luni, 28 ianuarie 2013

Să taci..

Îmi alunecă buzele în cuvânt. Cu un ultim efort disperat creierul transmite mesaje de abandonare, de S.O.S către toţi aliaţii săi. Cineva să le oprească, cineva să le facă să tacă! Buzele nu mai ascultă de multă vreme de creier. Doar spasmele inimii le mai fac să tresară, să se deschidă şi să lase fluxul negândit de cuvinte să-şi înăbuşe ascultătorul. Muşchiul slab al inimii se opune tot mai greu şi, uite-aşa, tot echilibrul precar al comunicării se reduce la nişte cuvinte pe care nimeni nu vrea să le audă, dar nimeni nu poate să le oprească. Dinţii se înfig dureros în carnea moale a buzelor, dar ele refuză să tacă chiar şi aşa, sfâşiate şi sărate de sânge. Limba se opinteşte, se încolăceşte ca un şarpe, plămânii refuză să ia aer, dar totuşi cuvintele se împleticesc spre ieşire. Lipsită de aer, inima se sufocă, se îneacă, agăţându-se de cuvinte ca de o mântuire. Răsuflă abia când ele ţâşnesc în ureche, spărgând liniştea şi ordinea firească a lucrurilor. Dar răsuflă doar ca să regrete că a vorbit. Să taci când îţi spune creierul, înainte de a vorbi când îţi strigă inima.

vineri, 25 ianuarie 2013

Portret (XIX)

Obrazul ei alb, ca al unei statui grecești, nu se clintea sub rugămințile lui. Scund, negricios, cu părul dat cu prea mult gel, cu ochii arzând de dorință, o implora mut, jucându-se nervos cu un șervet. Îl privi o clipă cu dispreț și îi făcu semn înspre bar. El se ridică repede, își mototoli și mai mult părul și dispăru în mulțimea pestriță care înconjura barul. Se întoarse aproape imediat, cu o cafea cu spumă albă de lapte, perfect asortată cu obrazul ei. Nu-i zâmbi, nu-i mulțumi, aproape că nici nu privi dincolo de buza ceștii de cafea. Avea trăsături drepte, un pic aspre, dar elegante și voluntare. În mâinile albe, cu degete lungi și oase împungând prin piele, ceașca de cafea avea un aer familiar, de acasă. Nu rostiră nici un cuvânt până când ultima picătură de lichid dispăru din ceașcă. Apoi ea se ridică, își netezi fusta strâmtă cu palma și își aruncă geanta sub braț. Porni spre ușă în timp ce el, nedezmeticit încă, abia se ridica de pe scaun. De la ușă se întoarse scurt, cât să-i arunce un 'Adio' care-l prăbuși înapoi pe scaun, zdrobindu-i orice speranță și voință de a o urma. În urma ei, ușa se închise fără zgomot.

luni, 21 ianuarie 2013

Descoperiri

Mă uit uneori la oameni de parcă atunci i-aș vedea pentru prima oară. Chiar și la cei cunoscuți de ani de zile, mă surprind găsind noi și noi fețe, îi aud împărtășind idei despre care n-am avut habar că le trec prin minte. Analizez, fără a avea vreo diplomă de expert, figurile celor care îmi întâlnesc drumurile și mă privesc apoi în oglinda amintirii încercând să dibuiesc dacă le sunt asemenea sau nu. Văd oameni veseli, expansivi, entuziaști, cum se ascund într-un colț în fața unui interlocutor aparent pașnic, emoționați până la tăcere de prietenii prietenilor, de rudele soțului, de copiii vecinilor. Văd oameni inteligenți, curajoși și temerari tăcând mâlc în fața unei iubite gălăgioase și oamenii cei mai timizi descoperindu-se brusc în fața unui subiect extrem de rar în conversație, ca principiile fizicii nucleare.

Mă surprind pe mine însămi în cele mai neobișnuite ipostaze reacționând cum n-aș fi crezut vreodată că sunt în stare. Îmi derulez apoi firul amintirii și pot jura că nu eu am făcut sau zis pricina, contrariată de efectul tulburător al unei situații sau grup. Nu cred că ne putem baza pe un profil, pe o experiență sau pe un istoric al celor ce ne-au stat aproape de-a lungul timpului. Timpul ne găsește mai devreme sau mai târziu și ne transformă fără a ne întreba dacă suntem de acord. Este aceeași luptă inegală pe care o ducem cu ridurile, cu firele albe, cu nivelul colesterolului. Oricât ne-am ascunde după creme și pastile, schimbarea ne găsește întotdeauna. Și orice naș își are nașul, așa cum orice cuțit își are teaca.

Am încetat demult să mai vorbesc despre mine. Mă abțin să povestesc oamenilor cum n-aș putea fi eu niciodată altfel decât așa sau invers. Nu mai folosesc 'niciodată' și 'mereu' în conversații, așa cum obișnuiam să strig în gura mare a adolescenței. Timpul m-a învățat că a te cunoaște este o muncă zilnică, la fel și a-i cunoaște pe ceilalți. De aici și surprizele, plăcute sau nu, dar și farmecul diversității și adrenalina necunoscutului. Oamenii sunt ciudați, surprinzători, unici, într-o continuă reinventare.

vineri, 18 ianuarie 2013

Milan Kundera – Testamente trădate

Citesc cu plăcere orice scriere semnată Milan Kundera. Toate romanele sale m-au ținut aproape până la ultimul rând și multă vreme după ce le terminasem de citit încă mă mai gândeam la ele. Îl privesc pe Milan Kundera ca pe un prieten, scrisul lui mi-e vorbă înțeleaptă povestită la o cafea, în lumina joasă a unei cafenele pariziene.

Testamente trădate este o astfel de poveste. Nu este un roman, nu este o carte de ficțiune. Este o interpretare personală a unor opere care au marcat istoria literaturii și a muzicii. Este o discuție bine susținută despre cum a fost tradus Kafka și de ce a fost interpretat Hemingway, iar operelor lui Janáček le-a fost schimbat finalul. Este o trecere prin lumea romanului modern, prin gândurile și dorințele autorilor de atunci și prin concepțiile celor care le-au moștenit opera. Ca întotdeauna, scriitura este curată, sprintenă, bogată în referințe bibliografice și nelipsită de umor. Ca întotdeauna, despre orice ți-ar povesti, Kundera reușește să te fascineze, să te intrige, să te facă să cauți muzica lui Janáček, să citești proza scurtă a lui Hemingway, să îi recitești pe Kafka și pe Flaubert într-o nouă lumină.

Uneori intenționat, alteori doar supuși modelelor timpurilor, cei care au prelucrat moștenirea artistică a marilor oameni de artă au alterat conținutul și atmosfera creată de aceștia. Argumentele lui Kundera, îmbrăcate în opinia sa bine structurată, dau naștere unui eseu care se întinde dincolo de granițele artei. Ce este amintirea și cum o gestionăm? Cât mai este adevăr sau realitate?

Când studiem, discutăm, analizăm o realitate, o analizăm așa cum apare ea în mintea noastră, în memoria noastră. Nu cunoaștem realitatea decât la timpul trecut. N-o cunoaștem așa cum e în momentul prezent, în momentul în care se petrece, în care este. Or, momentul prezent nu seamănă cu amintirea lui. Amintirea nu e negarea uitării. Amintirea este o formă a uitării. (Milan Kundera - Testamente trădate)


luni, 14 ianuarie 2013

Marea

Apa a fost limpede doar pentru câțiva pași făcuți nesigur la mal. Apoi a devenit tulbure, pietrele m-au luat prin surprindere și m-am obișnuit să înot fără să pun întrebări. Curenții, reci sau calzi, m-au dus unde au vrut. Am continuat să înot, fără să-mi mai amintesc cum arăta țărmul. Ce era să fac? Stiu sigur că la un moment dat mă voi îneca, dar până atunci mă pot bucura de adrenalina care îmi curge prin vine. De întâlnirile întâmplătoare cu alți înotători sau cu vapoare ieșite în larg. De soarele care-mi arde umerii, căci eu înot cu ochii în soare, cu fruntea în vânt. De sloiurile de gheață care se formează iarna, de fulgii mari de zăpadă care mi se topesc pe față, de locurile noi care-mi ies în drum și de cele atât de familiare pe care le port cu mine.

Înot încet, nu depășesc pe nimeni. Competiția nu e pentru mine, poate de aceea schimb rar și stilul. Mi-ar plăcea fluture, să zbor peste valuri, dar grația mea nu știe decât broască. Îi admir pe cei care trec în zbor pe lângă mine și uneori mă lupt să mă însoțesc cu ei. Cu unii reușesc, cu unii nu, dar timpul petrecut împreună merită mereu efortul. Am pierdut oameni dragi în valuri. Am plâns până am crescut nivelul mării și am vrut să mă înec, dar valurile m-au ținut deasupra și a trebuit să înot mai departe.

Nu știu niciodată cum se va schimba vremea. De mâine va fi furtună sau arșiță, de-mi va fi calea luminată de stele sau mă vor lovi fulgerele. Înot mereu cu fața spre soare, sperând că va fi bine.

duminică, 13 ianuarie 2013

Iarnă albastră

Mi-e dor să curg:
Lângă tine un gând,
Lângă mine un pas.
Mi-e dor să zbor:
Lângă tine râzând,
Lânga mine popas.
Un copac prinde rădăcini,
Un fluture învaţă să zboare,
Aici, acum e o clipă ce moare!

vineri, 11 ianuarie 2013

Portret (XVIII)

La capătul celălat al unghiilor roșii, lăcuite îngrijit și rotunjite cu migală, stă o haină ponosită de iarnă. Culorile i s-au șters demult, rosăturile au apărut pe la mâneci și vreo două molii s-au înfruptat dintr-un colț de guler. Totuși, un fular gros, colorat și lucrat de mână ascunde mare parte din defectele ei. Poartă cizme îndoite de timp, lustruite frumos și impecabil de curate. Și-a învârtit o buclă și o umbră de ruj încă îi mai stăruie pe chipul încercănat. Nu e frumoasă, nici elegantă, dar cochetăria ușoară îi dă un aer aparte. O luptă urâtă se duce între ea și timp.

Pentru cine se îmbracă femeile? Nu, nu pentru alte femei, așa cum zic unele guri care încearcă să transforme femeia într-un animal de pradă, sângeros și capabil de orice. Nici pentru a urca pe scara socială, a prinde un post mai bun sau un bărbat mai bogat. Nici chiar pentru vanitatea unei oglinzi care le arată frumoase, în bătaia soarelui de dimineață. Femeile se străduie pentru un el pe care-l așteaptă în fiecare seară. Dacă știe drumul sau nu, depinde doar de el, dar femeia așteaptă cu stăruință, aranjată cu grijă. Își ascunde dorul sub un strat de pudră, își parfumează părul ca o discretă întâmplare și își impune un regim drastic pentru a fi pregătită. Poate în seara asta vine. Nu-și va ierta niciodată dacă întâlnirea lui o va găsi nepregătită.

marți, 8 ianuarie 2013

Ion Minulescu - Primăvară inutilă

Sufocată de viaţa cu program
Şi de-acelaşi "va urma" cotidian
Al savanţilor cu barbă, cu şoşoni şi ochelari -
Pedagogi şi profesori octogenari
De algebră, geografie şi pian -
Primăvara
A izbit cu pumnu-n geam
Şi-a fugit din pension
De la "Notre-Dame de Sion".

I-am citit isprava-n calendar
Şi-am pornit îndată după ea
S-o-ntâlnesc în Cişmigiu
Sau la Şosea,
Cum făceam alt'dată-n fiecare an,
Când eram şi eu ca ea - un licean
Cu frecvenţa cursurilor pe... trotuar...

Dar de data asta, nu ştiu cum,
N-am dat nici măcar de urma ei pe drum....
Poate n-am mai cunoscut-o eu...
Poate drumul ei şi drumul meu
S-au schimbat de mult,
Şi-acum
Nu mai fac acelaşi drum...

Sau pe drumul de la Ateneu
Până la Şosea
Şi hipodrom
Primăvara n-a-ntâlnit în capitală nici un om
Să-i ureze ca pe vremuri "bun sosit".

Şi probabil că de ciudă în oglindă s-a privit,
Şi-a dat seama c-a visat,
C-a spart geamul doar în vis
Şi că visul evadării n-a fost vis adevărat!...

Primăvară, primăvară,
Inutila mea fecioară,
Nu cumva te-ai sinucis?...

Notă: Să fie iarnă, frumoasa mea albă cu păr înghețat în flori..

duminică, 6 ianuarie 2013

Sabrina (1954)

Ce film mai bun pentru un început de an decât povestea Cenușăresei? Și nu cu orice fată, ci cu Audrey Hepburn într-o variantă tânără, cochetă, franțuzească. O poveste modernă și în 1954 și acum, a tinerei fete care fură inima bărbatului bogat, prea ocupat și serios pentru dragoste. O poveste savuroasă care te face să crezi că totul este posibil dacă nu lași viața să treacă pe lângă tine, ci te afunzi în ea, zi de zi, chiar dacă uneori doare atât de rău.

„Don't reach for the moon, Sabrina”, îi spune mereu tatăl ei, iar ea îi răspunde „No, father, the moon is reaching for me.” O lecție numai bună de făcut rezoluție de an nou, de învârtit pe toate părțile și de ținut minte. Cu încredere, totul devine posibil. Sabrina este o lecție de principii, de calitate umană, cu acel parfum specific dragostei care se încăpățânează să nu se dea bătută în fața obstacolelor sociale, convenționale.

vineri, 4 ianuarie 2013

Despre așteptări

Vârsta mea e număr prim, anul care începe se termină într-un fatidic 13, am parcat mașina privind cum îmi traversează alene calea o pisică neagră. Sfârșitul lumii n-a fost în 2012, deși l-au anunțat de multe ori, și nu prea cred să fie nici în 2013. Horoscopul se anunță așa-și-așa, planetele se vor alinia și se vor amesteca, dar cine poate spune cu precizie ceva despre viața mea? N-am purtat nimic roșu la miezul nopții și nici n-am avut bani în buzunare, n-am mâncat pește și nici n-am primit sărutarea corespunzătoare pe fundal de artificii și peisaj cu Empire State Building. Am zis 'Doamne ajută', într-o sufragerie de bloc, sub un bec slab, nicidecum vâsc, am ciocnit și mi-am dorit de toate. Cuprinzător. Să fie.

Nu am făcut listă pentru 2013. Nu am rezoluții aurii, marcate frumos în carnete mereu proaspăt începute. Merg la liber, ca un râu neastâmpărat de munte. Mă pot pierde într-un râu mai mare sau pot rămâne mereu singur, să sting setea turiștilor. Sau mă pot trezi închis într-un tub de beton, ca râurile din Făgăraș. Cine poate ști? Și chiar dacă știe careva, îl rog frumos să nu-mi spună. Vreau să mă trezesc în fiecare dimineață cu nerăbdarea unui copil care îl așteaptă pe Moș Crăciun. Poate am fost cuminte, poate nu. Voi afla. Mi-aduc aminte de Crăciunul care a durat cinci zile. În prima zi, 25 decembrie, am primit cadourile, nu cerute pe listă, ci doar ronțăite de nerăbdare. Apoi, în următoarele patru zile, Moșul a mai trecut ca să mai lase câte o cutie de bomboane Cip (micuțe, colorate, în cutie rotundă de plastic, cu gust parfumat și ușor dulce). Ne făcusem obicei ca primul drum al zilei să fie la brad. Bucuria era din ce în ce mai mare, uitasem cu totul de cadourile însemnate din prima zi de Crăciun și ne extaziam la fiecare cutiuță de Cip. N-am fost dezamăgiți când rezerva Moșului s-a epuizat. Și am învățat că lucrurile bune pot veni și când nu le mai aștepți, așa, ca din întâmplare.

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine