Despre prea mult nimic

Linia neagră apărea şi dispărea ritmic, în acelaşi loc. Foaia digitală rămânea la fel de albă şi nu prevestea nimic bun. Ar fi putut scrie despre castanul din faţa blocului. Era un castan mare şi avea obiceiul frumos de a se umple de flori în fiecare primăvară. Auzise odată un actor-orator-formator spunând că un copac este un subiect mult mai bun şi mai curat decât orice altceva. Numai că acum e deja octombrie şi florile s-au dus de mult, ba chiar şi frunzele încep să-i cadă. Ar fi o poveste tristă. Nu trecea nici un pic de lumină prin perdeaua de nori, nici o muză inspirată nu-i trecea pragul.

Deschise televizorul şi se instală comod pe canapea. Discuţii interminabile, ştiri alarmante şi reclame infinite. În ţara lui politica se făcea la televizor. Nu trebuia susţinută cu fapte, ci cu vorbe preţioase şi zeflemitoare la adresa adversarilor. Un fel de concurs cu puşti de grădiniţă despre bârfă şi tabloidizare. Cuvintele îi pocneau în urechi şi le pierdu şirul căutându-le sensul. Inutilă afacere. Din toate colţurile răzbăteau voci mai puternice ca a lui care-i spuneau ce este adevărat, ce este real, ce este frumos. De unde încrâncenarea de a-şi defini singur termenii? Constată uimit că nu-i cunoaşte pe cei de la televizor. Halal cetăţean era, nu ştia nici măcar membrii guvernului sau parlamentarii mai de soi. Ce să mai zică de experţii şi specialiştii care îi contraziceau în gura mare (prea mare) la o oră de maximă audienţă. Astea nu-s vremuri de scris despre castan. Se duse la bucătărie şi puse un ibric cu apă pe foc. Apoi alese îndelung ceaiul potrivit.

Frunzele uscate şi tocate mărunt se transformară în apa clocotită într-o algă imensă de un verde crud. Umplură cana şi se agăţară disperate de linguriţă. Strecură repede ceaiul şi se reîntoarse în faţa televizorului cu lichidul verzui. Disputa politică se terminase şi începuse o alta. Aparent umoristică, dar de fapt tot politică. Actorii purtau măşti cu chipul politicienilor ce tocmai părăsiseră studioul. Se întrebă dacă se întâlniseră pe holuri, unii purtând masca schimonosită a teatrului, ceilalţi masca strâmbă a vieţii. Oare zâmbiseră politicos sau se prefăcuseră că nu se cunosc? Prefăcătoria prefăcută nu se anulează, se expandează ca frunzele de ceai în apă clocotită. Din umor sau din demagogie se câştigă arginţi, se culeg aplauze, se justifică nimicnicie, mediocritate. Umorul politic este o altă formă de propagandă, de insistenţă. În ţara asta toţi insistă. Să ne purtăm ca ei, să ne îmbrăcăm la fel, să votăm cum ne spun ei şi de câte ori vor ei. Închise scârbit televizorul şi se reîntoarse la pagina goală. De-ar fi pagina asta istoria ar scrie despre castan, despre cum a construit bunicul o casă înconjurată de caişi, cu pivniţă amenajată pentru vin, cu flori în geam.

