duminică, 31 august 2014

Forrest Gump (1994)

Pentru că citatul acesta mi-a mers la inimă mai mult ca orice altceva: "Me and Jenny goes together like peas and carrots." Nu, nu trebuie să fim ca două boabe într-o păstaie, putem face un ghiveci gustos și fiind fiecare altă legumă.

Revedeți filmul, dacă aveți ocazia. Sunt multe de învățat din el și ar fi păcat să le ratați. E doar un film, cea mai ușoară formă de a învăța.

vineri, 29 august 2014

Operaţie pe cord deschis

Aţi avut vreodată curiozitatea să căutaţi astfel de imagini? Să vedeţi cum inimi însângerate şi deloc asemănătoare cu cele din ilustraţiile cu grăsunul Cupidon sunt manevrate de mâini în mănuşi de cauciuc. Să le vedeţi expuse, uscându-se sub fascicului puternic de lumină, primind contactul rece al oamenilor cu mască.

Unii oameni aleg să trăiască aşa, cu inima expusă urât unei operaţii continue. Fără anestezie. Îşi deschid pieptul de bunăvoie şi se lasă pipăiţi direct pe cord. Şi scuipaţi tot acolo. Se lasă mângâiaţi de soare şi bătuţi de grindină, aşteptând mâna care va aduce mângâiere (fără a purta echipament de protecţie). Sunt unii oameni care nu ştiu să-şi împacheteze inima în învelişul frumos al cărnii, care nu ştiu sau nu vor să afişeze perspectiva valentiniană a inimioarelor cu cel mai frumos contur. Oameni care se arată aşa cum sunt, o bucată boţită de carne, plină de sânge, pulsând în ritmul propriu.

Ceilalţi îi privesc curioşi, ca pe ciudăţenii ale naturii. Sau le aşteaptă în tăcere decesul.

duminică, 24 august 2014

SMS

Țârâitul pătrunzător, însoțit de lumina intermitentă a telefonul o smulseră pe Miruna din vise. Fără să deschidă ochii, întinse mâna și pipăi după telefon. Se stinsese între timp și pentru o clipă se întrebă dacă mai merită oboseala. Probabil era vreun e-mail aiurea de reclamă. O senzație urâtă o împunse în dreptul inimii și aprinse totuși telefonul: "Sunt la mare. Vamă. Vino." În colțul ecranului ochii lui zâmbeau într-o fotografie făcută de ea cu mulți ani în urmă.

Se dădu buimacă jos din pat și se izbi dureros de ușă. Adunându-și tot curajul, aprinse lumina și înfruntă gresia rece din baie. Își schimbă hainele fără a le da atenție, gândindu-se doar cum să ajungă mai repede. Se uită la ceas în fugă, în timp ce-și încălța tenișii. Unu fix. Mă iubește, gândi Miruna și ieși ca vijelia pe ușă.

La 5 era deja în Vamă, printre zorii mijind ai unei noi zile. Condusese fără pauză, fără gânduri, murmurând o rugăciune ca pentru sine. Sper că ești bine.. Să fii bine, da? Parcă mașina aiurea în primul tufiș liber care-i ieși în cale, scoase telefonul și îi dădu un mesaj. Sunt în Vamă. Unde te găsesc? Dar confirmarea de trimitere nu veni și Miruna intră în panică. Poate doar n-are baterie. Poate doarme și nu trebuia să vin. Porni la întâmplare prin satul pe care nu-l mai văzuse de șapte ani. Vile noi, terase, oameni adormiți, oameni cântând, oameni vomitând. Cam același peisaj, așteptând răsăritul. Trecu în revistă fiecare terasă încă deschisă, fiecare grup îndreptându-se spre plajă. Nu era nicăieri. Făcu o tură printre corturi, găsi vreo câteva ca al lui, dar niciunul în care să fie și el.

Telefonul refuza să trimită mesajul. Miruna se îndreptă spre un foc întârziat de pe plajă, unde câțiva petrecăreți întâmpinau soarele cu bere și hainele din seara precedentă. Aveau o chitară și zdrăngăneau idiot. Nu avea cum să fie cu ei. Miruna îi depăși grăbită. Se întoarse spre sat, hotărâtă să mai ia la rând terasele și parcările. N-a apucat să iasă pe asfalt. L-a recunoscut imediat, adus de spate, ținându-se de burtă, cu privirea rătăcind a rău. Din doi pași a fost lângă el, la timp să-l prindă prăbușindu-se și vomând pe ea. I-a ținut fruntea, a acoperit cu nisip voma, i-a șters transpirația care-i curgea pe față. I-a adus apă și s-a rugat cu cerul și cu pământul pentru o lămâie. A mințit că e însărcinată și s-a jelit până a căpătat-o, deși fata de la terasă n-a crezut-o și apelativul 'curvă' a planat în urma ei. L-a susținut până la cort și l-a ajutat să intre, să-și scoată tricoul și pantofii și să se bage în sac. L-a învelit și a așteptat în fața cortului până când i-a auzit sforăitul familiar.

Soarele urcase demult deasupra orizontului și cortul se înfierbântase. A ieșit palid, transpirat, abia ținându-se pe picioare. Miruna i-a întins o sticlă cu apă cu lămâie. Ce vrei? Mă urmărești? Cine ți-a spus că sunt aici? I-a împins mâna cu sticla de apă și s-a încruntat străbătut de un nou val de greață. Tu mi-ai spus. Sigur, eu... Vrei un ceai? Nu vreau nimic, lasă-mă în pace. S-a așezat lângă ea, adunându-și genunchii sub bărbie. Multă vreme n-au zis nimic. Apoi el s-a ridicat, și-a pus un tricou curat și a luat-o spre sat. Mă duc la un ceai, vii?

S-au așezat la o terasă și au comandat ceai verde și limonadă. După ceva timp el îndrăzni s-o privească. Avea cearcăne și mirosea urât. Tricoul și blugii aveau niște urme urâte, era ciufulită și trăgea de nas aiurea. Nici tu n-ai avut o noapte prea bună, ai? Îi aruncă un zâmbet. Am cam băut azi-noapte și am mâncat niște mici înainte. Nu cred că au fost prea proaspeți. E sfârșit de sezon, trebuie să consumăm tot, nu? Știi că mi-e rău imediat.. Știu. M-ai speriat. Mda. Scuze. Nu trebuia să vii. Ba da. Trebuia. De data asta nu te-am scăpat pe jos. El zâmbi. Miruna zâmbi. Se întinse peste masă și îl mângâie pe mână. Ești mai bine? Da. Dar tu puți îngrozitor. Hai să-ți cumpărăm un costum de baie și să ardem hainele astea.

vineri, 22 august 2014

Prăbușirea

Uneori suntem penibili. Din teamă, din emoție, din suferință. Uneori ne prăbușim implorând, fără urmă de demnitate, ca un copil rămas fără argumente. Dacă ne-ar arăta cineva cu degetul propria decădere înainte să se întâmple, am refuza să credem că suntem noi. Și totuși, am avut cu toții cel puțin un moment în care ne-am trădat. În care nimic nu a mai fost spus sau făcut așa cum trebuia, așa cum socotisem că vom face. Un moment de prăbușire, de lacrimi, de umilință.

Julian Barnes spunea într-una din cărțile sale: “Nature is so exact, it hurts exactly as much as it is worth, so in a way one relishes the pain, I think. If it didn't matter, it wouldn't matter.” (Levels of Life) Natura este atât de precisă, doare exact la fel de mult cât merită. Dacă n-a contat, nu-ți va păsa. Dar soluția nu e să nu conteze nimic ca să nu suferi.

Sunt dintre cei pentru care a contat și cărora le pasă. Dintre cei care se prăbușesc, încercând să salveze esența și nu aparențele. Dintre acei anti-eroi, cu apariții scurte, pe care nu ți-i mai amintești la finalul filmului. Câți știu cine e Liu, sclava din opera Turandot, care-l iubește pe prinț mai mult decât viața? Nu toți au parte de strălucire, de talent, de geniu. Nu-i priviți cu milă pe cei ce se prăbușesc încercând să fie mai buni decât pot fi.

miercuri, 13 august 2014

luni, 11 august 2014

Cantarul

Uneori doua grame de condimente pot face mai mult ca doua kilograme de cartofi. Stiu prea bine ce nu tin de foame, dar ce-ar fi viata fara un pic de sare, de piper, de busuioc? Sunt zile in care as muri de foame pentru un strop de oregano parfumat. Altele in care nu ma dau dusa fara putina coaja de lamaie. Sunt momente care dureaza un clipit si consuma o zi. Dar merita..

luni, 4 august 2014

Juliet Merida

Prima Juliet cu care am făcut cunoştiinţă mi-a fost împrumutată de nişte prieteni. Cea de-a doua am închiriat-o şi nu-mi pare rău că am plătit pentru serviciile ei. Juliet II mi-a făcut o demonstraţie de forţă de primă clasă şi nu vorbesc de forţa ei, ci de a mea.

Întâi am pornit la vale, cu frânele scârţâind şi părul nărăvindu-se sub casca mov, venită la pachet cu Juliet. Părea uşor, ziceai că te duce vântul şi ai putea chiar să dai drumul ghidonului (nu am încercat totuşi..). Apoi drumul şi-a schimbat brusc dispoziţia şi ne-am trezit pe fundul unei căldări străjuite de pădure. Să fie pădure, ne-am zis, şi ne-am abătut pe o cărare de exploatare forestieră care s-a pierdut adânc în pădure. Şi dă-i şi urcă, şi dă-i şi urcă, cu Juliet ba împinsă, ba trasă până când urcuşul s-a transformat în vale, sângele bubuia în urechi şi o respiraţie fierbinte îmi ardea plămânii. Gâfâiam şi eu şi ea, dar cu fiecare pas făcut ştiam că mai pot unul, şi de-o fi ultimul mai vedem. Au fost momente când Juliet m-a sprijinit, momente când m-a lovit peste picioare şi momente când ne-am agăţat una de alta fără nici o politeţe. Ne-am adunat de pe jos, ne-am zgâriat, dar am mers mai departe, spre razele de soare care ieşeau dintre copaci. Cumva, am putut mai mult, din ce în ce mai mult.

După mai bine de o oră de urcuş, am încercat să ne bucurăm de coborâre. Aproape mai chinuitoare decât urcuşul, cu Juliet panicată lipindu-se de mine, coborârea ne-a încercat mai mult curajul şi coordonarea. Şi toată oboseala ne-a dispărut când am ajuns la râu şi ne-am clătit picioarele urzicate şi anvelopele pline de noroi. De aici drumul a fost o plăcere de Heidi fetiţa munţilor, ea cu roţile bălăcindu-se prin apă, eu sărind din piatră-n piatră. Iar râul ne-a dus la drumul asfaltat pe care-l părăsisem cu două ceasuri în urmă, aproxim 100 m mai departe de locul unde intrasem în pădure.. Dar, uneori, destinaţia e mult mai puţin importantă decât drumul. Iar eu şi Juliet ne vom aminti cu siguranţă de orele petrecute împreună, de cât de mult putem depăşi limitele, de frumuseţe şi entuziasm.

vineri, 1 august 2014

Days like this…

Vor fi. Cu siguranţă, vor fi. Zile când vârful degetelor tremură, aleargă, se lipesc de taste şi de vise. Zile când muzica e prea lentă, marea prea departe, mama pe drum cu lucrurile copilului zăpăcit, soare cu gura până la urechi, pisici dormind pe roşii şi timpul improbabil, lipsit de ritm, haotic. Zile în care nimeni nu se plânge, zile când totul se potriveşte. Vor fi zile ca aceasta, vor fi cu siguranţă.

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine