Miss Pettigrew lives for a day (2008)

Iată o comedie simpatică, inspirată și recomfortantă. În Londra perioadei interbelice, Miss Pettigrew nu mai primește nici o șansă de la societate, așa că fură una, asumându-și un ultim risc (pentru că oricum nu mai avea mare lucru de pierdut). Sună la ușa unui necunoscut și, de unde nimeni n-o mai vroia, găsește o femeie care nu o mai lasă să plece, o femeie care are nevoie de ajutorul său și care este dispusă s-o ajute fără a pune întrebări. Miss Pettigrew lives for a day este o poveste despre prietenie și soartă, despre zile bune și zile foarte proaste. Se potrivește zicalei: „Dacă la capătul drumului nu ai găsit ce căutai, atunci nu ai ajuns la capătul drumului.”

Uneori avem nevoie de astfel de filme, care să-ți lase impresia că ziua de azi este ultimul deal pe care-l urci și dincolo de el vei avea o nouă șansă. Avem nevoie să vedem că este posibil (chiar dacă este vorba doar de iluzii cinematografice), avem nevoie să ne împrietenim cu personaje (și cum să nu te împrietenești cu Amy Adams?), avem nevoie să râdem (zilnic!). Vizionați prezentarea filmului, poate vă surâde.

Doubt (2008)

O femeie a bârfit. Apoi, cuprinsă de remușcări, s-a dus la preot să se spovedească și să primească iertare. Preotul însă, a refuzat să-i ofere prețioasa iertare până când n-avea să îndeplinească o sarcină. I-a spus să se ducă acasă, să ia o pernă și un cuțit și să se urce pe acoperiș. Acolo, să înjunghie perna. Apoi să coboare și să revină la biserică. Femeia a făcut întocmai și s-a întors la preot.
- Acum mă ierți părinte?
- Nu încă. Trebuie doar să te întorci acasă și să aduni toate penele care au fost în pernă. Atunci vei fi iertată.
- Dar părinte, vântul a luat penele și le-a împraștiat în tot orașul. Cum să mai reușesc eu să le adun pe toate?
- Așa a dus vântul vorba ta neadevărată și tot atât de imposibil este să-ți repari păcatul bârfei.
Abia atunci preotul a iertat-o pe femeie, pentru că ea a înțeles gravitatea faptei sale.

Acesta este, pe scurt, nucleul filmului Doubt. Povestea e spusă chiar în film, în timpul predicii unei slujbe. Îndoiala este un dușman de neînvins, un parazit care greu părăsește omul care-i cade victimă. Acțiunea filmului se desfășoară în jurul bârfei, a părerilor preconcepute, a încăpățânării și trufiei, a suspiciunii. O poveste veche a umanității.

Meryl Streep și Amy Adams (pe care o știți din Leap Year ) întruchipează suspiciunea și blândețea, trufia și mila într-un dialog actoricesc care mie mi-a plăcut. Se pare că nu doar mie, pentru că filmul a avut 5 nominalizări la Oscar și 5 la premiile Golden Globes atât pentru prestația celor două actrițe cât și pentru scenariu. Doubt este un film lipsit de gloria strălucitoare a Hollywood-ului, de happy-end și de sex. Nu are acțiune și povești de dragoste, nu are urmăriri spectaculoase, de fapt nu are nimic spectaculos. Doar atitudine și întrebări.

Leap year (2010)

Iată un film care nu a luat nici un premiu, nu a făcut valuri în presă și nu a avut încasări extraordinare. Leap year este o comedioară simpatică, previzibilă și extrem de obișnuită relativ la filmele americane. Producătorii americani insistă atât de mult cu acest gen de film încât la un moment dat chiar au succes.

Povestea filmului e simplă: ea își dorește o căsnicie, el este prea preocupat să sesizeze, ea se hotărăște să-l ceară de soț în stil irlandez și toată povestea se mută în Irlanda. Mâna organizată a destinului dezlănțuie furtuni, închide aeroporturi și aduce tot felul de necazuri amuzante astfel încât deznodământul să fie cu totul altul. Evident că exagerează pe alocuri și-ți spui din fotoliul tău că este imposibil să faci așa ceva sau vorba unei prietene "unde nu dă și peste mine depresia să mă consoleze Richard Gere", dar filmul are totuși un dram de realism. Motivația.

Trăim într-o lume planificată până la ultimul detaliu și când ceva nu iese corespunzător planului ne prăbușim într-un haos emoțional. Și asta pentru că nu mai știm de ce și cum și pentru cine să trăim. Pare firesc să te vezi cu cel drag în fugă între două întâlniri sau doar seara târziu când amândoi pică de oboseală povestindu-și ultimele ședințe de la birou. E ceva obișnuit să lucrezi peste program și toată lumea să înțeleagă și să nu se supere că nu ajungi la aniversarea copilului sau că ești prea ocupat să-ți amintești de a soției. Trăim alergând și de fapt nu trăim deloc.

Ce înveți dintr-un film siropos ca Leap year e că omul scos din contextul obișnuit se redescoperă pe sine, își amintește de lucrurile importante și calculează cât timp pierde aiurea uitându-se la filme proaste înfundat în fotoliu în loc să iasă în lume, să vorbească cu cei dragi, să comunice, să gândească. Mi-a rămas din film întrebarea "Ce iei cu tine dacă îți arde casa și ai doar 30 de secunde să te hotărăști?" Cred că am o listă prea lungă pentru cele 30 de secunde, dar asta e bine, e semn că îmi pasă de ce e în jurul meu, că am amintiri în spatele obiectelor.

Dacă aveți niște timp de pierdut și răbdare suficientă pentru mai bine de o oră de clișee, dacă rezistați la un film dulceag și inevitabil cu dragoste cu năbădăi, dacă vă distrează o domniță cu tocuri cui pe plaiuri irlandeze și vă amuză ghinionul insistent căutați Leap year. Recomandarea mea este să încercați să vedeți dincolo de prima impresie. Vizionare plăcută!