Se afișează postările cu eticheta John Updike. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta John Updike. Afișați toate postările

sâmbătă, 7 februarie 2015

John Updike – Vrăjitoarele din Eastwick

Atunci când filmul precede cartea, așteptările sunt mult mai mari. Știi deja subiectul, ai primit o versiune a personajelor și o interpretare regizorală a ideilor vehiculate. De cele mai multe ori, prefer cartea. Descopăr noi valențe, înțeleg alte aspecte și constat, cu bucurie, complexitatea poveștii.

În Vrăjitoarele din Eastwick am descoperit mai mult decât o poveste cu vrăjitoare tinere și frumoase, orbite de același bărbat malefic. Puterile lor nu sunt nici de seducție, nici distructive, iar zborul lor nocturn nu este o simplă călătorie pe mătură. În Vrăjitoarele din Eastwick am descoperit feminitatea. Văzută din atâtea perspective încât în sfârșit mi-am dat seama de ce este așa de greu de înțeles. Între rolul de mamă și de activist al societății, între nesfârșitele senzații și sentimente, între sexualitate și rolul de obiect decorativ, manifestat în artă sau în slujba de soție, conceptul de feminitate se pierde în nesfârșite interpretări. Vrăjitoarele întruchipează acele aspecte care scapă și bărbaților și femeilor. Acceptarea propriului corp, manifestările sezoniere, dependența de artă, dragostea, protecția, libertatea spiritului, temerile și, mai ales, diversitatea, puterea de a alege.

Sunt atâtea rânduri printre care trebuie să citești romanul lui John Updike, încât abia acum admir cu adevărat curajul de a face un film. Este unul din acele romane pe care trebuie să-l recitești periodic, pentru a reuși să cuprinzi toate ițele sale, atât de strâns legate de viață.

luni, 17 noiembrie 2014

John Updike – Gertrude şi Claudius

Poveştile de dragoste şi istoria nu se demodează niciodată. Sunt subiecte inepuizabile ale literaturii universale şi, din când în când, mă întorc să citesc romane cu subiecte inspirate din alte vremuri şi de alţi oameni.

Gertrude şi Claudius este o poveste inspirată de piesa shakespeariană Hamlet, dar extinsă mult înaintea crimei. Descrie pe larg viaţa şi viziunea Gertrudei, o prinţesă daneză sortită a se căsători cu cel mai destoinic luptător pentru ca ţara ei să aibă un rege viteaz. Povestea ei de dragoste, cea care a alimentat crima şi răzbunarea, sunt cumva sculptate în firul vieţii ei, decis de alţii prin faptul că s-a născut femeie. Trăieşte după regulile altora, dar, în spatele bonetei de femeie măritată şi bătrână la cei 35 de ani ai săi, gândeşte un spirit liber pentru vremurile sale.

John Updike nu face o copie a piesei de teatru, ci încearcă să-i dea o perspectivă, o explicaţie, dincolo de momentul dramatic surprins de Shakespeare.

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine