sâmbătă, 30 martie 2013

Doi

Vreme de mulți ani m-am bucurat de paginile cărților, de foșnetul lor, de mirosul cernelii. M-am scufundat în povești fără să țin cont că pentru a da naștere fiecărei copii a poveștii, păduri întregi își pierdeau viața. M-am bucurat de munte, de înverzirile lui nesfârșite, de albastrul cerului, de aer curat, de pomul împodobit a Crăciun, de sertarele pline cu vise. M-am bucurat de toate, fără a da nimic în schimb. A venit vremea să întorc cu recunoștiință ochii spre pădure și să-i dăruiesc doi membrii mici, dar cu potențial. Doi stejari roșii, primiți în urma campaniei vAlluntar2, se vor întoarce printre ai lor. Le trebuie un loc bun, cu soare, adăpostit de furtuni. Un loc unde să-i regăsesc cu drag. Aștept cu nerăbdare să ne întâlnim.

Notă: Primesc sugestii pentru alegerea locului potrivit.

vineri, 29 martie 2013

David Lodge – Terapia

Acum câteva zeci de ani, a face terapie însemna un lung șir medicamentos, nu foarte variat. Daca îți permiteai, o stațiune balneară sau o schimbare de aer erau de asemenea pe lista de prescripții. Lucrurile s-au schimbat mult în ultima vreme atât în privința terapiilor, cât și a motivelor pentry care le urmăm.

Laurence Passmore, zis Tubby, suferă de o durere ciudată, ocazională și, evident, deranjantă la unul dintre genunchi. A încercat o operație, dar durerea a revenit în scurt timp. Are aproape 60 de ani și este scenarist de televiziune, având în palmares un serial de succes. Fie pentru genuchi, fie pentru relaxare sau alte neplăceri, Tubby urmează mai multe terapii. Merge la psiholog, face aromoterapie, acupunctură, masaj, are o prietenă platonică în oraș căreia îi spune necazurile sale, citește Kierkegaard căutând răspunsuri (deși nu are nici o întrebare). Când viața sa începe să meargă prost, adaugă pe listă un jurnal, prietene mai tinere și un pelerinaj. Nici el nu mai știe exact ce anume funcționează.

Fie că avem prea mult timp liber, fie că suntem prinși în evenimentele din jurul nostru până la sufocare, ne pierdem de multe ori scopul. Uităm ce este important pentru noi și căutăm haotic terapia potrivită, fără să știm de ce anume suferim. Scris cu umor, pentru orice cititor care vrea să vadă dincolo de personaj, romanul lui David Lodge este actual, plăcut, cu intrigă bună și final corect. Te ține în priză, schimbă mereu câte ceva și, mai ales, respectă realitatea. E credibil și asta înseamnă mult pentru un roman de ficțiune.

marți, 26 martie 2013

Mircea Ivănescu - Iubire nedeslușită

să te îndragoștesti atunci, în cele din urma, de zăpadă, adică să știi bine că e o iubire, în care se va sfârși peste câteva săptămâni prezența ei, și aproape un an după aceea are să trebuiască s-aștepți, de-a lungul zilelor calde, sau prin nopțile reci, sau prin ceață, dar fără ca ea niciodată să-ți apară înainte, sub pași, pe mâini, sau pe față, în toate zilele acestea. (ca în adolescență, când citiseși o dată că cea mai bună cale de a suporta indiferența ei e să ți-o închipui plecată. doar că acuma nu ți-o închipui absentă - stii că nimic - ca într-o moarte - nu ți-o mai poate aduce acuma, aici, e ca o moarte). si fără să te gândesti la asta, știind că s-ar putea ca până la iarna viitoare tu să n-o mai iubesti, zăpadă - și atunci? trebuie s-o iubești în zilele astea mărunte, umede, și murdare, în care ceața - se spune asta - mănâncă zăpada, și zăpada e ca o femeie bolnava - și tu o iubești - și să știi - fără să te mai gândesti - c-are sa se termine -

duminică, 24 martie 2013

Despre curiozitate

Omul e un animal curios. O dovedește succesul pe care îl are Facebook. În orice turist zace un jurnalist amator, astfel încât e greu să treci pe lângă locul unui accident fără să faci poze cu telefonul. Cu riscuri, dar așa e viața unui jurnalist de investigație. Am văzut în filme. Fie că protagoniștii se ceartă sau se împacă zgomotos, totul are martori. O valiză la metrou, un copac îngălbenit, o mireasă furată, un om de zăpadă pe marginea șoselei, dacă poate fi subiect de circ, e bun.

Un om cu un gips vizibil e privit nu cu indulgență, ci cu o doză puternică de curiozitate. 'Cum te-ai lovit?', întreabă ei, fără a-i oferi un loc mai bun. Deranjați vizibil de cârje, analizează totuși cu interes mersul țopăit, așteptând să facă poze în caz că pacientul pică testul scărilor.

Îndrăgostiții înflăcărați sunt comentați răutăcios la fiecare sărutare, dar niciuna nu le este ratată, au mereu public, aparent dezgustat. Probabil de aceea au succes și acele emisiuni de televiziune care urmăresc mizeriile realității.

Dacă o casă ia foc, intoxicați cu fum nu vor fi doar ocupanții acesteia, ci și o mulțime de gură-cască opriți să admire priveliștea oferită gratuit. Mă mir că nu-și aduc floricele.

Ne băgăm nasul unde nu ne privește mai repede ca oriunde altundeva. Viața altora, cu cât mai mizeră mai bine, ne face să ne simțim mai importanți, mai buni, mai activi.

vineri, 22 martie 2013

Portret (XXII)

Printre ramuri treceau câteva raze de soare. Un cer incredibil de albastru umplea golurile, răsfățând privirea. Nu se mișca nimic, nu se auzea nimic, mirosea a zăpadă și a brad. O adiere de vânt a pornit dansul. Plecau de sus, de pe ramuri, și pluteau în pas de vals până la pătura de zăpadă de jos. Razele soarelui îi făceau să pară licurici, ireali în plină zi. Miruna stătea întinsă în zăpadă, ca o limbă de ceas neîntors. Imaginea trecea prin ea, transformând-o într-o bucată transparentă de viață.

luni, 18 martie 2013

Raiul e un loc pe Pământ

Ei bine da, ştiu că religia vă învaţă altceva. Ştiu că vi se promite (sau dimpotrivă, sunteţi ameninţaţi) că după ce muriţi veţi ajunge în locul meritat, unde totul e frumos şi aşa cum vă doriţi (sau pe dos). Ştiu toate astea şi totuşi am descoperit în anii trăiţi că Raiul este aici, aproape, în mai multe locuri chiar şi la diferite momente de timp.

Timp de 20 şi ceva de ani, Raiul meu a fost la vreo 100 km de Bucureşti, într-un oraş pe care l-am adorat cărămidă cu cărămidă. Într-un fel, încă mai este acolo. Dar nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit Raiul într-un vârf de munte urcat cu greu, bodogănind şi răsuflând amar, târşind un rucsac cu minimul necesar. Acolo sus, unde soarele apune mai târziu, unde norii te mângâie pe creştet, acolo e o bucăţică de Rai. Dar am găsit una şi între nişte ciulini de pe malul mării, unde vântul miroase a sare şi orizontul amestecă cerul şi pământul. Şi încă una de fiecare dată când sunt suport pentru somnul cuiva drag. Şi încă una lângă bradul de Crăciun, fie el şi de plastic, şi lângă brazii adevăraţi, de munte.

Şi uite-aşa, bucată cu bucată, descopăr Raiul lângă mine, în locuri obişnuite pe care nu le-aş fi crezut în stare de aşa minune. Îl descopăr în razele de soare care scapă printre copaci, în fulgii graşi de zăpadă, în norii care ştiu să sărute. Nu cred că trebuie să aştepţi să mori ca să guşti din Rai. Dimpotrivă, cred că trebuie mai ales să trăieşti.

vineri, 15 martie 2013

Katherine Webb – Moștenirea

Îmi plac istoriile de familie pentru că îmi amintesc de ale mele. Sigur, nu am avut parte de copii abandonați, exploratori în Vestul sălbatic sau de titluri nobiliare, dar avem și noi poveștile noastre, de dragoste, de război, de viață. Moștenirea este o astfel de poveste, care îmbină patru generații de femei și traversează secolul XX alături de ele. Amestecând capitole din viața fiecărei generații și povestind la persoana întâi, romanul reușește să te țină curios până la ultimele rânduri ( și chiar și acolo aș mai fi avut o întrebare). Are un ritm alert și umor, nu se împiedică în contemplații inutile și nici nu face abuz de clișee. Un fel de roman al Agathei Christie ascuns într-o saga de familie.

