Steve Vai, din nou la București

Prima dată l-am văzut la Cerbul de Aur, în 2009. Am condus până la Brașov și înapoi, într-o singură zi, doar pentru a-l asculta 15 minute. A fost una din zilele bune. Apoi l-am regăsit într-un pseudo-concert organizat de TVR, în București. A cântat cam 40 de minute și a traversat o scurtă pană de curent. A urmat concertul din Munich, din această vară, G3-ul organizat de Joe Satriani unde l-am cunoscut și pe Steve Morse. Tot cam 45 de minute i-au revenit și aici.

Concertul de pe 1 noiembrie de la Sala Palatului a fost prima ocazie de a-l observa pe Steve Vai într-o ipostază personală. Alături doar de instrumentiștii săi, pentru mai bine de două ore și jumătate, Steve Vai a fost el însuși. A avut timp de melodii de pe ultimul album, de melodii consacrate, de improvizație, de joacă. A avut timp să schimbe trei ținute, care de care mai strălucitoare, până la cea de Războiul Stelelor cu beculețe și lasere. A fost aplaudat așa cum îi stă bine unui muzician de calibrul său. Sala a fost plină și niciunul dintre cei prezenți nu era acolo din întâmplare, ci dintr-o plăcere evidentă pentru muzica sa. Un concert complet, experimentat și bine pus la punct. Cu plăcere, oricând.

Post scriptum

Steve Vai, cuantica şi religia

Am asistat miercuri seară la concertul chitaristului Steve Vai. L-am mai ascultat la Cerbul de Aur anul trecut, pentru doar 15 minute, şi în ultimele două luni în care am privit tandru biletul din vitrină am avut o bucurie în plus.

După un drum lung printr-un Bucureşti aglomerat şi luminat festiv de iarnă, după o şi mai lungă introducere cu Proconsul şi alte două mini-trupe ale căror nume nu le-am reţinut şi nici nu vreau să le caut, a apărut orchestra (tânără şi autohtonă) şi Steve Vai. A cântat cum ştie el să cânte, a povestit cum îi place s-o facă, s-a înclinat în faţa lui John Lennon (de la a cărui tragică dispariţie se împlineau 30 de ani) şi a cântat un miraculos Feelings.

La primele acorduri ale melodiei For the love of God, pentru care eu recunosc că am o slăbiciune de multă vreme, am simţit efectul cuanticii, am simţit că suntem doar o multitudine de particule aflate la o distanţă infinită şi în acelaşi timp uniţi. Carnea mi s-a desprins de oase şi s-a împrăştiat în bucăţele, apoi oasele s-au măcinat şi au devenit făină, ca în cele din urmă să ajung doar o felie de nor legănată de muzică. M-am dezintegrat, am revenit la stadiul de particulă, de suflet, de nimic. Încercam să gândesc şi astfel să-mi păstrez cumva independenţa, dar singurul lucru care-mi trecea prin cap era: “Există Dumnezeu, sigur există. Dacă aveţi o explicaţie pentru cum au apărut toate pe lumea asta, să-mi explice cineva cum a apărut sunetul acesta fără Dumnezeu.” For the love of God este o rugăciune, o dovadă, o artă şi o minune a tehnicii, a fizicii, a firii.

Am înregistrat-o cu telefonul, ca orice copil prost, şi m-am liniştit abia când Vai a declarat că va cânta această melodie la propria înmormântare. N-o să dispară deci.

Steve Vai la Cerbul de Aur 2009

Steve Vai a cântat la Braşov în seara zilei de 6 septembrie 2009, în cadrul festivalului Cerbul de Aur.

Au trecut aproape trei săptămâni de la terminarea festivalului. În tot acest timp am aşteptat să apară cronici, fotografii, discuţii, ceva care să amintească de trecerea maestrului prin Braşov. Tăcere.
Pentru mine a fost prima dată când am avut ocazia să-l ascult şi, de asemenea, prima dată când am gustat atmosfera festivalului la faţa locului. Astfel, mi-am luat aparatul de fotografiat, haine de ploaie şi frig şi m-am pornit la un drum de câteva ore pe DN1 (mereu nespecificat şi surprinzător numărul de ore). Dat fiind că Steve Vai a cântat duminica, am parcurs drumul Bucureşti-Braşov de două ori în aceeaşi zi, ceea ce poate fi obositor, dar a meritat fiecare kilometru.
Vremea nu a ţinut cu nimeni. Şi-a făcut de cap cu o ploaie măruntă şi rece, cu nori şi ceaţă. Braşovul era însă festiv, vesel şi primitor, lume multă peste tot, dar curat şi locuri de parcare disponibile. Mi-au mers la suflet panorama oraşului, zidurile cetătăţii vechi, scena şi luminile, biserica Neagră. Şi Steve Vai.
Singurele referinţe la prestaţia dânsului din acea seară au numărat cele trei piese cântate fără trupă, au elogiat prezentarea aproape imbecilă, s-au văitat de ploaie şi au fâlfâit premiul pentru întreaga activitate decernat de TVR. Merită spus că au fost trei piese superbe (printre care Tender Surrender) în piaţa Sfatului din Braşov, un solo incredibil de chitară? Merită spus că am fost mândră de steagul ţării luminat care străjuia adunarea, de sunetul impecabil, de aplauzele entuziaste ale publicului? Ar merita spus că muzica lui Steve Vai nu se difuzează pe niciunul din posturile televiziunii române şi că promovarea unor astfel de evenimente este aproape inexistentă? Nu mă interesează nici câţi bani s-au cheltuit, nici suma plătită lui Vai. Nu vreau să ştiu de certuri şi scandaluri şi alţii care puteau face mai bine, dar din motive evidente şi totuşi necunoscute n-au făcut. În atmosfera serii ploioase de la Braşov, pe 6 septembrie 2009, Steve Vai şi-a lăsat muzica în urechile mele, iar eu mi-am plecat recunoscător capul. Pe curând.







Toleranţă

Marilynne Robinson - Galaad