marți, 6 noiembrie 2012

Despărțire

După ce am împachetat tot, am ieșit pe balcon să iau o gură de aer. Intenționam s-o ambalez în cel mai bun colț de suflet și să nu-i pierd gustul niciodată. Am tras aer adânc, umplându-mi pieptul cu parfumul copilăriei. Prin nări, trahee și plămâni mi-au trecut în grabă mirosul de lapte cu cacao, gem de piersici, sirop de zmeură, parfumul ei, mirosul puloverului lui de lână. S-au cuibărit în mine ca într-o valiză uriașă mirosul primei zambile din grădina 'mea', emoția primului drum spre grădiniță, plimbările pe coclauri și prin oraș, mirosul cozonacului, al sărățelelor, al teiul din fața balconului, al cafelei proaspăt măcinate, al revistelor vechi, al fotografiilor din altă lume. Am privit sticlele cu gură largă, atât de prețioase pentru conservele de iarnă. Nu m-am uitat în ochii lor când am închis ușa dulapului, n-am vrut să știe că le las în urmă, ale nimănui. Am mângâiat teiul care încă mai intră în balcon. Am cuprins cu privirea blocuri și străzi, știute toate după numele lor, și am înregistrat cu atenție fiecare detaliu. Să nu uit nimic, să pot revedea tot.

Cel mai dulce loc pe care-l știu, refugiul meu dintotdeauna va fi al altcuiva. Poate alt copil va învăța acolo să meargă. Îi doresc să învețe să iubescă locurile și drumurile cum le iubesc eu. Îi doresc să se bucure de borcane și de tei, de blocuri și de străzi, de povești și de amintire. Îi doresc să aibă parte de tot ce-am avut eu și să nu le piardă niciodată. Cu drag, mereu, OFZ.

2 comentarii:

  1. Of. Ce grele sunt momentele astea.
    Am plecat si eu candva dintr-o casa ce nici macar nu era a mea. Dar imi fusese tare bine. Undeva in Bucuresti, la un parter. O bucatarie, o fereastra si un scaun unde adesea stateam si ma uitam indelung la aleea strajuita de copaci, la viata ce fremata.
    Cand am iesit ultima data, i-am zis : pa, casuta. Si atat. Am plecat pe drumul meu. Azi habar nu am ce s-a mai intamplat cu acea casuta. Stiu doar ca a fost vanduta, habar n-am cui. Mi-am zis ca daca voi mai ajunge prin Buc. o sa merg neaparat, neaparat s-o vad. Asa, intr-un moment de nostalgie :) Apoi o sa-mi vad iar de drumul meu prin alte case, langa cine stie ce oameni :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Luam cu noi cat putem duce. Timpul e continuu, nu avem ce face. Doar ca e greu sa lasi in urma.. Dar vor mai fi momente de reintalnire.

      Ștergere

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine