Despre teamă

Metroul goneşte prin tunelurile întunecate. Stăm umăr lângă umăr, legaţi de o prietenie nenăscută, de o familiaritate ciudată. Ne privim cu coada ochiului, când şi când. O frână bruscă stârneşte o agitaţie bolnavă, trupuri strivite, priviri ucigaşe, scuze timide. Te prind de mână involuntar. Tresari. Nu mă respingi, ştii că aş cădea fără tine. Degetele noastre se strâng, deşi ochii refuză să se vadă. Ai un parfum slab şi o cămaşă verzuie. E tot ce ştiu. Lumea se rearanjează în jurul nostru, dar continuăm să ne ţinem degetele prizoniere şi privirile înţepenite pe direcţia înainte. Urmează o staţie, o simt apropiindu-se, ucigând metru cu metru distanţa rămasă. Cobori la prima?