sâmbătă, 5 decembrie 2015

Pentru prima dată, continuare

Acum mulți ani (vreo cinci), vorbeam cu voi despre lucruri făcute pentru prima dată, despre dorințe, despre acea listă cu lucruri mărunte pe care o ascundem în geantă și o purtăm cu noi mereu, chiar și atunci când au fost bifate toate punctele de pe ea. M-ați întrebat atunci ce-mi doresc și descopăr azi, taman azi dintre toate zilele, că nu stau prea rău la capitolul bifate.

Sa am motocicleta si sa plec cu ea prin tara. Sa ajung la Cluj si la Praga si in tarile nordice si in America de Sud. Sa fac un film de lung metraj (documentar) difuzat dincolo de blog. Sa scriu o carte. Sa zbor cu deltaplanul si sa ma dau cu parapanta. Sa-mi repar masina singura. Sa urc Piatra Craiului. Sa merg la un concert Dream Theater si la un G3. Sa lucrez in TVR. Sigur mai sunt si altele. 

Acestea mi-erau dorințele și acum pot să vă spun cu drag că am rezolvat următoarele: motocicleta, Clujul, G3-ul, zborul cu avion ultraușor (încă nu deltaplan și parapantă), iar partea cu mașina este veșnic o epopee. O parte din ele le-am pierdut pe drum (nu-mi mai doresc să lucrez în TVR), dar am câștigat o mulțime de noi dorințe și nu le-am uitat nici pe cele de atunci (îmi doresc să urc Piatra Craiului, la fel de mult ca acum cinci ani).

Cred că o listă de mici obiective este foarte sănătoasă. Sunt lucruri fără de care poți trăi, dar care ți-ar face viața mult mai frumoasă. Și uneori sunt foarte ușor de obținut (cât de greu poate fi să te urci într-un tren și să vezi Clujul?), așa că îți ridică moralul și te învață că poți. Și uite-așa, rezolvând una câte una, prinzi curaj și le rezolvi și pe cele mai mari. Înveți din mici reușite că până la urmă depinde de tine să fii fericit. Să nu lăsați neajustată lista, să nu renunțați s-o îndepliniți, pas cu pas, dorință cu dorință. Și să vă aducă Moș Nicolae mâine, o dorință împlinită. Un pentru "prima dată" bifat.

duminică, 15 noiembrie 2015

Și se duce ..

Anul. Despre el e vorba. Este efectul ornamentelor și bomboanelor și al reclamelor cu brăduți și Moș Crăciuni grăsuni care au invadat deja magazinele. În primă fază mă demoralizează complet, scoțându-mi ochii că a mai trecut un an și, la o adică, ce am făcut cu el.. Păi nu mare lucru, mă apăr eu, am mai învățat câte ceva. Dar pentru conștientizare, fac listă (cine știe, cea care voi ajunge la 90 de ani poate are nevoie de dovezi scrise).

Am început anul frumos, beată de fericire, transpirând prin zăpadă și admirând primul apus al anului. Și-am ținut-o așa, într-o beție și-ntr-o zăpadă, cam până la Paște, când am ciocnit ouă roșii în pădure și am fost alungată violent din ea de un cocoș de munte furios. Între Revelion și Paște am reușit să ajung prima dată în viață pe Transfăgărășan (la o vârstă rușinos de înaintată pentru cineva care locuiește la mai puțin de 200 km de cel mai grozav drum din țară), când era acoperit de 2 m de zăpadă, iar eu l-am coborât pe snowboard. De două ori.

Vară n-am prea avut, să spun drept. De fapt, am avut, dar am muncit-o cam toată, contrar direcției generale de vacanță estivală. Nu e rău având în vedere aglomerația specifică. Și mi-am luat revanșa în ultima zi a verii, conducând 7 ore ca să-mi înmoi picioarele în mare și ca să constat că în Vama Veche nu mai există câmpul cu ciulini pe care am iubit, zburat și reînviat acum mulți ani.

În toamnă mi-am luat drumurile la spinare din nou. Am respirat o gură de aer la Cluj, între două concerte, am bătut Sibiul la pas mărunt și am gustat Brașovul cu plăcintă. Am mirosit frunzele la Sinaia și am dus o sărutare și-o amintire la Pitești. Am dat ocol la Sfânta Ana, m-am făcut frate de biscuiți cu Jack la Poiana Brașov și am luat cina sub stele, pe-un deal la Păltiniș. Am iubit fiecare centimetru de drum și aș pleca din nou acum, fără să termin ce am de spus.

Am învățat multe anul acesta. Am învățat că mai există animale sălbatice și libere prin pădurile noastre și m-am bucurat că este așa. Am învățat că lumea e frumoasă, doar oamenii sunt perfizi și ipocriți. Nu-mi explic răutatea lor și nici bucuria crudă a durerii celui de lângă. Dar am găsit și oameni frumoși, care vând langoși cu suflet și zâmbet la pachet, oameni care pun oamenii înainte de profit și am învățat că se poate, trebuie doar să-i caut și să mă alătur lor. Am învățat că nu merită să pierd timpul cu ceilalți, dacă vor să-ți facă rău o vor face, indiferent cât îi veghezi tu. Am învățat că dacă îți deschizi ochii și sufletul când trebuie este aproape imposibil să nu vezi ceva frumos. Și că un apus te poate face fericit, chiar dacă îți îngheață picioarele. Am învățat că nu trebuie să am încredere în toți oamenii, dar uit mereu lecția asta.

Acum aștept cuminte zăpada.

marți, 20 octombrie 2015

Bagajele vieții mele

Unii fac listă. Alții consultă buletinul meteo. Alții merg pe ținute complete, asortate, potrivite oricărei ocazii. Cei mai mulți se lasă conduși de inspirație, deschid cât mai multe dulapuri și aleg după miros, după moment.

Se ia o viață. Se dă un timp, niște locuri, ceva noroc. Și după startul zgomotos, alergăm adunând, selectând, pentru a ne petrece tot timpul dat făcând bagaje. De oameni, de lucruri, de amintiri, de cunoștințe. Alegem haotic, ne ghidăm după modă, după ce au alții și, la final, totalul ne iese cu plus sau cu minus.

Bagajul meu pare mic, dar uneori abia îl pot duce. Poate doar nu mă pricep la împachetat. L-am legat cu frânghii groase în multe puncte și asta îl face valoros și greu de manevrat. Mereu în echilibru. Bocceaua unui vagabond legată artistic într-o basma roșie.

miercuri, 7 octombrie 2015

miercuri, 16 septembrie 2015

Pregătiri de vacanţă în trei paşi





Notă: 1. Unde, unde?! 2. Mmm… l-am ochit! 3. Nici o grijă, nu-mi scapă.

Foto: buyhand-bags
 

miercuri, 9 septembrie 2015

De ziua ta

Așa acum atunci când eram cu voi nu-mi păsa dacă oamenii ne văd, așa și astăzi ne-am plimbat toți trei deși numai noi ne vedeam. Pentru că azi e ziua ta și ne sărbătorim. Garoafe roșii și albe, ceva dulce, poate o îndulcită și, musai, o plimbare lungă. Am mers la braț aproape două ore, ne-am povestit, ne-am uitat în jur observând, comentând, râzând. Și am fost fericiți.

Nu, fericirea nu trebuie afișată, nu e ostentativă. Este un aspect foarte intim al fiecăruia. Aproape că nu-mi vine nici să vă povestesc. Nebunia unuia e fericirea altuia. Și orice-ar zice lumea asta făcută din reguli, legi și fizică, orice ar zice iubitorii de cadouri strălucitoare, plimbarea noastră e exact ce-mi doream. Pentru că mi-e dor. Atât de dor.

vineri, 28 august 2015

Șase ani de mediocritate

Așa a apărut Dicționarul, în ultima zi de august a anului 2009. Nici prea devreme, nici prea târziu, a apărut dintr-o sufocare, dintr-o cădere, din panică. A apărut într-un moment în care credeam că am să dispar. M-am agățat de scris din disperare și o recunosc fără rușine. Pentru că m-a salvat.

Am fost sinceră încă de la început. Nu veți găsi aici decât mediocru și banal, refulări și efuziuni, dor, foarte mult dor. De la dorurile mele am trecut la ale altora, apoi la ale necunoscuților, ca într-un final să ajung la doruri de poveste. Am crescut. Să spun oare că am îmbătrânit? De fapt, timpul a stat în loc. Abia acum îmi dau seama că m-am obișnuit să-mi declar vârsta de atunci. Nu din vanitate, ci dintr-o potrivire sau poate dintr-o rătăcire. Poate m-am pierdut atunci și, precum călătorii în timp, nu reușesc să mă găsesc la altă vârstă.

Dicționarul este parte din mine. Este deopotrivă parte din cei pe care-i cunosc și din cei pe care-i observ pe stradă. Și chiar dacă uneori mă fură peisajul și nu trec pe aici mai multă vreme, va fi mereu o felie groasă de amintire. Aici voi fi mereu acasă, așa cum în orașul acela în care se vede Făgărașul dacă te urci pe un anumit deal și ai noroc voi fi mereu copil.

Dicționarul a făcut de vreo doi ani un pui. Dacă el m-a ajutat pe mine, ZMEU încearcă să-i ajute pe alții. Să-i ajute să vadă și să înțeleagă fața frumoasă a lumii urbane. Poate într-adevăr am crescut.

joi, 20 august 2015

Despre judecată

De când deschidem ochii ne pornim să emitem judecăți. Ne naștem mai buni ca toți ceilalți, buricul universului nostru, și nu admitem pentru nici o clipă că s-ar putea să ne înșelăm. Cei din jur sunt invariabil mai proști, mai nesimțiți, mai vulgari, mai puțin cunoscători, mai neserioși, mai apatici, mai răi, mai cum se poate mai rău. Insectele sunt scârboase, reptilele grețoase, mamiferele brute proaste. Noi, oamenii, cei care am iscat războaie, am ucis până la ultimul exemplar specii întregi, am dat foc, am dărâmat munți, am schimbat cursul apelor, am poluat și tăiat păduri întregi, noi suntem perfecți, superiori. Singurul animal care ucide din plăcere, singura ființă care chinuie din plăcere, omul este superior tuturor.

Dar nu ne-a ajuns să fim superiori celorlalte ființe, nu ne-a ajuns să le luăm pământurile, să le punem să muncească pentru noi, să le ucidem ca distracție. Am început să ne transformăm și semenii în sclavi, în obiecte ale plăcerii, în inferiori. Dacă te uiți în jurul tău pe stradă vei vedea cel puțin 10 oameni mai urât îmbrăcați, mai grași, mai nepoliticoși. Orice îți iese pe gură este un adevăr inestimabil, toți cei care nu sunt de acord, niște proști. Suntem mai buni la sport, la politică, la matematică. Știm să trăim mai frumos, avem copii mai dezghețați, mâncăm mai sănătos. Comparația la rang de artă, cu rezultat apriori cunoscut. Oamenii se plictisesc teribil.


Foto: boredpanda.com

vineri, 14 august 2015

De vorbă cu mine însămi..

Ești singură. Așa ai fost din clipa în care ai bătut cu pumnul în masă că vrei să decizi pentru tine. Este prețul eliberării de copilărie. Sigur, ai familie, ai prieteni, dar asta nu te face cu nimic mai puțin singură. Tu decizi dacă azi plângi sau râzi, dacă hăul care tocmai ți-a apărut în drum trebuie sărit sau ocolit, dacă omul acela cu ochii negri trebuie iubit sau nu. Totul se sprijină pe tine, până când te strivește și te face să-ți dorești să fii iar copil, să alegi doar programul de desene animate. Numărul oamenilor crește, dar toate miliardele astea de ființe sunt la fel de singure ca și tine. La fel de speriate. La fel de zăpăcite. Suntem pierduți printre cei ca noi, deopotrivă sufocați și abandonați. Și totul se învârte ca o ruletă rusească, ai o singură șansă, pe tine. În zgomotul infernal al vieții și al timpului care curge, ești singură.

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine