Am început să citesc Galaad în autobuz mergând spre servici. O primisem întâmplător de la un prieten şi nu mă aşteptam la absolut nimic atunci când am deschis cartea. Este important de stabilit contextul în care citim o carte pentru aprecierea corectă a părerilor exprimate ulterior. În autobuz fiind preferam o lectură uşoară, de la care să-mi pot abate liniştit atenţia atunci când în jurul meu lumea se înghesuie, se ceartă sau se agită inutil. Reuşisem să parcurg doar primele fraze, în care făcusem cunoştiinţă cu personajele şi locaţia, şi am fost întrerupt. Am reluat lectura, iar după alte câteva fraze nu am mai putut fi readus din Iowa decât la staţia de destinaţie.
Cartea se constituie sub forma unei scrisori a reverendului John Ames către fiul său în vârstă de doar şapte ani. Bolnav de inimă şi înaintat în vârstă, preotul doreşte să-i transmită fiului său amintiri de familie care altfel ar fi rămas pierdute. Obişnuit să-şi scrie predicile înaintea slujbei, John Ames găseşte în scris deopotrivă linişte şi răspunsuri ale conştiinţei sale la întâmplările vieţii. Adresarea este atât de directă şi de sinceră încât m-am simţit părtaş la o discuţie cu domnul Ames, pe prispa înfierbântată a unei case din America, unde fiul său fugăreşte pisica, iar tânăra sa soţie ne serveşte limonadă rece. L-am simţit ascultându-mi părerile atent şi asimilându-le în discuţia noastră. Apoi mi-a descris oraşul din care nu a lipsit decât în anii de seminar, oamenii şi schimbările prin care au trecut într-o perioadă dificilă de război, foamete şi aboliţionism, mi-a prezentat prietenii săi şi istoriile lor. Ames povesteşte despre bunicul şi tatăl său, despre relaţia dintre ei, despre femeile din viaţa sa – mama, soţia, copila moartă prematur. Povesteşte despre prietenul său din copilăria care i-a dăruit pe unul din fii săi – cel mai drag – pentru ca Ames să nu rămână singur.
Sfaturile şi explicaţiile sunt atât pentru fiul său cât pentru el însuşi şi pentru mine, cel ce ascult fascinat. Povestindu-i copilului relaţiile speciale dintre oamenii din jurul său, într-un ritm cald şi cu umor, preotul îi lasă acestuia îndreptare de viaţă care-i vor sluji vreme îndelungată. Scrisorile tatălui pot fi citite la 10 ani, dar şi la 70 de ani, iar printre rândurile lor se găsesc răspunsuri la încercările vieţii.
Totul este legat de oameni. În Kansas-ul arid, mormântul aproape pierdut al bunicului său creează un moment şi o legătură între John şi tatăl său. Soţia, fără multe cuvinte, construieşte o legătură între John şi fiul său dăruit. Într-un păienjeniş de relaţii, viaţa se arată crudă şi scurtă.
O carte într-un dialog sensibil pentru care în 2005, Marilynne Robinson a primit premiul Pulitzer.
Steve Vai la Cerbul de Aur 2009
Umberto Eco - Misterioasa flacără a reginei Loana
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu