vineri, 8 iulie 2011

Nunta lui Figaro

De fiecare dată când merg la teatru plec cu gustul amar de a nu fi ales o profesie legată de teatru. Mă zvârcolesc cu ciudă că nu sunt actor, scenograf, regizor sau măcar inginer de lumini sau costumier. Îmi doresc un rol, cât de mic, în mașinăria care construiește povești și le înfățișează ritmic în fața reflectoarelor. Nu trebuie să mai spun că sufăr de aceeași fascinație pentru reflectoare pe care o are și o molie, apropierea mi-ar fi fatală. Dar dorința revine de fiecare dată când mă ridic în picioare să aplaud niște oameni zâmbitori, transpirați și fericiți. Și nu aplaud prestația, aplaud drumul ales, talentul și bucuria cu care își petrec fiecare zi de muncă.

Am asistat aseară, pentru prima dată, la un examen de absolvire al unei clase de actorie. 'Nunta lui Figaro' a fost pentru câțiva absolvenți prima ieșire la rampă și, firesc, primul succes. Au plâns și-au râs la final, consumați până la os de actul artistic, de emoții și de aplauzele nesfârșite pe care sunt convins că le vor mai auzi. I-am apreciat și i-am invidiat deopotrivă. Au început aseară un drum pe care îl doresc frumos, bogat și ofertant, un drum pe care-l au puțini și pe care și mai puțini știu să pășească grațios. Am râs și am oftat alături de ei și le-am dorit curaj și forță. Le-am dorit să rămână pe drumul pe care l-au ales. Pentru ei a fost un moment important, iar pentru noi o parte de fericire pentru care trebuie să le mulțumim. Cu aplauze.

La sfârșitul reprezentației actorii au coborât în sală aducând cu ei un șuvoi de energie și emoții. Și-au îmbrățișat familia și prietenii și au redevenit absolvenții bucuroși de nota bună obținută la ultimul examen. I-am privit cu sfială cum rup ițele irealului, smulg fața personajelor și devin oameni obișnuiți. Aproape îi puteam atinge. Am realizat că viața lor va fi plină de întâmplări, de amintiri, de povești, iar viața mea va fi plină de povești despre ei și despre astfel de momente. Cumva primim cu toții, cu aceeași măsură.

Menționez și distribuția, cu speranța că voi mai vorbi despre ei curând:

Contele Almaviva – Ciprian Niculae
Contesa Almaviva – Cornelia Cacu
Figaro – Daniel Marcu
Suzanne – Alexandra Mirescu
Cherubino – Alexandru Stama
Marcelline – Brandușa Drăghici
Dr. Bartholo – George Pupăză
Bazile – Radu Barbu
Antoine – Romeo Ivașcu
Fanchette – Diana Predescu
Brid’Oison – Florin Dobre
Regia: Cornel Todea & Anca Zamfirescu

7 comentarii:

  1. OFZ,


    mi se intampla uneori sa fiu atat de absorbita de ceea ce vad, incat pentru cateva clipe, uit ca in spatele personajelor, sunt oameni.
    Oameni cu viata lor, cu visele si sperantele lor, cu dezamagirile si drumul lor.
    Acestia in fapt sunt cei ce dau viata personajelor.
    Si tu scriind despre distributie, mi-ai reamintit acest lucru :)
    Cumva, e ca in viata de zi cu zi.
    Suntem personaje si interpretam, magistral sau nu, diverse roluri.
    Dar in spatele acestora, unii din noi ramanem oameni.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  2. @lotusull: Cat adevar ai spus, suntem doar personaje..

    RăspundețiȘtergere
  3. OFZ, asa in linii mari, nu-i nimic rau in a fi personaj. Cu totii suntem si asa sau doar asa. Aici e o mica nuanta, aproape insesizabila, dar care face diferenta intre a fi si a nu fi.
    Asta e unul din preturile ce trebuiesc platite pentru ca traim in societate. Si a te infatisa fara nici o masca, presupune un mare curaj, amestecat cu un dram de nebunie + asumarea riscului de a fi rejectat.
    Societatea functioneaza bine pe principiul turmei, abaterile sunt sanctionate :)
    Cred ca de aia imi plac mie nebunii aceia frumosi, ce dincolo de roluri si masti, n-au uitat sa fie ei si sa-si urmeze drumul :)

    RăspundețiȘtergere
  4. trebuie sa fi intr-un anume fel ca sa fi actor; vesel, sa vezi tot timpul partea plina a paharului

    RăspundețiȘtergere
  5. @lotusull: Cred ca am ajuns in mare parte personaje pentru ca sunt multi regizori: religia, societatea, familia, prietenii, toti recita axiome care nu pot fi decat urmate. Doar nebunii mai raman cu ochii atintiti in soare si merg pe un drum doar de ei stiu..

    @Sophie: Un actor trebuie sa fie vesel si optimist, curajos si nepasator, trebuie sa fie in multe feluri. E greu, stiu..

    RăspundețiȘtergere
  6. eu nu as fi putut fi actrita... poate de aceea admir deosebit, mai ales actorii de teatru si muzicienii! Am un respect deosebit pentru aceea care reusesc sa ramâna echilibrati, chiar daca seara de seara pe scena, dau tot ce au mai bun in suflet!

    RăspundețiȘtergere
  7. @CARMEN: Mi se pare un consum de sine imens pe scena. Intr-adevar, poate fi greu sa iesi din pielea personajului.

    RăspundețiȘtergere

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine