luni, 30 septembrie 2013

Nichita Stănescu – Basorelief cu îndrăgostiţi

Iar nu mai suntem noi înşine, nu mai ştim de unde începem şi unde ne sfârşim,
în spaţiul dat, rezemat pe coloana acestor secunde.
Iar ne sunt trupurile basoreliefuri existând
din noi, anume, numai jumătăţile-n mişcare
cele întoarse spre lume.
Iar se concentrează totul
numai în ochi, numai în sprâncene, numai în bărbie,
numai în braţul întins şi atât, restul
încetând să mai fie.
Iar suntem înscrişi într-un cerc,
şi nu mai ştim de unde începem şi unde ne sfârşim,
în spaţiul dat, rezemat pe coloana acestor secunde.

 Notă: pentru Tams.

vineri, 27 septembrie 2013

Despre decizii

Cândva demult, un om urca un munte. Ales din întâmplare sau după lungi calcule nici nu mai contează. Dar muntele se înălța nu tocmai prietenos. Omul fu surprins să constate că de la cabana de unde plecase, pornea într-adevăr o potecă firavă spre munte, dar nici un marcaj nu-i călăuzea mai apoi pașii. În plus, nu după multă vreme, a venit prima noapte. Omul s-a adăpostit cum a putut, s-a ascuns în pădure de șuieratul vântului, s-a luptat cu tot felul de lighioane ale nopții și a reușit să reziste până la ziuă. Dimineața i s-a părut atât de frumoasă, încât a plecat zâmbind mai departe, bucurându-se de fiecare rază de soare, de flori și de pădure, râzând de spaimele lui din noapte precedentă. Dar nu după mult timp, a venit iar noaptea. Omul a început să se sperie, să se îngrijoreze că într-o zi nu va mai reuși să supraviețuiască nopții, și într-o noapte s-a gândit chiar să se întoarcă la cabană. Dar diminețile erau atât de vesele și de frumoase, încât îi alungau temerile și mergea fericit înainte.

Într-o zi, omul a observat că s-a rătăcit. Că nu mai recunoaște drumul din așteptările lui, că vârful muntelui se îndepărtează în loc să se apropie și că nu mai știe încotro s-o apuce. A încercat să-și amintească pe unde a venit, doar doar și-o da seama unde a greșit. A mers înainte orbește, poate o nimeri drumul din noroc. Nimic n-a reușit să-l liniștească. Așa că omul s-a oprit din mers și s-a gândit serios să se întoarcă. Să abandoneze muntele pe care nu se putea descurca și să coboare, sperând că va nimeri cabana. Până la urmă, e plină lumea de munți, e foarte probabil să reușească să urce altul. Singur în pădurea de gânduri, omul a petrecut o noapte lungă, urâtă, în care tot soiul de voci sinistre i-au dat târcoale. Toate temerile lui au prins glas. Dar când a văzut că nu mai vine dimineața, omul a înțeles că trebuie să se decidă.

Nu știu ce-a ales omul până la urmă. Fiecare e stăpânul propriilor decizii. Eu am ales să urc de nebună acel munte. Chiar dacă îmi voi rupe gâtul într-o prăpastie și am să mor singură acolo, pentru că nimeni nu știe unde sunt. Chiar dacă voi rătăci prin păduri întunecoase întreaga viață și nu voi mai găsi niciodată drumul bun. Iubesc soarele dimineții și știu că dacă îi întorc spatele și caut altă cale, n-am să-l mai văd niciodată. Și până la urmă, poate nici nu nimeresc cabana sau alți munți. Poate doar voi coborî aiurea, întrebându-mă dacă nu cumva eram la doi pași de vârful ales și eu i-am dat cu piciorul. Sigur, uneori mi-e teamă, alteori nopțile mă găsesc plângând. Dar e muntele pe care l-am ales, e muntele care mi-e drag și cumva știu că aici, în pădurile astea, îmi este locul.

marți, 24 septembrie 2013

No horizon is so far..

“We swung over the hills and over the town and back again, and I saw how a man can be master of a craft, and how a craft can be master of an element. I saw the alchemy of perspective reduce my world, and all my other life, to grains in a cup. I learned to watch, to put my trust in other hands than mine. And I learned to wander. I learned what every dreaming child needs to know -- that no horizon is so far that you cannot get above it or beyond it.” ― Beryl Markham, West with the Nigh, goodreads.com

duminică, 22 septembrie 2013

Nimic nu va mai fi la fel

"Nimic nu va mai fi la fel de acum.", oftă mama. "Așa se întâmplă de fiecare dată. Ne chinuim să ne regăsim locul, dar nu mai e nimic la fel. Nu mai recunoaștem nimic." Ca efemeridele care trăiesc doar o zi, gândesc eu strângând-o de mână. În fiecare zi descopăr că pot să respir și să mă sufoc. Că pot să am noroc de soare sau să iubesc ploaia. Singura constantă e urma lăsată de timp.

vineri, 20 septembrie 2013

Recomandare de toamnă, Sophie Kinsella

Ştiu, nu e tocmai lectura pe care v-ar recomanda-o înţelepţii. Confessions of a Shopaholic este o lectură uşoară, un basm modern cu happy-end de Hollywood, o utopie care ori vă fascinează ori vă scoate complet din sărite. După caz. Cine nu şi-ar dori să cheltuie oricât de mult, să ignore facturile aruncându-le necitite şi când creditorii ajung la uşă, să plece pur şi simplu aşteptând ca norocul să pice din cer. Şi pică. Totuşi.. în prag de toamnă, ce-ar fi să vă îngăduiţi să visaţi la o lume plină de noroc, în care toate problemele se rezolvă de la sine? Puteţi alege cartea sau filmul, după preferinţe.


miercuri, 11 septembrie 2013

Turist.. în București









Notă: Am luat autobuzul turistic și mi-am văzut orașul prin ochii străinilor, mult mai admirativi decât proprii lui locuitori.

marți, 10 septembrie 2013

Ultimul zbor al şoimului

Un scriitor iranian din secolul XX, Khanlari, descrie ultimul zbor al unui şoim. Răpitorul survolează peisajul căutând o pradă. Se simte puternic şi ameninţător, vede şi domină totul. Un vânător ascuns trage atunci o săgeată care-l străpunge. Rănit de moarte, şoimul îşi simte sfârşitul aproape, aripile lui îşi contenesc bătaia şi se închid. În timp ce cade din înalt, priveşte săgeata ucigaşă şi îi vede aripa, făcută din pene de şoim. Iar atunci, chiar înainte de-a muri, spune: — De ce m-aş plânge? Tot ce vine asupra noastră de la noi vine.

( Jean-Claude Carriere – Cercul mincinoşilor )

vineri, 6 septembrie 2013

Arta de a fi fericit

Sunt pline rafturile librăriilor de titluri pompoase de psihologie aplicată, metode de fericire rapidă, tehnici de acces la vârf. "Cum să ajungi..", "Cum să ai..", "N pași spre fericire". Cu toate acestea, n-am regăsit nici măcar unul dintre titluri printre lecturile tovarășilor de metrou. Nu au astfel de aspirații sau titlurile nu sunt convingătoare? Cafeaua și țigările sunt remedii mai potrivite? Aș vrea să-mi faceți o recomandare: cum să fac să fiu fericită? Un titlu, un autor, un remediu de la bunica, ce rețetă credeți că ar fi utilă. Sunt curioasă ce filosofi v-au ajutat să vă găsiți liniștea, ce psihologi v-au redat zâmbetul. Sau măcar de cine ați auzit că ar merita citit.

luni, 2 septembrie 2013

Lucian Blaga - Amurg de toamnă

Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-aţâţă
jăraticul ascuns
sub vălul lor subţire de cenuşă.
O rază
ce vine-n goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
şi frunza cade.
O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.
E toamnă.

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine