duminică, 18 decembrie 2016

Scrisoare pentru Moș Crăciun

Dragul meu Moș venit de departe,

  Știu că tu ești darnic și ești bun, dar anul acesta nu vreau să-mi aduci nimic. Nu vreau daruri, nu-mi trebuie nimic nou, nu-mi lipsește nimic. Aș vrea chiar să pleci de la mine cu câte ceva și-ți fac mai jos o listă amănunțită, să nu spui că nu ți-am zis:


  • celulele nefericite care cresc nepotrivit prin corpurile celor dragi mie și celor dragi lor. Ne plăceau mai mult celulele obișnuite, mulțumesc frumos, nu avem nevoie de noutăți, mutații și chestii rare prin medicină.
  • colesterolul. Unora le lipsește, dar la noi acasă avem găleți de dat și poate le suntem de folos. Îl producem intern, bio, mâncând doar legume fierte, deci poți fi sigur că e de calitate.
  • kilometri de parcurs până la cei dragi. Sunt frumoase drumurile, dar ce-i prea mult strică.
  • răutăți, egoism, gânduri urâte, idei proaste, fapte regretabile. Nu ți le mai explic, le știi prea bine, doar le contorizezi tot anul.
  • planuri care nu s-au realizat, cuvinte care nu s-au spus, priviri care nu s-au găsit.
  • dor, atât de mult dor.

Cu mulțumiri anticipate, promisiuni de cumințenie, planuri de bunătate și ceva mirosuri de prăjituri sănătoase,

M

marți, 26 iulie 2016

Secția

Au trecut mai bine de 10 ani de când am intrat prima dată în acea secție Spitalului Municipal. Eram blocată. Refuzam să cred că este altceva decât un vis urât și mă străduiam să nu văd nimic, să nu miros nimic, să nu aud nimic, să nu-mi amintesc nimic. Intram în fiecare zi, dar era mereu pentru prima dată. Acum, după 10 ani, pot să recunosc că deși nu-mi amintesc mai nimic, m-am rătăcit acolo.

Prima dată m-am întors după 3 ani, cu inima cât un purice, conștientă că și alte sfârșituri au început acolo. Am tremurat, am bravat, am fost crudă, încercând, din nou, să nu admit că lucrurile se pot întâmpla și altfel decât îmi doresc eu.

A treia oară, un telefon m-a smuls dintr-o zi însorită: "Vino și ia-mă, sunt la urgență, etaj 3". Nu mi-a trebuit mai mult. Știam prea bine ce înseamnă etaj 3. Știam prea bine că acolo nu se întâmplă nimic bun, iar când am ajuns pe vestitul etaj și i-am văzut sângele șiroind pe picior, mi-am înfipt unghiile în pumn și m-am luptat cu zeul secției. L-am provocat, l-am urât, l-am implorat. M-a învins încă o dată. 

A patra oară voi trece pe acolo mâine. Mă voi îmbrăca urât, sfidător de urât, aș putea să și put, nu mi-ar păsa mai puțin. De data asta îmi voi aminti tot. Voi inspira adânc și voi privi și prin pereți dacă va fi nevoie. De data asta nu va vedea că sufăr și nici un om drag nu va fi în preajmă. De data asta n-am să-l las să mă doboare lovind în cei pe care îi iubesc. De data asta, sunt pregătită de luptă, pregătită să mă regăsesc și să ies de acolo împreună cu tot ce a luat din mine în acești 10 ani.

sâmbătă, 25 iunie 2016

Drumul

Iubesc drumul pe care se aud pașii tăi. Nu vreau niciodată să ajung la destinație, iar oboseala, oricât ar fi de multă, e doar un semn că sunt acolo, vie, fericită.

Iubesc crengile care-ți mângâie părul și vin apoi să împartă îmbrățișarea cu mine. Le păstrez mirosul crud, de verde amestecat cu soare, le las să-mi tatueze pe față contururile tale.

Iubesc norii care te apără de soare și soarele care te apără de frig. Le cânt să-ți iasă-n cale și să-ți fie mereu prieteni.


marți, 15 martie 2016

În liniște

Tac. Pisicile dorm, vecinii nu sunt acasă, televizorul e închis. Doar undeva departe se aude încet un glas de rock și, ocazional, trece câte un tren. Îmi scriu lista de cumpărături, silențios, cu creionul: roșii, salată, cartofi.. Telefonul mă întrerupe pentru o clipă. Nu era nimeni, se descărca. Portocale, mere.. Îmi întind picioarele dureroase, alegând o poziție mai bună. Am fost la sală azi, în căutarea formei perfecte. Îmi doresc să fiu perfectă. Nu atât frumoasă, cât perfectă. Nicicum cea mai dintre cele mai, doar perfectă. Să am greutatea și forma perfectă, să fac lucruri interesante, să am o viață care merită povestită, să am zâmbetul perfect și replica perfectă, să pot întreține conversația perfectă, provenită, firește, din inteligența perfectă. Să fiu sănătoasă, puternică, rapidă. Cum vă spuneam, într-un cuvânt, perfectă.

Ardei, cereale, mozzarela... Ei bine, nu-mi iese. Nu mă îngraș, dar nici nu reușesc să mă modelez în forma perfectă. Nu tac, dar nici ce-mi iese pe gură nu e conversația perfectă. Pentru restul, probabil mediocru ar fi termenul potrivit dacă aș dori să-l definesc perfect. Nu, nu-mi iese. Nu am talente artistice și nici memoria talentelor altora. Nu fac sporturi extreme, nu am pasiuni deosebite, nu am o carieră. Spanac, iaurt, migdale.. N-am o viață de invidiat sau de povestit, nu le știu pe toate și nici nu reușesc să termin un maraton.

Pisica începe să sforăie. Normal, ce-i pasă, ea n-are motive de îngrijorare. Dungile sunt la locul lor, pufos e, somn cât cuprinde și mâncarea nu-i lipsește niciodată. În plus, nici că s-a mai văzut pisică să se creadă altfel decât perfectă. Aș putea să-mi mai iau niște lămâi. Nu, nu ajută la perfecțiune, pentru salată. Nu-mi aduc aminte să fi fost vreodată perfectă. Inițial nu eram deloc, iar când am prins de veste de existența mea devenisem deja 'altfel'. E tot un fel de imperfecțiune, dar mascată, pentru a nu nenoroci prea tare sentimentele adolescentice. Așa că eram altfel și mă împăcasem cumva cu ideea. Apoi, cu timpul, am început să devin imperfectă: prea slabă, prea băiețoasă, prea entuziastă, prea nerăbdătoare, prea împiedicată, prea lentă, prea puțin inteligentă, prea timidă, prea cuminte, prea departe de forma ideală, prea fără perspective, prea plictisitoare, prea obositoare, prea săritoare, prea cicălitoare, prea împrăștiată. N-am atins perfecțiunea în nici un domeniu, deși, drept să vă spun, am învățat multe. Tind să cred că asimptotic tind la perfecțiune.

Mai trece un tren. Pun lista în geantă și îmi iau o carte. Mâine mă duc iar la sală, apoi cumpăr ingredientele de salată și încerc din nou să mă reinventez.

marți, 2 februarie 2016

Portret XXXIII

Aștept de vreo 10 minute la ușa cabinetului. Încep să mă întreb dacă nu cumva am greșit ușa pentru că este singura unde nu este nimeni. În jur, asistente îmbrăcate în turcoaz, medici cu halat alb peste haine scrobite, pacienți încotoșmănați de iarnă. Mă deschei la gât să mai alung tensiunea. Nu-mi plac medicii și nu-mi place să-i vizitez. Mă simt ca la școală când eram ascultată și nu știam lecția. În sfârșit cineva se apropie de ușa mea. Răsuflu ușurată, este o doamnă în blugi, încotoșmănată în palton ca și mine, grăbită și totuși coafată drăguț. Poate de ea o să-mi placă. Mă invită în cabinet după ce a scăpat de palton și a făcut rost de un halat alb. Își cere scuze pentru întârziere și mai câștigă niște puncte. Apoi mă întreabă care mi-e problema și le pierde pe toate, ca orice medic care mi-a stat vreodată în față. Mă bâlbâi, mă pierd, îmi spun necazul.

 "Aha", zice doamna și notează pe un caiet. "Dureri de stomac? Greață?"
 "Nu", mărturisesc sfios, jucându-mă cu fularul.
 "Deci nu vă doare stomacul?! Hm..", și mai notează ceva. "Alte probleme de sănătate? Am înțeles de ce ați venit la mine, dar vreau să știu ce alte probleme mai aveți."
 "Păi n-am altele..", mă pierd eu cu firea.
 "Părinții?"
 "Ce-i cu ei?", îndrăznesc să bângui, convinsă că vor fi convocați la o ședință.
 "Au boli cronice?"
 "Nu.. tata are colesterol mare."
 "Și mama?"
 "Mama n-are."
 "Aha", zice doamna și notează din nou.

A umplut o pagină de caiet studențesc. Mă privește peste ochelari cu neîncredere. Pare că-i ascund ceva. Îmi feresc privirea când ajunge la întrebări de genul "mâncați regulat", "faceți mișcare", "cât de des vă duceți la baie". Notează tot cu o hărnicie fantastică. Roman foileton mă face. Sunt convinsă că trebuie să-și noteze, dar asta nu mă face să mă simt mai puțin ca la interogatoriu. Într-un final se oprește din scris, cugetă și începe să înșire o listă lungă de analize, ce trebuie să mănânc sau să nu mănânc înainte de fiecare, cu ce pastile trebuie să mă pregătesc pentru analize și câtă apă în câte ore trebuie să înghit. Când a ajuns la final am uitat de mult începutul. Nu recunosc nimic și aprob din cap totul, ca un elev care minte că a înțeles demonstrația. Sigur, sin(a+b) e fix cât ziceți dumneavoastră, am înțeles. Mă ridic să ies, merg cu spatele spre ușă și aprob în continuare tot. Gata, am scăpat. Mă așez transpirată pe scaunul pe care am așteptat să intru și trec mental în revistă instrucțiunile. Am ratat cam jumate, dar tot mi-a mai rămas ceva. Mă trece un fior rece pe șira spinării gândindu-mă că mă voi întoarce cu temele nefăcute.

Medicii mă sperie. Foarte rar găsesc câte unul dornic să-mi explice, zâmbitor și aducător de liniște. Cei mai mulți mi se par niște generali în rezervă sau niște pedagogi care știu sigur că ai comis o prostie. Din păcate, pic cu brio la toate capitolele prevenție: muncă de birou, mișcare pe sponci, mâncat neregulat, o alură suspect de slabă și un colesterol suspect de mare - moștenire de familie. Așa că în fața declarațiilor mele sprâncenele se încruntă și foile se umplu. Apoi mi se recomandă să-mi dau două palme și să încep să trăiesc sănătos sau, în unele cazuri, să consult un alt doctor. După ce termin cu vizitele și investigațiile, colesterolul meu a mai crescut câteva zeci de unități, pe fond nervos de data asta.

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine