vineri, 25 mai 2012

Pascal Quignard – Vila Amalia

foto: humanitas.ro
În cazul de față, povestea este mai complicată. A fost întâi expoziția, apoi filmul și la urmă cartea. Din interpretările acestei povești, m-am atașat de o idee a singurătății asumate, a hipersensibilității și percepției, a căutărilor și renunțărilor. Vila Amalia este un fel de poezie fără altă rimă decât repetiția fără capăt a vieții.

Ann își caută singurătatea, se desprinde de lume, își ascunde actele și se refugiază într-o casă construită în munte, pe o insulă italiană. Este un muzician cunoscut și apreciat de puțini, dar puținul public îi e fidel. Compune, reinterpretând compozițiile altora. Le retrăiește, le dă alt sens. Încojurată de oameni asemenea ei și fugind fără odihnă de cei diferiți, Ann își construiește o lume. Poate e curaj, poate e nebunie. Talent sau neputință. Romanul e infinit mai bun decât filmul, acesta din urmă fiind doar una dintre interpretările posibile. Dar mie mi-a plăcut alta. N-am vrut să găsesc un om care fuge de lume, ci unul care-și caută liniștea și fericirea. N-am vrut să văd un neînțeles, ci un om prea plin de sensuri. N-am vrut să cunosc distanța și am apreciat intimitatea.

Vila Amalia este un roman surprinzător de complex și de bogat în sensuri. Este scris ca o melodie și curge lin sau dramatic, ca viața.

Un comentariu:

  1. Cel mai bine ne este in momentul regasirii noastre interioare si ramanerii noastre permanente apoi exact asa cum suntem in maretia autenticitatii noastre, precum Anna.
    Iubesc filmul, romanul, actrita rolului principal dar, mai ales, te iubesc pe tine, OFZ scump, frumos si sensibil, caci prin intermediul tau am ajuns la ele.

    Si pentru ca simt ca se potriveste cu "decorul", iti fac si o mica dedicatie, tare scumpa sufletului meu:-):
    Ernesto Cortazar - Sicilian Romance
    http://www.youtube.com/watch?v=DYXdLswOLts&feature=related

    RăspundețiȘtergere

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine