luni, 29 septembrie 2014

Cartea sau filmul?

În ultima vreme a devenit o modă ca imediat ce apare filmul pe marile ecrane să fie editată și cartea care a stat la baza lui. Așa au apărut în librării trilogia Stăpânul inelelor a lui J.R.R. Tolkien, romanul Mănâncă, roagă-te, iubește a scriitoarei Elizabeth Gilbert, romanele lui Helen Fielding care o au ca eroină pe Bridget Jones și multe altele care au devenit best-seller abia după lansarea filmului. Ultimele apariții sunt Darul lui Jonas semnat de Lois Lowry și Madame Mallory și micul bucătar indian semnat Richard C. Morais.

Din ce sursă alegeți să aflați povestea? Eu una, prefer mereu cartea. Poate pentru că este sursa originală a poveștii și prima interpretare va fi a mea. Poate pentru că îmi lasă posibilitatea de a-mi imagina personajele înainte de a mi le oferi în pielea unor actori cunoscuți. Pot fi de partea unuia sau a altuia numai pe baza propriilor analize, iar nu influențată de preferința pentru vreun actor. Pe de altă parte sunt și romane care se pretează mai bine la o ecranizare decât la o lectură. Sunt un fel de scenarii îmbogățite. Voi ce alegeți?

vineri, 26 septembrie 2014

Paul Éluard - Nu pot fi cunoscut

Nu pot fi cunoscut
Mai bine decât mă cunoști.

Ochii tăi în care dormim
Amândoi
Au făcut luminilor mele de bărbat
O soartă mai bună ca nopților lumii.

Ochii tăi prin care eu colind
Au dat mișcărilor drumurilor
Un sens desprins de pământ.

În ochii tăi care ne arată
Singurătatea noastră infinită
Nu mai sunt ce credeam a fi.

Nu poți fi cunoscută
Mai bine decât te cunosc.

luni, 22 septembrie 2014

Sebastian Faulks – O săptămână în decembrie

Îmi plac romanele cu personaje bine conturate și bine înfipte în realitate, romanele unde povestea se leagă firesc cu viața de zi cu zi, unde cotidianul naște cele mai neașteptate furtuni. O săptămână în decembrie este un astfel de roman, un roman care surprinde Londra secolului XXI, cu miliardarii, politicienii, teroriștii și conducătorii ei de metrou, ca și cum le-ar face o fotografie. Instantaneu cu expunere o săptămână. Este suficient pentru a-i cunoaște pe protagoniști, pentru a stabili legăturile dintre ei și lumile diferite cărora le aparțin.

O săptămână în decembrie este o poveste bine închegată și deloc miloasă cu mediile de afaceri, cu instituțiile de fonduri de fonduri care au generat criza economică recentă. Discret, fără acuzații, Sebastian Faulks scoate la iveală o lume ascunsă, a banilor, a drogurilor, a organizațiilor teroriste. Oricât de rău ne-am scufunda, la un moment dat trebuie să începem să urcăm. Speranța nu lipsește din acest roman și este, nu mă surprinde, adusă de dragoste.

Poate cel mai frumos lucru spus de acest roman și cel mai cumplit semnal de alarmă totodată, este fraza care încheie una dintre poveștile surprise aici: "Il n'y a qu'une vie, c'est donc qu'elle est parfaite" - Paul Éluard - Există o singură viață, prin urmare este perfectă. Avem în același timp o mare fericire și o mare responsabilitate. E doar una..

vineri, 19 septembrie 2014

Bătaia cu flori.. mai bine nu

În zi de sărbătoare a capitalei, ArCub a organizat o serie de evenimente culturale şi nu numai. Avem târguri, expoziţii, spectacole multimedia, concerte, străzi pe care se dansează şi multe bucurii pentru ochii şi urechile bucureştenilor. Dar printre aceste manifestări frumoase, s-a strecurat una care nu ne face mare cinste: bătaia cu flori.

Bătaia cu flori la şosea nu este un lucru nou. Se practică din perioada interbelică şi i se acordă titlul de eveniment monden tradiţional, şic şi de mare distracţie. Pot să nu fiu de acord ca oameni care în viaţa lor nu au plantat nimic să se lovească zâmbind cu flori? Pentru că ne este atât de greu să înţelegem şi să învăţăm să plantăm, să avem grijă de mediu, să lăsăm curat în urma noastră încât o tradiţie de acest fel nu poate decât să încurajeze distrugerea şi mizeria. Să fim serioşi, curăţenia parcului Cişmigiu va rămâne în grija altora. Fericiţii participanţi vor primi drept distracţie doar bătaia în sine. Nu vor ştii cât i-a luat florii să crească, de câtă grijă a avut nevoie şi cât oxigen a făcut în viaţa ei. Nu vor ştii nici de câte ori se va da cu mătura în urma lor.

Mi-ar plăcea o tradiţie de plantat flori la şosea..

luni, 15 septembrie 2014

Despre oameni

Putem fi mai buni. Doar că nu ne preocupăm sau nu ni se pare că merită efortul. Abia când numărăm pierderile, ne pare rău că nu ne-am străduit mai mult. Suntem egoiști, dornici de putere, orgolioși. Judecăm pe oricine înafară de noi. Nu ne-au îndreptat mii de ani de istorie, nici minunile tehnologiei. Nu ne-au ajutat nici filosofii, nici înțelepciunea populară, nici romanele pline de subînțelesuri. N-am învățat nimic din zilele în care nu ne-a fost bine. Poate doar cum să ne răzbunăm mai crud.

Am fost sâmbătă la un tur ciclistic organizat în scopuri caritabile. N-a durat mai mult de jumătate de oră și a reușit să adune peste 500 de bicicliști. Pentru că ne-a păsat. Dar pentru cele câteva minute de așteptare în plus la un semafor, am fost claxonați cu furie, înjurați și noi și polițiștii care opreau circulația pentru coloana de bicicliști. Cei câțiva șoferi din traficul lejer de sâmbătă dupămasă așa au înțeles să se manifeste în fața a sute de bicicliști dintr-un eveniment organizat și anunțat. Pentru că pot, pentru că așa li se pare corect, să arunce cu vorbe grele și să-și revendice șoselele doar pentru ei.

Nu e prima dată când sunt claxonată și înjurată în trafic. Poate am meritat uneori, poate doar nu am dispărut suficient de repede din fața celor mai grăbiți alteori. Am întâlnit șoferi care ocupă intenționat tot spațiul dintre șirurile de mașini ca nu cumva să treacă un motociclist. Probabil aceiași care se înghesuie în ei dacă îndrăznesc să ocupe o bandă cu motocicleta. Am auzit de șoferi care au împins intenționat bicicliști înafara drumului, doar ca să se distreze. Și de șoferi care nu se asigură când schimbă direcția de mers decât față de mașini, pe motiv că restul n-au decât să stea acasă. Cunosc oameni care au lovit scuteriști sau bicicliști și nu au considerat că au vreo vină.

Putem fi mai buni. Dar, din păcate, nu ne dorim asta.

vineri, 12 septembrie 2014

Marin Sorescu - Cine

Să cercetăm bine
Cine se ascunde sub noi,
Să fim foarte atenţi
Pe cine numim
Eu.

Că nu mai poţi
Avea încredere oarbă
În nimeni,
Să fim atenţi, mai ales,
Pe cine numim
Eu.

Îndesaţi în genunchiul
Sub nişte măşti,
Atât de convenţionale,
Râsul, plânsul, iubirea,
Ne căznim, stângaci,
Să fim familiari cu noi.

Poate chiar reuşim
În unele momente,
Dar ne speriem grozav
Când ne auzim glasul.

sâmbătă, 6 septembrie 2014

Exerciții de viață

Ne naștem fără să știm mare lucru, bazându-ne doar pe o intuiție înnăscută. Multă vreme, observăm, imităm, testăm și apoi exersăm frenetic pentru a ajunge la performanțele celor din jur. Exersăm vorbitul, mersul, joaca, scrisul, tabla înmulțirii și, tot așa, ne îndreptăm în grabă spre statutul de om mare.

Privim în jur și găsim alte exemple. Cum ar fi să fii doctor? Sau astronaut? Cum ar fi să ai o casă, o slujbă, o mașină? Cum ar fi să te căsătorești? Exersăm tot ce ni se pare interesant, tot ce pare a ne aduce fericirea. Ce-o fi aia fericire încă nu știm, dar așa ni s-a spus că trebuie căutată și că exercițiul ajută. Într-o zi ne facem curaj și plecăm de acasă. Exersăm singurătatea, ne dovedim că putem să ne descurcăm singuri și apoi.. ? Apoi ne căutăm cu îndârjire o pereche. Exersăm pe mai mulți oameni, căutând perfecțiunea ca necunoscuta unei ecuații. Nu e bine dacă ne dă cu virgulă. Din păcate, sau din fericire, dragostea dă întotdeauna cu virgulă. Ne concentrăm exersând viața casnică, viața de cuplu, pozițiile și aranjamentul mobilei. Da, am învățat ceva și din asta, dar la ce ne ajută?

Cei norocoși își descoperă fericirea într-un exercițiu sau altul. Ceilalți o caută sau abandonează, prea obosiți pentru noi exerciții. Ne luăm vacanță, cum s-ar zice, fără teme, fără presiune. Și uite-așa, într-o zi de primăvară extrem de ploioasă, tremurând de frig, doar în cămașă, într-un balcon cu fața spre pădure, fumând o țigară (deși n-ai exersat fumatul), cu picioarele goale pe o dușumea de lemn și un pahar de vin alb, găsești fericirea. N-o recunoști din prima, pentru că te-a luat prin surprindere și nu ești familiarizat prin exerciții cu această senzație. Dar e ea, fericirea. Pe care alții o caută în slujbe, în bani, în copii, tu ai găsit-o refugiat într-un balcon, alungat de o ploaie torențială. O prinzi bine de ambele urechi și o bagi în sân. E rece, afurisita, dar n-ai de gând să-i mai dai drumul. De acum, nu mai ai de făcut decât exerciții de mobilitate și anduranță ca să o poți păstra lipită de tine.

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine