Nichita Stănescu – Basorelief cu îndrăgostiţi

Iar nu mai suntem noi înşine, nu mai ştim de unde începem şi unde ne sfârşim,
în spaţiul dat, rezemat pe coloana acestor secunde.
Iar ne sunt trupurile basoreliefuri existând
din noi, anume, numai jumătăţile-n mişcare
cele întoarse spre lume.
Iar se concentrează totul
numai în ochi, numai în sprâncene, numai în bărbie,
numai în braţul întins şi atât, restul
încetând să mai fie.
Iar suntem înscrişi într-un cerc,
şi nu mai ştim de unde începem şi unde ne sfârşim,
în spaţiul dat, rezemat pe coloana acestor secunde.

 Notă: pentru Tams.

E timpul

Notă: "Amintiri nu are decât clipa de-acum. Ce-a fost într-adevăr nu se ştie." Nichita Stănescu - Cântec

Buckethead - Rim of the world

O zi din ritmul lumii, un pas din drumul meu. Acum, aici şi eu ne rătăcim unii de alţi pentru a nu ne mai regăsi niciodată.

Noi, locuitorii acestei secunde
suntem un vis de noapte, zvelt,
cu-o mie de picioare alergând oriunde.

(Cântec, Nichita Stănescu)

Dreptul la timp

Tu ai un fel de paradis al tău

în care nu se spun cuvinte.

Uneori se mişcă dintr-un braţ

şi câteva frunze îţi cad inainte.

Cu ovalul feţei se stă înclinat

spre o lumină venind dintr-o parte

cu mult galben în ea şi multă lene,

cu trambuline pentru săritorii în moarte.

Tu ai un fel al tău senin

De-a ridica oraşele ca norii,

şi de-a muta secundele mereu

pe marginea de Sud a orei,

când aerul devine mov şi rece

şi harta serii fără margini,

şi-abia mai pot rămâne-n viaţă

mai respirând, cu ochii lungi, imagini.

(Nichita Stănescu - 'Dreptul la timp')

Acolo - Nichita Stănescu

Acolo, la locul acela înalt

la subţioara aripii păsării migratoare,

eu mi-am făcut biserică şi altar,

unde fructele cerului, stelele

se spovedesc de sămânţa lor,

unde

ochiul meu se spovedeşte de lumina văzută,

neschimbată în verb –

acolo unde

la subţioara aripilor păsărilor migratoare
m-am cununat cu tot ce moare.

Cap Sunion - Atena, Grecia

Impresii
Yasunari Kawabata – Ţara zăpezilor(Yukinugi)