Mă uit la tine în sus. Mi se pare că duci mereu în spate cerul și că ai putea obosi și-atunci tot cerul s-ar prăbuși peste noi. Încerc să te sprijin, dar mă împingi trufaș și trufia ta mi-e semn de înălțare, de putere, de cucernicie. Eu nu sunt trufaș și te las să mă calci cum știi tu mai bine, încercând de-acolo de sub talpa ta să zăresc cerul și să știu că încă îl sprijini. Avem o legătură aparte și prost înțeleasă. M-au sfătuit guri curate și chiar gura ta era printre ele. M-au sfătuit să te las, dar mie mi-e teamă că vei scăpa cerul și-atunci voi înceta să exist. Mi-e teamă mereu de timpul care ne desparte, de orele care se scurg fără să mai vină, de toanele cerului care uneori ne udă până la piele și alteori ne arde fără milă. Cum aș putea să plec? Cum aș putea să te las?
Nu-ți spun niciodată nimic din toate astea. Mi se par puțin demne de atenția ta. Cum aș putea să-ți spun tot ce-mi murmură buzele cuprinse de sete? Ce-ar însemna să te împovărez cu niște cuvinte arse de dor când tu duci cerul și eu nu pot decât să-ți pun niște proptele uscate ce mai mult te încurcă. Nu știu cine ești și tot așa nu știu să mă port cu tine. Mă uit la tine-n sus și mă pleznește o amețeală drept între ochi. Mă înjunghie inima nemilos. Mi se fac picioarele când aripi de fluturi, când pietre de râu și mă perturb într-o sinusoidă fără de capăt. Mă agăț de tine uitând pentru o clipă de cerul pe care-l duci pe umeri și mă trezesc lac de sudoare să nu cumva să te dărâm. Tocmai eu.. Dacă vei scăpa cerul mă voi arunca să-l prind, deși îmi va fi fatal. O simt și nu mă tem. E poate singurul lucru pe care-l pot face pentru tine, pentru că propteala asta nu pare să meargă. Dar e ușor, pentru că știu că nu-l vei scăpa. Mă rog să n-o faci.
Nu te cunosc, nu mă mai știi. Ne regăsim în fiecare zi. Ne rătăcim apoi pentru amar de timp și ne uităm din nou în cer, iar amândoi. Nu te cunosc, iar când îmi voi citi mâine cuvintele de noapte, am să oftez și-am să mă-nchin, cu gândul să te am aproape.
Postări
Inaltare. Tristete. Apus. Aripi. Speranta. Durere. Solitudine. Frumusete. Tacere.
RăspundețiȘtergereN-am putut lega toate aceste cuvinte intr-o propozitie coerenta. De aceea le-am insirat asa.
Cine spune ca trebuie sa fie coerent, sa aiba verb, sa fie corect? Cuvintele tale imi spun mai mult decat orice propozitie. Te mai astept.
RăspundețiȘtergereOFZ,
RăspundețiȘtergerepentru ca visul tau e unul din cele mai frumoase din cele ce le-am deslusit vreodata, mi-as dori, daca se poate, sa postez la mine pe blog o bucatica din el. Dar doar daca se poate.
:)
Se poate, de ce sa nu se poata. Conform licentei Creative Commons pe care am afisat-o in josul paginii, parti ale textelor mele de aici pot fi publicate in scopuri non-comerciale si fara a fi modificate, cu specificarea locului de unde au fost preluate (adica blogul meu). Vezi? M-am gandit la toate! Te sfatuiesc sa folosesti si tu aceste licente, pentru ca desi nu sunt sigura ca ar fi de folos in vreun proces, cel putin iti afirma intentiile.
RăspundețiȘtergereMa bucur ca ti-a placut visul meu si iti multumesc ca te gandesti la mine :)
OFZ,
RăspundețiȘtergeresigur ca voi specifica de unde am luat textul, nici nu ma gandeam in alt fel.
Crezi ca e in regula daca fac asa cum am facut si cand am scris despre " cea mai frumoasa privire de copil" ? Adica scriu o bucata de text si apoi ceva de genul " restul visului poate fi gasit aici" si inserez link spre tine ?
Daca nu asa, spune-mi tu cum e in regula.
Eu oricum iti multumesc.
:)
E foarte bine asa cum vrei tu :)
RăspundețiȘtergeresi aici , si acolo, cuvintele mele au intepenit si mai apoi au coborit in adincul inimii.
RăspundețiȘtergereAcolo IL gasesc in fiecare secunda, si de azi voi sti , ca inainte si dincolo de mine, are de dus pe umeri un Cer si o lume...