Așadar, în această perioadă, voi aduna cât mai multe păreri despre subiecte pe care le voi prezenta și pe blog. Voi scrie și despre rezultatele pe care le-am obținut, voi publica texte și materiale legate de proiect. Ar trebui să-i aleg și un nume. Vreo sugestie? Ceva gen ReUseMe? Până la urmă poate fi vorba și de o reciclare profesională.
Fiind primul episod al acestui lung proiect mi se pare firesc să vorbim despre dorințe. Fiecare și-a dorit la un moment dat să ajungă să aibă o anumită profesie, cu un impact cât mai mare (gen balerină, doctor, profesor) sau cu beneficii importante (gen vânzătoare la cofetărie, tractorist sau, de ce nu, asistentă medicală ca să fie sigur ca nu mai are cine să-i facă injecții). Când am înaintat în vârstă, am descoperit drumuri noi și fețe noi ale propriei persoane. Dorințele s-au nuanțat, s-au pliat mai bine personalității proaspăt descoperite. Evaluarea aptitudinilor a intrat în calcul. Apoi am terminat școlile alese cu greu, am intrat vijelios în viața reală și în rândul plătitorilor de impozite și ne-am dorit altceva. Uneori am uitat aproape complet ce visam cu puțini ani în urmă. Nu demult m-am întâlnit cu un profesor din școala generală pe care nu-l mai întâlnisem cam de când am terminat școala. M-a întrebat ce mai fac și ce s-a întâmplat cu visele mele de atunci. Recunosc, am zâmbit strâmb, amintindu-mi mai puțin de jumătate din ele. Rușinat de abandonul propriilor vise, am căutat în arhive și am găsit: prin 1995 spuneam așa „în anul 2000 voi fi probabil student la Relații internaționale, Drept, Arhitectură sau Design.” Cu vreo doi ani înainte de schimbarea mileniului, îmi doream să fac Psihologie sau Film. Inutil să vă spun că am ajuns cu totul altceva. Dar tot traseul sinuos pe care l-am parcurs a contribuit la eu, cel de acum. Am ales mereu ce mi-a plăcut să fac și ce mi-a ieșit bine, fără să mă gândesc cât de ușor îmi va fi sau câți bani voi câștiga. Și am lăsat câte un pic din mine în orice lucru mi-a ieșit din cap, în orice produs.
Dar destul despre mine. Proiectul pe care vi-l propun azi se bazează foarte mult pe voi, cei mulți. Spuneți-mi, vă rog, vă amintiți ce profesie v-ați dorit și pe ce criterii ați făcut alegerea?
Postări
Dand filmul inapoi realizez ca niciodata nu m-am gandit la o profesie anume. N-am avut pofte si capricii in sensul asta pentru ca nu mi-am imaginat niciodata ca voi iesi din adolescenta si va trebui sa castig bani pentru a-mi plati facturile, chiria, abonamentul, alimentele si toate cele. Pur si simplu, desi n-am fost o intretinuta, ideea necesitatii de a munci nu s-a nascut in mintea mea decat tarziu, adica pe la 25 de ani. Lumea materiala era inexistenta. Ma interesau doar conceptele, cunostintele in stare pura, desi nici inclinatia asta nu era atat de intensa incat sa ma impinga spre cercetare. In copilarie, arheologia mi se parea o cale atragatoare, dar impracticabila din pricina conditiilor deloc usoare de supravietuire pe teren, departe de confortul cu care eram obisnuita la oras.
RăspundețiȘtergereAm dat la Filosofie doar pentru ca aveam senzatia ca va fi o facultate dificila, adica pedeapsa potrivita pentru ca fusesem respinsa la Regie. Si cand colo, descopar imensa placerea de a-i avea profesori pe dl. Plesu, Liiceanu, Ianosi.
Si am ajuns sa lucrez intr-un birou de avocatura. Nu este „mijlocul material necesar pentru a ma bucura de viata” pentru ca orele nesfarsite ( zilnic, de la 9 la 20, cu doua ore de pauza) petrecute la birou ma impiedica sa traiesc. Este vorba despre mijlocul material care-mi suge toata energia si-mi permite doar sa supravietuiesc. Nu-mi place ceea ce fac, nu am nici o satisfactie pofesionala. Bucuria o gasesc rar, doar atunci cand alte firme ma solicita ca traducator.
Viata m-a condus singura, mi-am dat cu parerea prea putin si nici n-am gasit forta de a lua taurul de coare pentru a rasturna complet situatia frustranta in care ma balacesc de ani de zile. Imi lipseste curajul de a ma avanta catre terapiile alternative, un domeniu care intr-adevar m-ar ajuta sa muncesc cu placere.
Ocaziile nu se ivesc daca nu le cauti. Si nu ma refer la un curajul nebun de a-ti asuma toate riscurile posibile si a face numai ce-ti place. Ma refer la acel ochi vesnic deschis, la acea sondare permanenta a pietei, la a incerca marea cu degetul frecevent desi ii cunosti gustul sarat. Cine stie, poate intr-o zi va fi dulce pentru tine.
RăspundețiȘtergereGandeste-te cati ani de munca mai ai si intreaba-te daca ai curaj sa-i traiesti asa. Oricare ar fi raspunsul, ai toata admiratia mea. Filosofie si terapii alternative suna grozav. Bravo.
Sper ca tot ce vei afla de-a lungul proiectului meu iti va fi de ajutor. Iti multumesc pentru curajul de a-mi raspunde cu sinceritate.