Toleranţă

Răspuns la articolul doamnei Anemari Necşulescu - http://anemari.revistatango.ro/2009/09/calatorie%E2%80%A6-informativa/

Traversez traficul bucureştean cu minim două tramvaie, de minim două ori pe zi. În jurul meu lumea se ceartă, se înjură, se împinge, se agită inutil. Am descoperit că atât cei cauzatori de zgomot, cât şi cei deranjaţi de zgomot sunt la fel de vinovaţi. Şi apelativele curg: “mamaie”, “duduie”, “nesimţitule”, “manelist”, “rocker”, “puşti idiot”, “ţărancă”, “ţigan”, etc.
Zilele trecute, de dragul celor din tramvai probabil, un vatman zelos a închis uşile în nasul unei femei gravide care alergase vizibil după mijlocul de transport pentru că doamna era de altă etnie. Două fete acre şi simandicoase o comentară pe aceeaşi însărcinată că toarnă copii la normă. Probabil se cunoşteau de multă vreme pentru că eu nu mi-aş fi permis să fac afirmaţii despre istoricul medical al doamnei altfel.
Şoferul unei ambulanţe cu toate sirenele şi semnalele luminoase pornite a fost apostrofat de colegii mei de trafic pentru că a ales un traseu aglomerat şi împiedică tramvaiul. Mi-am cerut scuze în numele celui care a îndrăznit să nu consulte harta RATB îinainte de solicita salvarea într-o zonă aglomerată.
Iritat de fundalul sonor care răzbătea prin căştile unui tânăr, un individ puţin mai în etate decât sursa de zgomot a urlat, înjurat şi bodogănit până la coborârea măreţei sale persoane, acoperind cu mulţi decibeli firicelul de muzică neplăcută lui.
Oameni duhnind a parfum de orice calitate, strâmbă din nas când văd oameni săraci mirosind curat doar a săpun.
O doamnă elegantă, care-şi plimba copiii obraznici şi în continuă mişcare cu un autobuz foarte aglomerat, a pleznit peste faţă o tânără care a îndrăznit să-i roage pe micuţii de 10-12 ani să nu mai tropăie pe picioarele ei. “Tineretul din ziua de azi nu mai are ruşine, ar trebui bătuţi toţi cu parul” susţinu doamna, uitând că şi progeniturile dânsei vor ajunge în acea categorie cât de curând.
Totul ne deranjează, ne enervează, ne irită. Frustarea şi nervii participanţilor la viaţa comună a drumurilor ating cote înalte. Surprinzător, facem acelaşi traseu în fiecare zi, ne ciocnim aproape de aceiaşi oameni, dar nervii nu contenesc. Mă întreb dacă doar am devenit teribil de egoişti şi ni se pare firesc să se întâmple totul conform normelor proprii sau chiar suntem atât de intoleranţi. Oricare ar fi motivul, este trist.

Îndoiala
Steve Vai la Cerbul de Aur 2009