Era deja evident că nu va avea spor la scris azi. Era deja prea târziu să iasă în oraş, aşa că se reîntoarse amărât la televizor şi alese alt post aflat în plină pauză publicitară. Detergent, scutece, bere, vopsea de păr, carduri bancare, supă la plic, odorizante, un amalgam de informaţii îl loviră în plin. Se scufundă în canapea şi reduse volumul. Degeaba, nu-i era nici somn, nu avea nici poftă de scris, nici gânduri care să-l fure din faţa ecranului. Urmărea spoturile colorate, ameţit de vocile ascuţite care prezentau miracole, de schimbările de contrast şi de scrisul cu litere mari. Unele îl amuzau, altele îi făceau silă, cele mai multe îl lăsau indiferent. Cât timp se uitase oare la reclame? Terminase ceaiul, îi amorţise un picior şi nu era sigur dacă dormise un pic între timp. O molie grasă se interpuse între el şi televizor. Era timpul să ia măsuri. Schimbă în viteză mai multe posturi, aruncând doar o privire absentă emisiunilor colorate şi gălăgioase, feţelor politice şi reclamelor insistente. Din când în când atenţia îi era atrasă de câte un program, dar ori se plictisea rapid, ori începeau reclame. Obosit şi cu o neplăcută durere de cap, închise televizorul şi se duse la culcare. În spaţiul moale şi neutru al pernei îi reveniră gândurile, părerile şi într-un final şi inspiraţia. Se ridică repede, aprinse veioza şi îşi notă ideile pe spatele unei facturi. Ciudat cum o clipă de linişte îi trezi spiritul şi îi readuse inspiraţia. Poate liniştea este ingredientul secret al tuturor lucrurilor bine făcute: politică, televiziune, publicitate, sănătate, poezie, inginerie... Adormi împăcat visând o revoluţie.

Be Stupid

Este sloganul unei reclame la o cunoscută firmă de jeans, reclamă în care o tânără domnișoară dotată cu "balls" mângâie o panteră neagră neprietenoasă. Textul complet este "Smart may have the brains, but stupid has the balls". Le dau dreptate să știți. Este atât de bine să fi sărac cu duhul tău și să n-ai habar de ce se întâmplă și ți se pregătește. În plus, pentru un echilibru, am impresia că cei vizați au și mai mult noroc de la soartă. Probabil se consideră că ceilalți se descurcă.

Mai mult de atât mi-e frică să interpretez. De ce și-ar face o firmă clienții proști pe față? Evident că cei care deja sunt lipsiți de calitățile intelectuale nu-și vor da seama, dar cei care sesizează ironia situației sunt puși într-o postură delicată: să cumpere știind ce vor deveni sau să dea bir cu fugiții îngroziți de propria situație? Și până la urmă se află în tabăra bună sau nu? E greu să te decizi dacă e mai bine să ai "brain" sau "balls". Și mă gândesc că dacă îți pui întrebarea e deja prea târziu, ești clasificat.

Suntem înconjurați de sloganuri și uneori trăim după litera lor ca odinioară după litera proverbelor. Nu-ți mai spune mama "Ce ție nu-ți place altuia nu face" și "După faptă și răsplată", ci "Be cool" și "Be stupid" sau "Power to you". Din ce în ce mai multe sunt în limbi străine sau în limbi inventate nou. În mod miraculos achiziția unui produs aparent banal poate face minuni în viața ta sentimentală sau profesională. Un detergent sau un deodorant bine ales are chiar efect de pilulă albastră. Dar cumva pentru toate acestea trebuie să fi "stupid" și cu "balls". Reclamele spun fără ocolișuri ce gândesc cei care le fac și nu e deloc greu să-ți dai seama când ești luat peste picior. Înțeleg dorința de a-și vinde produsul și un grad de minciună în ceea ce-l privește. Dar nu pricep nici în ruptul capului de ce trebuie generat și alimentat un stil de viață idiot doar pentru a purta cu mândrie o pereche de pantaloni. Chiar să nu se potrivească decât unor oameni care-și asumă conștient prostia?! Adică unii care umblă cu cioara vopsită, cum s-ar zice, pentru că sunt suficienți de deștepți ca să-și dea seama că trebuie să fie proști ca să aibă și altfel de dotări plus perechea de pantaloni dorită.

Mi-e dor de reclame haioase, fără mesaje subliminale, reclame de care-ți aduci aminte cu plăcere. Mi-e dor de Batman, de ăla negru care răsufla greu, de oamenii obișnuiți care trimit hoțul să caute pe Internet o slujbă cinstită, de ciorapii care zguduie banca, dar nu se rup, de pisoi în zăpadă, de figurine care se ceartă care să aibă gură, de soțul care ceartă instructorul auto că e prea dur cu nevasta-sa și de multe altele. Mi-e dor să râd în fața televizorului și nu să-mi trezesc probleme existențiale și complexe (că sunt, că nu sunt, c-o fi și c-o păți). E valabil și pentru reviste și pentru panourile publicitare stradale. Cum ar suna : trăiți fără sloganuri? Merge de-o reclamă la tricouri cu slogan?

Despre locuri și orașe – Mălăești

Vă dați seama că peste două săptămâni e sâmbătă? E acea sâmbătă de peste două săptămâni în care aveți marea ocazie să faceți ceva frumos. Ar putea suna ca o reclamă, dar de ce nu? Dacă publicitarii ne pot face să cumpărăm lucruri inutile, de ce n-am putea și noi să ne convingem să ne cumpărăm puțină liniște? și nu costă mult. Așa. Deci, peste două săptămâni îmi ofer deosebita ocazie de a observa că e frumos la mine acasă. Nu trebuie decât să mă sui într-un tren spre Brașov (cel de la ora 6, 6 30, 7, etc.) și să visez. De data asta simt că vreau ceva înalt, majestuos, sprințar și vesel, că doar e sâmbătă, așa că mă dau jos la Predeal. Trenul e plin de tineri veseli care se trezesc din mrejele somnului de sâmbătă după un vis frumos și râd, Doamne, ce mai râd. Am avut și eu 16 ani ca ei , așa că de ce nu, râd și eu. Până la Predeal sunt deja binedispusă și parcă a meritat deja să ascult reclama aia. Gara din Predeal e plină de amintiri. Soarele îmi zâmbește deși în București era ceață și urât. E clar, azi e ziua mea și chiar aud undeva departe un cântecel de La mulți ani! Oare încă mai visez? Nu, nu sigur m-am trezit pentru că am cu mine o sticlă cu cafea, avantajul faptului că nu mai am 16 ani. Buun, Predeal, oameni primitori cu chei în mână pentru cei ce doresc zile liniștite la o viluță cu 3 margarete și duș. Nu e cazul, fiind ziua mea îmi fac de cap și mă iubesc azi cu cei de sus, v-am spus doar că vreau ceva înalt, puternic și ceva mai mult. În gară, o hartă. În ea bate doar soarele așa că mă apropii și îmi șoptește complice: „Mălăești, cruce galbenă”. O surprind că-mi face cu ochiul și mă uit speriată în jur. Oare m-a văzut cineva? Sper că nu, azi sunt egoistă! Cu secretul bine ascuns, cadoul meu de la hartă, pornesc cu pas aproape vioi în căutarea comorii. Stați, lipsește ceva.. derulam caseta înapoi și adaug în vis câțiva prieteni buni care au văzut aceeași reclamă și au avut același vis în tren și, ca să vezi, e și ziua lor azi. Așa, e mult mai bine, știam eu că lipsește ceva! Cireșarii reuniți după ceva ani pornesc să caute indicii. Avem o călăuza bună, soarele luminează când și când câte un indicator, copac sau frunză, piatră, nor. Ne spune încotro e mai bine, că el vede tot de acolo de sus. Suntem veseli, totul e așa cum ar trebui și la prima cotitură avem în fața noastră primul indiciu.

Ca orice căutător de comori, gândul bate realitatea și ne imaginăm tot felul de lucruri. De data asta, și vă rog să mă credeți pe cuvânt, realitatea bate gândul cel mai bun. Din Predeal spre Pârâul Rece, 4 km de drum asfaltat, și apoi spre cabana Diham, drumul nu dezvăluie nimic din ce te-ar aștepta acolo. Comoara nu-și arată minunile decât celor care le merită. Un mic sfat : fiți veseli, dacă vă aude râsul muntele se pleacă, soarele se înalță și vă povățuiește, ursul vă păzește drumul.

Celor inițiați, secretul hărții nu le este necunoscut. Crucea galbenă le iese în cale și le duce pașii mai departe. E adevărat, drumul nu e simplu, dar e la fel de adevărat că tot ce iți trebuie e un pic de respect în fața măreției. Dacă vrei să visezi trebuie să fii pregătit să zbori, nu? și tocmai mi se pare că ajungem în vârf.

Reclama aceea nu a mințit deloc, încetul cu încetul sărbătoarea crește, te cuprinde și dansează cu tine. Brazii te învăluie, rochiile rozalii ale copacilor trecuți prin toamnă se învârtesc în jurul lor. Și îmi pare o horă mândră și hotărâtă, așa că sunt din nou acasă. Tortul vine mai sus, căci aici se măsoară timpul în altitudine și cand ajungi la destinație se cântă, se aprind lumânările și vine tortul, împodobit cu frișca cea mai aleasă a zăpezii de munte. Soarele este maestru de ceremonii și seara cea dulce trebuie să te găseasca sus de tot, unde numai cei cu adevărat îndrăgostiți mai pot ajunge.

Azi împlinesc o vârstă, în altitudine, și 1720 m sunt doar pentru mine. Drumul nu e greu, dacă știi să urci, cu pași mici, lent, cu ochii pretutindeni și cu inima în palmă. Sunt nou pe aici și totuși muntele m-a primit cu brațele deschise și mi-a zambit din prima clipă. Nu-i așa că vă plac oamenii care vă privesc în ochi și vă zâmbesc când îi cunoașteți?
Uite că am tot povestit și am tot privit și am tot iubit și fără să-mi dau seama am găsit secretul hărții : cabana Mălăești, un fel de refugiu pentru cei mici între cei mari . Suntem primiți cu veselie de alții ca noi care au găsit calea cea bună. Vinul fiert ajută mereu și deja soarele se poate odihni liniștit, toți cei lăsați în grija lui sunt bine sănătoși. Te simți mic, dar fericit. Oare de ce și-or dori oamenii să fie mari, să fie sus, când cel mai fericit ești când ești mic?

Ca orice lucru bun sau rău, și ziua mea are un sfârșit. Coborârea e un pic mai tristă până când realizez că tocmai am fost acceptată într-o familie nouă care mă va chema oricând la câte o sărbătoare unde se cântă și se dansează. Dorința mea s-a împlinit, am fost înconjurată de cei mari, mândrii și stăpânitori, dar m-au privit cu drag, m-au mângâiat și m-au lăsat să mă răsfăț. Zâmbesc ca un copil gâdilat de soare, ceea ce de fapt sunt și îmi place s-o recunosc.
În gară, multumesc frumos hărții pentru cadou și inspirație și mă uit în jurul meu la fețele celorlalți. Sunt copleșiți de o oboseală plăcută, molatecă și încearcă să doarmă și să viseze din nou, sunt sigură. Trenul merge, îmi zboară gânduri și imagini prin minte și prin suflet și-mi promit la fiecare 5 minute că voi asculta toate reclamele care-mi ies în cale.
Nu știu dacă v-am convins, poate că totusi analizați prea mult, poate că diminețile bucureștene când alergați spre servici cu gândul la ce-ați lăsat ieri neterminat vă aduc suficiente mulțumiri, poate că ceața vă încălzește sau muzica traficului vă liniștește, nu știu. Dar pentru aceia dintre dumneavostră care mai puteți visa, încercați să vizualizați sâmbăta de peste două săptămâni și lăsați-vă surprinși de hartă.

2006

Despre bloguri

La început am crezut că blogul este o extensie firească a jurnaliştilor. Constrânşi de patronat să abordeze un anumit punct de vedere şi de hârtie să se încadreze într-un anumit număr de cuvinte, jurnaliştii se pot exprima liber şi nelimitat pe blog. Ba chiar, această îndeletnicire le aduce fani şi creşte numărul cititorilor publicaţiei la care jurnaliştii au ştatul de plată. De aici şi găzduirea blogurilor pe lângă varianta online a publicaţiei (vezi Adevărul , revista Tango , revista Elle , ş.a.).

Apoi am constatat că lucrurile s-au schimbat şi că din ce în ce mai mulţi aleg această formă de exprimare: frustraţi, liceeni, formatori şi informatori de opinie, societăţi comerciale, în fine, orice persoană cu degete, calculator (sau telefon mobil performant) şi conexiune la Internet. A devenit o modă şi nu mai eşti true dacă nu te regăseşti în nesfârşitele liste de bloguri. Dar, mai mult de atât, a devenit o afacere.

Ca să obţii un câştig decent din întreţinerea unui blog, întâi de toate trebuie să postezi reclame. Fie că faci direct contracte de publicitate cu firmele interesate, fie că apelezi la contracte de afiliere (gen Google AdSense ), acesta este clar primul pas. Ca în bancul acela în care un individ se ruga febril Domnului să câştige la loto şi, într-un final, Domnul exasperat îl roagă să cumpere măcar un bilet. Deci, publicaţi reclame.

Partea cea mai dificilă a obţinerii de câştiguri din reclame este să-ţi convingi vizitatorii să le parcurgă. De acord, pui reclamele la vedere, dar dacă este o reclamă trimisă de Google aleator şi se referă la data morţii tale? Pun pariu că 90% dintre cei care au văzut acea reclamă se închină (într-un mod adecvat religiei proprii) şi stucheisc „Piei drace!” închizând pagina imediat.

Apoi, trebuie să şi ai vizitatori. Există prieteni, cunoştiinţe, colegi, familie, alţi posesori de blog în căutarea succesului, reclame. Dar există şi bloguri fenomen, ca cel al adolescentei Tavi Gevinson  (are 30000 de vizitatori zilnic după doar 2 ani de activitate).

Mai există şi situaţii disperate. Exemplificare: Băsescu, Băsescu, Geoană, flacăra violetă şi orice altă frază care generează scandal. Cum nu-mi doresc un blog asemănător ziarelor de scandal, voi arbora pana violetă. Şi ca să nu umblu cu pana vopsită, declar: am luat pana de la Wikimedia Commons şi am făcut-o violetă conform ultimului curent în politica românească.

Citat, reclamă, politică

În ultima vreme, societatea online este marcată de citate. Fie că aparțin scriitorilor și filosofilor celebrii sau folclorului, fiecare posesor de spațiu virtual afișează un citat pentru a transmite ceva interesant despre sine. Cei care dețin mai mult spațiu decât au nevoie, afișează anunțuri si reclame de pe urma cărora speră să câștige câțiva gologani.

Astăzi, 6 decembrie 2009, în ziua Sfântului Nicolae și în ziua alegerilor prezidențiale în România, Google afișează pe pagina de mail(Gmail) citatul zilei:

Quote of the Day - Kurt Cobain - "Wanting to be someone else is a waste of the person you are." (Așteptând să devii altcineva, irosești persoana care ești)

E profund, trebuie să recunoașteți, chiar dacă Kurt Cobain n-a fost vreun scriitor sau filosof antic, ci un rocker cu atitudine.

Aceeași pagina afișează și

Ai Facturi in 2 minute - www.Program-Facturi.ro - Pe Viata! Descarca acum, Programul de Facturare al Anului

gândindu-se că poate m-a găsit duminica fără programul de facturare. Dar clientul plătește indiferent de ziua săptămânii în care i se afișează reclama.

E vremea să trecem la lucruri serioase. Schimbate atent la fiecare reîncărcare a paginii apar următoarele anunțuri:

Mandreste-te cu Romania - www.MirceaGeoana.ro - Voteaza pentru ca tara sa devina lider regional in domeniul energiei
O tara minunata - www.mirceageoana.ro - a tuturor romanilor. Iti lipseste? Inca o poti avea. Afla acum.
Mircea Geoana angajeaza - bestjobs.ro/locuri-de-munca - Geoana te plateste pentru calitatile tale. Depune CV-ul acum!
Locuri de munca - www.MirceaGeoana.ro - Vom avea un Guvern competent care va salva locurile de munca!

Îmi zic, cu bună credință, că este o scăpare și reîncarc pagina de mai multe ori astfel încât adun toate aceste pilde de înțelepciune și sfaturi utile oricărui român în ziua alegerilor.

Nu era o lege care interzicea reclama electorală în ziua alegerilor? Sau mă înșel eu? Mai este vreo lege pe care să o cunoașteți în România anului 2009? Și care anume mai este respectată?