duminică, 29 august 2010

Pământul răspundea

Pe spate ne-am întins în iarbă: tu şi eu.
Văzduh topit ca ceara-n arşiţa de soare
curgea de-a lungul peste mirişti ca un râu.
Tăcere apăsătoare stăpânea pământul
şi-o întrebare mi-a căzut în suflet până-n fund.

N-avea să-mi spună
nimic pământul? Tot pământu-acesta
neîndurător de larg şi-ucigător de mut,
nimic?

Ca să-l aud mai bine mi-am lipit
de glii urechea - îndoielnic şi supus -
şi pe sub glii ţi-am auzit
a inimei bătaie zgomotoasă.

Pământul răspundea.
(Pământul - Lucian Blaga)

Am adunat gunoaie în pădurea de la Snagov, alături de asociația MaiMultVerde și voluntarii săi. Să nu le spun gunoaie? Să le spun rămășițe ale petrecerilor umane, ale sărbătorilor onomastice și ale libertății de expresie? Să le spun necesități firești ale omului muncii după o săptămână grea? Sunt doar încă o umilință adusă pământului ăstuia care ne rabdă ( încă ), o palmă urâtă și grea. Am smuls plastice din pământ cum taie chirurgii carnea putrezită, am strâns sticle de plastic pe care ploaia a încercat să le alunge fără succes, am alungat fiare și sticle, m-am minunat descoperind wc-uri și televizoare, pastă de dinți și pantofi. Nu m-am murdărit făcând asta, dimpotrivă, știu că lumea e un pic mai curată. După scurta operație de la Snagov, pădurea zâmbea dintr-un colț. O apăsau încă multe mărturii ale istoriei sale, dar parcă i se luase o piatră de pe suflet. Pământul răspundea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine