duminică, 21 octombrie 2012

Dorință

Mi se amestecă viața în nori grei de fum. Miroase a ars și scrumul cenușiu îmi intră în ochi. Prin perdeaua furtunii de lacrimi, înghițind greu, mă strecor către un mâine. Și încă unul. Și încă unul. Fiecare pas pe sârma subțire îmi îngheață sângele în vine. Nu știu unde duce frânghia, nici măcar n-o văd. Orizontul s-a ascuns într-o pâclă urâtă. O voce din ce în ce mai slabă îmi șoptește că va fi bine. Suntem într-o poziție așa aiurită încât nici ea nu mai îndrăznește să spună ce crede. N-am mers niciodată pe sârmă. Susținută cu drag din toate părțile, echilibrul meu a fost cuibărit într-un culcuș pufos și cald. Îl intuiesc încă la capătul frânghiei ăsteia nenorocite, dar mă tem că frânghia se va preface într-un păienjeniș de sfori bine întinse și prea lungi pentru forțele mele. Nu mă tem de cădere, mă tem că n-am să-l mai ajung.

Mă uit în urmă încercând să-mi adun forțele pentru înainte. Îmi spun că dacă am ajuns până aici, oi fi în stare să merg și mai departe. O vreme reușesc să mă mint și fac niște pași aproape veseli. Dar norul de fum mă prinde din urmă. Până unde? Până când? Mi-e teamă. Mi-e teamă cum nu mi-a mai fost niciodată. Aș vrea să mă opresc, ba chiar să dau câțiva pași înapoi. Aș vrea să mă țină de mână. Aș vrea să prefac tot sistemul de sfori într-un adăpost confortabil și lipsit de pericole. Ca mâine să mă găsească moțăind între perne și nu luptându-mă cu vântul pe o sfoară prea înaltă pentru mine.

2 comentarii:

  1. Am oftat putin.
    Cred ca la un moment dat ni se intampla tuturor.
    N-am gasit alta solutie decat ca, in astfel de momente, sa ma opresc putin si sa-mi dau ragaz.
    Si uneori ma mai uit la omuletul meu de zahar. Cum stie el - cuprins in trupusorul lui defect si deloc frumos potrivit standardelor - sa fie fericit. Luminos, caci constatm zilele trecute ca parca i-au aparut licurici in ochi. Si iti dai seama ca ma mai trezesc oftand langa el si parca pricepe. De fapt, sigur pricepe - la nivelul acela subtil. Atunci ma trage cu manuta langa el, ma mangaie si-mi zice " daghi " - e varianta lui pentru " draga ". Si vad in ochisorii lui curati si buni ca s-o putea cumva, nu stiu sigur cum, dar s-o putea :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu totii avem niste ochi de unde ne tragem puterea, niste luminite care ne spun ca se poate. Si poate au dreptate, s-o putea cumva..

      Ștergere

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine