Se afișează postările cu eticheta copilărie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta copilărie. Afișați toate postările

luni, 11 mai 2015

Portret XXXI

Nu prea mi se întâmplă să ridic ochii din carte în metrou. Mă scufund în vieţile altor oameni şi îi ignor aproape perfect pe cei din jur. Nu sunt singura. Mulţii se scufundă în telefoane, în ziare, în gânduri aiurea cu ochii fixaţi într-un punct. Dar atunci am privit în faţă, atrasă imperceptibil de ceva. Iar în faţa mea erau două scaune goale, alăturate, iar oamenii din jur nu păreau să le observe. A fost de-ajuns să clipesc pentru ca scaunele respective să nu mai fie goale, pentru ca siluetele familiare să le ocupe, zâmbind şi făcându-mi cu ochiul. Erau acolo şi era firesc să fie aşa. El, în sacou şi cravată, ţinându-şi mâinile cuminte în poală şi învârtind jucăuş două degete. Ea, cu geanta în poală, zâmbind ştrengar unui copil de nici un an care stătea la câteva scaune distanţă şi se distra copios urmărind-o. Cum de nu-i văzusem până atunci? Cum de tocmai eu din tot metroul nu reuşisem să-i văd? Au coborât cu mine, la ultima staţie, şi abia atunci scaunele au devenit cu adevărat goale.

marți, 7 octombrie 2014

Redescoperind poveştile copilăriei

S-a declanşat ceva atunci când, întâmplător, ediţia foarte veche (fusese cartea bunicului meu) şi ruptă a Aventurilor lui Cepelică a dispărut din bibliotecă. Am căutat-o şi am cumpărat-o în variantă nouă, din fericire cu un design asemănător al coperţilor, şi am citit-o cu acelaşi zâmbet şi aceeaşi plăcere. Am pus-o apoi bine şi aştept să îmbătrânească iar, să mai fie jumulită de alte mâini nerăbdătoare de copii, să mai fie citită şi povestită cu aceeaşi bucurie.

A venit acum rândul celor Trei grăsani. Mai nouă în biblioteca mea decât Cepelică (am ediţia din 1987), cartea cartonată şi lucioasă adăposteşte mai mult decât o poveste. Din paginile ei au căzut frunze puse la uscat cine ştie când, timbre (ştampilate :) ) învelite grijuliu în hârtie şi datând din vremuri muncitoreşti cu spice şi uzine măreţe şi ambalaje aurii de ciocolată chinezească (pe care o primeam uneori de Crăciun). Descopăr din nou poveşti şi lucruri care mi-au făcut atâta plăcere într-o copilărie care nu are nimic de-a face cu cea a copiilor de azi. Poate doar candoarea, bucuria, nerăbdarea şi gustul pentru aventură. Poate şi ei citesc basme, cărţi de aventură şi de poveşti pe care eu le devoram. Scotoceam în bibliotecă precum un arheolog şi-mi alegeam cărţi de ‘acţiune’, de ‘război’, de drumeţii. Alea triste şi educative nu erau de mine :)

Nici un roman pentru oameni mari nu se compară cu poveştile copilăriei mele. Cu Cepelică sau Trei grăsani, cu Aventurile lui Toroiman, cu Basmele nemuritoare, Cireşarii şi cărţile lui Jules Verne sau Cântăreţii din Bremen, cu Habarnam şi multe, multe altele.

marți, 24 iunie 2014

Francis Scott Fitzgerald – Povestiri cu Basil şi Josephine

Considerate a fi scurte introspecţiuni în propria biografie, „Povestiri cu Basil şi Josephine” este o culegere de amintiri, de instantanee scriitoriceşti din lumea începutului de secol XX. Povestirile încep de la vârsta anilor de şcoală şi se opresc aproape de vârsta adultă, aducând în prim plan o lume de experimente, de convenţii sociale şi revoluţii proprii, acea vârstă adolescentină atât de frumoasă şi chinuită.

Talentul de povestitor al lui Fitzgerald mă face să revin la romanele şi volumele sale de proză scurtă, de fiecare dată când vreau să citesc ceva frumos. E o reţetă a succesului pentru mine. Îmi plac umorul şi dezinvoltura poveştilor sale, complexitatea personajelor şi talentul fotografic, de observator al unor momente aparent banale, dar care sunt capabile să descrie o generaţie întreagă sau un punct deosebit al istoriei.

 „Povestiri cu Basil şi Josephine” aduce cumva cu amintirile lui Creangă, dacă vreţi şi dacă puteţi să-l teleportaţi pe Nică în America anilor 1900. Complet alt stil de viaţă şi alte preocupări decât pupăza, dar acelaşi umor, aceleaşi senzaţii transmise prin cuvinte, aceeaşi melancolie a anilor tinereţii.

luni, 16 decembrie 2013

Graba după Crăciun

A început în noiembrie. Magazinele au afișat victorioase globurile roșii și super-ofertele. Colindele au ocupat cu de-a sila toate difuzoarele, sacoșele au devenit mai colorate și mai umflate, ocările la adresa guvernanților mai pline de venin, curierii mai ocupați. Ștefan Bănică a ocupat Sala Palatului, Ștefan Hrușcă s-a întors în țară. Toată lumea vinde, toate lumea cumpără. Adidași de piftie, varză murată, făină cât cuprinde, hârtie de împachetat. Ne aducem aminte de ai noștri și de ai altora mai fără posibilități. Îmbodobim, curățăm, înnoim.

Ca noi toți, am început prin a primi daruri și abia după ce anii și veniturile au crescut, am început să și ofer. Dar înainte de zăpăceală și alergătură, de lista de cumpărături și de vitrine apetisante, de Crăciun îmi amintesc de ei. Și nu pentru că ar fi fost generoși cu darurile, ci pentru că ea mirosea a cozonac și el a brad. Pentru că mă întâmpinau în prag, cu ușa larg deschisă, cu toată casa mirosind a bunătăți și a pregătiri. Pentru că nu cumpărau bradul până nu ajungeam eu, ca să mă pot bucura de alegere și de cărat. El baza, eu vârful. Mergeam așa, ca Stan și Bran, mândri și fericiți. Pentru că ea îmi cocea un cozonac special, cu de toate, într-o cană de metal și aveam voie să-l mănânc deși era zi de post. Pentru că jucam nesfârșite partide de table cu el, iar ea ne aducea pâine cu gem, de încurajare. Pentru că el îmi punea o cantitate impresionantă de cafea în cana de cacao cu lapte, să nu simt gustul laptelui care nu-mi plăcea. Pentru că ea mereu îmi tricota câte ceva. Pentru că stăteam amândouă cu nasul lipit de geam, uitându-ne cum ninge, iar el ne cânta: "La fereastra unde șade o pisică, două fete e-o plăcere să privești. Amândouă și cea mare și cea mică.."

duminică, 21 iulie 2013

vineri, 10 mai 2013

Portret (XXIV)

Fetița se opri brusc din vorbit și, deși continua să meargă, privirea îi rămase fixată într-un punct. Mama se opri nedumerită, urmărind privirea fetiței, dar aceasta se smulse din mâna ei și se apropie de una din băncile de pe marginea drumului, înainte ca mama să poată protesta. Se opri la jumătate de metru de bătrânul ocupant al băncii și îl privi fără să spună nimic. Mama se încruntă un pic. Omul era singur, nu foarte curat și figura lui apatică putea fi un semn de beție. Purta un trenci dubios și pălărie, în plină zi de vară. Poate era vreun cerșetor, vreun bătrân fără casă..
- Ce faci tu, fetiță?, întrebă bătrânul.
- Bine, răspunse serios fetița, fără a schița vreun zâmbet.
- Câți ani ai tu?, insistă bătrânul.
- Patru și două luni.
- Bravo! Și cum te cheamă, fetiță de patru ani și două luni?
- Ania, răspunse fetița, neclintită în privirea ei albastră.
- Cuminte ești tu fetiță, zâmbi bătrânul și o mângâie pe unul dintre obraji.
Mângâierea, sau poate aprecierea, îi smulse Aniei un zâmbet larg care aprinse privirea (tot albastră) a bătrânului. Abia atunci mama se relaxă și îndrăzni s-o cheme. Ania plecă, strigând un 'La revedere' ca sunetul unui râu de munte, iar bătrânul se gândi că ar fi bine să vină și mâine pe aceeași bancă. Poate mai trece fetița.

luni, 24 decembrie 2012

Portret (XVII)

Mereu în pragul ușii, a întâmpinare. Mirosind a toate cele bune, a cozonac, a chimen. Cu șorțul curat, prăfuit de făină, cu basma albă, cu doar o șuviță rebelă de păr scăpată de sub ea. Cu mâinile calde și înroșite de frământat, cu ochii sclipind de bucurie, cu cel mai luminos și mai frumos zâmbet. Cu brațele larg deschise, a îmbrățișare. Spui doar trei cuvinte care îmi schimbă lumea, trei cuvinte pe care le port în suflet de când mă știu, trei cuvinte fără de care n-aș fi putut respira: "A venit copilul!"

duminică, 16 decembrie 2012

Reţeta

Se ia o dorinţă şi se scrie pe o bucată de hărtie. Se adaugă puţină speranţă şi o scurtă evaluare a cuminţeniei de peste an. Se învârte în imaginaţie până se conturează dorinţa colorată, zornăitoare sau dulce. Apoi se împachetează cu grijă hârtia şi se trimite la Moşu’. Nu în Laponia, ci la Bucureşti, un loc la fel de îndepărtat şi de misterios. Acolo, într-o fabrică ciudată numită firmă, ajutoarele Moşului citesc fiecare câte un bilet şi transformă dorinţele în realitate. Sau măcar încearcă. Nu, nu pot face minuni, dar vor adăuga lângă dorinţă un gând bun. Şi vor învârti în imaginaţie portretul unui zâmbet de copil care va constata că a fost mai cuminte decât crezuse şi pe lângă jucăria dorită, Moşu’ i-a pus şi ceva dulce, în hârtie foşnitoare. Ba chiar şi o pereche de şosete.

Anul acesta am primit dorinţe. Şi sper că vom putea dărui zâmbete.

marți, 27 noiembrie 2012

Dor

Mi-e dor de ploaie, de zăpadă, de frig. Mi-e dor de zile însorite de decembrie, cu ger înflorat pe geamuri, cu chiote de copii şi vin fiert. Mi-e dor de îmbrăţişat pârtiile, de târât schiurile spre chioşcul cu ciocolată caldă, de zburat tendenţios printre brazi. Mi-e dor să port mănuşi, să fac îngeri albi şi oameni de zăpadă. Mi-e dor de bucuria neînţeleasă pe care zăpada o trezeşte în toţi. Amintirea unui copil care se vede înconjurat brusc de îngheţată de vanilie. Mi-e dor de iarnă, de vacanţă, de joc.

marți, 6 noiembrie 2012

Despărțire

După ce am împachetat tot, am ieșit pe balcon să iau o gură de aer. Intenționam s-o ambalez în cel mai bun colț de suflet și să nu-i pierd gustul niciodată. Am tras aer adânc, umplându-mi pieptul cu parfumul copilăriei. Prin nări, trahee și plămâni mi-au trecut în grabă mirosul de lapte cu cacao, gem de piersici, sirop de zmeură, parfumul ei, mirosul puloverului lui de lână. S-au cuibărit în mine ca într-o valiză uriașă mirosul primei zambile din grădina 'mea', emoția primului drum spre grădiniță, plimbările pe coclauri și prin oraș, mirosul cozonacului, al sărățelelor, al teiul din fața balconului, al cafelei proaspăt măcinate, al revistelor vechi, al fotografiilor din altă lume. Am privit sticlele cu gură largă, atât de prețioase pentru conservele de iarnă. Nu m-am uitat în ochii lor când am închis ușa dulapului, n-am vrut să știe că le las în urmă, ale nimănui. Am mângâiat teiul care încă mai intră în balcon. Am cuprins cu privirea blocuri și străzi, știute toate după numele lor, și am înregistrat cu atenție fiecare detaliu. Să nu uit nimic, să pot revedea tot.

Cel mai dulce loc pe care-l știu, refugiul meu dintotdeauna va fi al altcuiva. Poate alt copil va învăța acolo să meargă. Îi doresc să învețe să iubescă locurile și drumurile cum le iubesc eu. Îi doresc să se bucure de borcane și de tei, de blocuri și de străzi, de povești și de amintire. Îi doresc să aibă parte de tot ce-am avut eu și să nu le piardă niciodată. Cu drag, mereu, OFZ.

marți, 23 octombrie 2012

Pasenţa

Când eram mică şi mă dobora plictiseala la fiecare 10 minute, mama mi-a făcut o pasenţă. Mi-a zis sa-mi pun ceva în gând, să vedem dacă iese şi s-a apucat să grupeze cărţile de joc câte trei. Am urmărit-o fascinată şi pasenţa a ieşit. Deşi aşa se fac minunile, mi-am zis în gând, şi am reţinut ideea. Am aplicat-o metodic în dupamiezele lungi de vară, când pierdeam vremea pe la ţară. Am continuat s-o aplic şi pe post de „mă iubeşte, nu mă iubeşte”, pentru că nu mi-a plăcut niciodată să rup margarete. Apoi vremurile s-au schimbat şi pasenţele electronice au luat locul surorilor lor arhaice. Deşi nu mai simţi mirosul cărţilor şi nici nu mai e nevoie să-ţi înmoi degetele în gură pentru viteză, pasenţele electronice au cam acelaşi rezultat, un gând pus bine la păstrare. Numai că se întâmplă mai rar să iasă şi mă întreb dacă e de vină materialul sau gândul. Poate învârtitul cărţilor avea altă magie şi digitalizarea nu mi se potriveşte. Chiar şi aşa, amestecând roşii cu negre, trefle cu inimi, dame cu popi, gândurile mele se desprind uşor şi se aşează ordonat în secvenţe de viaţă. Nu joc împotriva nimănui, nu adun puncte, nu încerc să cuceresc nimic. Doar să împlinesc un gând. Mutările mele, hotărâte sau timide, amestecă zilele cu nopţile, azi cu mâine. Uneori îmi ies secvenţe frumoase, vecinătăţi bune, alteori mă suprind cu nişte încurcături de zile mari. Suntem mici sau mari, blocaţi sau în plină expansiune, avem noroc sau nu. Doar nişte cărţi de joc care încearcă zadarnic să schimbe ceva într-o pasenţă al cărei final a fost stabilit dinainte de calculatorul suprem.

marți, 18 septembrie 2012

Gianni Rodari - Aventurile lui Cepelică

După 20 de ani merită recitit pe nerăsuflate. Merită savurat, lăsat cu precizie și pentru a doua zi, chiar în mijlocul distracției (dacă puteți), merită gustat ca un cornuleț cu gem, ca o felie de cozonac în Ajunul Crăciunului.

Cercetătorii spun că avem nevoie de câteva minute de râs sănătos în fiecare zi. Eu le-aș administra cu citate din 'Aventurile lui Cepelică'. Numai numele personajelor ar fi destul: cavalerul Pătlăgică, contesele Cireșiamare (Prima și Secunda), avocatul Mazăre, domnul Afină, Moș Dovleac și multe altele, toate înrudite cu vreo legumă. Să nu uităm de prințul Lamâie, cel suferind de bătături, pe care nevinovata căzătură a domnului Cepeloi l-a făcut să vadă stele verzi și albastre fără intervenția astrologului curții.

Vindecă orice depresie de toamnă, alungă orice gând întunecat, curăță ochii și urechile, desfundă nasul, reglează tensiunea și închide rănile (din dragoste sau din stomac). 'Aventurile lui Cepelică' este o poveste atât de simpatică și de înțeleaptă încât n-ar trebui să lipsească din farmacia nimănui.

duminică, 9 septembrie 2012

Garoafe roșii, garoafe albe

Nu mai știu câți ani sunt de atunci. Timpul s-a coagulat într-un gel uniform și mi-e totuna de a trecut un an sau zece. Pentru mine oricum se întâmplă azi, în fiecare azi, în fiecare an. Tu primeai mereu garoafe roșii, iar eu albe. Nu erau mereu garoafe, dar distribuția de culori era mereu aceeași. Dădeam în schimb o sărutare pe obrazul proaspăt ras și ne strângeam florile la piept ca pe o comoară prețioasă. Nu primeam cadouri, dar aveam mereu ceva bun de mâncare, o prăjitură sau ceva de băut. Toate se întâmplau ca de obicei, ca în orice altă zi, dar știam că e acea zi în care primeam flori. Tu roșii, eu albe. Pleca la piață sau la cumpărături sau după ziar sau el știe ce alt motiv găsea să iasă și venea cu flori. Aparent neînsemnat, distrat, de parcă nu era nimic neobișnuit. Erai mereu surprinsă când îl vedeai cu flori și surpriza ta lumina casa. Îți vedeam sufletul prin piele. Îți împreunai mâinile a mirare și așteptai cuminte să-ți vină rândul la sărutare, în timp ce eu țopăiam încântată și mă învârteam cu florile prin casă.

Nimic nu mai poate fi la fel. Un algoritm atât de simplu și doar imposibil de recuperat. Tu roșii, eu albe, el proaspăt ras și cu două sărutări pe obraz. Ziua noastră. Neînsemnată și perfectă. Știută doar de câțiva. Trăită repetitiv, identic, splendid. Pentru totdeauna.

duminică, 26 august 2012

Joseph Conrad – Corsarul. Falk

Nu vă este niciodată dor de poveștile cu marinari neînfricați, pirați și naufragii? Nu vă amintiți cu plăcere de trinca, rândunica, pupa și vela mare? Ca majoritatea, n-am navigat nici măcar o zi, dar sunt fascinată de poveștile marinărești, gogonate pe alocuri, dar atât de savuroase. Și uite așa, am ajuns să citesc într-o zi de vară ce-mi amintește de vacanțele de altădată, cele două povestiri semnate Joseph Conrad.

Romanele de aventuri au fost hrana vacanțelor mele și a durat ceva până am înțeles că și alt gen de scriere are farmec. Scufundată printre eroi și călătorii, descoperind țărmuri pe care piciorul meu nu le va simți probabil niciodată, luând părți în războaie care nu-mi aparțineau, suferind cu prințese răpuse de malarie și cu băștinași doborâți de civilizație, alergând cu puști de seama mea peste dealuri englezești sau rusești. Vacanțele mele au fost mereu aglomerate, trăite cu sufletul la gură și cu teacuri de cărți (și de fructe) prin preajmă. Mi-am alimentat imaginația, mi-am adunat curajul și mi-am construit lumi în care totul era posibil. Mi-am antrenat speranța, am descoperit prietenia și am iubit cu patimă fiecare rând îngălbenit de carte. Printre aromele amintirilor mele găsesc gemul de piersici, șerbetul de zmeură și cărțile vechi.

Nu mi-e rușine să citesc romane de aventuri nici acum, la vârsta la care copilăria ar trebui să-mi fie doar amintire. O carte bună, consistentă, aventuroasă, naivă în posibilitățile ei, dar atât de încântătoare prin imaginație, va fi mereu o lectură potrivită, la orice vârstă. M-am bucurat să-l regăsesc pe Joseph Conrad și marinarii săi.

luni, 6 august 2012

În curând pe ecrane

Pe 17 august, are premiera în România un film de animaţie marca Disney: Brave. Este povestea unei tinere curajoase care încearcă din răsputeri să-şi schimbe destinul. Nu alege mereu calea cea mai bună, dar învaţă din greşeli şi finalul nu poate fi decât fericit, nu? Cam atât am reuşit să deduc din trailer, dar promit să revin cu amănunte după ce ajunge filmul la noi.

luni, 2 iulie 2012

Kiki's delivery service (1989)

foto
Urmărindu-l pe Hayao Miyazaki, am reușit să descopăr încă un film de animație deosebit. Kiki's delivery service este printre primele filme care poartă semnătura regizorului japonez. Și este una dintre poveștile acelea clasice și drăguțe cu tineri care pleacă în căutarea desăvârșirii și învață că prin bunătate, bun simț și dragoste pot cuceri lumea.

Întotdeauna din poveștile pentru copii avem multe de învățat. Poate pentru că odată cu inocența ne pierdem și simțul realității și încrederea în propriile forțe. Nu e greu de demonstrat această teorie, uitați-vă doar cât de greu învață un adult să înoate sau să schieze, o limbă străină sau să deseneze, să înalțe un zmeu sau să construiască o poveste. Copiii știu să zboare, iar Kiki – o vrăjitoare de 13 ani pornită în căutarea norocului și a talentului său – chiar zboară cu ajutorul unei mături. Este, firesc, însoțită de o pisică neagră, mutroasă și fidelă, iar din întâlnirile sale neobișnuite învață și se bucură, într-un schimb echitabil de experiență.

Kiki's delivery service este o poveste pentru copii, dar cum am trecut cu toții prin copilărie, nu văd de ce ne-am dezobișnui de bunele obiceiuri de a aprecia un film de animație. Cu o înghețată mare, presărată cu bomboane.

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine