luni, 28 aprilie 2014

Simone de Beauvoir – Femeia sfâşiată

Nu ştiu de ce este considerată Simone de Beauvoir acidă, contra, ultra-feministă sau mai ştiu eu cum. Mie mereu îmi pare echilibrată, cu un simţ deosebit al realităţii, corectă dincolo de orice subiectivism, inteligentă şi, nu în ultimul rând, caldă. De parcă ar scrie doar pentru mine, lungi scrisori.

Femeia sfâşiată este un volum de proză scurtă, dedicat unor sentimente pe care nu le dorim şi le ascundem (cu ruşine) de cele mai multe ori. Sentimentul că ai început să îmbătrâneşti şi că omul de lângă tine este doar o umbră, o proiecţie a ceea ce a fost cândva. Te ascunzi, te minţi că ţie nu ţi se va întâmpla, că te-ai conservat suficent de bine ca să înşeli timpul. Dar vine un moment când timpul îţi dovedeşte că tu eşti cel înşelat şi că, inevitabil, ai îmbătrânit. Apoi sentimentul părăsirii, tragediilor care numai ţie ţi se pot întâmpla, vecinii care îşi bat joc de tine şi petrec de Revelion în ciuda faptului că ştiu că eşti singur şi amărât. Oamenii care te lovesc când eşti la pământ, copii care se sinucid şi alţii care îţi sunt luaţi. Deznădejde, nebunie, gustul metalic al abandonului. Şi nu în ultimul rând, sentimentul trădării, existenţa ‚celeilate’ sau ‚celuilalt’. După zeci de ani de fericire constaţi că totul a fost altfel, că viaţa a decurs separat pentru voi, că te înşeală de ani buni. Lupta pentru cel ce ţi-a întregit viaţa, ură, suferinţă, umilinţă, căutarea unei soluţii salvatoare. Atunci când accepţi orice pentru un zâmbet, pentru o frântură din ce a fost, încercând să înţelegi, să oferi o libertate care te sufocă.

Nu, nu cred că scrierile sale sunt acide. Sunt doar frânturi de viaţă pe care nu vrem să le recunoaştem. Dar e bine aşa, între mine şi rândurile de litere din faţa mea e o înţelegere secretă. Vom păstra tăcerea.

vineri, 25 aprilie 2014

Portret (XXVII)

Sunt mulți ani de atunci, de când te-am văzut prima oară în radiografie. Veneai grăbită pe o alee din parc, purtai un tricou roșu, iar părul tău negru făcea în ciudă umbrelor dintre copaci. M-am oprit fără să vreau, era prea mult să te privesc. Ți-am văzut atunci zâmbetul și ți-am pipăit cu privirea pielea obrazului și mâinile. Privirea mea a trecut prin tine, ți-a mângâiat inima, ți-a admirat ineligența care și azi mă năucește și a întrezărit în spatele tău anii pe care îi număr acum fără a le ști capătul. Anii noștrii, fără a fi ai tăi sau ai mei, fără ca noi să avem vreun drept asupra lor. Mi-ai făcut semn nedumerită de oprirea mea, înghițind un univers în zâmbetul acela, iar eu m-am întors din viitor pentru a mă scufunda în cel mai dulce prezent. Am pornit atunci spre tine. Merg și acum, având radiografia ta în fața ochilor, completată cu mii de detalii în toți acești ani.

luni, 21 aprilie 2014

Motive de fericire (VII)

#82 Povești, întâlniri, soare.
#83 Planuri mari și gratuite pentru ziua de mâine.
#84 Piscină și BOSU la mic dejun. Afară plouă cu ură. Cui îi pasă când endorfinele aleargă de la ora 6?
#85 Revedere cu Bubu, miros de garaj și rulmenți. Cină cu cheeseburgeri, clar eveniment special.
#86 Șuruburi, cutii pentru șuruburi și vișin înflorit. Bunii gospodari.
#87 Masă de familie. Final de zi cu liniște.
#88 Film bun. Salata de spanac verde. O luni de parcă-i vineri.
#89 Prima întâlnire de redacție pentru ZMEU. Planuri ori vise, clar de viitor.
#90 Amintiri despre ploi.
#91 Speranțe. Intrăm în atmosfera de sărbătoare.

vineri, 18 aprilie 2014

Sărbătorile Pascale

Acum mulți ani, într-o zi de Înviere, mi-am îngropat copilăria. N-am vrut, n-am fost un copil modern care-și dorește să se maturizeze rapid, dar ea s-a dus oricum, independent de voința mea. Prea îndurerată ca să evaluez atunci pierderile, am oscilat câțiva ani fără a ști ce nu mai sunt și ce am devenit. Sărbătorile Pascale mi-au lăsat în tot acest timp un gust amar, de care probabil nu voi mai scăpa niciodată. Dar am învățat să-l integrez în noua rețetă în care m-am transformat.

Înainte de orice, vă doresc liniște și oameni dragi de care să vă aduceți aminte. Vă doresc să aprindeți lumini de bucurie, să primiți și să dăruiți cu inima ușoară, să vă bucurați de sărbători și să găsiți motiv de sărbătoare în fiecare zi. Și-n ciuda tuturor reclamelor care vă asaltează, lăsați cumpărăturile, mall-urile și Interntul și dați atenție oamenilor.

miercuri, 16 aprilie 2014

marți, 15 aprilie 2014

Blue Jasmine (2013)

N-am înţeles încadrarea acestui film drept comedie. Nu numai că nu este vesel, dar este de-a dreptul dramatic. Blue Jasmine este un film despre regrete, vise spulberate, decizii şi multă, multă vină. Este un film despre suferinţă, despre nebunie, despre cât poate duce o femeie.

Cate Blanchett este extraordinară, îi simţi fiecare nerv, fiecare durere de stomac, fiecare alunecare pe lângă realitate. Şi-a meritat pe deplin toate premiile primite pentru acest rol (listă care include BAFTA şi Oscar pentru cea mai bună interpretare feminină a unui rol principal).

Dar Jasmine nu e deloc comică. Îşi pierde mediul social, confortul, soţul, copilul, rostul şi, într-un final, minţile. Povestea ei este suma pierderilor posibile. O poveste tristă, dar care te întăreşte, te face să-ţi promiţi că vei avea grijă ca viaţa să fie mai bună cu tine.

vineri, 11 aprilie 2014

Ion Minulescu - Acuarelă

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinându-se de mână,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate, date jos din galantare.

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane
Şi din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă...

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg ţinându-se de mână...

miercuri, 9 aprilie 2014

Noroc chior


Notă: Uneori îți poți face norocul cu mâna ta.. sau îl poți planta.

marți, 8 aprilie 2014

Motive de fericire (VI)


#71 Motivul meu preferat de fericire: tu. Să fii fericit.
#72 Și visul începe..
#73 Una din acele dimineți, cum v-am mai spus că ar trebui să fie toate.
#74 Curs de cinematografie scandinavă. Eseu. Constat că unora le iese televiziunea publică educativă și de calitate.
#75 La mulți ani!, fetiță scumpă, cum ți-ar fi zis străbunica ta..
#76 Încet, încet, ZMEU zboară.
#77 ZMEU are o săptămână. Deocamdată numai scrisul curge. Răbdare.
#78 Pregătiri de weekend, speranțe de drum.
#79 Târg, relatări de la fața locului. Seară cu lumea mea bună.
#80 Friends.
#81 Ultimul curs. Google ne indexează vag. Somn.

Notă: Mă apropii de 100 și încep să am emoții.. Nu-mi vine să cred că pot exista 100 de zile legate de fericire. Și nici nu a fost greu. Să nu deochi..

duminică, 6 aprilie 2014

Helen Fielding – Olivia Joules și imaginația hiperactivă

Uneori îmi aleg cărți (sau filme) ale căror unic scop este să mă facă să râd. Un scop terapeutic, aș spune. Olivia Joules și imaginația hiperactivă este o astfel de carte, după care am scotocit prin mansarda de la Cărturești unde au fost exilate volumele din colecția CHIC (să nu cumva să le găsească cititorii serioși).

Dar niciodată nu judeca o carte după copertă, parcă așa spunea cineva înțelept. Ei bine, s-a dovedit nu doar că mi-am primit porția de râs, ci și că am fost plăcut impresionantă de o poveste bine închegată și mereu în schimbare, de o acțiune care te ține în suspans, de personaje simpatice, carismatice, din care mereu încerci să alegi omul bun și omul rău. N-a fost doar o carte amuzantă, a fost și o carte din care am învățat ceva. Olivia are câteva reguli care o ajută să iasă din situațiile complicate. Fără să vreau, câteva dintre ele mi-au rămas în minte și m-am trezit în cabina de probă a unui magazin repetând regulile Oliviei: "Nu cumpăra decât haine care te fac să dansezi.", "Nimic nu este atât de bun sau de rău cum pare la prima vedere.", "Nimeni nu se uită de fapt la tine, toți se gândesc doar la ei, așa cum faci și tu." 

Povestea modernă a Oliviei implică o jurnalistă londoneză cu nas de detectiv și trusă de supraviețuire la purtător, agenți MI6 și CIA, teroriști arabi, actori în devenire, Premiile Oscar și locuri de vis pentru amatorii de scufundări. A da, și o imaginație hiperactivă.

vineri, 4 aprilie 2014

Rezistență, pace și cadență

Uneori mă întreb dacă mai e ceva de spus, dacă mai are vreun rost tot scrisul virtual. Cele peste 40 000 de site-uri și bloguri înscrise numai la ZeList adună probabil milioane de articole, miliarde de cuvinte. Cine citește toate cuvintele? Cât timp să ai să parcurgi atâtea rânduri, să înțelegi atâtea idei, să formulezi răspunsuri pentru fiecare.. și totuși nu mă îndur să mă opresc.

Într-o formă mai puțin protocolară aici sau într-una mai formală la ZMEU, mă încăpățânez să spun aceleași lucruri probabil și sper că cineva le va da atenție. Încă mai sper într-o lume cu oameni senini, valoroși, cu idei frumoase. Într-o lume curată, cu bun simț, neindiferentă. Mai degrabă visez, decât sper. De câteva zile îmi tot vine în cap un joc din copilăria mea (aia din altă lume): Rezistență, pace și cadență! Și iar mă încăpățânez să scriu, să povestesc despre muzee, natură și oameni frumoși, despre creativitate, sport și fotografie. Exact ca-n joc: cine nu mai poate, o mână la spate (și mergem înainte).

marți, 1 aprilie 2014

Din spatele aparatului de fotografiat

De când primul aparat de fotografiat a intrat în viața mea, nu mai apar în fotografiile de vacanță sau de drumeție. Aparatul s-a tot schimbat, dar obiceiurile nu, și mă întorc de peste tot cu sute de fotografii în care mama nu mă găsește deloc. Nici chiar noua modă a selfie-urilor nu m-a prins. Folosesc și telefonul tot pentru a-i fotografia pe alții. Foarte rar mă surprind în câte o umbră sau în câte o reflexie, încercând să-mi las amprenta asupra locurilor care îmi sunt dragi.

Sunt convinsă că oricine a încercat vreodată fotografia se regăsește în cele ce de mai sus. Și nu pentru că o sfială bruscă ne-ar ține deoparte, nici pentru că am fi niște porcușori de Guineea ai tehnologiei, ci pur și simplu pentru că un fotograf este cel mai prezent în fotografiile sale atunci când lipsește cu desăvârșire din ele. Sigur că se poate programa o fotografie și atunci tot el ar fi cel care dictează termenii, dar chiar și așa ar fi un risc, o necunoscută.

Cele mai dragi fotografii îmi sunt cele făcute de mine. Cea din Peștera Urșilor, pleznită cu un aparat cu film, automat, în beznă, făcută în 2006, care a surprins o picătură de apă ce tocmai muncea la o stalacmită (sau stalactită, zău dacă reușesc să țin minte care cum sunt) este pentru mine o fotografie de cuplu. Cea cu bradul de Crăciun și cu bunicul lângă el, firească, surprinsă pe furiș cu un telefon prost (pe care mi l-au furat și încă mă întreb dacă să-i iert) este fotografia care-mi lipsește cel mai mult. Fotografiile de pe drumuri, cu umbre de motociclete, cu munți parcă nesfârșiți, cu orașe în care m-aș întoarce au fiecare o bucată din mine pe undeva. Nu trebuie să mă văd ca să știu că am fost acolo. Și mai am multe fotografii de dus cu mine, neimprimate decât pe sufletul meu. Nici în ele nu apar și nici n-aș avea cum, pentru că sunt făcută din ele.

Notă: da, berea mică era a mea..

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine