vineri, 30 noiembrie 2012

Liber la sărbătoare și chef

Urmează trei zile de sărbătoare. Religioasă, națională, nu mai contează, sunt trei zile libere și asta merită sărbătorit. Hotelurile sunt pregătite, vremea se anunță frumoasă, ce vă puteți dori mai mult? Ba chiar sunt șanse să mâncați și să beți gratis, pentru că suntem în campanie electorală și se practică. Deci, sunt gata bagajele? Încotro vă îndreptați? Fie că fugiți la munte, fie că vă adăpostiți la țară sau vă adunați în centrul orașului la manifestările organizate acolo, ar trebui să aveți parte numai de surprize plăcute. Dar ce ne facem dacă și capra vecinului își dorește aceleași surprize? Cum împărțim DN1 între nebuni și mișei? Cum administrăm spațiul aerian pentru fumul de la grătarul fiecăruia? Cum reușim să încăpem în telecabina de la Bușteni și cine numără câte pahare de țuică sau vin fiert a băut fiecare?

Știu, urmează zile de sărbătoare și nu vreți să vă chinuiți cu astfel de întrebări. Nu vă pasă cine dă țuica atâta vreme cât e gratis, nici câți mor în accidente de circulație dacă nu vă întârzie pe drumul spre petrecere. Aveți tot dreptul să fiți nemulțumiți de blocajele din trafic și de cozile de la obiectivele turistice (sau de la grătarele din parcuri). E firesc să vă plângeți că nu găsiți loc de parcare, să vă pierdeți copiii în mulțime și să lăsați tot ce vă prisosește în urmă. Doar n-o să cărați gunoaiele cu mașina acasă. Vă înțeleg perfect când ascultați manele la maxim, doar e muzică românească autentică și e păcat să nu audă și vecinii. Nu vă temeți, vă înțeleg foarte bine. Tot românul petrece și se plânge la unison.

miercuri, 28 noiembrie 2012

Despre locuri și orașe - Theatinerkirche St. Kajetan Munich






Notă: Sunt unele locuri în care simți că sunt croite după sufletul tău, deși intri pentru prima dată. Caută-le, nu vei regreta.

marți, 27 noiembrie 2012

Dor

Mi-e dor de ploaie, de zăpadă, de frig. Mi-e dor de zile însorite de decembrie, cu ger înflorat pe geamuri, cu chiote de copii şi vin fiert. Mi-e dor de îmbrăţişat pârtiile, de târât schiurile spre chioşcul cu ciocolată caldă, de zburat tendenţios printre brazi. Mi-e dor să port mănuşi, să fac îngeri albi şi oameni de zăpadă. Mi-e dor de bucuria neînţeleasă pe care zăpada o trezeşte în toţi. Amintirea unui copil care se vede înconjurat brusc de îngheţată de vanilie. Mi-e dor de iarnă, de vacanţă, de joc.

duminică, 25 noiembrie 2012

F. Scott Fitzgerald – Cei frumoși și blestemați

Îmi plac personajele lui Fitzgerald. Îmi place naturalețea cu care le descrie și firescul comportamentelor pe care le creează. Admir inteligența și rafinamentul cu care își dozează adjectivele și își construiește psihologia romanului. Cei frumoși și blestemați este povestea a doi tineri lipsiți de griji, binecuvântați cu frumusețe și dragoste. Relația lor, în contextul unei Americi în plină expansiune și a unui război mondial, este studiată în amănunt. Dacă este ea superficială sau imorală, dacă se fac ei vinovați de nepăsare, naivitate sau prefăcătorie, numai cititorul poate decide.

Bazele unui cuplu sunt ca nisipurile mișcătoare. Unii își găsesc rezistența în împărtășirea unor pasiuni comune, alții se bucură de diferențele care nu-i lasă pradă plictiselii. Unii luptă cot la cot pentru a-și asigura un trai mai bun, împletindu-se sufletește din instinct de supraviețuire. Alții se iubesc distrându-se, tratând viața cu frivolitate și fără a se simți responsabili decât pentru propriul amuzament. Este decizia fiecăruia dintre noi dacă dragostea înseamnă sacrificiu sau dezvoltare personală, dacă ne unim destinele pentru a oferi sau a primi, dacă ne alegem jumătatea pentru a ne completa sau pentru a ne satisface orgoliul. Ca de fiecare dată, romanele lui Fitzgerald strecoară întrebări sensibile în contexte istorice strălucitoare, fastuoase. Rămâne doar să citiți Cei frumoși și blestemați și să vă găsiți propriile răspunsuri.

vineri, 23 noiembrie 2012

Ion Minulescu - Trei lacrimi reci de călătoare

Şi-ai să mă uiţi -
Că prea departe
Şi prea pentru mult timp porneşti!
Şi-am să te uit -
Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.

