Lecție de identitate națională

Buda (vechi) şi Pesta (nou)

Palatul Parlamentului

Catedrala Sf. Ştefan

Podul Elisabeta

Biserica Matthias

Podul Libertăţii

Artistul stradal

Despre locuri și orașe - Dusseldorf

Moda în educație

Alegerile profesionale sunt influențate de aptitudinile native ale fiecăruia, de oportunitățile apărute în timpul școlii și de multe vise. Decizia este optimă la momentul potrivit și greu de îndreptat ulterior. Un factor important în aceasta alegere este moda timpului prezent. Continui documentarea pentru ReUseMe cu un capitol dedicat studiilor și alegerii acestora. Cum ați decis ce școală să urmați și ce urmări a avut decizia luată?

Acum mai bine de 30 de ani, în plin regim comunist, a fi inginer era lucru mare. Concurența la facultățile de profil era copleșitoare, Universitatea Politehnica din București fiind cea mai căutată. Ingineria e dificilă, dar chiar și așa era un domeniu interesant și cu un viitor bun. După 1990, libertatea proaspăt instaurată a reușit să distrugă producția națională și, o dată cu ea, și viitorul inginerilor entuziaști de acum 30 de ani.

Economia de piață, axată exclusiv pe consum, a deschis larg porțile facultăților economice. De stat sau particulare, apărute ca ciupercile după ploaie, școlile economice nu mai făceau față valului de studenți. Taxele au crescut, numărul de locuri la fel. În câțiva ani, piața de muncă a fost saturată. Găseai vânzători economiști, secretare absolvente de management, prelucrător de date cu diplomă de cibernetică. Părea că toți tinerii angajați terminaseră ASE-ul. După 10 ani de la revoluție, Bucureștiul și-a înlocuit vitrinele gri și goale cu vitrine colorate ale sucursalelor de bănci românești și străine.

Prin anul 2000, România a descoperit IT-ul și telefoanele mobile. Universitățile tehnice au sesizat momentul și au fluturat stindardul telecomunicațiilor și calculatoarelor. Miile de studenți nu au întârziat să apară. Firmele străine de profil au sesizat de asemenea potențialul afacerilor cu mână de lucru ieftină și instruită și au deschis sucursale.

Din expansiunea calculatoarelor și a sistemelor de telecomunicații mobile cel mai mult a profitat mass-media. Au apărut televiziuni noi, publicații online, sisteme de știri prin telefonul mobil, transmisiuni în direct de oriunde. Ca un bulgăre de zăpadă, media a tras după ea publicitatea și comerțul de imagine. Următorul val în facultățile românești a fost al comunicării și relațiilor publice. Intraseră în țară multe firme străine, cu reguli occidentale care aveau nevoie de o interfață cu piața românească. Adaptarea la noile cerințe a dus la apariția secțiilor de comunicare, relații publice, studii europene pe lângă toate facultățile care și-au permis să se afilieze unui astfel de domeniu. Evident și cele particulare au prosperat. Atât de mult încât mersul la școală a devenit facultativ, iar diploma se poate obține prin corespondență.

Neașteptată de publicul larg, de curând a sosit criza în România. Locuri de muncă sunt puține în toate domeniile, dar cel mai afectate sunt finanțele (băncile) și mass-media. IT-ul s-a oprit din dezvoltare și mocnește așteptând să treaca vânturile negre. Cei mulți și fără rost și pile s-au trezit în șomaj. În această situație critică, salvarea o reprezintă străinătatea prin mijlocul facultăților europene sau americane. La mijlocul lunii martie 2010, în România se organizează târg internațional de școli (Romanian International University Fair – RIUF) în trei centre universitare importante (București, Iași și Timișoara).

Dacă din celelalte conjuncturi economice și politice tinerii români au ieșit migrând de la o școală la alta, mă întreb după această opțiune internațională cine va mai lucra în România și care va fi contra-oferta facultăților din țară?

Lecţie, fragment, anotimp

Şi vine toamna, se numără bobocii, nunţile şi kilometrii parcurşi. Ies pe minus, visez la zile nebune de ski în Carpaţi şi-mi promit să le arat ce pot. Am învăţat să schiez cu ajutorul articolelor de pe Internet. Recomand. Când vă apucă disperarea că sunt 50 de centimetrii de zăpadă la Predeal şi nici un doritor să vă însoţească, daţi căutare după „lecţii de ski online” sau „cum să înveţi să schiezi în 5 lecţii” şi vă garantez că nimeni nu va mai face cristiane pe pârtie ca dumneavoastră. Pentru că este o diferenţă măricică între lectură şi practică, nu vă descurajaţi când participanţi binevoitori la sporturile de iarnă vă recomandă să vă lăsaţi de ski şi vă doresc să vă găsească în viaţă la următoarea coborâre. Senzaţiile sunt de neuitat (cel puţin în săptămânile în care persistă vânătăile). Statistica zilelor în care totuşi am schiat pe zăpadă şi nu pe world wide web este imposibil de alcătuit; lipsesc datele experimentale.

Şi dacă vine toamna, plouă. Când plouă, urbea se transformă într-un câmp de bătălie feroce. Scaunele din tramvai, încinse şi nedorite vara, sunt redute greu de cucerit. Merită să încasezi o umbrelă udă în coaste în timp ce pui piedică unei bătrânele zâmbitoare; orice război are şi victime. În plus, toată lumea ştie că zâmbetul nu este la modă în acest sezon.

Îmi sună telefonul. Un prieten plecat în ţări străine, europene şi relaxate mă invită la o întrevedere. Deci totuşi nu duc gunoiul astăzi. Mă învoiesc de la servici şi plec. Locul magic de întâlnire: gara. Prietenul vesel, eu sclipitor. O zi ruptă din rutină este o zi câştigată. Ţările relaxate au prostul obicei de a obişnui oamenii cu binele. Întoarcerea la originile europene de est este bulversantă şi înspăimântătoare. Prietenul se vaită obosit de aglomeraţia bucureşteană şi de arşiţa lunii iunie. Zâmbesc îngăduitor şi mândru că am anticorpi şi mă mai plec o dată în faţa relativităţii lui Einstein. E încântător Bucureştiul într-o zi de lucru, la o oră anterioară sfârşitului de program. O crâşmuliţă drăguţă, numită solemn pub, îmi serveşte un rom rece cu apă şi cola şi prietenul se miră de alcoolismul meu timpuriu. Ah, viaţă bună cu miros de gară.. Seara se încheie cu bine, în discuţii despre tărâmuri fericite, folosind comparaţii dese.

Adorm gândindu-mă la ce-am avut, ce-am pierdut, ce-aş fi vrut şi ce n-am putut. Aceleaşi socoteli mereu, aceeaşi relativitate a unghiului de deschidere. Prietenii plecaţi departe îmi dau satisfacţia că am rămas acasă. Realizările lor net superioare îmi dovedesc că sunt rezistent. Dacă ţara asta e doar un exemplu de „aşa nu”, înseamnă că eu merit o statuie pentru tărie şi eroism. Din păcate toţi mă întreabă ce am mai făcut nou şi asta îmi strică bucuria. Revin cu amănunte.