Despre judecată

De când deschidem ochii ne pornim să emitem judecăți. Ne naștem mai buni ca toți ceilalți, buricul universului nostru, și nu admitem pentru nici o clipă că s-ar putea să ne înșelăm. Cei din jur sunt invariabil mai proști, mai nesimțiți, mai vulgari, mai puțin cunoscători, mai neserioși, mai apatici, mai răi, mai cum se poate mai rău. Insectele sunt scârboase, reptilele grețoase, mamiferele brute proaste. Noi, oamenii, cei care am iscat războaie, am ucis până la ultimul exemplar specii întregi, am dat foc, am dărâmat munți, am schimbat cursul apelor, am poluat și tăiat păduri întregi, noi suntem perfecți, superiori. Singurul animal care ucide din plăcere, singura ființă care chinuie din plăcere, omul este superior tuturor.

Dar nu ne-a ajuns să fim superiori celorlalte ființe, nu ne-a ajuns să le luăm pământurile, să le punem să muncească pentru noi, să le ucidem ca distracție. Am început să ne transformăm și semenii în sclavi, în obiecte ale plăcerii, în inferiori. Dacă te uiți în jurul tău pe stradă vei vedea cel puțin 10 oameni mai urât îmbrăcați, mai grași, mai nepoliticoși. Orice îți iese pe gură este un adevăr inestimabil, toți cei care nu sunt de acord, niște proști. Suntem mai buni la sport, la politică, la matematică. Știm să trăim mai frumos, avem copii mai dezghețați, mâncăm mai sănătos. Comparația la rang de artă, cu rezultat apriori cunoscut. Oamenii se plictisesc teribil.

Foto: boredpanda.com