Cu ochii urmări-vei ţărmul, topindu-se ca noru-n zare,
Şi ochii-ţi lăcrima-vor poate
Trei lacrimi reci de călătoare ;

Iar eu pe ţărm
Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers,
Şi-nţelegând că mi-eşti pierdută,
Te-oi plânge-n ritmul unui vers.

Şi versul meu
L-o duce poate vreun cântăreţ până la tine,
Iar tu -
Cântându-l ca şi dânsul,
Plângându-l, poate, ca şi mine -
Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris,
Şi-uitând că m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Întunecatu-mi chip,
Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
Şi când din ochi lăsai să-ţi pice
Trei lacrimi reci de călătoare!

miercuri, 21 noiembrie 2012

Timișoara de toamnă







Notă: "Trebuie să trăim. Să ne trezim în fiecare dimineață ca un copil care îl așteaptă pe Moș Crăciun.", spunea o doamnă octogenară unei prietene, într-o stație de autobuz timișorean.

marți, 20 noiembrie 2012

La ceas de seară

Trenul se mișca plictisit, zguduindu-se din toate încheieturile. Șuiera a lene și a iarnă, fără să-i mai pese de locurile pe care le lăsa în urmă. Cu nasul lipit de fereastră, urmăream linia duioasă a dealurilor. Soarele îmi furase culorile, doar albastrul cenușiu al cerului se încăpățâna să-mi mai facă un pic cu ochiul. Dealurile erau demult înnegrite de înserare.

Am ieșit din tunel orbită de întuneric. Albastrul coborâse din cer și se întinsese uniform peste tot orizontul. Dintre dealurile negre ieșeau vălătuci mari și albi de ceață. Dunărea mi-a îmbrățișat privirile și m-am lăsat scufundată în nemișcarea ei plină de forță și mister. Într-o singură nuanță de albastru șters, cerul și apa dansau ultimul vals al serii. Nici o adiere de vânt nu îndrăznea să-i tulbure. Parcă și trenul mergea timid pe vârfuri pentru a nu deranja dansatorii. Conturul negru al dealurilor se pierduse demult într-o ireală transformare de culori. Doar albastru, înghițind lent linie după linie, cu fiecare armonie a muzicii, cu fiecare pas de dans.

În doar câteva minute, își pierduseră formă și culoare. Dar cu câtă grație au știut să treacă în noapte și cu câtă energie vor izbucni în mâine, în zi, în lumină. În pasul dulce al Dunării am regăsit liniștea și mângâierea înserării. Am privit cu nesaț și am lipit de suflet un petec albastru de amintire.

vineri, 16 noiembrie 2012

Despre cadouri

Vin sărbătorile. Globurile din magazine și colindele de la radio mă zoresc, ca în fiecare an, să încep să mă gândesc la cadouri. Mi-e drag să mă gândesc la fiecare destinatar, dar mă îngrozește alegerea cadourilor. Revistele sunt pline de sugestii, magazinele dau pe dinafară de promoții, iar eu nu mă pot decide. Pentru că, în general, destinatarii mei nu au nevoie sau nu agreează ofertele magazinelor. Mama ar găsi 100 de motive pentru care ei nu îi trebuie nimic. Tata își dorește în fiecare an aceleași două produse, în exact aceeași cantitate, culoare și formă. Prietenele mele au trecut de vârsta jucăriilor și încă nu au ajuns la vârsta cadourilor pentru casă. Colegii de servici organizează același Secret Santa de împrumut, deci nu știu cu cine mă vor găsi sorții. Lui i-aș lua luna de pe cer, la pachet cu vreo două stele, dar mi-e că voi primi o privire chiorâșă și un "nu trebuia să te deranjezi dragă" care mă vor asigura că-și dorea soarele și niște valuri pe lângă, nicidecum luna.

Unii spun că nu trebuie să fie un cadou util, doar unul simbolic. Dar câte Crăciunițe, cravate, lumânări parfumate, sticle de șampanie și bomboane cu alcool pot dărui într-o viață? Și-apoi ce farmec are să dai cadouri generice? Mai bine le scriu câte o felicitare, măcar știu că fiecare se va simți menționat. Dar cumva ei nu-mi fac nici cadouri generice, nici din cele nepotrivite. Cumva, în fiecare an, primesc cadourile perfecte și ofer niște surogate disperate, alese în deplină panică și oferite cu inima strânsă, deși cu drag. Despachetatul este un chin. Le citesc curiozitatea în priviri și mă cert că nu am ales altceva. Eram convinsă că suportul acela pe care și-l dorea acum două luni e cadoul perfect, dar iată că între timp a rezolvat problema sau a găsit ceva mai bun, iar suportul meu va ocupa inutil debaraua. În schimb, am primit bilete exact la concertul la care vroiam să ajung sau eșarfa de culoarea vinului care-mi lipsea din colecție.

Nu știu dacă există o rețetă sau este noroc pur. Străduința clar nu ajută și nici spiritul de observație ascuțit atent tot timpul anului. Nu este ușor nici pentru cei apropiați, nici pentru simple cunoștințe, nici pentru cei cu hobby-uri declarate, nici pentru cei fără ocupație. Combinația perfectă de surpriză, plăcere, inventivitate, umor, utilitate, valoare, sentiment, amintire este imposibil de atins fără vreun talent special, iar eu cu siguranță nu-l am. Îmi mai rămâne o lună de frământări și tatonări, multă speranță și panica generalizată.

miercuri, 14 noiembrie 2012

marți, 13 noiembrie 2012

Portret (XV)

Nu sunt în stare să-ți descriu trăsăturile. Nu-i de mirare că nici nu mă încumet și te privesc pierdut, centimetru cu centimetru, urmărind linia fermă a bărbiei și pe cea dulce a obrazului. Ai gene curbate, ce ascund niște ochi negri cum știu că n-am să mai văd. Niște șuvițe rebele și negre îți traversează uneori fața. Te-aștept urcată pe pervaz, seară de seară. Înfășurată în pătură, cu ochii proptiți în stele, te caut. N-am dezlegat încă misterul care te face să ajungi la mine, zburând pe orice vreme și printre oricâți nori. Cobori în cameră și te așezi pe covor. Vorbim așa, tu jos și eu sus, ceasuri în șir, până când ochii mi se lipesc a somn. Atunci te strecori pe fereastră și silueta-ți subțire se mai reflectă câteva clipe în întunericul nopții. Nu, nu sunt în stare să te descriu sau să rostesc motivul pentru care te aștept în fiecare noapte. Zborul tău m-a vrăjit demult și eu m-am îndrăgostit de vrajă.

duminică, 11 noiembrie 2012

Cuvinte

Ce spui când liniștea lovește încăperea? Când tot ce era de spus s-a disecat deja în prea multe cuvinte? Ce spui când toți ochii te privesc așteptând o soluție miraculoasă, iar în mintea ta domnește un haos zgomotos din care nu poți alege nimic? O fi vreun semn că nu te potrivești cu ei. Ajuns într-o lume care nu ți-e cunoscută, te zbați fără șanse, alergi pe un drum al cărui sens nu îl știi. Cuprins de panică, inventezi cuvinte după cuvinte, dar ce te faci când până și cuvintele se termină? Unde să pleci, al cui să fii? Înconjurat de ochi amenințători, de guri întredeschise a ură, de mâini întinse a rană, plin de teamă, de nesiguranță, de neputință. Încotro să fugi când te sufocă lipsa de cuvinte?

vineri, 9 noiembrie 2012

Paul (2011)

Există filme pe care merită să le vezi. De dragul unei povești bune sau a unor actori talentați, de dragul efectelor speciale sau a cascadoriilor, de dragul animației, a muzicii, a imaginii. Paul este unul dintre filmele care merită văzute pentru poveste. O lecție de prietenie, de viață dincolo de rigorile sociale, religioase sau umane. O poveste frumoasă, spusă cu umor de cei mai potriviți s-o facă, însăși autorii ei.

