duminică, 29 aprilie 2012

Despre teamă

Uneori mi-e teamă că un călător prea grăbit m-ar putea împinge în fața metroului. N-ar fi greu, s-a mai întâmplat. Totuși merg cu metroul în fiecare zi.

Deseori mi-e teamă că merg degeaba în fiecare zi, că drumurile mele sunt sortite unui banal inepuizabil, că toate acțiunile mele nu aduc nimic bun. Și totuși merg în fiecare zi, pe aceleași drumuri, încercând să pășesc frumos.

De unii necunoscuți mă tem. Le citesc în priviri că nu le sunt pe plac, le simt disprețul și le miros dezaprobarea. Dar tot îmi păstrez dreptul de a alege, de a fi altfel, de a fi fericit.

Uneori mă tem că lumea mă va răni, prelung, repetat, fără urmă de milă. Sunt pățită și știu că, voit sau fără voie, oamenii te pot răni. Deschid geamul în fiecare dimineață și mă alătur lor fără să clipesc.

Mă uit în jur și mă tem că mă vor acoperi gunoaiele, că vor dispare copacii și florile, că vor pieri albinele și zăpada vafi doar o amintire. Mă lupt să plantez, să reciclez, să las curat, să contribui cât de puțin și să îndrept infim câte ceva.

Mi-e teamă de vorbit în public. Ei bine da, când sunt în fața unei adunări de ochi, îndreptați cu toții mai mult sau mai puțin spre mine, amuțesc, transpir, tremur. Îmi simt inima bătând ca un clopot și oricât de multe cuvinte aș găsi cu alte ocazii, în acestea niciunul nu-mi mai e prieten. Și totuși, uneori nu refuz să particip la astfel de adunări. Fă ceva ce te sperie în fiecare zi, parcă așa spunea cineva.

 

vineri, 27 aprilie 2012

Edgar Allan Poe – Cărăbușul de aur și alte povestiri

foto: libhumanitas.ro
Am asociat mereu poeziile reci și întunecoase ale lui Edgar Allan Poe cu un om lovit crunt de mizerie, de sărăcie, de lipsuri. M-am gândit că a avut o viață tristă, nefericită, iar misterul care încă plutește asupra morții sale întărește această convingere. Însă în povestirile sale am găsit umor, o minte ascuțită și precizie. Am găsit personaje care rivalizează cu cele ale Agathei Cristie sau ale lui Arthur Conan Doyle, am găsit intrigi bine construite și finaluri spectaculose.

Misteriosul Dupin, cel ce rezolvă anonim probleme poliției pariziene, s-a strecurat neobservat printre personajele mele preferate. Povestea cărăbușului de aur este de departe cea mai surprinzătoare din această scurtă culegere de povestiri și pentru că îmi place suspansul nu vă voi spune nimic despre ea. Mă miră faptul că nu am auzit de nici o ecranizare a acestor povestiri și-mi doresc să fie descoperite cât de curând. Crimele, ciudățeniile și cazurile rezolvate de Dupin, precum și celelalte povestiri merită cu siguranță atenție și lectură.

Am descoperit un altfel de Edgar Allan Poe. Încep să mi-l închipui un om cu o privire greu de descifrat, cu fruntea încrețită de gânduri, cu o mișcare permanentă a mâinilor, cu un zâmbet suspect aparând când și când în colțul unei guri cu buze subțiri. Încep să mi-l închipui fremătând de viață, de povești, de fantasme.

marți, 24 aprilie 2012

Modele pentru români (V)

foto: icr.ro
Sunt convinsă că nu știți că pavilionul administrativ și dependințele aeroportului Băneasa sunt realizarea unei femei. Prima femeie arhitect, Virginia Andreescu Haret (1896 – 1962), are în lista de lucrări o mulțime de clădiri importante din București: palatul fostei societăţi Tinerimea Română, o clădire cu 7 etaje, cu basoreliefuri cu scene din antichitate, liceele Dimitrie Cantemir şi Gheorghe Şincai, Biserica "Sf. Treime", una din cele mai mari din Bucureşti, primele blocuri din beton armat, mai multe clădiri de pe Calea Victoriei, particulare sau aparținând statului.





foto: rezistenta.net
Absolventă a Școlii Superioare de Arhitectură și a Școlii de Belle-Arte, Virginia Andreescu Haret a zugrăvit cu delicatețe și o colecție de acuarele, colecție aflată astăzi în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române. A participat la numeroase congrese internaționale și a fost prima femeie care a obținut funcția de arhitect inspector general.

Mă bucur nespus când descopăr că unele dintre clădirile capitalei poartă amprente de femeie. Am descoperit-o pe Cecilia Cuțescu Storck în aula Academiei de Studii Economice, iar acum pe Virginia Andreescu Haret în pereții unui liceu pe lângă care trec zilnic. La fel de mult mă bucur de fiecare clădire veche și îngrijită pe care o văd, de fiecare curbă trasată cu migală și executată cu trudă, de fiecare copac sau floare, de tot ce e frumos, păstrat și apreciat în orașul ăsta atât de balcanic, de amestecat, cu iz de târg.

duminică, 22 aprilie 2012

Cartea călătoare

foto: all.ro
Știți sigur că am fost vAlluntar și am citit și împărtășit trei dintre cărțile publicate de editura All. Ei bine, ultima provocare a editurii a implicat o carte pe care aș recomanda-o cuiva. N-au dat mai multe detalii, lăsând elementul surpriză să-și spună cuvântul. M-am gândit ceva vreme, frunzărind site-ul cu propuneri și pentru că e primăvară și-mi tot promit că anul acesta o să plantez un copac, mi-am adus aminte de cineva drag.

E vorba de cineva care de ani de zile plantează prin ghivece și balcoane de toate: flori, pătrunjel, rozmarin, pepene galben, ananas, avocado și multe altele de nu le știu eu spune. Ba mai mult, în grădina de la țară au apărut gulii, roșii cherry și broccoli (de s-au închinat vecinii), coacăzi, meri și pruni, gazon și trandafiri, flori pentru toate anotimpurile. Așa m-am gândit să-i recomand cartea Grădinăritul anotimp cu anotimp, un manual ilustrat, extrem de complet și ușor de urmărit.

Împreună cu volumul dorit au venit și instrucțiunile.. Ei, surpriza a constat într-o carte călătoare. După prima lectură, cărticica își ia zborul spre mâini și suflete primitoare. Așadar, după ce mă voi instrui și-mi voi alege copacul (conform cu mediul climatic, tipul solului și preferințe, pentru că despre toate îmi vorbește cartea), o voi dărui celei căreia i-a fost menită de la început. Dar cartea trebuie să călătorească, așa că persoana în cauză s-a angajat s-o trimită mai departe la surori, mătuși și prieteni iubitori de natură, de frumos, de verde. Nu știu dacă toți cei care vor primi această carte au cont de Facebook pentru a anunța primirea, dar sunt sigură că toți au dăruit naturii o bucățică de liniște, un gând bun și o mângâiere. Sunt convinsă că va ajuge pe mâini bune și va fi apreciată. Poate chiar voi reuși să revin cu fotografii de la recoltă!

vineri, 20 aprilie 2012

Înfruntarea

Ușile s-au deschis la o simplă apăsare de buton, dar bărbatul care se sprijinea de ele nu s-a clintit. Ocupa doar o treime din spațiu, dar femeia a refuzat să-l ocolească și fără a schița nici un gest l-a întrebat dacă are de gând să se dea din drum. A primit un 'Nu' sec și indiferent și obrajii i s-au aprins a indignare. Ceilalți călători folosiseră deja spațiul disponibil, dar femeia refuza să facă micul pas spre dreapta, pas care ar fi eliberat-o. Indignarea i-a încruntat sprâncenele și i-a subțiat buzele înroșite discret. Bărbatul privea peste capul ei, complet nepăsător, iar în difuzoare tocmai se anunța închiderea ușilor. Cu un efort imens, femeia a pășit grăbită spre ușă, având grijă să îl lovească zdravăn cu umărul pe cel ce-i bloca drumul. Bărbatul strigă în urma ei, 'Hei, n-ai loc de mine?', iar femeia, deși aflată pe peron, se întoarse să-i răspundă cu același 'Nu' rece și tăios pe care-l primise mai devreme. Bărbatul îi șuieră printre dinți 'Mai slăbește' și reveni la ocupația inițială, privitul în gol. Ușile s-au închis cu zgomot, dar femeia continua să stea nemișcată pe peron, înghițind cu noduri ultima infamie. Nu era grasă, dar vorbele unui necunoscut, aruncate în obraz fără menajamente, o loviră în plex lăsând-o fără aer. Metroul se îndepărta, afundându-se în întunericul tunelului. Femeia avu nevoie de mult timp ca să-și reia drumul și de multă putere ca să-și rețină lacrimile.

luni, 16 aprilie 2012

Buda (vechi) şi Pesta (nou)

Palatul Parlamentului

Catedrala Sf. Ştefan
Podul Elisabeta

Biserica Matthias
Podul Libertăţii

Artistul stradal


sâmbătă, 14 aprilie 2012

În prag de sărbătoare

Cu siguranţă dacă mâine sărbătoriţi, azi sunteţi prinşi cu pregătirile, cu frământările, cu alergatul după cumpărături. Vă pregătiţi de o zi cu lumină, cu primăvară, cu zâmbet. Vă pregătiţi să primiţi şi să fiţi primiţi. Sper să aveţi linişte să vă bucuraţi de toate şi un pic de timp să vă amintiţi, să povestiţi, să împărtăşiţi. E timpul numai bun pentru poveştile cu ‚A fost odată’, ‚Când eram eu mic’ şi ,Vă amintiţi când’. La fel cum e timpul numai bun pentru construit noi amintiri, noi poveşti. E timpul să vă bucuraţi de aerul tare de primăvară şi de toate promisiunile lui, de începuturi şi de planuri de vacanţă.

Era pe vremea când cozonacul se făcea cu preţul unor vânătăi pe coate, curăţenia dura o săptămână şi gătitul trei zile. Se intra în bucătărie doar cu şorţ şi basma, iar după cele trei zile de muncă se spăla toată bucătăria, incluzând pereţii şi mocheta. Se puneau apoi perdelele frumoase, cu floricele şi fundă, se puneau şervete curate şi se ascundeau cozonacii în cămară. Era pe vremea când casa era neîncăpătoare, plină de flori şi oameni, de glasuri şi voie bună. Era pe vremea când dormeam pe jos şi ne trezeam devreme ca să mai povestim. E vremea din care mi-e făcut sufletul şi oricâte noi începuturi şi tradiţii se vor naşte, e vremea pe care n-o voi uita niciodată.

joi, 12 aprilie 2012

Mihail Bulgakov - Inimă de câine. Însemnări pe manșete

Trebuie să vă placă poveștile lui. Trebuie. Sunt scrise cu atâta suflet și atâta suferință, sunt îmbrăcate într-un umor atât de inteligent și nici măcar un cuvânt nu se îndepărtează de trista realitate. Sunt povești pline de o fantezie aparte, o fantezie reală. Sunt povești interzise, povești care au avut nevoie de multă istorie ca să vadă lumina tiparului.

Inimă de câine este de departe preferata mea. Așa cum un transplant revoluționar schimbă fața unui câine, tot așa o revoluție a schimbat fața Rusiei. Ideea mi se pare genială, punerea în practică dincolo de cuvinte. Comparațiile și metaforele lui Bulgakov sunt o artă imposibil de egalat. Povestea te ține cu sufletul la gură, fiecare pagină îți va smulge fără să vrei aceeași exclamație: "Incredibil!" Mi s-a părut un deliciu, recunosc, și aștept să mai treacă puțin timp pentru a o reciti cu același entuziasm.

Însemnări pe manșete este un pic mai tristă și mai personală. Un scriitor muritor de foame, care-și amanetează paltonul în miez de iarnă și mănâncă la câteva zile, o uniune a artiștilor în degringoladă și o societate mizeră încercând să supraviețuiască nu alcătuiesc un peisaj tocmai comod. Dar este spiritul vremurilor sale, este sincer și face haz de necaz, măcar umorul era gratis.

luni, 9 aprilie 2012

Christmas in July (1940)

foto: imdb.com
Filmele de altădată aveau un farmec anume. Nu știu dacă datorită subiectelor pline de bunăvoință și musai cu final fericit sau a actorilor și costumelor atât de elegante și frumoase, dar de filmele anilor '40 nu te poți plictisi. În plus, întotdeauna îmi lasă impresia că totul e posibil: o slujbă mai bună, o mare iubire, o prietenie între dușmani, un șef simpatic, o casă cu verandă, etc.

Christmas in July este povestea unui tânăr funcționar fără speranțe prea mari de viitor. Logodit, fără a avea banii necesari pentru o viață de familie, cu o slujbă care nu duce nicăieri, trăind într-un cartier sărac în care toți se cunosc între ei și niciunul nu are vreodată noroc. Convins că fiecare concurs la care participă și nu câștigă îi dublează șansele de câștig la următorul concurs, participă entuziast la tot felul de concursuri. Ultimul, la care deja avea șanse uriașe conform calculelor sale, este un concurs de sloganuri publicitare. Premiul, 25 000 de dolari. Dorința sa de a câștiga premiul cel mare este însă motiv de batjocură pentru colegii săi de birou, colegi care se hotărăsc să-i facă o farsă. Restul poveștii nu vi-l mai spun. Vă spun doar că uneori lucrurile ies bine pentru oamenii buni și că, fără să știm, primim daruri în fiecare zi, în orice anotimp.

Dacă ar trebui să fac o rcomandare pentru filmul Christmas in July, l-aș recomanda celor ce știu că o speranță face întotdeauna bine, chiar și doar prin prisma sentimentului de așteptare pozitivă. L-aș recomanda celor care se duc zilnic, la ore fixe, la același birou, dar care știu să trăiască și să viseze. L-aș recomanda celor care se bucură de cei dragi și nu se lasă doborâți de bârfe, nemulțumiri, angoase. L-aș recomanda celor care sunt fericiți, în ciuda faptului că toți le spun că sunt nebuni s-o facă.

sâmbătă, 7 aprilie 2012

Sfat de dragoste

Mă tem că voi fi considerată un pic demodată, dar tot voi propune o soluție la tot mai acuta problemă sentimentală: "Ai vrea să fii iubită?" Știu, psihologi mai buni ca mine au scris cărți întregi despre acest subiect, iar femeia, plină de dorință, le-a citit pe toate cu atenție. Sunt zeci de reviste care codifică în culori și gesturi comportamentul primăvăratec al unei relații. Sunt prietene și sfătuitoare care nu obosesc în a alcătui o lungă listă cu pași de urmat pentru un succes deplin (uneori mă întreb dacă ne ajung zilele pentru a urma toți pașii). Sunt scriitori și scriitoare care-și descriu experiențele reușite, îndemnând la diverse metode de năucire și logodire a celui ochit.

Mi se va pierde sfatul în noianul de sfaturi. Și nu va fi un exemplu personal sau vreo știință cercetată amănunțit. Nu va fi ceva ce mi s-a spus sau am observat că funcționează. Mai mult, datează din 1835.. Îi este adresat lui F...S S.O...D și doar numele adresantului are izul unei alchimii vechi. Este semnat Edgar Allan Poe și, având în vedere înclinația lui pentru mister și ocult, avem o grijă în plus. Să nu vă mai lungesc așteptarea, sfatul sună așa:

Ai vrea să fii iubită? - atunci inima ta 
Poteca ei de-acum să nu o părăsească; 
Te țină-așa cum ești fără-a te-ndepărta
Și de tot ce nu eșți să te păzească. 
Așa cum ești, aleanul cel mai suav din lume, 
Grația ta, frumusețea și mult mai mult ca ea, 
Vor umple nesfârșit cu laude-al tău nume,
Iar dragostea spre tine va fi o datorie 
Ce nu va părea grea.

vineri, 6 aprilie 2012

500

Acum aproape trei ani îmi declaram intențiile fără să știu ce mă așteaptă. 500 de postări mai târziu, îmi actualizez declarațiile. Încă scriu din pură plăcere, încă îmi place să-mi citesc gândurile înșirate în semne negre, dar ceva s-a schimbat în minuscula mea lume mediocră. Nu, nu scriu mai bine și nici nu mi-am descoperit vreun talent. În schimb, am descoperit mai multe motive pentru a scrie.

 Am aflat de Ora Pământului, de programe de voluntariat, de campanii care merită atenție. Am citit mai mult și am descoperit mai multe filme. M-am scufundat în concerte, m-am rătăcit în târguri și m-am bucurat nemărginit de locuri noi, de fotografie, de artă. Am luat atitudine atunci când mi s-a părut că e cazul și am făcut recomandări în care am crezut din tot sufletul. Am scos la lumină modele, am râcăit mizeria de pe fața Bucureștiului și am învățat că se poate trăi frumos.

Am cunoscut oameni a căror companie îmi face plăcere. Mă refer la Tams și la Adena, dar și la cei care mă urmăriți, comentați, analizați, citiți. Cred că suntem un pic mai bogați. Cred că putem fi un pic mai buni. Și mai cred că orice picătură ajută. Dacă am convins măcar un om să citească o carte, să întoarcă ceva naturii, să aprecieze muzica, să iubească viața, să nu piardă timpul sau să utilizeze corect scara rulantă, mă voi strădui înzecit în următoarele 500 de postări. De ceva vreme, Google a învățat ce este OFZ, iar pentru asta nu vă pot mulțumi destul.

miercuri, 4 aprilie 2012

Instantaneu de primăvară


Notă: Mulțumiri speciale obiectivului Lensbaby Muse care m-a ajutat să sărbătoresc în culori de primăvară cea de-a 500-a postare pe acest blog.

luni, 2 aprilie 2012

James Joyce – Oamenii din Dublin

foto: humanitas.ro
Toate tipurile umane descrise de Caragiale cu atât de mult umor sunt înca personaje cu care dam nas în nas pe stradă. Sunt atât de autentice încât nu vor fi niciodată depășite, sunt însăși esența acestui neam. Același lucru îl pot spune fără reținere despre colecția de povestioare a lui James Joyce. Oamenii din Dublin este o portretizare în proză scurtă a irlandezilor. Neam iute la mânie, înflăcărat din dragoste, plin de pasiune și curaj, patriot desăvârșit, iubitor de alcool și la fel de supus greșelii ca oricare altul. Irlandezii sunt un popor mult discutat în literatură, mult cântat. Și nu degeaba. Au umor, sunt plini de viață și îndrăzneți.

Știți bine că sunt colecționară de proză scurtă. Îmi place diversitatea, îmi place să descopăr noi modalități de abordare, îmi plac cu siguranță poveștile. James Joyce tocmai a intrat pe lista celor cu care aș dori să mă mai reîntâlnesc în varianta scurtă. Poveștile sale cu iz irlandez m-au convins de calitățile artistice ale autorului, de bogăția posibilităților sale și de meșteșugul cuvintelor iscusite. Deci, pe curând James Joyce.

duminică, 1 aprilie 2012

Ora Pământului

A fost Ora Pământului. Ieri. Câți oare și-au mai amintit de ea? Acum câțiva ani, toate rețelele de socializare, posturile de radio și televiziune, jurnalele online, toate anunțau măcar într-un colț oportunitatea de a mulțumi pământului printr-o oră de liniște. Dintre cei care oricum nu făceau asta, cel puțin îi puteam exclude pe cei care n-au știut. E lucru mare moda, ați fi uimiți cât se poate câștiga printr-o campanie agresivă de presă (luați exemplul magazinelor H&M, în România au vânzări comparabile cu Polonia, cele mai bune din Europa de Est). Dar tot moda e trecătoare ca apa și neîntreținută corespunzător se evaporă.

Cele 41 de orașe care s-au angajat anul acesta să stingă lumina preț de o oră au fost slab susținute. A rămas doar dorința. Va mai trebui să treacă un an de exploatare ca să ne amintim din nou să facem ceva pentru mediul înconjurător.

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine