Mărţişor de aprilie

E primăvară, e târg

Muzeul Țăranului Român organizează ca în fiecare an Târg de Mărțișor. Până pe 3 martie, cu indulgența artizanilor, găsiți în târg articole meșteșugite, întortocheate, învârteșite, pline de magie și farmec. Fie că le dăruiți, fie că le păstrați pentru voi, lucrușoarele din astfel de târguri aduc bucurie, zâmbet și un pic de soare. Pe lângă mărțisoare, eu gust mereu și turta dulce, șerbeturile, bijuteriile handmade din ceramică sau lemn, păpușile de cârpă, mobila pictată. Si chiar dacă nu cumpăr nimic, măcar îmi clătesc privirea într-o lume colorată.
Târgul este deschis între orele 10 și 18, prețul unui bilet de intrare este de 6 lei.

Numere

Am ieșit pe ușă ca de obicei, la șapte și jumătate. Tot ca de obicei, am coborât pe scări (primele două minute de mișcare din cele 30 pe care ar trebui să le fac zilnic). La etajul doi, o fetiță de vreo trei ani aștepta cuminte în fața unei uși ținând cu greu împreună un buchet de lalele galbene. I-am zâmbit, dar era mult prea concentrată ca să mă observe.

Ninsese peste noapte. Prima zi de primăvară se prezenta albă până în vârf de mugure. Alei, mașini, copaci, oameni, toate mi s-au părut mai proaspete, mai curate. Doi vecini de parcare glumeau dezăpezindu-și mașinile, despre dorul lor de zăpadă. Am zâmbit și s-au oprit o clipă din trudă ca să-mi zâmbească înapoi. Al doilea zâmbet în doar 50 de metri.

Metroul a fost surprinzător de gol, iar mulți oameni purtau flori așa că mirosea nesperat de bine. Doamnele erau dichisite, domnii erau zâmbitori și parcă era mai subțire coada la ziare gratuite și covrigi. Ieșirea de la metrou era o florărie. Am primit o bomboană și o urare de la reprezentantul unei firme. La intrarea în clădirea de birouri în care lucrez, am primit o garoafă.

Ciudat cum doar câțiva centimetri de zăpadă și o tradiție ale cărei izvoare nu se mai știu de mult, reușesc să aducă atâtea zâmbete laolaltă. Excluzând tarabele cu kitchuri, vânzătorii insistenți și prețurile de sărbătoare, aș propune să fie 1 martie până la 1 aprilie.

Povești fără cuvinte

Poftiți la mărțișoare!

Târg de Mărțișor, Muzeul Țăranului Român, 27 februarie 2011

În așteptarea primăverii?

Mă uit cum ninge februarie, fără urmă de vânt, cu soare vesel. E lume multă pe străzi, căci vine mărțișorul, și tarabe multe și zăpadă albă, neagră. Cu șnur, mărgele sau ace de siguranță, negustori gospodari au croit de cu iarnă însemnele primăverii. Florăriile au importat frezii și lalele olandeze, în Cișmigiu au ieșit ghioceii. Mă opresc o clipă și închid ochii lăsând fulgii să mă gâdile, ascult bătălia dintre anotimpuri și știu că primăvara va avea câștig de cauză, ca un aristocrat cu sânge albastru. Creionez și eu aici un miros de primăvară, by Tams.

O amintire: Javier Conde – Recital de chitară flamenco

1 martie este o sărbătoare autentic românească, suficient de comercială pentru a nu i se denatura menirea. Cadourile au evoluat de la simple mărțișoare la obiecte scumpe și alte modalități de manifestare a atenției. Anul acesta, bucureștenii au putut dărui mărțișoare sub forma unui strop de muzică flamenco autentică, în ambianța elegantă a Teatrului Odeon și alături de invitații de seamă ai Institului Cervantes și ai ambasadei Spaniei la București. Sala teatrului a fost neîncăpătoare pentru entuziasmul spectatorilor.

Chitara flamenco ajunge rar la București. Evenimentul din seara zilei de 1 martie a fost organizat în cadrul Festivalului Flamenco (8 februarie – 7 martie 2010), de către Institutul Cervantes. Protagonist, Javier Conde, un tânăr de 19 ani, acompaniat la câteva melodii de către tatăl său, Jose A. Conde. Timp de de oră, artistul interpretează un program variat care străbate toate tipurile de flamenco și toate momentele specifice dansului asociat. Javier Conde susține singur un spectacol fascinant, făcând pauze doar pentru ropotele de aplauze care inundă sala la sfârșitul fiecărei piese. Pe o scenă fară decoruri, cu o lumină simplă, un scaun și o chitară.

Javier Conde este un miracol al lumii flamenco. Premiat la Concursul pentru Tinere Talente de chitară flamenco încă din 1999 (pe când avea doar 10 ani), artistul și-a atribuit multe alte premii ale concursurilor pentru chitară flamenco și clasică. A înregistrat CD-uri și a participat la festivaluri de flamenco din întreaga lume. Pe lângă virtuozitatea cu care își duce la îndeplinire menirea, Javier Conde este recunoscut pentru interpretarea sa atipică, spectaculoasă. Fără a depăși granițele impuse de tradiționalul flamenco, interpretarea pe care o dă tânărul surprinde și fascinează. Compozitorii pieselor care îi compun programul afirmă că nici chiar ei nu au văzut în propria melodie ceea ce găsește Javier.

Ambianța intimă a Teatrului Odeon s-a potrivit perfect evenimentului. Oferind un spațiu relativ restrâns, sala Majestic a teatrului impune atenție și respect, aducând spectatorul aproape de scenă, insuflându-i dramatismul sau bucuria spectacolului. Deși în mare parte a spectacolului Javier Conde a fost singur pe scenă, publicul i-a fost aproape, susținându-l prin aplauze și rechemându-l pe scenă pentru încă două piese. Spre încântarea spectatorilor, pentru ultimul bis Javier a anunțat că va interpreta cea mai flamenco piesă dintre toate și a cântat vestita piesă aparținând coloanei sonore a filmului Pantera Roz. Evident, în ritm de flamenco, ceea ce a dovedit că orice atinge tânărul solist se transformă iremediabil în cea mai pură formă de flamenco și de atmosferă spaniolă.
Flamenco este o artă veche în cultura spaniolă. De-a lungul timpului elementele tradiționale s-au împletit cu cele de avangardă, ducând influența acestei arte în multe alte genuri artistice. Institutul Cervantes își propune ca acest festival să devină o tradiție în spațiul cultural bucureștean, iar publicul spectator așteaptă cu nerăbdare următoarele evenimente dedicate artei flamenco, fie muzică sau dans.

Despre iubire, tranziție și vise

Mă declar încă de la început demisionar de martie. Nu știu dacă vă este cunoscut termenul, așa că îl definesc înainte de toate. Un demisionar de martie este un român (bucureștean, pentru exactitate), cu vârsta cuprinsă între 18 și 40 de ani care și-a semnat demisia în luna martie din demnitatea sau nebunia de a nu ajunge la șomaj. Pe lângă această calitate, o am și pe cea de student tomnatic. Acestea fiind stabilite să trecem la lucruri serioase.

Având timp la dispoziție, am ieșit în Cișmigiu la ora 14, într-o zi însorită de martie. Umblasem toată dimineața în căutare de slujbe prin mediul virtual al Internetului. Dezamăgit de ofertă și tentații, am ales parcul pentru relaxare și reîmprospătare. În jurul meu, parcul înflorea vesel, afișând ghiocei, brândușe și ceapa ciorii. Copiii alergau după baloanele colorate primite de la vreo firmă care organizase acțiuni publicitare. Vreo două televiziuni realizau reportaje și interviuri, profitând de vremea frumoasă. La o tarabă mică încă se mai vindeau mărțișoare, deși trecuseră câteva zile din luna martie. Prin parc umblau copii cu mame în concediu, pensionari cu sau fără nepoți, liceeni într-un drum lung spre școală, șomeri și demisionari de martie. Este uimitor cum neavând nimic care să ocupe neuronii într-un proces miraculos de gândire, auzi tot ce se vorbește în jurul tău și acorzi atenție celor mai slabe forme de dialog. Am aflat astfel că unii dintre cei tineri și fără servici se aflau în căutări de luni de zile, ba chiar unii se lăudau că trecuseră de un an. Am aflat câți bani aduce o pensie, în medie, și câte boli poate lua un copil la primul contact cu grădinița. Dar să le luăm pe rând. Nu-mi pot permite să am copii fără o slujbă și nici nu pot spera să primesc pensie în aceste condiții. M-am întors la preocuparea mea pentru aspectul profesional al vieții mele pentru restul zilei.

În ziua următoare am asistat la prelegerea domnului Dan Puric, "Despre iubire". Printr-o coincidență, domnia sa a vorbit tot la ora 14, studenților și profesorilor Facultății de Electronică. Cu un avânt și o elocvență pe care rar am întâlnit-o, trădându-și calitățile de actor, regizor și român patriot, Dan Puric a vorbit despre iubire în toate formele sale. De la iubirea religioasă, la cea maternă și la cea de țară. A spus că tinerii sunt viitorul și i-am dat dreptate. A spus și că stă în puterea lor să schimbe lucrurile și aici am fost sceptic. Știu că toată lumea cere și nimeni nu oferă. Știu că sunt aspecte care depind de fiecare în parte (curățenie, respect față de natură, sortarea gunoaielor, micro-civilizație) și aici îi dau dreptate domnului Puric. Dar dacă nu există containere pentru adunat gunoiul sortat și fabrici care să-l prelucreze, eu degeaba îl sortez. Dacă eu îmi plătesc taxele și impozitele lucrând în țară pe un salariu de câteva ori mai mic decât aș primi în altă țară europeană și respectivii bani ajung în buzunare și nu în infrastructură, spitale și școli, atunci eu ce mai pot face? Aici nu mi-a răspuns domnul Puric, pentru că și dânsul este conștient că peștele se împute de la cap, iar momentan accesul la capul peștelui este blocat.

Îmi continui bejania prin luna martie adunând informații, soluții și evaluând șanse. Și vă întreb pe voi, demisionari sau nu, ce procent din visele profesionale vi s-au împlinit și cum ați făcut să ajungeți la ele? Ați plecat în țări mai bune, ați muncit pe cont propriu ocolind corporațiile și sistemele lor sau, dimpotrivă, v-ați vândut scump unui serviciu de 8 ore/zi oficial și vreo 10 neoficial (că așa dă bine în corporație) pentru o mașină și câțiva litri de benzină? Munciți fără placere pentru că aveți oameni dragi (părinți, copii) de întreținut sau plătiți scump dorința de a avea o casă? Vă schimbați locul de muncă și specializările des ca să nu ramâneți în urma progresului sau munciți încă din facultate pentru a căpăta înspăimântătoarea experiență?

Și mai am o întrebare: cât de mult v-ar interesa un film documentar despre orientarea și supraviețuirea profesională în România anului 2010?

Un mărțișor

Acest mărțișor este interzis celor care au mai puțin de 3 ani. Pentru ceilalți, florile să nu se mai ofilească, pisoii să nu mai crească, iarba să fie mereu verde. Să gasiți mereu timp pentru joacă, pentru alint și pentru curiozități. Să vă fie mereu soarele în față și să găsiți mereu piesele potrivite la momentul și locul potrivit astfel încât lumea să vă fie senină și veselă. Iar pentru cei nemulțumiți de toate cele urate, vă dăruiesc margarete, simbol al sorții și al puterii ei. Noroc bun!
                                           (OFZ)