Nu am apreciat în mod deosebit calitatea scriiturii și nu știu să spun dacă e vina autoarei sau s-a pierdut la traducere. Asta pentru că nu-mi place să mi se dea indicații regizorale în timp ce citesc o carte. Prefer să-mi construiesc singură impresiile și să judec personajele prin proprii ochi. Din păcate, este o trăsătură comună a scriitorilor moderni. Un fel de televizare a romanului, pentru a face cartea accesibilă maselor. Povestea însă merită să parcurgi romanul până la final.

Notă: articolul face parte din campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. Dacă primeşte 15 comentarii, plantăm un copac.

miercuri, 13 martie 2013

Şi iarna..

by Tams

by Tams

Notă: .. dar la Mediterană (Barcelona, Spania)

luni, 11 martie 2013

E primăvară, e simfonie



Notă: 21 – 23 aprilie 2013, este perioada în care va avea loc la Piteşti ediţia 2013 a Simfoniei Lalelelor

sâmbătă, 9 martie 2013

O clipă de linişte

Ne încăpăţânăm să dedicăm luna martie femeii. Îi legăm numele de flori, prăjituri, animale pufoase, baloane colorate, reduceri la produse cosmetice.  Pentru că merită, pentru că e frumoasă, pentru că, brusc, ne aducem aminte de feminitate, graţie, grijă. Cumpărăm flori la număr, să nu cumva să uităm pe careva. Dăm e-mailuri, SMS-uri, tag-uri pe Facebook, felicitări electronice, telefoane. Trecem în revistă agendele, obligaţiile, rudele, colegele de servici, amicii virtuali. Abia spre seară, sleiţi de urări şi zâmbete, cu bugetul redus  şi sătui de pupături digitale, ne întoarcem spre casă. Scăpăm de trafic, de tarabişti insistenţi, de miros intes de parfum. Ne întoarcem la plictiseala fiecărei zi, în care, bărbaţi sau femei, ne sunt toţi egali.  Cu un ceai sau o bere în faţă, privind în gol la ştirile care se repetă cu încăpăţânare, cu mintea bâzâind de impresii, ne întindem automat după telefon (sau după mâna de alături, în cazul fericit): Hei, ţie cum ţi-a mers azi? Transformăm toată nebunia într-o clipă de linişte. Şi e tot ce contează.

joi, 7 martie 2013

Henryk Sienkiewicz – Fără dogmă

foto: wikipedia
Acum mulţi ani, într-un balansoar din Costineşti, cu 100 de grame de ciocolată de menaj topindu-mi-se pe mână, citeam Potopul. Un volum gros (din cele trei), cu foi îngălbenite de timp, îmi flutura prin faţa ochilor războinici polonezi, domniţe graţioase, ţinute impresionante, lupte, iubiri, trădări. N-aveam nevoie de filme, de mall-uri, de jocuri pe calculator. Aveam 16 ani şi făceam scufundări în literatura universală. N-am ratat nici Prin foc şi sabie şi, bineînţeles, nici Quo Vadis (o carte pe care bunica refuzase să o ardă în anii ’40, când, de teama ruşilor, lumea ardea orice carte cu subiect politic, istoric, religios). Aşa am ales Fără dogmă, pentru ediţia a doua a campaniei vAlluntar: cu amintirea puştoaicei de 16 ani care descoperea lumea.

Fără dogmă este un roman de dragoste (mi-au lipsit luptele, recunosc) şi mult mai analitic decât celelalte scrieri ale lui Sienkiewicz pe care le-am citit eu. Scris sub forma unui jurnal, romanul transpune lumea poloneză a sfârşitului de secol XIX prin ochii unui tânăr îndrăgostit. Prea bogat ca să se preocupe de altceva decât de propriile sentimente, fără pasiuni, idealuri, aspiraţii, fără nici o problemă socială sau economică, protagonistul romanului lui Sienkiewicz îşi petrece zilele încercând să obţină dragostea unei femei măritate. De altfel, a avut ocazia să se căsătorească cu această femeie, dar a refuzat din orgoliu şi dramatism, dintr-un fel de scepticism care se întoarce împotriva lui. La câteva luni după ce femeia s-a căsătorit cu altul, nu mai poate trăi fără ea..

Sigur, în lumea noastră o astfel de atitudine boemă este uşor de condamnat. Dar eleganţa cu care cei bogaţi îşi trăiau viaţa, doar administrând o avere moştenită, este un stil de viaţă pe care pot să-l apreciez. Se spune în roman că doar cei născuţi săraci fac ceva în viaţă, pentru că sunt obligaţi. Cei bogaţi care luptă să-şi mărească averea, sunt consideraţi avari, bolnavi, lipsiţi de scrupule. Căci ce nevoie ai avea de bani? De ce ţi-ai pierde sănătatea şi timpul adunând mai mult decât vei putea cheltui vreodată? Dacă independenţa financiară îţi oferă libertate, profită de ea.

Şi iubirea beneciază de o analiză atentă, într-un secol în care divorţurile nu erau văzute cu ochi buni, dar femeile puteau fi pierdute la cărţi. Printre reguli sociale, orgolii şi sentimente confuze se naşte o poveste de dragoste cu iz de secol XIX. Priviţi totuşi dincolo de ea, pentru că scriitura lui Sienkiewicz este mai mult istorică şi psihologică decât romantică.

Notă: articolul face parte din campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. Dacă primeşte 15 comentarii, plantăm un copac.

marți, 5 martie 2013

Alexandr Pushkin - Careta vieții

foto: wikipedia
Deși purtând o grea povară,
Careta lunecă ușor.
Brav vizitiu, cu barba rară,
Ne poartă timpul parcă-n zbor.

Trântiți în pernele caretii,
Preabucuroși de-orice-ntâmplări,
Strigăm: -"Hai mână...!"
Sătui de somn și desfătări.

Dar scade râvna la amiază.
Ne-a zdruncinat acest proclet.
Costișe, râpi ne bagă-n groază.
Strigăm: -"Nebune, mai încet!"

Careta-n zbor întins ne poartă.
Spre seară ne-am obișnuit.
Ajungem moțăind la poartă
Iar timpu-aleargă nesfârșit.

duminică, 3 martie 2013

Portret (XXI)

 - Domnișoară, aici e Universitate?
 - Da.
 - Trebuia să cobor înainte, nu m-am uitat.
 - Ei, vă întoarceți.
 - Da.. Domnișoară, ce facem cu Băsescu asta? Îl dăm jos? Singur nu pot, dar dacă ne unim cu toții în trei zile îl dăm jos.

Îmi scot ochii din carte și îl analizez pe bătrânul de lângă mine. Are privirea albastră, ceva păr alb care iese în dezordine de sub o căciulă de lână, câțiva dinți, haine prea mari pentru el și un toiag de lemn. Duce multe sacoșe și nu pare să aibă o casă. Mă întreb cum de a ajuns să stea pe străzi și, mai ales, de unde știe de Băsescu. Nu cred că se uită prea des la televizor.

 - Păi de ce nu scăpăm de el? Că-și bagă diavolul codița. Da, da, domnișoară, diavolul. Trebuie să avem credință în Dumnezeu și diavolul n-o să mai câștige.
 - Da, așa e, îi dau eu dreptate.

Din când în când lovește cu toiagul în ciment și-și rotește ochii prin stația de metrou. Îl amestecă pe Dumnezeu cu Băsescu, este convins că trebuie să ne unim și că în trei zile putem face orice. Nu are un plan și pentru ce ar urma după cele trei zile. Vine metroul și pleacă grăbit spre el, urându-mi sănătate. N-am fost de partea lui, dar măcar l-am ascultat. Acum suntem doi cei care știm că în trei zile...

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine