțelegeți greșit. Dincolo de capriciile modei, purtarea acestor încălțări are și un aspect foarte practic: în birourile bucureștene s-a pornit aerul condiționat de cheful șefului sau al lui nenea de la întreținere. 15 grade la adăpostul biroului, 12 în câmp deschis. Așadar nu e de mirare că încă se mai văd cizme de zăpadă pe bulevardele capitalei.

Mașină: În nici un caz să nu vă aventurați la București fără mașină. Nici chiar dacă vă plac sporturile extreme. La capitală se poartă trăsura cu mulți cai blocată tacticos în trafic. De acolo urmăriți ploaia torențială, pietonii grăbiți, păsările cerului și oferte supermarketurilor. Nu se face să ocupați un loc de parcare înainte de a-l căuta cel puțin o oră. Lista de înjurături să fie pregătită și claxonul la îndemână.

sursa foto

Chef de concert: Ultimii ani au adus la București trupe și cântăreți de toate genurile muzicale. De la Festivalul Enescu la EuropaFest, de la Judas Priest la Shakira, anul acesta are o ofertă bogată de muzică bună. Nu uitați de BEST Fest, Bon Jovi, Scorpions,Whitesnake, Opeth și de cele care au fost deja Blind Guardian (foto), Ensiferum și Children of Bodom, Haggard, Riverside, Celelalte Cuvinte, Festivalul Club A și mulți alții. Sunt sigură că se vor mai anunța și alte concerte bune pentru anul 2011. Primesc anunțuri!

Primele sfaturi despre București le găsiți aici.

Să nu vii la București fără..

Punga H&M. De câteva săptămâni avem magazine H&M în București și Brașov. Lansat cu multă reclamă și multă aglomerație, magazinul atât de așteptat s-a înfipt adânc în peisajul bucureștean. Prezent în orice mall mai acătării, H&M distribuie contra cost pungi, punguțe, sacoșele în care se adăpostesc produsele visate de toți românii. De aici și invazia de pe stradă.

Există pungi mari, de hârtie, în care se duc toate cele necesare unei zile la birou (umbrelă, sticlă de suc, carte, portocale), apoi există punga de plastic, medie, numai bună pentru pachetul cu mâncare, punga fermă de plastic bună pentru cursuri și punga extrem de mică bună pentru umbrelă sau alte cumpărături mai neinspirate la brand. Până la urmă, și goală să fie, o pungă H&M arborată în aceste zile face impresie.

Ochelari de soare. Vine vara, bine-mi pare, în oraș am o lucrare. Așa arată orașul în zile caniculare. Săpat, muncit, rănit. Se contruiește și se reconstruiește, astfel încât în fiecare vară praful din București e de mărimea oului de prepeliță. Ochelarii de soare sunt în acest caz și de protecție la obiecte zburătoare neidentificate. Îi recomand pe cei foarte mari, au arie de acoperire mai bună. Dată fiind această nouă întrebuințare, bucureștenii poartă ochelari de soare și când afară plouă. Ori asta, ori le place întunericul.

Căști. Mici, mari, albe, colorate, interne, externe. Nu contează atâta vreme cât urechile sunt acoperite și nu auzi nimic din ce se vorbește cu tine. Căștile nu se scot niciodată în semn de atenție față de interlocutor. Eventual, se manevrează incomod prin buzunare până la butonul de volum. O să vedeți că cel care a îndrăznit să vă deranjeze renunță repede la asaltul său. Căștile vor ajunge să fie scoase doar seara la culcare.

(va urma)

Surpriză!

Mă gândesc că avem nevoie de ceva mai vesel, care să ne desprindă de banalul cotidian în care cele 8 ore de muncă se dovedesc a fi tot ce mai putem face. Nu mai vreau să văd oameni încruntați, oameni care se înghiontesc, oameni care țipă. Azi vreau să râd, să uit de ridurile de pe frunte și de șuvița albă. Azi vreau să mă joc! Așa că v-am pregătit o surpriză. Cu mine își face efectul de fiecare dată! Se încarcă destul de greu, dacă vă pierdeți răbdarea încercați aici.

provided by flash-gear.com