miercuri, 30 noiembrie 2011

Turist la Fontainebleau

sursa foto: wikipedia.org


sursa foto: wikipedia.org

Notă: Cer iertare că nu sunt fotografiile mele, sunt un turist relaxat, fără aparat de fotografiat.

duminică, 27 noiembrie 2011

Celelalte Cuvinte - 30 de ani

Mă simt un pic stingheră printre cunoscători, dar pentru mine a fost un început. Cu ruşine recunosc că am cunoscut Celelate Cuvinte abia când au împlinit 25 de ani, la concertul de la Teatrul Național. Împlinisem şi eu niște ani cu câteva zile în urmă şi m-am simţit cumva mai importantă. Mi-am regăsit fiecare clipă a vieţii mele în fiecare perioadă a cântecului lor. Nu știu câţi „începători” erau în sală, dar magia „avansaţilor” te cuprindea de la intrare.

Sunt convinsă că se avansează rapid în arta de a-ţi plăcea Cuvintele. Este mai mult decât muzică, este o stare de spirit, o experienţă. Şi ca orice experienţă trebuie trăită în stil propriu. Adunarea era atunci pestriţă. Tineri cuprinşi de euforia rockului la cei 15 ani, trăind cu frenezie şi coagulându-se ca grup distinct de orice; veterani plescăind satisfăcuţi la amintirea tinereţii, a vremurilor bune, a iubirilor fără sfârşit şi fără urmări; oameni tineri cu serviciu rigid, serios şi plicticos care-şi scot la iveală sufletul în faţa celor care le știu secretul. Oameni cu trecut, cu viitor, oameni care trăiesc o clipă în comun şi împart intimitatea unei senzaţii. Muzică bună, o sală întreagă în picioare, duioşie, dor şi fărădelege.

Înţeleg în astfel de momente cum reuşeşte artistul să trăiască din dor şi emoție, cum îl arde sufletul dacă nu este cu cei ce-l iubesc şi cât de multe primeşte de la aceştia. Este un drog puternic, dar sănătos. Înteleg în acelaşi timp, cum un mediocru fără talent poate fi pentru o noapte, cel mai frumos fluture, chiar dacă pentru asta a trăit în coconul lui nişte ani buni, până când cineva l-a adus la lumină.

Îmi permit un sfat de „începător” în ale Cuvinţilor: ascultaţi-i! Dacă vă plac veţi fi fericiţi, dacă nu, câştigaţi entuziasmul celor din jur. Oricum ar fi, un concert Celelalte Cuvinte vă aduce pe drumul cel bun, vă împacă cu voi înşivă şi vă oferă. Dacă puteţi să oferiţi ceva la rândul vostru, să fiţi răsplătiţi înzecit! Pe 8 decembrie 2011, la Sala Palatului, Celelalte Cuvinte susține concertul aniversar de 30 de ierni. La mulți ani!

vineri, 25 noiembrie 2011

În prag de sărbătoare

De câteva zile văd roșu în fața ochilor. Nu de necaz și de-ntristare, ci de multitudinea obiectelor decorative sau utile în preajmă de Crăciun. Reducerile curg, deși marfa respectivă n-a mai fost prin magazine (poate doar la Crăciunul trecut), se face exces de sclipici și lipici și fundițe și globulețe (în general de diminutive). Am văzut pulovere cu etichetă 'Merry Christmas', șosete pentru cadouri, lenjerie tulburător de roșie, mere glasate, brazi la reducere, articole despre ultimele tendințe în materie de design de interior.

Se aude vuind a sărbătoare, a mâncare, a consum. Au revenit la modă cărucioarele umplute cu vârf în magazine. Vorba ceea, ne-o trebui nouă carne și varză murată, dar nu strică niște detergent pentru wc în plus sau, de ce nu, un televizor nou. Aglomerația cuprinde orașul ca ciuma. Nu mai ai loc să arunci un ac și deja regret că bunul gospodar nu a cumpărat cadourile de Crăciun de astă-vară. Prima brumă ne alungă nemiloasă în magazine. Clinchetul vesel al zurgălăilor nu reușește să acopere vaietele populare. E carnea scumpă, globurile chinezești, pensia mică, frigul aprig, norul prea jos și ziua prea scurtă. E aglomerație, trafic, sunt prea puține perechi de cizme măsura 42 și zău așa dragă se scumpește și curentul. Zâmbetul împăcat al omului liniștit s-a dus demult.

Mi-e dor de Crăciunul de-acum niște ani. Mi-e dor să mă sui în maxi-taxi printre sarsanale mirositoare a cârnați pentru două ore de ascultat două manele. Acum am mașină, dar nu mai am unde să mă duc. Mi-e dor să cumpăr brad (molid), să mă tocmesc pentru el și să-l cărăm amândoi: eu vârful și dânsul cotorul. Mi-e dor să-mi julesc mâinile ținând bradul ca dânsul să-l cioplească pe mărimea suportului. Mi-e dor să aud colindele bunicii și mormăielile celorlalți care țineau ritmul fără a ști versurile. Mi-e dor să dorm pe jos, pe un strat generos de pături pentru că suntem prea mulți ca să încăpem în paturi. Mi-e dor să frământ cozonac până îmi învinețesc coatele. Mi-e dor să împachetez cadouri și-apoi să le despachetez tot eu pentru că nu am răbdare să le desfacă destinatarul. Mi-e dor să-i iau ruj bunicii și încă o pereche de mănuși bunicului. Mi-e dor să-i văd lângă brad, zâmbind pentru fotografie.

Nu-mi găsesc locul în nebunia și alergătura orașului. Crăciunul meu a fost, atunci demult. Acum sunt doar focare izolate de sărbătoare. Și prea multă liniște sau prea mult zgomot pentru nimic.

luni, 21 noiembrie 2011

Despre viitor

Mi-e drobul de sare greu. Cred cu tărie în întâmplare, în ciocniri inevitabile ale norilor și în bătăile de aripi ale fluturilor. Mă uit la mine, necunoscut și apropiat, sânge și vise și știu sigur că rezultatul proiectat în oglindă nu-mi aparține așa de mult cum credeam odată. Sunt o sumă, o integrală, o arie. Sunt un ocean de întâmplări, de alegeri, de oameni.

Fac pace cu trecutul ușor, iar cu prezentul sunt prieten. Nu am regrete și știu că mai am multe de făcut, de visat, de descoperit. Viitorul însă mă sperie. Nu-mi fac planuri și stau cu inima strânsă așteptând dimineața. O simt mai acut ca niciodată, simt imprevizibilul cum mă pândește după fiecare zi. Nu mă ajută nici horoscoape, nici stele, nici ghicitoare. Nu mă pot ajuta decât eu și pare mai absurd ca niciodată. De ce tocmai eu, de ce tocmai acum? Fericirea își înfige colții de îndoială în carnea mea moale și fără apărare. Nu, nu mi-e teamă de bătrânețe, de singurătate, de inutil.

N-aș vrea să se mai termine azi. Simt timpul cum fuge și l-aș lega de urechi, să nu-i mai atingă picioarele pământul. Gonește și șuieră ca vântul înaintea furtunii. Pierdut în confuzia zilnică, sunt ca un gândac care așteaptă iarna. Fie aroma prăjiturilor de Crăciun, fie înghețul. Am ajuns într-un punct de echilibru. Furtuna se aude din ce în ce mai aproape. O simt și îmi ascund fericirea în adâncul sufletului hotărât să trăiesc și ultima firmitură. Am mușcat din cel mai dulce fruct. Nu știu ce va aduce mâine, dar știu că ieri va fi amintirea gustului și a parfumului său unic. Pentru totdeauna.

duminică, 20 noiembrie 2011

Milan Kundera - Gluma

Fiecare roman al lui Milan Kundera este o călătorie spre universul interior. O călătorie transpusă în viața unor personaje puternice, în mediul complicat și dificil al Cehoslovaciei bântuită de socialism, răbufniri politice, invazie sovietică și propagandă. Cine suntem noi cu adevărat și cât de mult putem controla din ceea ce ni se întâmplă? Cât de mult ne poate schimba viața o alegere, o clipă de neatenție, o întâlnire?

Construit pe efectul fluture, Gluma este un roman structurat pe câteva personaje ale căror destine au puncte comune. Intersecțiile lor le marchează existența și îi duc la alte întâlniri, ritmic plănuite de un dirijor extern. Vorbind despre credință și încredere, despre dragoste și durere, despre doctrină, muncă și rețele sociale bine definite, despre răzbunare și loialitate, romanul susține relațiile interumane pure, care rezistă trecerii timpului și schimbărilor de viziune. În final suntem doar oameni, dezbrăcați de orgolii, principii, credințe, datorii. Suntem aceiași prieteni vechi, marcați de renunțări și eșecuri, de neputințe și frustrări.

Ca în toate romanele sale, Kundera descrie atent lumea anilor '50-'60, peisajul cehoslovac cu obiceiurile sale și revoluțiile personale stârnite de învolburata perioadă istorică. Ca în toate romanele sale, Kundera își prinde cititorul în cele mai profunde mreje, făcându-l să caute, să proiecteze, să cunoască. Deopotrivă captivant și inteligent, real și apropiat, stilul lui Kundera este imposibil de abandonat.

vineri, 18 noiembrie 2011

Avanpremiera lansării colecției Versace for H&M

Ieri vă povesteam impresiile calde pe care le-am adunat la avanpremiera lansării colecției Versace for H&M. Și cum oricărui pseudo-jurnalist-blogger-inginer îi cade bine o schemă, un desen, o imagine, nu puteam să nu fac și fotografii. Așa că revin cu impresiile colorate adunate de la această manifestare. Se aude prin târg că următorul designer care va colabora cu H&M este Tom Ford. Sunt curioasă dacă va reuși să depășească entuzismul stârnit de colecția Versace.








joi, 17 noiembrie 2011

Femei, femei..

De multe ori invidiez bărbații. Și-au construit o poziție socială neamenințată prea mult de aspect, tendințe, atitudine. Pentru ei e normal să nu știe numele firmei care le-a cusut tricoul, să nu aibă ultimul răcnet de pantaloni, să nu știe cum arată turcoazul și câte culori ai voie să asortezi la o ținută. Sunt social acceptați ca naivi vestimentar și, între noi fie vorba, uneori profită chiar prea mult de această naivitate.

Femeile în schimb.. eh, aici e altă poveste. Obsedate până în măduva oaselor de propriul aspect, suntem îndoctrinate de mici cu ce e frumos, ce se asortează și ce se cade purtat la un anumit eveniment. Semnele de bună purtare nu au ce căuta pe genunchii unei fetițe, iar dacă nu-și cară după ea poșeta minusculă și roz, mama va fi profund dezamăgită de înclinațiile băiețoase ale micuței. Și uite așa se nasc adevărați monștri, cărora nu le sclipesc ochii decât în fața vitrinelor și nu le freamătă urechile decât la auzul numelor marilor creatori. Căci unul e Dior, doar unul Valentino și probabil doi Dolce&Gabana.

Avanpremiera lansării colecției Versace pentru H&M în România a avut loc aseară într-un mall bucureștean. De astăzi, colecția este disponibilă în vreo două magazine. La evenimentul de aseară au fost invitate 600 de persoane și din fericire în prima jumătate de oră după deschidere nu erau decât vreo 100. Inaugurată cu fast și șampanie, cu o muzică asurzitoare și cu tot personalul magazinului pe post de manechine vii, colecția poate fi văzută pe site-ul magazinului. Eu n-am reușit s-o văd aseară decât în vitrine, în brațele generoase ale cumpărătorilor și pe casieri. Era imposibil să te apropii de cabinele de probă sau de rafturile alocate colecției. Angajații nu mai reușeau să umple rafturile și în vreo 15 minute apăruse deja primul conflict în grup. În restul magazinului domnea o liniște ciudată, tornada nu lovea decât o zonă destul de restrânsă. Asta până când clientele s-au prins de traseul angajaților de la depozit spre raft și au început să le iasă în cale și să-i despovăreze pe traseu. „Ce-ai luat dragă?” „Ce-am nimerit, ce crezi că m-am uitat?! Văd eu acasă.” Din fericire, produsele se pot returna în 24 de ore, dar cu siguranță va fi coadă și la returnat.

Mi s-a părut curios însă că deși vedeau clar că toate tovarășele lor de magazin cumpără cam aceleași produse, nu se manifesta obișnuitul orgoliu care distruge orice prietenie când două femei sunt îmbrăcate la fel. Capabile să detecteze dușmanul care poartă pantofi identici de la 100 de metri, aseară nimeni nu sesiza cei 99 de dușmani care cumpărau aceleași lucruri. Ba chiar unii invitați mai șmecheri participaseră la alte avanpremiere sau lansări și afișau încă de la coada de la intrare articole din colecție.

Femeia e o specie fascinantă. Se autodistruge repetat din cauza unui coș, a unui rid sau a unui kilogram în plus. E capabilă de sacrificii de neînchipuit pentru cinci minute de oglindire fericită. Pică în depresie dacă sânii nu încep să-i crească la timp și e convinsă de nulitatea vieții dacă nu găsește perechea potrivită de pantofi. Departe de a fi superficială, femeia e intensă, plină de pasiune și dăruire, complicată și perfectă în a respecta un milion de reguli neimpuse decât de ea însăși. Se pierde într-o mulțime de nimicuri și se regăsește într-o privire. Face o mie de lucruri deodată și tot își amintește să-și netezească fusta, să-și verifice machiajul și să-și cumpere o floare pentru birou. Femeia e o bestie dezlănțuită, dar se îmblânzește rapid și temeinic. E în stare să sfâșie un magazin întreg, să spulbere un card și să muncească până la epuizare pentru un zâmbet. Își ascunde fața sub tone de fard și se demască doar când capătă siguranța unei mângâieri. Imposibil de cunoscut, de descifrat sau de înțeles, femeia rămâne iremediabil o nebună.

miercuri, 16 noiembrie 2011

Hibernal de chitară

 

Notă: Până pe 10 decembrie, în fiecare sâmbătă la Biblioteca Națională, găsiți chitara clasică și acordurile ei deosebite. Hibernalul de chitară vă așteaptă.

luni, 14 noiembrie 2011

De ce merg pensionarii cu RATB-ul

Sper că v-ați pus cel puțin o dată această întrebare. Când voi, oamenii muncii, care vă spetiți în fiecare zi cu fundul înfipt într-un scaun și plătiți taxe și impozite ca să le dea ălora pensii, cum ziceam când voi veniți acasă de la muncă sigur sunt mulți pensionari în autobuze și tramvaie. Sigur v-ați împiedicat vreodată de căruciorul pentru cumpărături pe care-l târșâie un amărât înșelat de propriu trup și pedepsit la a-și târî mândria într-un cărucior cadrilat. Sigur n-ați putut să vă odihniți picioarele încă îmbrăcate de mușchi, cu oase negăunoase și încheieturi sprintene. Ei ocupă mârșav toate scaunele în lunga și zilnica lor perindare spre piață. Și ca să vezi nerușinare, și duminica se plimbă dom'le. Cică au prieteni și rude de vizitat și cum nu le ajunge pensia de-o bere în Centrul vechi și nici picioarele de o plimbare cu barca în parc, se deplasează cu RATB-ul în vizită la coana nașă. La un ceai. Păi da, că au case. Au case de 50-60 000 de euro cumpărate pe nimic de la ICRAL. Vă spun eu, se vaită degeaba că n-au bani. Ar putea să-și vândă casele și să se mute în rulote la marginea orașului: nu tu încălzire de plătit, nu tu piață scumpită, nu tu prieteni de vizitat. Și dacă au poftă de o roșie n-au decât să muncească pământul și să o culeagă la toamnă. Nu, nu, nu se mai poate așa. Voi munciți, voi aveți drepturi. Că ăia de-au muncit acum 20 de ani ca să vă țină la școală sunt expirați, da, exact, expirați. Și dacă nu vor să plece (să plece dom'le, unde-or ști!) eu zic să-i eutanasiem. Blând, așa. Cu prima pensie să primească și prima doză de otravă, ca într-un an să se curețe. Nu tu medicamente, cozi la medicul de familie, aglomerație în autobuze. Să aibă muncitorul țării spațiu de relaxare și loc la fereastră. Că doar el muncește.. până la prima pensie.

Dacă sunteți curioși de unde mi-a sărit țandăra, găsiți articolul aici.

duminică, 13 noiembrie 2011

Un gând

Un gând..
O vorbă, un pas,
Atât sunt.
Atât a rămas.

Copiii aleargă,
se joacă şi râd.
Încearcă să meargă.
Dar până când?

Câte întrebări
şi gânduri nespuse
Atâtea păreri
şi vorbe ascunse.

Trăiţi dragii mei,
Trăiţi fără teamă.
În fiece zi
ce-n noapte vă cheamă!

vineri, 11 noiembrie 2011

Bijuteria preferată (leapșă)

Sunt sigură că aveți o bijuterie preferată. Fie că este vorba despre verighetă, lănțișorul de la mama, mașină, mobila din bucătărie, televizorul 3D sau ultimul smartphone, cu toții ne lipim iremediabil de un obiect numit cu drag: bijuterie. Uneori nici nu contează că este un obiect lipsit de preț. O piatră culeasă de pe fundul unui râu de munte în tabăra din clasa a șasea este la fel de bună.

Mă întreb uneori fără ce obiecte nu ies din casă sau nu m-aș vedea supraviețui mai mult de două zile. Sigur, cap de listă în caz de incendiu e pisica, dar totuși aș reveni printre flăcări pentru câteva bijuterii dragi. M-aș întoarce pentru inelul pe care l-am primit în clasa a treia de la sora mamei. Nu că ar fi o avere, e doar argint subțire cu o ghindă ca ornament, dar nu m-am mai dezlipit de el de atunci și avem ceva vechime împreună. M-aș întoarce sigur după ceasul bunicului, o amintire dragă. Întâlnirea cu el a fost ca regăsirea unui vechi prieten. Cum l-aș putea lăsa?! N-aș lăsa pradă focului nici brățara pe care bunica mi-a cumpărat-o când am împlinit 20 de ani. Am umblat tot orașul în căutarea bijuteriei perfecte și a fost extrem de nemulțumită de alegerea mea: o brățară subțire de argint, cu 17 steluțe (nici măcar 20 câți ani făceam!).

Dacă tot m-am întors de trei ori, să presupunem că aș fi cărat câte două găleți cu apă la fiecare drum. Până acum am stins focul și mi-am păstrat cu evlavie toate amintirile, bijuteriile, jucăriile și obiectele folositoare doar la atmosfera poveștilor la gura sobei. Voi de ce obiecte v-ați legat? lunapatrata, teonegura, carmen, sophie, lotusull, SoriN, gangureli?

miercuri, 9 noiembrie 2011

Târgul de bijuterie contemporană AUTOR 6.0








Notă: Pentru reușita acesui gen de manifestări se impune prezența unui prieten și a unei cafele. Această ediție a târgului mi s-a părut mai săracă în expozanți și produse, dar cu materiale de calitate (mult argint și pietre semiprețioase, chiar și aur) și cu prețuri pe măsură. 

luni, 7 noiembrie 2011

Despre Agora (2009) şi oameni

Nu înţeleg, nu înţeleg şi pace de ce microbul puterii face din om cea mai urâtă speţă a regnului animal. Şi asta doar aşa, ca să avem o justificare a caracterului murdar şi a răutăţii inutile de care ne facem mândri peste ani. Suntem capabili de gânduri, de dragoste, de frumos. Şi alegem să fim parşivi, cruzi, criminali.

Nu am putut urmări filmul până la final. A trebuit să mă opresc întâi ca să verific veridicitatea faptelor prezentate şi apoi pentru că lucrurile merseseră prea departe şi nu mai vroiam să văd. Nu puteam dormi ştiind că tot ce numim sfânt sunt de fapt doar închipuiri ale unor oameni obsedaţi de putere. Nu vroiam să cred că religia înseamnă doar putere şi avantaje. Aşa că am oprit filmul şi mi-am spus în gând toate vorbele bunicii despre Dumnezeu, despre oameni, despre credinţă. Doar aşa visele mele nu au fost bântuite de umbrele omenirii.

Nu este un film uşor. Nu pot spune dacă e bun sau rău, subiectul merită însă atenţie şi o minte deschisă.

duminică, 6 noiembrie 2011

Elena Perseil - EP Privé: Pour ma mère


Nu am reuşit să ajung la prezentarea colecţiei primăvară-vară 2012 a designerului Elena Perseil, prima care mi-a oferit această experienţă. Dar am urmărit evenimentul în presă şi am deja câteva ţinute preferate (fotografiile sunt preluate de pe site-ul revistei Elle).

sursa

sursa

sursa

sursa

vineri, 4 noiembrie 2011

Portret

Îi alunecau pe corzi într-un chin încordat. Două cute adânci îi stăpâneau fruntea, iar părul răvășit amenința să-l orbească. Într-o neclintire miraculoasă, numai degetele i se mișcau grăbite, concentrate, curajoase. Uneori greșeau, dar nu erau lăsate să se odihnească și trebuiau să repete bucata greșită, obsesiv, până le ieșea perfect. Apoi continuau melodia ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar ele știau și-și duceau umilința în ritmul perfecțiunii. Fiecare deget avea rolul lui bine stabilit și acționa independent, în perfectă înțelegere cu celelalte. Înghețaseră. Se lăsa întunericul și ochii nu le mai ajutau. Degetele începeau să obosească, greșeau tot mai des și erau pedepsite tot mai aspru. Un cârcel a pus capăt melodiei cu un scârțâit puternic. Un trecător s-a întors preț de o clipă, doar ca să le arunce o privire urâtă. Omul și-a strâns mărunțișul din cutia de carton, a învelit chitara într-o cutie căptușită cu mătase roșie și a urcat-o pe umăr. Apoi și-a răsplătit degetele cu moliciunea buzunarelor și a părăsit trotuarul pe care-și petrecuse ziua.

miercuri, 2 noiembrie 2011

Te uită cum ninge octombre..









Notă: Te uită cum ninge octombre, Cum cerne din cerul de fum. Acoperă totul cu umbre. Mi-e un dor nebun de-acel drum.

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine