Lumina

sursa foto

În ziua-n care cerul s-a deschis ca să ne dea lumină, mi-a explodat inima și am descoperit iubirea. Te-am întâlnit atunci pentru prima dată, deși ne cunoșteam de mult. Ne-am înlănțuit degetele și sufletele, ne-am scufundat ochii în aceeași apă vie și nu ne-am mai despărțit.

Te-am descoperit în pragul casei, cu șorț și basma, cu mâinile prăfuite cu făină și-am știut că nu ne vom mai pierde vreodată. Ți-ai desfăcut brațele larg și sufletul tău bun a luminat încăperea. Am îngenuncheat și te-am cuprins în brațe, scufundându-mă în mirosul tău de cozonac. Așa ne va găsi sfârșitul lumii, de va fi să vină cândva.

Mi-ai spus să nu regret, orice-ar fi. Și m-ai privit cu ochii tăi catifelați cum plecam să descopăr lumea. Ți s-a strâns inima, dar e mare și are de unde. Nu-mi fac griji. M-ai mângâiat când m-am întors lovită, ai privit în altă parte să nu-ți văd ochii plânși, dar n-ai plecat de lângă mine.

Cădeam. Mă pierdeam în fereastra unui tren de noapte, iar tu m-ai prins de umeri în ultima clipă. M-ai scuturat violent și m-am trezit privind în ochii tăi în loc de noapte. Trenul făcea gălăgie, dar tu mi-ai dat muzică. Fereastra smolită ascundea lumea, dar tu mi-ai trimis vederi parfumate, drumuri însorite și păduri verzi. Crude. Vii. Pentru totdeauna.

În ziua în care cerul s-a deschis ca să ne dea lumina, erați aliniați frumos în mine și mă țineați zâmbind de suflet. Atingerea voastră mă înălța. Mirosea a copaci înfloriți și a voi. Vă auzeam șoaptele și gândurile. Oameni dragi. Lumină.