Un început de vis

Notă: și orice vis începe cu 'prima dată'. Bravo!

The best exotic Marigold Hotel (2012)

N-am mai văzut de prea multă vreme un film atât de consistent, de bogat în simboluri, de învățăminte, de firesc. Un film ca viața și un răspuns la multe întrebări. Un răspuns pe care, din păcate, îl aflăm după ce am irosit prea mult timp. Un film cu umor și tristețe, jucat cu atâta naturalețe de parcă te-ar transforma într-o albină care-și bagă nasul în viețile unor oameni necunoscuți.

The best exotic Marigold Hotel este povestea a șapte personaje în căutarea unui loc liniștit care să le bucure zilele bătrâneții. Aleg India, din diverse motive, și pleacă în aventură cu emoții, temeri și dor. Lasă în urmă o viață sau încep una noua, cum vreți să vedeți lucrurile. Nu este nici pe departe povestea deprimantă a unor oameni care se apropie de sfârșitul vieții, să nu vă lăsați păcăliți de aparențe. Este o poveste plină de bucurie, de alegeri, de soluții. Este o poveste care îndeamnă la viață, la zâmbet, la împlinire. Visele nu mor, dacă noi suntem atenți să le menținem în viață.

Sunt multe de învățat din acest film și mă bucur că încă se mai fac filme cu substrat, în care încape și un pic de filosofie și un pic de gândire. Mi-a făcut plăcere să revăd actori poate mai puțin mediatizați, dar atât de implicați: Judi Dench, Maggie Smith, Tom Wilkinson, ș.a.

Portret utopic

Să văd doar cerul, cu oiţe albe din nori pufoşi, cu soarele ascunzându-se ghiduş printre ei. Să văd doar dosul petalelor de margarete, cu gâturile întinse spre soare. Să miros iarba încă verde, încă înaltă, lipită de obrajii mei. Să simt pământul rece şi mângâierea fierbinte a soarelui. Să mă gâdile în palmă atingerea mâinii tale şi, prin bâzâitul miilor de insecte care-şi fac veacul ca şi noi, să aud doar gândul următoarei destinaţii. Să fie ziua drum şi apusul odihnă, să fie noaptea cu stele şi dimineaţa cu rouă. Să fim departe, dar atât de aproape.

Despre presimțiri

Demult am visat că-mi treceam numele pe o listă și lângă el o dată. Așa, o zi la întâmplare.. Vocea nu mi-a răzbătut dincolo de vis și nu mai știu ce plănuiam să fac în acea zi.. eu care nu-mi fac planuri. Ziua aceea se apropie..

Mă gândesc uneori că-s prostii de om cu prea mult timp liber, dar asta e viața, un timp liber pe care-l umplem cu prostii, fiecare după puterile sale. Recunosc, mi-a trecut prin gând și că poate fi ultima zi pentru mine. De ce nu? Orice început are și un sfârșit. Mi-am împărțit averea între cei dragi. Cumva aș vrea să primească fiecare câte ceva. Și mi-am zis că aș vrea să mă ardă și să mă împrăștie din goană de motor pe unde am fost și pe unde n-am fost. Cine vrea să păstreze un grăunte din mine și restul să-l dea drumurilor, munților, mării. Așa puțină cum sunt să mă ducă peste tot.

Apoi m-am gândit că mi se va întâmpla ceva bun, doar nu plănuiești singur să-ți fie rău. Dar cine știe cum se propagă visele și gândurile și cum se deformează dorințele? Și ce să mi se întâmple bun? Greu de zis, greu de ales. Și uite-așa aștept încă o zi. Mai uitând, mai imaginându-mi călătorii nefăcute, tărâmuri nevăzute, bucurii extraordinare pentru cei dragi.

Știu că ziua aceea va veni. Nu pot schimba calendarul, nici curgerea timpului. Știu și că statistic vorbind am toate șansele să fie o zi banală, în care chiar să nu mi se întâmple nimic. Dar mai știu de ceva vreme că nu există zile banale, nu există zile netrăite. Și dacă va sta în mine puterea de-a trăi frumos acea zi visată cu mult timp în urmă, o voi face. De dragul timpului care nu va mai fi al meu niciodată.