duminică, 30 decembrie 2012

J.M. Coetzee – Miezul verii

Al treilea volum al trilogiei Scene din viața provincială, Miezul verii este un roman autobiografic dedicat vârstei adulte a scriitorului sud-african. Nu este însă acel gen de proză autobiografică scrisă la persoana întâi, în care autorul își lasă frâu liber părerilor personale și divagațiilor filosofice. Este un fel de proză experiment, în care autorul este adus în fața publicului prin intermediul mai multor persoane care l-au cunoscut. O amantă, o verișoară, o posibilă iubire, oameni care au împărțit cu J.M. Coetzee un episod din viața lor. Pe lângă eliminarea subiectivismului, acest gen de proză reușește să contureze o lume întreagă, cu probleme și împliniri, lumea sud-africană a anilor '70, dezbinată de apartheid, de ură, de rasism. Copii ai nimănui, afrikanerii, albi veniți din lumea largă în căutare de noroc și avere, se văd implicați într-o luptă dezgustătoare, la care nu au curaj să nu mai ia parte. Regulile sunt stricte, negrii nu pot fi ajutați sau apreciați, și dezbinarea se întinde încetul cu încetul și în rândul albilor. Unii fug spre tărâmuri libere, alții încearcă să construiască un 'acasă', o familie.

Miezul verii are acea savoare a prozei bine scrise, bogate, ofertante, în care poți regăsi realismul istoriei povestit simplu, prin viețile celor care l-au trăit. Cum funcționează iubirea dincolo de prejudecăți, cum se leagă o familie dincolo de problemele materiale, cum se construiește un destin de scriitor într-o lume care nu dorește așa ceva. Un singuratic, un neînțeles, un om ciudat, ușor de bănuit a fi infractor sau pervers, un poet de cea mai neașteptată speță. Dincolo de toate, un scriitor de premiu Nobel, un nostalgic, un îndrăgostit de o mână de pămând arid și neprietenos.

vineri, 28 decembrie 2012

Despre ani

Sunt unii ani din care îmi pare rău că plec. Îi părăsesc cu inima grea, amintindu-mi toate momentele bune care m-au însoțit, găsind explicații celor neplăcute și motive celor neîmplinite.

Sunt unii ani de care parcă mă bucur să scap. Visez la un început mai bun, la soluții facile pentru toate problemele întâmpinate, la miracole pentru cele care nu au soluții.

Sunt unii ani care-mi sunt indiferenți. N-au știu să mă farmece cu amintiri, nici nu m-au necajit cu supărări. Sunt ani care au trecut degeaba, timp prețios pierdut aiurea cu îndeletniciri mediocre. Mă mint uneori că trebuiau făcute pentru a ajunge la mai bine, dar adevărul este că orice timp netrăit este un timp pierdut.

E momentul să îndes anul care trece în categoria potrivită lui. E moment de bilanț contabil al zilelor bune, din care am scos profit, și de calcul al plăților făcute din zilele anoste, risipite. Trebuie să număr împliniri și regrete, să aleg dorințele bune pentru 2013 și să-mi concentrez energia spre a trăi cu entuziasm fiecare dintre cele 365 de zile care vin. Să ne iasă profitul cât mai mare.

miercuri, 26 decembrie 2012

luni, 24 decembrie 2012

Portret (XVII)

Mereu în pragul ușii, a întâmpinare. Mirosind a toate cele bune, a cozonac, a chimen. Cu șorțul curat, prăfuit de făină, cu basma albă, cu doar o șuviță rebelă de păr scăpată de sub ea. Cu mâinile calde și înroșite de frământat, cu ochii sclipind de bucurie, cu cel mai luminos și mai frumos zâmbet. Cu brațele larg deschise, a îmbrățișare. Spui doar trei cuvinte care îmi schimbă lumea, trei cuvinte pe care le port în suflet de când mă știu, trei cuvinte fără de care n-aș fi putut respira: "A venit copilul!"

duminică, 23 decembrie 2012

Despre vacanță

Nici un loc de muncă sau activitate profesională nu a beneficiat vreodată de o plănuire mai minuțioasă decât o vacanță. Fie că este vorba de o zi sau un an, vacanța cere resurse impresionante de imaginație, logistică și bani. Nu dă bine să nu ai ce povesti la final, așa că implicând soacra, sarmalele, zăpada sau turismul urban, vacanța trebuie să se transforme într-o poveste.

Ce veți face în aceste zile de sărbătoare pentru care vă pregătiți de cel puțin câteva săptămâni? Pe care drum veți porni și câte vă vor duce bagajele? Vă doresc să vă iasă o poveste frumoasă, numai bună de povestit nepoților, prietenilor, vecinilor, colegilor. Să vă iasă cu belșug și drumuri curate, cu zâmbet, cu drag. Și dacă vă face plăcere, povestiți-ne și nouă.

vineri, 21 decembrie 2012

Crinul

by Tams


lily:
out of the water...
out of itself
('Lily' by Nick Virgilio)

marți, 18 decembrie 2012

Vârsta îndoielii

Copil fiind, încercam mereu, cu prea mult curaj, aproape orice îmi trecea prin cap. Cu planuri bine stabilite și minuțios organizate, pășeam în vârful picioarelor, alegând doar porțiunile de parchet care nu scârțâiau, spre a lua cu asalt cămara în timpul orelor de somn. Construiam piramide cu echilibru precar, din scaune, cărți, perne și orice altceva aveam la îndemână, și mă cățăram în vârful lor pentru a ajunge la vreun obiect interzis. Am mușcat sănătos din săpun pentru că mirosea frumos și m-am tuns singură, ascunsă sub pat, pentru că reușisem să fur foarfeca de croitorie. Eram plină de idei și aveam mereu curajul de a le pune în practică.

Pe măsură ce am înaintat în vârstă, am început să învăț ce doare, ce nu e frumos, ce supără, ce jignește și curajul meu de a mă avânta în noi aventuri a început să scadă. Exista brusc o listă a pericolelor posibile, existau riscuri și efecte nedorite. Am aflat ce înseamnă eșecul, dezamăgirea, suferința și planurile mele au fost tot mai puțin îndrăznețe. Dar descoperirile tinereții mi-au dat suficient entuziasm cât să mă mai pot bucura de experiențe noi. Am ajuns în locuri doar visate, am învățat să înot, să merg cu bicicleta, să conduc o mașină și o motocicletă, să schiez, să-mi urmez dorințele extravagante, să port aparatul de fotografiat de gât peste tot, să urc munți cu plăcere. Sigur, nimic nu a mai ieșit perfect, ca în vremurile copilăriei. Dar au ieșit toate suficient de bine cât să mă pot bucura de timpul respectiv.

Și am ajuns din nou la o vârstă de saturație interioară. Curajul meu a mai scăzut un pic, pentru că am văzut oameni dragi suferind și am înțeles că nimic nu durează cât ne-am dori. Prudența, bat-o vina, mă împiedică de la gesturi necugetate îndelung, neanalizate profund și nesocotite ceasuri întregi. Societatea mă oprește și de la puținele pe care le-aș mai putea face, pentru că n-ar da bine, s-ar interpreta greșit sau, cel mai des, ce-ar spune lumea dacă le-aș face. Lista de riscuri crește în fiecare zi, forța mea de a mă lupta se evaporă ca roua.

Ne oprim la un moment dat și ne zicem că am făcut destul, că la vârsta noastră ar trebui să ne odihnim, să ne bucurăm de viață. Dar nu mai avem curaj să ne bucurăm de ea. Ne numărăm anii, ca avarul banii și ne zgârcim pentru o zi. O zi în care să transpirăm urcând un munte, o zi în care să ne înghețe nasul pe o pârtie, o zi în care să ne suim în mașină și să conducem șase ore ca să vedem 10 minute marea. Suntem prea bătrâni ca să mai învățăm lucruri noi și ni le răsucim pe degete pe cele câteva pe care am apucat să le învățăm. Nu mai dansăm, nu mai mergem la concerte, nu mai ieșim la restaurant, nu mai pierdem nopțile, nu ne mai cumpărăm lucruri care nu ne trebuie. Ne mulțumim cu ce am avut, cu ce am trăit, predăm ștafeta copiilor fără a ține seamă că, de fapt, nu trebuie să renunțăm la nimic. Ne ascundem în spatele unui confort incert și nesatisfăcător. Ne piere curajul, încrederea în propriile forțe. Nu îmbătrânim, ne lăsăm păgubași.

duminică, 16 decembrie 2012

Reţeta

Se ia o dorinţă şi se scrie pe o bucată de hărtie. Se adaugă puţină speranţă şi o scurtă evaluare a cuminţeniei de peste an. Se învârte în imaginaţie până se conturează dorinţa colorată, zornăitoare sau dulce. Apoi se împachetează cu grijă hârtia şi se trimite la Moşu’. Nu în Laponia, ci la Bucureşti, un loc la fel de îndepărtat şi de misterios. Acolo, într-o fabrică ciudată numită firmă, ajutoarele Moşului citesc fiecare câte un bilet şi transformă dorinţele în realitate. Sau măcar încearcă. Nu, nu pot face minuni, dar vor adăuga lângă dorinţă un gând bun. Şi vor învârti în imaginaţie portretul unui zâmbet de copil care va constata că a fost mai cuminte decât crezuse şi pe lângă jucăria dorită, Moşu’ i-a pus şi ceva dulce, în hârtie foşnitoare. Ba chiar şi o pereche de şosete.

Anul acesta am primit dorinţe. Şi sper că vom putea dărui zâmbete.

vineri, 14 decembrie 2012

Francis Scott Fitzgerald – Blândețea nopții

"Când ești singur, cu trup și suflet, constați că te scufunzi tot mai mult în singurătate, și singurătatea atrage după sine tot mai multă însingurare."

Blândețea nopții este o poveste de dragoste neobișnuită, între un pacient și medicul său. Este o poveste de viață clădită pe începutul complicat și fastuos al secolului XX, împletită cu personaje pline de romantism și exhuberanță. Fascinant ca o hipnoză, romanul este mai puțin despre doctorul Diver și nodurile vieții sale și mai mult despre legături umane create din absurd și imposibilitate. Despre boală, patimă, iubire, aspirații și multă întâmplare.

Descriptiv ca toate romanele lui Fitzgerald, Blândețea nopții vorbește despre societate, cultură și moștenire, despre bani și carieră. Stilurile de viață ale americanilor și europenilor se amestecă în căutarea și definirea bunului gust, a eleganței, a modei. Tabere adverse sau prietene, cu toții se confruntă cu aceleași probleme și sunt supuși acelorași defecte. Blândețea nopții este un peisaj mereu actual.

luni, 10 decembrie 2012

Zăpada

Norii s-au îndurat și au cernut zăpadă. Întâi peste zeii munți, apoi și peste noi ceilalți, muritorii. Plănuitul, aventura drumului și bucuria reîntâlnirii fac suportabilă așteptarea. În fiecare an, mă întorc cu drag la zăpadă.


vineri, 7 decembrie 2012

Portret (XVI)

Sunt cutele adânci, cele care-ţi încep la rădăcina nasului şi urcă trufaş spre linia părului. Sunt pomeţii care se ascut, încercând să răzbată prin piele. Sunt ochii negri, întunecaţi de gene frumos curbate, o amintire a zilelor bune. Sunt mâinile julite, frământate, calde. Sunt toate acele semne care-mi spun că ai pierdut ceva. Poate încrederea, poate şansa, poate doar nişte timp, dureros şi lent. Îmi spun toate că sunt incapabil să ajut, îmi trâmbiţează neputinţa. Şi e adevărat. Nu pot decât să-ţi trimit o privire, să îndrept cu ea cutele, să mângâi pomeţii, să presar puţină lumină în ochii tăi frumoşi, să strâng mâinile calde dureros de tare, până când toate semnele şi cauzele care le-au adus vor pleca.

luni, 3 decembrie 2012

Lucian Mănăilescu - XXXI

Fotografiam mereu
ziua de mâine,
pe care o pândeam îndelung,
așteptând să răsară
cel mai blând soare,
să înflorească
cel mai înmiresmat cireș
cu cea mai frumoasă gheișă
plutind peste Japonia surâsului tău
ca un fluture galben,
tandru de galben,
pierdut printre amintiri
la developare...

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine