marți, 28 februarie 2012

Despre dor

Niciodată n-am știut să fac față dorului. Mi se umpleau ochii de lacrimi la cea mai mică formă de amintire, sunam la șapte dimineața doar ca să spun că mi-e dor, mă uitam în oglinda retrovizoare până mă dureau ochii, stăteam cu nasul lipit de geam sau cățărată pe gard așteptându-i. N-am putut niciodată, Zoe, să fiu bărbată când a venit vorba de dor. E în stare să mă năruie pe stradă, privind cu ochi goi în asfalt murdar, sau pe vârf de munte în fața unei priveliști frumoase. Mă dibuie la concerte în cea mai mare aglomerație, nu mă lasă să dorm și simt că încetul cu încetul îmi face găuri în stomac. Orice obiect cât de neînsemnat e prețuit ca o icoană. Nu sunt în stare să mă lupt cu dorul. Micul meu secret e că nici n-am încercat. Îl las să mă copleșească, să-și facă meandrele, să mă sfărâme dacă așa poftește. Mi-e teamă că nu-i o lecție prea frumoasă, dar azi e una din acele zile în care aerul nu-mi ajunge la plămâni, în care toate canalele de comunicare sunt blocate, în care mă înec.. de dor.

6 comentarii:

  1. OFZ, uite ca iarasi tac. Tac si surad intr-un fel. Astept sa-si faca dorul toate meandrele :)

    RăspundețiȘtergere
  2. nu exista reteta pentru potolirea dorului...

    RăspundețiȘtergere
  3. @CARMEN: Cel putin nu una care sa functioneze.. de aceea nici nu incerc :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Hmmm, ori n-am mai dat eu pe aici de-o vreme, ori ti-a iesit tie o postare de exceptie, care m-a impresionat. Ori amandoua...
    Prima fraza e foarte puternica, recunosc ca mi-a aprins beculetul de la inceput, si ai mai zis undeva: "Nu sunt în stare să mă lupt cu dorul. Micul meu secret e că nici n-am încercat." Asta iarasi mi se pare de o sinceritate zdrobitoare, care te face sa empatezi cu ea si te aduce, vrand-nevrand, in situatia de a (te) recunoaste, in drumul tau prin zile, (prezent la) orice-ntalnire, cu un zambet melancolic prins de buze, cu Dorul...

    RăspundețiȘtergere
  5. @Teo Negura: Sinceritatea asta zdrobitoare nu aduce mereu lucruri bune, dar uite ca de data asta n-a judecat-o nimeni prea aspru. Multumesc, te mai astept (sincera sunt mereu in banalitatile mele).

    RăspundețiȘtergere

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine