Am agățat numele scriitorului ceh în metrou. Mi-a rămas în minte așa cum îți rămâne o melodie când te duci la chioșcul din colț să-ți iei pâine. Era scris cu litere mari pe o copertă albastră. L-am căutat pe Scribd și am găsit traducerea romanului „Lentoarea” în primele rezultate ale căutării. Așa am început să citesc online, la servici, pe furiș. În seara aceleiași zile m-am prezentat în prima librărie și am cumpărat volumul. Nu m-am îndurat să sar peste paginile deja parcurse și am luat-o de la început. Apoi am continuat să citesc online și pe hârtie, până am citit toată cartea de două ori. De ce? Răspunsul vine din al doilea pseudo-titlu.
Romanul se bazează mult pe tehnica film în film. Într-un vechi castel al Franței, autorul încearcă să petreacă două zile liniștite alături de soția sa, dar își face cititorii părtași la gândurile sale bântuite de poveștile castelului. În gândurile sale se amestecă idei și explicații, eroi ai literaturii, prieteni, istoria Cehiei. În secolul vitezei („forma de extaz dăruită omului de revoluția tehnologică”), Kundera tranșează baletul oamenilor politici (îl cunoașteți, nu?), psihologia ființei care se simte cea aleasă, arta conversației, afișarea permanentă a societății în lumina reflectoarelor. Fiecare opinie este însoțită de argumente și dovezi, deși nu se urmărește convingerea cititorului. Este scris simplu și sincer, după principiul conversației: „Această istorie îmi amintește de alta..”, „Îmi amintesc de o femeie care..” Acest stil te face părtaș la gândurile și poveștile autorului, te implică fără să vrei și m-am trezit aprobându-l și susținându-mi aprobarea cu propriile amintiri și experiențe.
„Există o legătură ascunsă între lentoare și memorie, între viteză și uitare.(...) În matematica existențială, această experiență se exprimă prin două ecuații elementare: nivelul lentoarei este direct proporțional cu intensitatea memoriei; nivelul vitezei este direct proporțional cu intensitatea uitării.”
„Lentoarea” este un roman plin de umor și inteligență. L-am citit cu entuziasm și în clipa în care l-am terminat căutam în librărie o altă copertă semnată Milan Kundera („Ignoranța”). Nu pot decât să mă bucur că nu a ascultat sfaturile primite: „Îți amintești ce-ți spunea maică-ta? Milanku, lasă-te de glume. N-o să te înțeleagă nimeni. O să-i iriți pe toți și vei sfârși detestat de toată lumea.”
Toate citatele sunt din romanul „Lentoarea”.
Postări
Multa vreme cartea mea preferata a fost "Insuportabila usuratate a fiintei", a lui Kundera. Mi se parea ca mi-a fost turnata povestea in cuvinte mai bine decat as fi putut eu sa o fac, perfect. Imi amintesc ca am imprumutat-o cuiva cu care ma vedeam atunci (n-a terminat-o si nici nu mi-a returnat-o. Nici nu m-am dus dupa ea).
RăspundețiȘtergereCred ca impactul unei carti depinde foarte mult de starea noastra din momentul respectiv, de varsta si de gandurile noastre. Mi-ar placea sa o recitesc. Iar pe tine clar mi-ar placea sa te revad! Toamna e anotimpul ceaiurilor si al librariilor, nu stiai? :)
Cand ma descopar intr-o carte mi se pare ca autorul este un prieten deghizat care triseaza stiind atatea despre mine. Nu prea recitesc carti, imi place sa le asociez cu prima impresie, cu prima amintire.
RăspundețiȘtergereNu stiam ca toamna e dedicata ceaiurilor si librariilor, cred ca am incalcat regulile un pic pentru ca bantui prin librarii oricand si beau ceai fierbinte si la 40 de grade :)
p.s. Sa ne revedem deci!
RăspundețiȘtergere