Paul este un extraterestru trimis să analizeze civilizația umană. După ce și-a încheiat misiunea, Paul încearcă din răsputeri să se întoarcă acasă. Este ajutat de doi englezi, veniți în America în vacanța visată încă din copilărie. Prietenia lor trece peste orice obstacol, teamă sau pericol. Din oameni obișnuiți se transformă în eroi. Nu-și pierd principiile și au întotdeauna grijă de prieteni. Umorul englezesc, bun și rafinat, se amestecă în decorul american, libertin și îngust totodată.

Paul este un film care-ți lasă un gust plăcut. Gustul lucrurilor făcute cu suflet și al relațiilor care nu-și pierd prospețimea în timp. Al toleranței și al camaraderiei. Al libertății.

marți, 6 noiembrie 2012

Despărțire

După ce am împachetat tot, am ieșit pe balcon să iau o gură de aer. Intenționam s-o ambalez în cel mai bun colț de suflet și să nu-i pierd gustul niciodată. Am tras aer adânc, umplându-mi pieptul cu parfumul copilăriei. Prin nări, trahee și plămâni mi-au trecut în grabă mirosul de lapte cu cacao, gem de piersici, sirop de zmeură, parfumul ei, mirosul puloverului lui de lână. S-au cuibărit în mine ca într-o valiză uriașă mirosul primei zambile din grădina 'mea', emoția primului drum spre grădiniță, plimbările pe coclauri și prin oraș, mirosul cozonacului, al sărățelelor, al teiul din fața balconului, al cafelei proaspăt măcinate, al revistelor vechi, al fotografiilor din altă lume. Am privit sticlele cu gură largă, atât de prețioase pentru conservele de iarnă. Nu m-am uitat în ochii lor când am închis ușa dulapului, n-am vrut să știe că le las în urmă, ale nimănui. Am mângâiat teiul care încă mai intră în balcon. Am cuprins cu privirea blocuri și străzi, știute toate după numele lor, și am înregistrat cu atenție fiecare detaliu. Să nu uit nimic, să pot revedea tot.

Cel mai dulce loc pe care-l știu, refugiul meu dintotdeauna va fi al altcuiva. Poate alt copil va învăța acolo să meargă. Îi doresc să învețe să iubescă locurile și drumurile cum le iubesc eu. Îi doresc să se bucure de borcane și de tei, de blocuri și de străzi, de povești și de amintire. Îi doresc să aibă parte de tot ce-am avut eu și să nu le piardă niciodată. Cu drag, mereu, OFZ.

duminică, 4 noiembrie 2012

Steve Vai, din nou la București

Prima dată l-am văzut la Cerbul de Aur, în 2009. Am condus până la Brașov și înapoi, într-o singură zi, doar pentru a-l asculta 15 minute. A fost una din zilele bune. Apoi l-am regăsit într-un pseudo-concert organizat de TVR, în București. A cântat cam 40 de minute și a traversat o scurtă pană de curent. A urmat concertul din Munich, din această vară, G3-ul organizat de Joe Satriani unde l-am cunoscut și pe Steve Morse. Tot cam 45 de minute i-au revenit și aici.

Concertul de pe 1 noiembrie de la Sala Palatului a fost prima ocazie de a-l observa pe Steve Vai într-o ipostază personală. Alături doar de instrumentiștii săi, pentru mai bine de două ore și jumătate, Steve Vai a fost el însuși. A avut timp de melodii de pe ultimul album, de melodii consacrate, de improvizație, de joacă. A avut timp să schimbe trei ținute, care de care mai strălucitoare, până la cea de Războiul Stelelor cu beculețe și lasere. A fost aplaudat așa cum îi stă bine unui muzician de calibrul său. Sala a fost plină și niciunul dintre cei prezenți nu era acolo din întâmplare, ci dintr-o plăcere evidentă pentru muzica sa. Un concert complet, experimentat și bine pus la punct. Cu plăcere, oricând.


vineri, 2 noiembrie 2012

Încercări

Ascultă sunetul ploii bătându-ți în geam. Sunt vorbele mele care încearcă să te găsească. Simte vântul atingându-ți fața. Sunt mângâierile mele care încearcă să te ajungă. Lasă-te orbit de albeața zăpezii. Sunt ochii mei care încearcă să te vadă. Încălzește-ți mâinile în razele soarelui. Sunt gândurile mele care încearcă să te cunoască.

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine