Îmi plac istoriile de familie pentru că îmi amintesc de ale mele. Sigur, nu am avut parte de copii abandonați, exploratori în Vestul sălbatic sau de titluri nobiliare, dar avem și noi poveștile noastre, de dragoste, de război, de viață.
Moștenirea este o astfel de poveste, care îmbină patru generații de femei și traversează secolul XX alături de ele. Amestecând capitole din viața fiecărei generații și povestind la persoana întâi, romanul reușește să te țină curios până la ultimele rânduri ( și chiar și acolo aș mai fi avut o întrebare). Are un ritm alert și umor, nu se împiedică în contemplații inutile și nici nu face abuz de clișee. Un fel de roman al Agathei Christie ascuns într-o saga de familie.
Nu am apreciat în mod deosebit calitatea scriiturii și nu știu să spun dacă e vina autoarei sau s-a pierdut la traducere. Asta pentru că nu-mi place să mi se dea indicații regizorale în timp ce citesc o carte. Prefer să-mi construiesc singură impresiile și să judec personajele prin proprii ochi. Din păcate, este o trăsătură comună a scriitorilor moderni. Un fel de televizare a romanului, pentru a face cartea accesibilă maselor. Povestea însă merită să parcurgi romanul până la final.
Notă: articolul face parte din campania vALLuntar iniţiată de
Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. Dacă primeşte 15
comentarii, plantăm un copac.
Postări
