Portret (XIII)

Parcul era plin de biciclete, copii și bătrâni. Parcul e mereu plin de biciclete, copii și bătrâni. Ea era altfel. N-avea nici copii, nici bicicletă, nici bătrânețe. Avea fața ca de hârtie, un turban de mătase care îi acoperea urechile și balerini roșii. Stătea liniștită pe câte o bancă, mereu alta, sau umbla cu pas domol, ferindu-se delicat din calea urgiei de bicicliști și copii alergând. Aproape n-o simțeai că există și totuși era acolo, prezență imposibil de trecut cu vederea. Părea tânără și în același timp fără vârstă, blândă și fără tăgadă prinsă într-o luptă pe viață și pe moarte. Era o zi plină de soare și vânt, dar nici un fir de păr nu-i scăpa din răsucirea turbanului.