De când se ştie ţara asta cu oameni întrânsa, au existat una sau mai multe categorii privilegiate. Am început cu tarabostes, boieri, oameni de curte, cei cu sânge albastru, membrii de partid, revoluţionari, parlamentari, cei din armată, poliţie, magistratură, bugetari, actori şi mulţi alţii. Şirul lor e nesfârşit. Numai adierea blândă a vreunui zvon care le-ar diminua drepturile îi scoate în stradă şi pe la toate posturile de televiziune.
Sunt inginer, plătitor de taxe şi impozite, angajat la o firmă particulară, fără sindicat. Câştig mediu şi suport recenta creştere de TVA şi viitoarele creşteri de impozite şi alte taxe. Mai bine de 30% din salariul meu se duce la bugetul de stat, pentru a plăti pensii şi servicii medicale. Dacă mâine rămân fără servici pentru că firma nu-şi mai permite să mă plătească, nu voi apărea la nici un post de televiziune şi nu voi arunca roşii în guvern, cerându-i demisia. Muncesc 8 ore pe zi (şi fac 2 pe drum), 40 de ore pe săptămână, am 21 de zile libere pe an, nu-mi permit o casă şi strâng bani din timp pentru concediu. N-o să mă vedeţi la televizor susţinând că ingineria este un domeniu de viitor (deşi este), domeniul care aduce cele mai mari venituri la bugetul de stat (deşi o face) şi nici n-o să mă auziţi povestindu-vă despre inginerii români care au dus renumele ţării în afara graniţelor (deşi sunt mulţi şi ar trebui cunoscuţi).
Cred că vom fi o ţară profitabilă atunci când n-o să mai avem categorii privilegiate. Când pensiile se vor calcula la fel pentru toţi, când nu vom mai aştepta să primim de la stat (pentru că ni se cuvine, doar suntem parte a ‘acelei’ categorii), când regulile, taxele, legile vor fi aceleaşi pentru toţi. Nici nu vreau să încep discuţia despre cei care stabilesc drepturile şi încep cu ale lor.
Şi ca să revin la subiectul de la care de fapt am plecat, într-adevăr, avem nevoie de cultură, poate mai mult ca oricând. Dar de ce nu pot fi instituţiile culturale autonome, primind o sumă fixă de la primărie şi rotunjindu-şi bugetul prin mijloace proprii? Aşa n-ar mai trebui să dea afară din angajaţii absolut necesari atunci când decid alţii. Iar mijloace de obţinere de venituri există: organizarea de evenimente (lansări, concerte, conferinţe, expoziţii), vânzarea de bilete, publicitate bine aleasă, închiriere de spaţii, etc. Ştiu că este greu când rosturile înţepenite de ani de zile sunt răsturnate, dar cred că dacă ar avea orgoliul de a se considera autonome şi nu ar mai aştepta mila statului ar avea multe de câştigat. Până la urmă, aşa procedăm toţi cei care nu suntem incluşi în vreo categorie.
A-ți găsi un loc de muncă potrivit pregătirii și aspirațiilor tale nu este un lucru ușor. Angajatorii vor experiență exact în domeniul lor, vor oameni bine pregătiți teoretic și care să accepte salarii mici. Și voi ați dori același lucru dacă ați fi în locul lor. De cele mai multe ori compromisurile se fac în tabăra viitorilor angajați. Renunță la o pasiune, acceptă posturi sub nivelul lor de pregătire și experiență, acceptă un salariu mai mic decât ar merita. Când toate acestea nu sunt suficiente, ce mai rămâne de făcut? 
Postări
