Ea este Ann. Pianistă apreciată, soție de 15 ani, un om împlinit. Și totul se termină sau începe cu trădare, iar când spun totul vorbesc serios pentru că Ann fuge de lume, de oameni, își vinde sau distruge orice urmă de trecut, de amintire. Își caută liniștea.
Villa Amalia este o expoziție de imagini în mișcare, o colecție de portrete și peisaje. Cuvinte puține, imagini copleșitor de multe, îmbinate brutal, cu salturi în cadru și mult întuneric. Îți dă o senzație de respirație întretăiată a unui om care a urcat în grabă un munte. Din când în când mai scoate un cuvânt, dar în majoritatea timpului respiră greu și se uită nesătul în jur să vadă unde a ajuns. Călătoria Annei în căutarea sinelui trece prin Belgia, Germania, Austria și se termină (cel puțin în film) în Italia. Peisajele văzute prin ochii ei sau încadrând-o sunt o reprezentare a esenței acelei țări. Nu știu dacă va rămâne în Italia, în mica vilă Amalia de pe țărmul mării (atât de simplă și construită cu atâta drag), dar cred că într-adevăr iubește locul acela. Filmul nu-ți dă nici un indiciu, este doar o căutare, un amestec de gânduri, sentimente și dorințe adunate cu multă singurătate și tristețe.
Ann își permite să plece, să dispară. Are posibilitățile materiale și este lipsită de orice obligații. Dar eu nu cred că un loc, oricât de frumos ar fi, poate înlocui oameni. Nu cred că singurătatea se vindecă prin admirație sau contemplație. Nu cred că un om fericit în singurătatea lui este la fel de fericit ca unul înconjurat de oameni dragi. Așa că nu am fost de acord cu substratul acestui film, deși mi-au plăcut interpretarea și stilul de realizare. De data asta nu pot face o recomandare, Villa Amalia este alegerea fiecaruia.
Postări
Am uitat sa va spun ce era mai important. Puteti vedea filmul online, cu subtitrare in limba engleza, aici
RăspundețiȘtergereMie mi-a placut romanul, nu stiam ca exista si film, ma bucur sa aflu acum de la tine.
RăspundețiȘtergereAm aflat ca filmul este facut dupa un roman abia cand l-am terminat de vazut. De regula prefer sa citesc cartea inainte de a vedea filmul, asa il inteleg mai bine.
RăspundețiȘtergereDaca ti-a placut cartea sigur o sa apreciezi filmul. E altfel de film.
Aici premiera va fi pe 18 iunie si chiar aveam de gand sa vad filmul, asa ca imi voi da cu parerea abia saptamana viitoare.
RăspundețiȘtergereTe asteptam. Sper ca n-am dezvaluit prea mult cat sa-ti stric impresiile. Incerc atunci cand vorbesc despre carti si filme sa dau mai multe detalii legate atmosfera decat de subiect, sa las omului placerea descoperirii.
RăspundețiȘtergereAbia ieri am reusit sa vad filmul si cu permisiunea ta voi transforma raspunsul promis intr-o noua postare pe blog.
RăspundețiȘtergereSigur! Ma bucur ca filmul acesta, gasit imtamplator, a lasat urme si impresii. Astept sa-ti citesc parerile!
RăspundețiȘtergereDatorita articolelor si comentariilor voastre atat de incitante, mi-am propus sa-l vizionez si eu in seara aceasta.:-)
RăspundețiȘtergereAsteptam sa-ti aflam parerile post-vizionare. Sper sa nu te dezamageasca. Vizionare placuta!
RăspundețiȘtergereL-am vizionat.
RăspundețiȘtergereMultumesc!:-)
Sunt multe de spus, desigur.
Iar de-as fi avut un blog, as fi scris acolo cu mult mai mult.
Insa asa, rezum totul, venind in intampinarea si continuarea comentariilor voastre (OFZ & Alma's Blog).
Incep prin a va recomanda filmul: "The flow of time"-1999 (www.bbc.com), ca o continuare a dialogului dintre Ann si tatal ei, din finalul filmului, despre trairea si perceperea timpului.
Intr-adevar timpul este perceput de catre artisti altfel: uneori ca o dilatare, alteori ca o concentrare a vietii, iar de cele mai multe ori totul desfasurandu-se intr-o lume in care timpul sta pe loc sau nu exista.
Ann avea acum acut nevoia de a-si descoperi esenta sa interioara pura: sa afle cine e ea si ce vrea de fapt cu adevarat.
Facuse pianul pentru ca asa vrusese tatal ei si sub indemnurile mamei. Nu fusese deci alegerea ei atunci.
Acum avea nevoia si puterea de a decide singura pentru ea.
Era timpul ei acum!
Si cum ne putem descoperi in starea noastra pura decat in sihastrie si solitudine?
Caci nu intamplator a fost ales locul vilei in varf de stanca, oferind de acolo vedere si control nemarginite asupra paronamelor asternute la picioarele privitorului.
In sfarsit isi putea privi intreaga viata, infruntandu-si trecutul dureros, datorat absentei tatalui ei din viata lor, prezentul in care renastea si viitorul, pe care il intrezarea.
Fuga ei e indepartarea fireasca, pe care o resimtim si o avem fiecare dintre noi de cate ori ne simtim instrainati de noi insine.
Fugim de ceilalti, pentru a ne salva pe noi insine.
Ann va reveni, insa completa: nu va mai fi o simpla executanta a lucrarilor celorlalti, ci, in calitate de solista isi va concerta propriile sale compozitii, ceea ce pentru artist reprezinta varful carierei.
Va ramane cu Georges, care o va diviniza atat ca femeie, cat si ca artista si alaturi de care va avea o familie foarte fericita. Cred ca vreo 2-3 copii.:-)
Ea va fi o femeie fericita!
Ranile trecutului ei produse de catre ceilalti vor fi integral vindecate numai de propriile sale realizari, de propria sa renastere.
Un film optimist-meditativ, in ciuda exprimarii verbale, pe care eu am perceput-o pe alocuri putin brutala.
E evident ca fantezia autorului poate fi intrecuta de realitatea vietii.
Inca o data: "Multumesc!" si raman in continuare alaturi de voi cu mult drag,
Carmen
Urmarind-o pe Isabell Huppert am vazut Villa Amalia, Gabrielle si Private Property. Intr-adevar exista o brutalitate in exprimare (verbala sau vizuala) care uneori m-a deranjat (mai ales in Private Property).
RăspundețiȘtergereVilla Amalia lasa loc de optimism, de ganduri bune si de vieti refacute. Si cred ca un film ar trebui sa lase gustul fericirii in ochii celor ce-l privesc.
Cani, ma bucur ca ti-a placut si iti multumesc pentru parerile tale scrise atat de frumos. Te mai astept!