Francis Scott Fitzgerald – Povestiri cu Basil şi Josephine

Considerate a fi scurte introspecţiuni în propria biografie, „Povestiri cu Basil şi Josephine” este o culegere de amintiri, de instantanee scriitoriceşti din lumea începutului de secol XX. Povestirile încep de la vârsta anilor de şcoală şi se opresc aproape de vârsta adultă, aducând în prim plan o lume de experimente, de convenţii sociale şi revoluţii proprii, acea vârstă adolescentină atât de frumoasă şi chinuită.

Talentul de povestitor al lui Fitzgerald mă face să revin la romanele şi volumele sale de proză scurtă, de fiecare dată când vreau să citesc ceva frumos. E o reţetă a succesului pentru mine. Îmi plac umorul şi dezinvoltura poveştilor sale, complexitatea personajelor şi talentul fotografic, de observator al unor momente aparent banale, dar care sunt capabile să descrie o generaţie întreagă sau un punct deosebit al istoriei.

 „Povestiri cu Basil şi Josephine” aduce cumva cu amintirile lui Creangă, dacă vreţi şi dacă puteţi să-l teleportaţi pe Nică în America anilor 1900. Complet alt stil de viaţă şi alte preocupări decât pupăza, dar acelaşi umor, aceleaşi senzaţii transmise prin cuvinte, aceeaşi melancolie a anilor tinereţii.