luni, 24 noiembrie 2014

George Topârceanu - Noiembrie


Plouă stupid...
Cerul îşi scutură
Ca dintr-o ciutură
Frigul lichid.

Cârduri de ciori -
Neagră pecingine,
Flori de funingine
Zboară sub nori...

Plouă perfid.
Şi-n doză minimă
Picură-n inimă
Neant acid.

Plouă de sus...
Toamna ironică
Îmi scrie-o cronică
Cât un Larousse.

(O Halim?, -
Pentru că nu cere
Nici introducere,
Nici "va urma"...)

Plouă placid:
A...e...i...o...u...ă...
Dacă continuă,
Mă sinucid!

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Vreme de copt

Sfârșit de toamnă, zăpadă pe vârfuri de munte, plafon de nori deasupra blocului. Zile de reduceri, de cumpărături, de gânduri. Încotro? Nu, primăvara nu este anotimpul marilor gânduri, ci al marilor acțiuni. Sfârșitul de toamnă, neguros, rece și umed este cel mai potrivit pentru copt gânduri și aluaturi.

Mi-am fript deja mâna în marginea fierbinte a cuptorului, încercând nerăbdătoare să scot o pâine prea devreme. Acum îmi număr gândurile, căci nu am mulți bani sau copii de numărat. Încotro? Se face atât de repede mâine încât nu apuc să-mi trec sufletul peste pragul dintre zile și rămâne înșirat undeva în trecut, gâfâind și visând. Cât de mult egoism trebuie să cuprindă o viață? Câtă făină într-o pâine? Cât e al meu, cât al tău și ce ne mai rămâne pentru alții? Lista cadourilor de Crăciun este încă neîncepută. Nu sunt un bun gospodar. Mai am și facturi de plătit și deja am rămas fără lapte. Știați că sunt alergică la ambrozie? O specie de buruiană care trăiește pe maidane, margini de drumuri și câmpuri de floarea soarelui, dar nu mai sus de 400 m altitudine. Poate ar trebui să mă mut mai sus. Mă uit uneori în jurul meu și mă întreb câtă viață am de împachetat. Câteva haine, câteva sertare cu amintiri, echipament de protecție și vreo două jocuri. Să împachetez sau să înfrunt polenul care mă poate sufoca? Încotro?

luni, 17 noiembrie 2014

John Updike – Gertrude şi Claudius

Poveştile de dragoste şi istoria nu se demodează niciodată. Sunt subiecte inepuizabile ale literaturii universale şi, din când în când, mă întorc să citesc romane cu subiecte inspirate din alte vremuri şi de alţi oameni.

Gertrude şi Claudius este o poveste inspirată de piesa shakespeariană Hamlet, dar extinsă mult înaintea crimei. Descrie pe larg viaţa şi viziunea Gertrudei, o prinţesă daneză sortită a se căsători cu cel mai destoinic luptător pentru ca ţara ei să aibă un rege viteaz. Povestea ei de dragoste, cea care a alimentat crima şi răzbunarea, sunt cumva sculptate în firul vieţii ei, decis de alţii prin faptul că s-a născut femeie. Trăieşte după regulile altora, dar, în spatele bonetei de femeie măritată şi bătrână la cei 35 de ani ai săi, gândeşte un spirit liber pentru vremurile sale.

John Updike nu face o copie a piesei de teatru, ci încearcă să-i dea o perspectivă, o explicaţie, dincolo de momentul dramatic surprins de Shakespeare.

sâmbătă, 15 noiembrie 2014

10 lucruri de făcut până la 20 de ani


.. sau 20 până la 30 de ani sau 13,5 până la 40 de ani. Am văzut atât de multe articole care speculează schimbarea prefixului încât am ajuns să mă revolt. Locuri pe care e musai să le vezi, lucruri pe care trebuie să le faci sau să le ai în casă, oameni pe care trebuie să-i aduni în jurul tău. Pe vremuri se spunea că într-o viață împlinită un om face o casă, plantează un copac și are un copil. Acum, lista este mult mai lungă.

Este întotdeauna sănătos să ai un morcov în fața ochilor, ca măgarul din povestea lui Nastratin. Ceva de făcut, o Mecca la care vrei să ajungi, un vis, o dorință, o motivație pentru ca în fiecare zi să te autodepășești, să fii mai bun, să poți mai mult. Este scopul rezoluțiilor de an nou, al dorințelor puse la suflatul în lumânări, al biletelor la loterie, al viselor cu busuioc sub pernă. Dar de aici și până la niște liste arbitrare, făcute de niște oameni care nu mai au alte idei pentru articole, mi se pare cam lung drumul. În plus, cred că ar trebui să avem 20 de ani până la adânci bătrâneți, să nu lăsăm timpul să treacă fără a experimenta tot ce ne trece prin cap, să nu lăsăm vârsta să fie un motiv de renunțare.

Să vă dau un exemplu? 30 de lucruri de făcut până la 30 de ani, găsit pe metropotam.ro începe fabulos cu sex în 3, continuă incoerent cu o diplomă de facultate sau de master, apoi cu un tatuaj, cu o relație stabilă, casă, mașină, laptop, ajută-ți părinții cu bani, ședință foto nud și lista continuă. Cel mai tare punct mi se pare numărul 30: Fă-ți o listă cu 30 de lucruri de făcut până la 30 de ani. De ce nu l-or fi pus pe prima poziție nu înțeleg, ar fi ieșit o listă cu un singur element.

Toți avem visele și dorințele noastre. Ne luptăm cu ele în fiecare zi. Până la 20 de ani am visat să mă îndrăgostesc, să-mi petrec toate vacanțele la bunici, să iau bacalaureatul, să intru la facultate, să merg în discotecă la mare, să urc pe munți, să am banii mei. Până la 30 de ani mi-am propus să-mi iau mașină, să merg cu ea kilometri fără număr, să iubesc de tot, să călătoresc în alte țări, să-mi petrec Paștele și Crăciunul la bunici. Undeva la mijloc am înțeles că nu totul se întâmplă cum plănuim sau cum ne dorim. Dar ține de noi să scoatem ce e mai bun din fiecare zi. Și-atunci, până la 30 de ani, am învățat să merg cu bicicleta, să fac snowboard, mi-am cumpărat motocicletă, m-am dus la mare singură, am zburat cu avionul, am mai bifat niște munți, am fost la concerte în altă țară. Lista pentru 40 n-am făcut-o încă, dar să nu vă mirați dacă în loc să pun acolo o casă, o mașină de spălat vase și o funcție de conducere, vor apare pe ea călătorii extreme, scufundări, parașutism sau mai știu eu ce altă nebunie dedicată altor vârste. Pentru că vârsta va fi mereu a mea, iar nu a buletinului meu.

duminică, 9 noiembrie 2014

Despre ipocrizie, capra vecinului și alte povești românești

De-a lungul și de-a latul istoriei ne-am simțit mereu oprimați. Nu zic ca n-am fost, dar văicăreala și de-a râsul-plânsul ne-au însoțit frățește și ne-au învățat să ascundem sub covorul de la ușă (cel al vecinului, dacă se poate) tot ce nu ne convine. Pentru tot ce ni se întâmplă negativ, avem un motiv care ține de altcineva. Am întârziat la birou pentru că s-a sinucis cineva aruncându-se în fața metroului, nu merg la sală pentru că este prea departe, mănânc la MC pentru că nu este nimic altceva deschis în gară noaptea, mi-am cumpărat fusta asta urâtă pentru că o prietenă mi-a spus că-mi stă bine cu ea, nu am realizat nimic în viață din cauza mamei care m-a cocoloșit prea mult, nu am mașină că nu sunt copil de bani gata și lista poate continua (din păcate, la nesfârșit).

Prea puțini sunt în stare să-și asume a fi motivul propriei mizerii. Sau o fac prea rar. E mai ușor să fie vina colegului sau a șefului că nu suntem mulțumiți la muncă, e mai convenabil să dăm vina pe metrou dacă ne trezim târziu, e mai cool să ne văităm că trăim într-un oraș aglomerat și cu tentații decât să recunoaștem că suntem slabi și nu reușim să ne ținem de un regim sănătos. A te văita este un subiect de conversație monden. Am fi nimeni dacă nu l-am aborda, doar n-o să vorbim despre vreme mereu (că de cărți ne-am lăsat, știți, mă țin mult la birou, e aglomerat în metrou, nu mă lasă copiii).

Ce-ar fi dacă fiecare motiv de nemulțumire ar fi urmat de o soluție logică de rezolvare? Hm... popor fericit, nu zice, am fi nemți?! Să vedem.. e aglomerat metroul, dar poți evita stațiile de legătură unde e balamucul, mergând pe jos o stație sau poți chiar să te duci la muncă pe altă rută sau, și mai bine, să te duci cu bicicleta. Nu-ți place locul de muncă actual? O fi vina colegului, dar cu siguranță îți poți găsi alt loc de muncă. Ba chiar poți face și altă meserie, dacă n-ai ales-o bine pe prima. Sigur, nu e ușor, nu se face pocnind din degete, dar nu este ceva irealizabil și nici tu primul care a încercat. Te tentează orașul și prietenii la fast-food? Tentează-i și tu cu o mâncare sănătoasă făcută în casă sau bine aleasă din meniu. Până și la Mc găsești salată, mere, sucuri naturale, ceai, apă, etc. Citește meniul până la capăt și asumă-ți propria sănătate. E sala departe? Fă sport acasă. Cu două greutăți, un izopren și niște muzică înlocuiești orice sală. Găsești pe Internet exerciții și programe de aerobic sau orice alt antrenament.

Ce-ar fi dacă în loc să facem conversație despre propria mizerie a cărui vină o poartă mereu altcineva, ne-am împărtăși unii altora soluțiile care ne-au adus fericirea?

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine