Portret

Îi alunecau pe corzi într-un chin încordat. Două cute adânci îi stăpâneau fruntea, iar părul răvășit amenința să-l orbească. Într-o neclintire miraculoasă, numai degetele i se mișcau grăbite, concentrate, curajoase. Uneori greșeau, dar nu erau lăsate să se odihnească și trebuiau să repete bucata greșită, obsesiv, până le ieșea perfect. Apoi continuau melodia ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar ele știau și-și duceau umilința în ritmul perfecțiunii. Fiecare deget avea rolul lui bine stabilit și acționa independent, în perfectă înțelegere cu celelalte. Înghețaseră. Se lăsa întunericul și ochii nu le mai ajutau. Degetele începeau să obosească, greșeau tot mai des și erau pedepsite tot mai aspru. Un cârcel a pus capăt melodiei cu un scârțâit puternic. Un trecător s-a întors preț de o clipă, doar ca să le arunce o privire urâtă. Omul și-a strâns mărunțișul din cutia de carton, a învelit chitara într-o cutie căptușită cu mătase roșie și a urcat-o pe umăr. Apoi și-a răsplătit degetele cu moliciunea buzunarelor și a părăsit trotuarul pe care-și petrecuse ziua.